Alte proiecte

Azi e una dintre acele zile în care îmi tot pică fise.

1. Am pornit proiectul "O carte din fiecare țară europeană", inspirat de la Ann Morgan și asta mă va ajuta să dau mai multă structură călătoriilor mele. Știți că îmi propun să vizitez două țări noi pe an, iar de acum înainte va fi, clar, țara și cartea.

2. Dar, de asemenea, îmi doresc să fac și proiectul "țara și filmul". Din nou, Europa îmi e mai la îndemână, dar aici aș vrea să merg la nivel global - deși, cred că e foarte posibil să nu găsesc niciun film din Tuvalu, de exemplu. Deci, de acum încolo, în călătorii, regula va fi țara, cartea și filmul.

3. Îmi amintesc că în liceu am făcut din proprie inițiativă, cu mânuțele astea două, Harta Literară a României. Peste ani, am remarcat că e încă un proiect viabil, deci îl voi relua. Practic, voi pune pe hartă locul nașterii scriitorilor, dar voi și încerca să comentez câte o carte din fiecare județ.

Principala problemă va fi timpul, cred. Dar nu m-ar deranja să transform astfel de proiecte într-o carieră... Ideile de duminică sunt geniale, nu? Iar luni - înapoi în câmpul muncii.

Provocarea celor 10 cărți

Din când în când se întâmplă lucruri frumoase pe Facebook. De exemplu, după găleata de gheață, a fost "leapșa" pe 10 cărți. A fost destul de simplu - scrii ce cărți te-au marcat, fără să trebuiască să te explici, și îți rogi prietenii să facă la fel.

Lista mea a arătat cam așa (aici am mai mult spațiu, pot să explic):

1. Honore de Balzac - Moș Goriot
În clasa a IX-a am luat singură manualul de Literatură Universală pe care doar cei de la uman trebuiau să-l studieze, și am luat literatura în ordine cronologică. Realismul lui Balzac și seria Comedia Umană mi s-au părut extrem de agreabile. Romane moderne, scriitură accesibilă și azi. Cărți care te fac să vrei să citești în continuare.

 2. Mircea Eliade - Romanul adolescentului miop
Eliade a fost genial, în diversele fațete ale operei lui: realismul magic, istoria religiilor, celelalte romane. De exemplu, acum citesc Istoria credințelor și ideilor relgioase și mă simt mai deșteaptă cu fiecare pagină... Iar Romanul adolescentului miop a fost cartea potrivită la vârsta adolescenței.

 3. George Orwell - 1984...
Aici e simplu, e cartea mea preferată. Ador distopiile și sper să pot scrie una într-o zi. Dpdv calitativ m-aș mulțumi cu ceva gen 30% la fel de bună ca 1984...

 4. Dostoievschi - Crimă și pedeapsă
O carte frumoasă și profundă. Și lecturabilă și azi (că, în rest, stilul rusesc nu prea e pentru secolul ăsta...)

 5. Liviu Rebreanu - Pădurea Spânzuraților
Am mai zis-o pe blogul ăsta: Pădurea Spânzuraților e cartea cu cel mai puternic conflict interior din literatura română. Dar de la Rebreanu trebuie să pun pe lista extinsă mult mai mult - de exemplu, Ion, Răscoala, Adam și Eva, nuvelele...

 6. Gabriel Garcia Marquez - Un veac de singurătate
Poate a doua cea mai bună carte din istorie? Cea mai fluidă scriitură, cea mai fascinantă imaginație de scriitor. De recitit cu o foaie A3 pentru construcția arborelui genealogic.

 7. Milan Kundera - Insuportabila ușurătate a ființei
Pentru diverse motive, îmi amintesc că această carte m-a răvășit. Depinde în ce cheie o citești. Eu cu siguranță n-am citit-o în cea a misoginismului.

 8. Paul Goma - Gherla
Dintre toate memoriile celor închiși și torturați de comuniști, la Goma am simțit cea mai mare dorință de răzbunare prin revelarea faptelor într-o carte. Omul ăsta te face să simți bătăile pe care le-a încasat (nu voi uita niciodată fraza în care își exprimă epuizarea prin sunetele pe care le mai putea scoate - de la urlet, la geamăt, la schelălăit și până la scâncet). Omul ăsta își găsea puterea în gândul că va scăpa viu, nu o să ierte, nu o să uite și o să-i pună pe toți într-o carte. N-ai cum să citești așa ceva și să zici că a fost mai bine pe vremea comuniștilor. Mă gândesc adesea că țara asta ar fi fost alta dacă nu ne-am fi exterminat elitele - politicienii, intelectualii și țăranii înstăriți - în închisori, prin tratamente de bestii fără minte și fără suflet. Am pus Gherla pe listă ca simbol pentru toate cărțile despre închisorile comuniste. Fenomenul Pitești de Virgil Ierunca e la fel de tulburătoare, de exemplu. Sau Închisoarea noastră cea de toate zilele de Ion Ioanid.

 9. Ionel Teodoreanu - La Medeleni
Dintre cărțile adolescenței, asta e cea mai frumoasă și cea mai tristă. Mă identificam cu Olguța. Doar că, după un pic de fericire, viața se dovedește a fi crudă... Cartea e pe listă și pentru că eu sunt în categoria celor care nu au citit Cireșarii... Dar Legendele Olimpului ar fi meritat să fie pe listă, cu siguranță, pentru că e o piatră de temelie la cultura mea generală. Cum e Colț Alb pentru dragostea de animale sau Coliba Unchiului Tom pentru aspirația spre libertate.

 10. Erich Segal - Love Story
Da, acea Love Story. Cea mai tristă carte. Am plâns ca o dementă prima dată când am citit-o și am citit-o a doua oară, după o vreme, crezând că am devenit mai puternică. Evident că m-am înșelat...

Sigur, e o listă perfectibilă. De exemplu, Cel mai iubit dintre pământeni e fabuloasă - cum să n-o pui pe listă? Sau toată poezia lui Blaga, a lui Eminescu, a lui Arghezi sau sonetele lui Vasile Voiculescu? Sau Caragiale? Sau Baudelaire? Sau Shakespeare? Sau cărți pe care le-am citit, care mi-au strârnit o emoție genuină, dar al căror conținut l-am uitat, cum ar fi Invitație la vals de Mihail Drumeș sau Ioana și O moarte care nu dovedește nimic de Anton Holban? Și toate cărțile pe care nu le-am citit încă...

***

Pentru că am trișat pe Facebook și am întrebat nu 3, ci 30 de oameni, pot să spun că a rezultat o listă impresionantă de recomandări de citit. Și, dincolo de asta, am aflat de un proiect super interesant: o tipă și-a propus să citească o carte din fiecare țară din lume. Blogul proiectului e ăsta (pentru România, Ann Morgan - că așa o cheamă - a trecut Herta Muller, Eliade și Cărtărescu, dar și Filip și Matei Florian, ceea ce dă error 404 în acest moment în mintea mea, mărturisesc...).

Ideea asta mi se pare o super-interesantă viitoare provocare. M-am gândit să o iau încetuț, așa că, pentru început, scopul meu va fi de a citi câte o carte din fiecare țară din Europa. Prin urmare, voi face lista țărilor europene, voi vedea pe care le-am bifat deja și voi actualiza periodic progresul, în această postare. Cu siguranță voi avea nevoie de ajutor pentru anumite țări (ca să-mi recomandați și împrumutați cărți). Între timp, câteva precizări:
- cărțile și autorii marcați cu verde sunt citite/citiți, deci țara se consideră marcată; cu portocaliu înseamnă cu m-am apucat și n-am terminat (probabil, pentru că nu mi-a plăcut) sau că am citit doar fragmente sau că sunt în curs de finalizare
- doar pentru poezie nu-mi vine să marchez țările (de exemplu, Moldova pentru Grigore Vieru sau Ungaria pentru Petofi Sandor)
- la unele țări voi lăsa scriitori citiți pe dinafară; practic, voi încerca să recomand ce mi-a plăcut sau voi fi uitat, pur și simplu, că i-am citit; de asemenea, voi încerca să pun și alte cărți celebre, chiar dacă nu le-am citit
- există, desigur, problema scriitorilor emigrați - și încă nu m-am hotărât dacă voi pune țara în care s-au născut, sau țara în care au scris; deocamdată le-am pus pe amândouă; uneori, limba e o indicație; dilemele - cu mov
- și mai sunt cărțile pe care nu le-am citit, pentru că am văzut deja filmul...
- cu negru s-ar putea să fie cărți în plan de citire

Pe locuri, fiți gata...

1. Albania: Ismail Kadare, Umbra
2. Andorra
3. Anglia: Shakespeare / Jane Austen, Mândrie și prejudecată / George Orwell, 1984, Ferma animalelor / Ian McEwan, Amsterdam, Durabila iubire, Ispășire
4. Armenia
5. Austria: Elfriede Jelinek, Pianista
6. Azerbaijan
7. Belarus
8. Belgia: Marguerite Yourcenar, Piatra filosofală
9. Bosnia și Herzegovina
10. Bulgaria
11. Croația
12. Cipru
13. Cehia: Milan Kundera, Insuportabila ușurătate a ființei, Gluma / Bohumil Hrabal, L-am servit pe regele Angliei / Franz Kakfa, Procesul, Castelul
14. Danemarca: Hans Christian Andersen
15. Estonia
16. Elveția: Jacques Chessex, Vampirul din Ropraz
17. Finlanda
18. Franța: Honoré de Balzac / Gustave Flaubert / Baudelaire / Jules Verne / Boris Vian, Spuma zilelor, Voi scuipa pe mormintele voastre / Pascal Bruckner, Luni de fiere / Albert Camus, Străinul / Romain Gary, Ai toată viața înainte / Marguerite Yourcenar, Piatra filosofală / Patrick Modiano, În cafeneaua tinereții pierdutecvZXf1 
19. Georgia
20. Germania: Goethe / Schiller / Anne Frank, Jurnal / Herta Muller, Astăzi mai bine nu m-aș fi întâlnit cu mine însămi
21. Grecia: Homer, Iliada, Odiseea / Nikos Kazantzakis, Zorba
22. Islanda
23. Irlanda: Bram Stoker, Dracula / James Joyce, Ulysses, Portretul artistului în tinerețe, Dubliners / Johnathan Swift, Călătoriile lui Gulliver / Oscar Wilde, Potretul lui Dorian Grey / Samuel Becket, En attendant Godot / C.S. Lewis, The Chronicles of Narnia
24. Italia: Machiavelli, Principele / Dante Aligheri, Divina Comedie
25. Kosovo ?
26. Letonia
27. Liechtenstein
28. Lituania: Romain Gary (Roman Kacew), Ai toată viața înainte
29. Luxemburg
30. Macedonia
31. Malta
32. Moldova
33. Monaco
34. Muntenegru
35. Norvegia: Ibsen, Nora sau Casa de păpuși / Jostein Gaarder, Lumea Sofiei
36. Olanda: Jeroen Browers, Roșu ucigaș / Anne Frank, Jurnal
37. Polonia: Henryk Sienkiewicz, Quo Vadis, Prin foc și sabie / Wladyslaw Reymont, Țăranii / Isaac Singer / Wislawa Szymborska /
38. Portugalia: Jose Saramago, Evanghelia după Isus Christos, Memorialul mănăstirii
39. Romania: Mihai Eminescu / Vasile Alecsandri / Tudor Arghezi / Mircea Eliade, Noaptea de Sânziene, Maitreyi, Romanul adolescentului miop / Marin Preda, Moromeții, Cel mai iubit dintre pământeni / Camil Petrescu, Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război / Cezar Petrescu, Întunecare / Mihail Sadoveanu, Neamul Șoimăreștilor / Lucian Blaga, Poemele luminii / I.L. Caragiale, Teatru, Momente și schițe / Vasile Voiculescu, Ultimele sonete închipuite ale lui Shakespeare, în traducere imaginară de Vasile Voiculescu, Nuvele / Anton Holban, Ioana, O moarte care nu dovedește nimic / Liviu Rebreanu, Pădurea Spânzuraților, Ion, Răscoala, Adam și Eva / Zaharia Stancu, Desculț / Mihail Sebastian, Jurnal
40. Rusia: Lev Tolstoi / F. Dostoievski / Nikolai Gogol, Suflete moarte / Vladimir Nabokov, Lolita / Evgheni Zamiatin, Noi
41. San Marino
42. Serbia
43. Slovacia
44. Slovenia
45. Spania: Cervantes
46. Suedia: Jonas Jonasson, Bărbatul de 100 de ani care a ieșit pe fereastră și a dispărut
47. Turcia: Orhan Pamuk, Viaţa cea nouă
48. Ucraina
49. Ungaria
50. Vatican
*51. Israel: Amos Oz, Să cunoști o femeie

Lista de lecturi la zi.

Momente și schițe

Titlu furat, că doar de la Caragiale mi se trage asta cu observatul enorm și cu scrisul...
Deci: am mai multe idei ca Note pe ai-telefon, adunate în ultimele 3 luni; aceasta e dezvoltarea lor.

***

Sărut-mâna

Observ în jur că generația mea începe să treacă prin momentul lui "Sărut-mâna". Adicătelea momentul când copiii de la bloc încep să le spună "Sărut-mâna". Adevărul că la mine a început în urmă cu vreo 2 ani. Și vorbesc mai ales de trei fetițe, că băiețeii sunt sălbatici și nu salută deloc. Dar într-o zi, când veneam cu Sebi acasă, le-am spus foarte clar să ne spună amândurora "Servus" sau "Ciao". Ce a urmat mă uimește. De fiecare dată când venim împreună, suntem salutați cu "Ciao" ȘI "Săru' mâna". Adică "Ciao" pentru mine și "Săru' mâna" pentru Sebi. DAR DE CE??? Ori sunt eu mai accesibilă, ori par eu tânără și Sebi bătrân, ori, mai grav, fetele acelea simt că bărbații trebuie salutați cu mai multă deferență? Acasă au un tată sever care le impune un altfel de respect și o mamă apropiată? Oare nu știu că, în principiu, ăsta e un salut al bărbaților către femei? Oricum ar fi, e trist. Pentru că, în afara unor situații specifice, despre care am mai vorbit, salutul ăsta mi se pare imbecil. Sper doar să nu apuce mai încolo NEVOIA de a-mi spune copiii "Săru' mâna"...


Chiriașul ideal

Am căutat într-o vreme anunțuri de gazdă în Cluj (încă sunt interesată, deci dați-mi de știre dacă știți ceva decent) și am observat trei trenduri:

1. Există tot felul de "domni" care vor să primească - de obicei în garsoniere - în gazdă... "domnișoare".
2. Există tot felul de "doamne pensionare" care vor să primească în gazdă sau chirie "student la teologie, din zona Ardealului". Nu e superb? Pentru bătrânele bisericoase, ăsta e și ginerele sau soțul ideal pentru nepoate, sunt sigură.
3. Proprietarii "domni" caută "student/băeat serios, anti fumat și anti alcol" (sic!). Păi, vedeți, în criteriile de la punctul 2, aceste trăsături sunt implicite...


Sfaturi idioate primite de la părinți și alți adulți

Da, știu că nu e frumos, dar nu cred că sunt singura. Așa că mă aștept la susținere cu exemple din partea voastră.

1.  În timpul călătoriilor cu trenul (personal), să caut un compartiment cu femei, bătrâni și copii. Să mor de râs!!! Adică să mă alătur unui grup căruia să-i sporesc vulnerabilitatea. Să fim compartimentul cel mai ușor de jefuit, nu? Ceva mai rațional este să stai în compartimente unde e o familie cu mamă, tată și fiu, de exemplu, nu? Cred că am postat textul generat de episodul în care am fost înconjurată în tren de 3 deținuți tocmai eliberați de la Gherla, dintre care cel puțin unul cu condamnare pentru viol, nu?

2. Ca raportare la Dumnezeu, trăiește-ți viața ca să nu pierzi pariul lui Pascal. Că, deh, cine știe? Nu, mulțumesc.

3. Nu confuza copilul cu o limbă străină de mic. Și uite de-aia nu vorbesc ungurește.

4. Gândește-te la ce o să zică lumea? sau: "Ce să zic dacă mă întreabă lumea nuș ce despre nuș ce chestie controversată pe care ai făcut-o?". Răspunsul meu a variat între "Spune-le să nu-i mai bată grija" și "Spune-le să mă pupe". Mda, ăsta e un blog auto-cenzurat...

5. Trebuie să ai niște kilograme în plus, ca să ai de unde scădea în caz de boală. Și Atunci când slăbești lumea crede că ești bolnav sau nefericit. Răspunsul meu - vezi punctul 4.

 
Super brand

În diverse zone agricole ale țării veți vedea bannerele pentru produsul "Folicur". Nici nu contează ce face, nu (e ceva pesticid, cred...)? Pe mine mă blochează numele.


Pasiunile comentatorilor de pe Facebook (gramatica nu e printre ele)

Mai ales în perioada electorală, pasiunile ies la iveală prin comentarii pe Facebook. Un actor public postează ceva, apoi se stârnește dezbaterea prin comentarii și comentarii la comentarii. Poți să fii pro sau contra lui Ponta, fan sau hater al Antenei 3 etc. Când cei de aceeași părere cu tine sunt superiori prin idei și gramatică, ai confirmarea că ești pe partea bună a baricadei. Dar uneori chiar vrei să ai un buton de "Îmi place, dar trebuie să-ți revizuiești gramatica". De exemplu, cu cine să ții în cazul în care schimbul de replici este:

- Scrie-ti numai prostii!
- Nu sti sa scri, nu ai caderea morala de a comenta!

S-a întâlnit chiorul de ochi stâng cu chiorul de ochi drept. Unul nu știe cum e cu cratima, dar știe cum e cu i-urile și viceversa! Și clar, unul dintre ei are aceeași părere ca tine pe tema dată... Găsesc că aceste momente sunt dureroase...

Aroganță politică

M-am trezit cu noaptea-n cap pentru încă o deplasare și mi-au venit tot felul de idei crețe. De exemplu, cum stăteam în autobuzul care te duce la avion (și, de altfel, cum stau acum în avion), m-am gândit cum ar fi să fac un experiment social (sau o aroganță, cum ar zice la ceva radio) și să strig “Victor Ponta președinte!”. Oare cum ar reacționa lumea? Pot să-mi închipui că aș avea ecou favorabil la 2-3 oameni, unora le-ar crește inima, dar n-ar zice nimic de sfială, dar cred că ar fi mai mulți (judecând după context – persoane călătorind de la Cluj spre Londra) cărora li s-ar inflama o venă pe creier și care mi-ar da o replică de zile mari. Din păcate, nu am suficient tupeu pentru o asemenea aroganță. Aaa, dar dacă aș fi fost cu cineva, ne-am face curaj reciprocJ

Că tot m-am trezit cu noapte-n cap cu gândul la Ponta. Dumnezeule mare, cum mi-a venit din nou chef să fac analiză de discurs și comportament politic! Poate e timpul unei cărți noi – una despre recrudescența Frontului Național în Franța (25% la Europarlamentare!), în paralel cu aneantizarea Partidului România Mare al lui Vadim.

Deci, de unde să încep cu acest personaj? Nu pot să-i spun Mickey Mouse, că nu are nimic ludic și pozitiv. I s-a zis micul Titulescu, apoi micul Ceaușescu și cred că asta e o etichetă potrivită. Cum Dumnezeu să-ți lansezi candidatura cu fast DE ZIUA TA (chiar, oare cum de s-au abținut să nu-i cânte La Mulți Ani? Sau pe asta n-am mai prins-o în transmisiune directă?)? Pe stadion, cu oameni aduși să te aplaude? Cum să-ți lansezi candidatura de 3 ori în același fel? Că, de exemplu, și la Alba Iulia s-a paralizat traficul pentru asta (mă gândesc că la Alba Iulia a trebuit să meargă pentru că acolo s-a făcut adevărata Mare Unire – revin un pic la ambiguitatea termenului în campania PSD-istă – și pentru că trebuia să bage și Ardealul în seamă, iar la Cluj noi suntem ăia cu Salvați Roșia Montană, cu Boc la primărie, nah, riști huiduieli masive)? Cum să aduni oamenii pe stadioane și să te asemeni cu Obama (singura asemnănare e cea din banc: știți că Băsescu continuă să menționeze că pe Ponta îl cheamă Victor Viorel, așa cum republicanii spuneau încontinuu Barack Hussain, din același motiv: Viorel e nume musulman), nu cu Ceaușescu? Adicătelea marșezi clar pe o temă de fior național, pe simbolistica intim românească, gen Marea Unire, Republica Moldova, Tudor Gheorghe, Dumnezeu, ortodoxie, dar, când e convenabil, îți scapă că în același mental colectiv al românilor adunatul pe stadioane egal slava conducătorului iubit (deja i se scriu poezii cu “Victor, o galaxie” pe nușce „temelie”...) egal Ceaușescu egal totalitarism?! Și până când să ne vorbești de Băsescu – gata, o epocă de relativ tristă amintire (cel puțin în al doilea mandat, că ar fi fost infinit mai rău dacă ar fi câștigat Năstase în 2004) s-a încheiat. Până când merge la români mitul inamicului? Gata, hai să vorbim despre proiecte și realizări, despre ce legi ți se va cere să promulgi (și tare mă tem că o vei face cu două mâini...) – amnistii, exproprieri pentru cianurare la Roșia, gaze de șist?

Și ar mai fi niște momente:

1.       Asumarea bărbătesc-comică cu “sunt Victor Viorel Ponta” și continuarea à la Gladiatorul “strănepotul unui ardelean care a participat la Marea Unire” (revendicarea din Ardeal e importantă, că aici chiar nu stă bine cu simpatizanții), “nepotul unui preot” (căci, da, trebuie să reitereze mândria de a fi ortodox, nu altceva, de data asta cu nuanțarea inteligentă că și a fi catolic sau protestant e în regulă, cumva), în fine, cred că a zis că e și fiu și tată (oare cu bătaie că alții nu sunt?). Și poate și soț și, mai ales, ginere ar fi fost indicat?

2.       Toată uzurparea simbolisticii Marii Uniri. Pe de o parte, afirmă clar că vrea să fie președinte la centenarul evenimentului, dar nu poate și nu promite că va uni el țara cu Republica Moldova. De fapt, mai mult o dă în ideea de “mare unificator de neam” decât de unificator de țară – căci el va fi un președinte al tuturor, care nu va dezbina (greu să dezbini mai mult decât acum, e drept). Asul din mânecă e domnul prim-ministru moldovean, care vine să-l susțină, așa, ca un sol simbolic al fraților de peste Prut. Să ne înțelegem, Basarabia e pământ românesc, 75 de ani de separare nu șterg istoria de până acum, dar o singură țară nu vom mai fi niciodată – viitorul este, însă, împreună în Europa, unde granițele sunt aproape irelevante. Dar ce-l mână pe el în întreprinderea asta voievodală, de fapt? Adevărata miză sunt voturile cetățenilor moldoveni cu cetățenie română (Băsescu a știut să câștige cu ajutorul diasporei), pe care cineva trebuie să-i ia la piept – și, în acest caz, aștept cu interes reacția dreptei. Oricum, s-a dovedit între timp că și Leancă e bipolar – în calitate de prim-ministru îl susține pe Ponta, iar în calitate de afiliat la PPE îl susține pe Iohannis (observ că personalitatea de prim-ministru e cea bolnavă la cap, cum a fost și la Ponta).

3.       Oh, și bietul maestru Radu Beligan. Cât de trist! În loc să rămână în zona eterică a icoanelor, se coboară cu o afirmație mundană, de bunic, dacă vrem să-l iertăm – că el îl susține pe Ponta, pentru că are încredere în tineri. Eu, dacă aș fi fost în locul lui, nu aș endorsa pe nimeni, dar poate maestrul nu înțelege cu adevărat cât e de iubit, pentru ce e iubit și cât de tare poate să dezamăgească. Totuși, cât de frumos i-a spus Pleșu că ar fi meritat un amurg mai demn...

Dar atât despre salvatorul unificator și providențial. Eu am așteptat cu nerăbdare aparițiile Monicăi Macovei și a lui Klaus Iohannis. O replică, un început de campanie. Și i-am văzut. La modul ideal, i-am vedea pe amândoi în turul doi, dar n-are sens să visăm. Iohannis mi-a plăcut mult în emisiunea de la Realitatea. Firescul și așezarea lui sunt în contrast colosal cu grandomania lui Ponta (la lansare aud că nu s-a ambiționat să aducă pe stadion 75000 de oameni, doar să se dea mare, că semnături a strâns mai multe; intrarea în piață a fost liberă...). Până și la o întrebare absolut nepotrivită, pe care Cristoiu ar fi vrut s-o retragă în momentul în care a adresat-o, cea despre absența copiilor, răspunsul a fost dezarmant, venind de la un om împăcat cu sine, cu situația lui personală: “Pentru că eu nu pot avea copii. Chiar dacă mi-am dorit foarte mult”. Sper doar ca graiul lui de minoritate din Ardeal să fie simpatic și prin Moldova și Muntenia. E, totuși, reconfortant că anul acesta pot vota “pentru” cineva, chiar dacă elementul de “împotriva” cuiva e la fel de important ca de obicei la noi.

Ghidul xenofobului

Stiti colectia de carti "Ghidul xenofobului"? Cea care se ocupa cu descrierea caracteristicilor diverselor popoare? In fine. Date fiind frecventele mele deplasari in Olanda, un coleg olandez s-a gandit la bunastarea mea si mi-a dat cartea despre olandezi. As spune ca a fost o cartulie cu detalii interesante despre istorie si institutii, dar nu foarte flatanta la adresa lor ca popor. Si pot confirma: unii dintre ei te surprind cu lipsa de empatie, cu ignoranta, cu moderatia exagerata (sa nu zic zgarcenie) si cu raceala. Totusi, nu poti sa nu le admiri modul remarcabil in care si-au construit tara (cand treci cu masina in Belgia simti inrautatirea soselelor), iar unii dintre ei sunt cei mai faini oameni pe care ii vei intalni. Oameni si oameni. Pentru mine a fost interesant sa ma documentez chiar in Amsterdam (vezi poza).

Dar episodul pe care vreau sa-l relatez este legat de fragmentele care descriu alte carti din serie. Preferatul meu este cel despre englezi: "Englezii isi indragesc copiii. Altfel spus, nu-i iubesc, cu patima, asa cum isi iubesc cainii, caii, iepurii, pisicile si chiar dihorii ori nevastuicile. Necazul cu puii de om este ca nu au blana si nici patru labute". Bag seama ca am sanse mari sa devin englez.

Cand am intrebat un nativ despre acest fragment, mi-a dat o alta interpretare: cum ca ei pot sa-si manifeste afectiunea nemarginita, in public, fata de animalele lor de companie, pe cand fata de copii raman rezervati. Oricum ar, fi, cred ca am sanse mari sa devin englez.