Am aterizat la timp pe Aeroportul Internațional Kilimanjaro, în miezul nopții. 6 persoane s-au dat jos din avion, restul au continuat spre Istanbul. Personalul aeroportului ne depășeau numeric 3 la 1, cred. Și ne așteptau pe noi, cei din ultimul zbor al zilei (în condițiile în care precedentul fusese cu 4 ore înainte).
Agentul vamal la care ajung constată că sunt din România și că nu trebuie să plătesc viză.
- Ah, no visa. Nice.
- Yes, good country relationships.
Deja simt cum timpul stă în loc în țara asta. Aerul e cald și prietenos, oamenii sunt zâmbitori... simți că a meritat tot drumul. Mi-e și somn, dar aș vrea să stau trează și să descopăr fiecare bucățică din Tanzania continentală.
Șoferul nostru, Joseph, găsit prin recomandarea prietenei Wanda căreia îi fusese ghid în safari cu câteva săptămâni în urmă, ne aștepta cuminte la ieșire din aeroport. Mi-a scris numele frumos și l-a printat color pe o hârtie glossy. Nu că ar fi fost nevoie, dar ce gest frumos! Ne-a condus la mașină și ne-a surprins din nou - îl întrebasem ce mașină are și a zis că una mică de oraș și mă gândeam că vom sta înghesuiți, cu ditamai bagajale însumând 50 de kg după noi... Doar că mașina mică de oraș s-a dovedit a fi cel mai mare jeep pe care l-am văzut vreodată. Genul ăla de jeep folosit în safari, numai bun să se urce ghepardul pe capotă și să vă uitați cu curiozitate unul la celălalt...
Joseph a venit cu soția după el, probabil pentru că nu voia să adoarmă, având în vedere că avea cursă la 3 dimineața... Drumul a fost plăcut. Josheph este foarte precaut și nu trece nici picat cu ceară de limita de 50 de km, chiar dacă nu e nimeni pe drum. Știe el ce știe. Polițiștii stau din loc în loc la ciupeală. Ne-au oprit o dată, dar n-au avut ce ciupi.
Uitându-mă la case, pot să spun deja că zona asta e mai bogată decât Zanzibar. Aici casele au toți pereții, spre deosebire de Zanzi, unde multă lume doarme într-un spațiu creat de 4 stâlpi și un acoperiș, pe o saltea, în văzul lumii...
Ajungem la hotel (Chania Lodge) și ne cuibărim rapid în patul cu baldachin, dintr-una dintre căsuțele care formează complexul hotelier. Mă gândesc că a doua zi ne vom bucura de spațiul frumos amenajat al hotelului, cu palmieri, cu piscină și cu Kilimanjaro undeva în depărtare (așa am văzut în poze).
Dar până una, alta, somn. Să nu uităm să ne trezim înainte să treacă ora micului dejun.
**
Ne-am trezit pe la 10:00, la timp ca să mai prindem micul dejun. Un mic dejun cu fructe, cu ouă (îi ziceai ospătăriței cum le vrei și ea plasa comanda la bucătărie), cu clătite, cu cereale, cu cafea tanzaniană, cu sucuri naturale, cu miere, cu dulcețuri... Ideea e că nu aveai cum să nu găsești ceva. Căci, totuși, eram la un hotel scump din zonă. Aș fi spus hotel pentru omul alb, dar mi s-a arătat pe parcurs că veneau aici pentru cină și piscină și localnicii bogați. Am plătit 90 de EUR pe noapte la hotel, dar asta pentru că am avut 50% reducere de pe Booking.com. Altfel nu cred că am fi ales acest complex hotelier, pentru că ar fi costat 180 de EUR pe zi... Ca să vă faceți o idee, un loc în hostelurile populare din oraș costă cam 25-30 de euro.
După micul dejun, ne-am ocupat două locuri la piscină și am intrat într-o atmosferă de concediu. Ne-am dat cu cremă de protecție și cu spray anti-țânțari din belșug. Ultimele știri spun că riscul de îmbolnăvire de malarie în Moshi este de 0.1%, dar nimeni nu vrea să riște. Am preferat spray-ul ideii de a lua medicamente preventive pentru malarie (pastilele astea se iau cam 14 zile și acționează ca niște antibiotice, inclusiv prin aceea că îți dereglează flora intestinală). Mi-am luat cu mine cartea By the Sea, a lui Abdulrazak Gurnah, câștigătorul Nobelului pentru literatură din 2021, un autor născut în Zanzibar și stabilit în Marea Britanie. Nimic mai potrivit decât să citești cartea asta în țara natală a autorului, nu? Cum Crăciunul era aproape, locația avea decorațiuni specifice, cum ar fi brazi de Crăciun stilizați, făcuți din bețe și împodobiți cu lumini și cadouri. Și aveau și simboluri specifice, cum ar fi ananași îmbrăcați cu ochelari de soare și căciulă de Moș Crăciun. Sebi chiar și-a făcut poză în piscină cu căciula de Moș Crăciun. Practic, am putut experimenta atmosfera de Crăciun vara... În fine, am adormit destul de repede pe șezlong, cum le stă bine turiștilor. Singurul obiectiv al zilei era să așteptăm să se facă ora 16:00, când urma să ne întâlnim cu cineva de la firma de turism, Monkey Adventures.
Între timp, am luat prânzul, iar prețurile au fost de Europa. Oricum, ideea e să te hrănești cât se poate de bine cu cel puțin o lună înainte de câte o urcare pe munte ca asta. Fără cure de slăbire, da?
Un alt lucru important pe care l-am făcut în acea dimineață a fost să luăm legătura cu Ada, care urcase pe Kili cu 2-3 zile în urmă, împreună cu doi prieteni din Cluj. A fost instructiv. I-am putut pune o mulțime de întrebări. Despre mâncare, despre vreme, despre toalete, despre cât de grea e noaptea cuceririi vârfului, despre bacșișul pentru echipă etc., etc. Bine că am avut wi-fi, că nu te apuci să dai apeluri locale sau să trimiți poze pe bani, că ajungi rapid la sapă de lemn... Am aflat câteva lucruri interesante, cum ar fi că ghidul vine și-ți verifică bagajul și te obligă să închiriezi obiecte, dacă îți lipsește ceva. De exemplu, la Monkey Adventures, bețele de trekking sunt obligatorii. După cum sunt obligatorii două perechi de mănuși și două ciupici. Din fericire, aveam cam de toate. Cu excepția faptului că eu aveam doar o ciupică.
La ora 16:00 nu ne-a sunat nimeni și nici n-am primit mesaj pe WhatsApp. Așa că m-am dus la Recepție, unde mă aștepta de ceva vreme cineva. George, ghidul principal. Căruia șeful nu i-a dat numărul meu. Bine că nu m-a prins un pui de somn, George, că ai fi așteptat acolo mult și bine. George e destul de pișpirel, așa, slăbănog, numai fibră și îmi dă impresia că e un mic joker. Un Ace Ventura negru.
George ne-a făcut instructajul la recepția hotelului. Ne-a arătat o hartă, ne-a confirmat numărul de kilometri și de ore care ne așteaptă în fiecare zi și ne-a dat detaliile organizatorice. Am aflat că suntem singurii turiști și că grupul lor, din partea Monkey Adventures, va fi de 11 oameni, din care unul, ghid asistent, vine în plus, ca să-și facă experiență și ca să poată promova la ghid principal. Prima impresie a fost de tristețe - Cum, suntem doar noi doi? Dar speram să cunoaștem oameni din alte țări și să avem cu cine povesti seara (multă lume ne-a spus că serile sunt plictisitoare). Eu chiar speram să avem în grup o pensionară din Germania, ca să-mi crească șansele să nu fiu veriga slabă a grupului, adică acea persoană după care trebuie să aștepte toată lumea.
- Să mergi cu persoane străine poate fi sursa unor frumoase prietenii sau a unor mari frustrări, ne-a zis George. Și am început să acceptăm situația.
După prezentarea teoretică, George a venit în cameră să ne verifice bagajul. Chiar mă întrebam dacă o să observe că nu am două ciupici.
George ne întreba ca de pe un checklist:
- Arătați-mi sacii de dormit.
- Arătați-mi bocancii.
- Arătați-mi gecile.
- Bețe aveți?
- Haine groase aveți? Dar subțiri?
- Cu ce intenționați să vă îmbrăcați în noaptea vârfului?
- Cremă de soare aveți?
- Diamox aveți?
Aici se impune o paranteză. Diamox este un medicament cu substanța activă acetazolamidă, pe care lumea îl ia ca să evite răul de altitudine. Diamoxul previne tumefierea creierului în zonele cu aer rarefiat și se dă și persoanelor care au suferit traumatisme craniene. Printre altele, previne starea de rău, de amețeală, vărsăturile (toate astea sunt date de tumefierea creierului). Destul de repede după ce îți începi documentarea despre Kilimanjaro ajungi la subiectul Diamox. Iar părerile pe internet sunt împărțite, cum altfel? Unii nu vor să-l ia pentru că e un diuretic și te trimite la toaletă noaptea de mai multe ori. Alții nu vor să-l ia pentru că are ca efecte secundare niște furnicături în degete și chiar în față. Chiar și Sebi ezita, ascultându-i pe experții de pe internet. Noi am luat Acetazolamida din Cluj (e un medicament de vreo 20 de lei), iar Sebi a zis că se hotărăște la fața locului. Eu m-am hotărât destul de repede că-l voi lua, iar decizia mi-a fost întărită de un doctor român care a urcat pe vârf și mi-a spus că medicamentul e foarte important. Ada mi-a spus că l-au luat 4 din cei 5 membri ai grupului lor. Ideea e că n-am prea avut de negociat cu George.
- Bun, aveți Diamox (sau cum îi zice la voi în țară). Îl veți lua din seara asta, o jumătate, după cină, ca să vedeți cum vă reacționează corpul. În rest, îl veți lua, tot așa, câte o jumătate de pastilă, după micul dejun și după prânz, în fiecare zi.
(Sebi n-a mai comentat nimic și s-a supus. Ne-am trezit pentru toaletă o dată pe noapte, deci nu a fost nimic super deranjant).
- Și, ce v-ați mai adus?
- Păi, uite, ne-am adus câte o saltea suplimentară. Și perne gonflabile. Dar toate astea ocupă spațiu și sperăm că nu suntem peste limita de 15 kg de persoană... că la avion am avut în total 50 de kilograme.
- Sunteți extrem de pregătiți. Puneți saltelele și sacii de dormit separat și o să se ocupe băieții să nu depășiți nicio limită. Le ducem separat. În concluzie... nu aveți nimic de închiriat de la noi. Venim mâine dimineața și vă ridicăm la ora 9:30.
**
Ne-am petrecut restul zilei aranjând lucrurile în genți și rucsaci și nu a fost ușor. Aveam prea multe lucruri. Prin urmare, unele au fost lăsate în geanta pe roți care urma să rămână la hotel. Printre altele, cartea mea tanzaniană nu a trecut selecția. Ne-am gândit că o vom îndoi destul de rău și nu știam exact cât timp și câtă lumină vom avea pentru citit.
Seara am mâncat o pizza bună (din nou, preț de Europa sau chiar peste: 17 dolari bucata) și ne-am uitat la semifinala de Campionat Mondial de Fotbal pe un laptop pus la dispoziție de staff, în recepția hotelului. De asemenea, le-am dat persoanelor de la Recepție creioanele și cărțile de colorat, dar și niște dulciuri pe care le-am adus pentru copiii din zonă. Le-am spus să le dea ei cui știu. Poate chiar unui coleg care are copii. Nu am aflat exact unde au ajuns bunurile, dar știm că am făcut o faptă bună.
În 19 decembrie 2022, am atins vârful Uhuru (5895 m), cel mai înalt vârf al vulcanului Kilimanjaro, cel mai înalt vârf din Africa. A fost, fără îndoială, cea mai cea [insarați voi adjective aici] aventură a vieții noastre. Deocamdată.
De atunci ne-am întors acasă, ne-am dus la serviciu și personal am încercat să trec peste depresia de după vacanță (o fi descrisă în literatura de specialitate?). În fiecare noapte încă mai visez traseul și atingerea semnului care marchează vârful Uhuru. Nu cred că Kilimanjaro îmi va ieși din sistem prea curând... Până una, alta, am lucrat la un montaj video al aventurii, pe care îl voi completa cu postări scrise. Am primit zeci de întrebări, așa că voi încerca să dau toate detaliile aici. Dacă am vreun cititor care vrea să urce Kilimanjaro, nu pot decât să spun: FĂ-O! Sper să te ajute aceste notițe.
Când vorbim despre excursia noastră, primim cam același întrebări, cam în aceeași ordine. Prin urmare, această postare va fi un auto-interviu. S-o luăm cu începutul.
De unde v-a venit ideea? Ne aflam în februarie 2021 în Zanzibar și ne răcoream cu o bere Kilimanjaro. Ne-am propus de atunci să ne întoarcem cândva în Tanzania și să încercăm să urcăm pe munte. Iar anul acesta, am dorit să-mi marchez aniversarea de 40 de ani și să merg într-un loc deosebit. Așa că obiectivul "vreau să urc pe Kilimanjaro" s-a conturat cam în mai 2022. Sebi a zis la început s-o facem peste 2-3 ani, ca să ne antrenăm. Eu i-am zis că nu mă aștept să am genunchi mai buni peste 2-3 ani, deci nu lăsa pe la anul ce poți face acum. Prin urmare, am setat data pentru decembrie (adică vara, imediat după sezonul ploios care se termină în noiembrie).
Poate ar mai fi un răspuns la întrebarea asta. Spuneți drept, când ați auzit prima dată despre Kilimanjaro? Nu cumva când a urcat Andreea Marin acum 20 de ani? Mai știu și eu dacă nu mi-a intrat atunci chestia asta în subconștient? Știu că Zâna Surprizelor și-a prezentat expediția ca o mare realizare, înfăptuită cu mult efort. De altfel, toți cei cu care am vorbit între timp spun același lucru - rău de munte, dureri de cap, vărsături, efort constant... Experiența noastră a fost diferită: a fost extraordinară, fără a fi chinuitoare.
OK, în altă ordine de idei, poate a avut și Hemingway ceva influență... Da, mi-am dorit să văd zăpezile și ghețarii de pe Kilimanjaro înainte să dispară...
Cum ați ajuns acolo? Am zburat cu Turkish Airlines, pe ruta Cluj-Istanbul-Kilimanjaro. Există zboruri frecvente Istanbul-Kilimanjaro, care se află, de fapt, pe ruta Istanbul-Zanzibar. Am urmărit prețul în fiecare zi, timp de 4 luni, și a rămas constant pentru decembrie la nivelul de aprox. 4000 RON/persoană. Există și alte rute - via Amsterdam și via Frankfurt. Vedeți ce vi se potrivește. Poate e o idee să zburați spre Zanzibar și apoi să luați un zbor intern Zanzibar-Kilimanjaro, care costă cam 100$.
V-ați dus de capul vostru? Nu. Conform regulilor din Tanzania, trebuie să plătești o firmă acreditată (sunt cu zecile) pentru a intra în Parcul Național Kilimanjaro și pentru a urca pe munte. Statul își ia partea leului din taxele plătite de turiști. Ne-am uitat la filme pe YouTube și am găsit câteva nume de firme. Ne-am dat seama că sunt 3 categorii de firme. Dacă firma cu care am mers noi ne-a taxat 1700$/persoană pentru un traseu de 7 zile, sunt firme care te taxează 2500$ sau chiar 5000$. Sincer, având în vedere că totul a fost OK pentru noi cu firma din categoria low cost, nu văd de ce ai plăti mai mult (OK, poate vrei corturi mai noi, mâncare mai bună etc. Pe de altă parte, dacă îți permiți, fă ce vrei cu banii tăi). Am descoperit că 3 clujeni urmau să facă excursia cu o săptămână înaintea noastră, prin firma Monkey Adventures. A fost un fel de garanție pentru noi pentru a face un transfer bancar înainte de a începe vacanța (alternativa e să plătești la fața locului, dar n-am vrut să avem prea mult cash la noi). Hai că v-am răspuns și la întrebarea cât costă.
În mod normal, firmele grupează turiștii care vor să meargă pe același traseu (sunt câteva posibilități), cu aceeași durată. În cazul nostru, am aflat în ziua 0, cea în care ne-am văzut cu ghidul, că vom fi doar noi doi. Vorba lui, "a fi grupat cu niște necunoscuți poate fi sursa unor prietenii frumoase sau a unor mari frustrări". Până la urmă am fost foarte mulțumiți că am avut un tur privat. Practic, am fost Sebi și cu mine ca turiști, plus 11 oameni de la Monkeys: un ghid principal (George), doi ghizi asistenți (Robert și Dula), un bucătar și 7 porteri.
Ce a trebuit să cărați voi? Ghiozdanele mici, cu apa și gustările zilnice. În rest, porterii cară cortul turiștilor, cortul ghizilor, cortul porterilor, mâncarea și apa tuturor, bagajul mare al turiștilor, cortul de luat masa și, la cerere, toaleta privată și cortul ei (a fost cazul pentru noi). În principiu, porterii vor căra 15kg pentru fiecare turist (obiecte personale, cum ar fi haine, încălțăminte, saci de dormit etc.). La alte firme, vor căra doar 9 kg per turist, ceea ce e absolut insuficient din punctul meu de vedere (soluția e să mai plătești un om, dacă ai prea multe kilograme de dus).
Cum arată o zi tipică? Cât ați mers în fiecare zi? Dar în total? Cât durează? În funcție de traseul ales, excursia durează 5-9 zile. Cei care s-au crezut zmei au făcut traseul în 5 zile (3 la urcare și 2 la coborâre) sau 6 zile și probabil au avut rău de înalțime. Noi am făcut traseul în 7 zile (5 la urcare și 2 la coborâre), ceea ce ne-a permis să fim aclimatizați și odihniți și să ajungem în vârf cântând. În funcție de traseul pe care îl alegi, zilele pot arăta diferit. Pentru amatorii de detalii (ăștia-s cunoscătorii 😏), am făcut traseul Lemosho, în total 70 de km.
Cum v-ați antrenat? A fost greu? Eu am mers la sala de 3 ori pe săptămână, cu antrenor personal, timp de 7 săptămâni înainte de excursie. Am mers și la masaj de 2 ori pe săptămână. Sebi a alergat 5-7 km pe zi, de 2-3 ori pe săptămână. Iar împreună am făcut câteva drumeții de weekend: Piatra lui Lucaci, Scărița Belioara, Piatra Secuiului, Vârful Vlădeasa... De asemenea, am urcat pe scări până la etajul 7 timp de două luni. Cred că am fost foarte bine antrenați. Nu ni s-a părut nimic foarte greu pe Kilimanjaro (pentru mine, coborârea de vârf a fost cea mai dificilă parte a traseului). A contat și că am mers suficient de mult la munte în trecut și că am fost obișnuiți să mergem cu cortul.
Câteva secrete pentru cei care vor să urce? Alegeți un traseu de 7 zile, nu mai scurt. Luați cu încredere medicamentul împotriva răului de înălțime (substanța activă e acetazolamida; noi am primit rețetă de la medicul de familie și l-am găsit în farmaciile mai mari din Piața Mărăști - nu se găsește peste tot). Închiriați o toaletă privată pentru 2-3 persoane. Noi am plătit 150$ pentru asta - bani bine cheltuiți! Investiți în echipament de calitate (poate voi face o postare numai despre lucrurile pe care le-am luat cu noi). Ca pont, vă recomand cu drag să vă luați saltele extra cu voi (chiar dacă veți primi și de la firma cu care urcați).
În rest, am ținut un jurnal la fața locului, iar în zilele care vin, voi transcrie din el, pagină cu pagină, în funcție de câtă răbdare găsesc (am 38 de pagini de note…) :)
Ținem să le mulțumim tuturor celor care au donat pe Galantom pentru Magic Camp, cauza nobilă care ne-a motivat și mai mult să ajungem în vârf. Apelul nostru a fost ca donatorii să doneze 0,01 RON pentru fiecare metru cucerit. Ne-am atins peste 50% din obiectiv. Mulțumim!
If you're looking for travel tips regarding Iceland and you don't speak Romanian, use the translate button of the blog. You'll find comprehensive information.
*
Atenție, urmează o postare lungă! Luați popcorn, o cafea, un pahar de vin etc. și savurați-o. Mi-a luat către 8 ore să o scriu, dar sper că merită. Excursia în Islanda a fost una incredibilă. Cea care a avut nevoie de cea mai multă planificare. Cea mai scumpă pe care am făcut-o până acum. Pe lângă postarea asta, am informații în PowerPoint și pe YouTube despre ea (vedeți link-uri mai jos). Pentru prima dată am simțit nevoia să țin socoteala într-un Excel, ca să știu cât costă toată distracția. Sper să vă ajute să vă planificați propria vacanță. Să începem.
De ce Islanda? O aveam pe listă (că tot plănuim să mergem în toate țările europene), dar vara asta ar fi trebuit să facem circuitul de forță Rusia-Finlanda-Estonia-Letonia-Lituania-Ucraina. Dar inimaginabilul s-a produs și avem război în Europa. În Rusia mă voi duce numai dacă ajunge Navalnîi președinte. În Ucraina, aproape de granița cu noi, poate aș merge în eforturile de reconstrucție sau ca turist obișnuit, ca semn că un cretin criminal nu ne poate deturna viețile la infinit... Deci, de ce Islanda? Pentru că, probabil, am văzut prea multe filme cu vikingi în ultima vreme. Declicul a fost Vikings - Valhalla, în care unul dintre eroii principali este Leif Erickson, fiul lui Eric The Red. Eric, exilat din Norvegia și apoi din Islanda, s-a stabilit în Groenlanda și a produs unul dintre primele fake news din istorie, cred: a numit ținutul Greenland, Țara Verde, încercând să atragă cât mai mulți locuitori, deși, în realitate, e un ținut al gheții. Leif, fiul lui, a fost primul european care a ajuns în ceea ce numim acum Statele Unite ale Americii (deci reconsiderați tot ce știți despre descoperirea Americii! Leif a ajuns acolo cu 500 de ani înaintea lui Columb...). Dacă inițial aveam Islanda pe listă pentru astă-iarnă, dar am ajuns în Norvegia (v. postarea aici), Sebi insista că Islanda trebuie văzută vara, pentru că e vara polară și te poți deplasa pe lumină la diversele obiective naturale. A avut dreptate: când mergeți în Islanda, asigurați-vă că ziua e lungă. Aș spune că e obligatoriu să mergeți și iarna (eu n-am renunțat la gândul ăsta, pentru că odată și odată tot vreau poze din inima peșterilor cu gheață albastră), dar în lunile cu vreo 7-8 ore de lumină, cum ar fi februarie.
Apropo, la cât de verde e Islanda vara - că doar plouă mult de tot -, mi-am remintit această memă:
Ce ar trebui să știți, în general, despre Islanda? Că are peste 100 de cascade vizitabile (unii spun că sunt 10.000 de căderi de apă în țară) și 130 de vulcani. Că poți vedea aurora boreală începând cu finalul lui august. Că are vară polară și noapte polară. Deci are midnight sun și blue hours. Că are vreo 366 de mii de locuitori și o oarecare problemă de cosangvinizare - de aceea, la un moment dat, s-a lansat zvonul (da, a fost fake news) că guvernul ar plăti imigranții bărbați să vină în Islanda pentru căsătorie. Că e țara care a dat lumii cuvântul gheizer (geysir) și că, evident, e plină de gheizere. Că, dacă erupe câte un vulcan pe acolo, va suferi toată Europa (vă aduceți aminte de anularea zborurilor europene în 2010, din cauza vulcanului cu nume de nepronunțat, Eyjafjallajokull?) sau toată lumea (apropo, nu știți care e legătura dintre Răscoala lui Horea, Cloșca și Crișan și Islanda? Citiți mai departe!). Că, pentru a forma numele de familie, se pornește de la prenumele tatălui, la care se adaugă sufixul -son pentru fii și -dottir pentru fiice. De exemplu, dacă Magnus are un băiat, el va avea numele de familie Magnusson, iar dacă are o fată, numele ei de familie va fi Magnusdottir. Că este, probabil, cea mai scumpă țară din Europa, dar, poate și cea cu natura cea mai spectaculoasă (cred că doar Norvegia și Elveția o concurează la ambele capitole). Că toate sunt mai scumpe vara, mai ales în sud, unde vin hoardele de turiști. Cei mai mulți sunt americani, francezi și germani.
OK, v-am convins să mergeți? Atunci hai să vă dau câteva idei despre pregătire.
Cum ajungeți acolo? Evident, cu avionul. Probabil via Londra, dacă plecați din România. Pe noi ne-au costat biletele Cluj-Londra-Reykjavik 2200 de lei de persoană (cam 450 de euro) - dacă găsiți mai ieftin, nu ezitați! Din ce urmăresc pe Skyscanner, prețul e relativ constant timp de câteva luni pe an.
Cum vă deplasați acolo? Vă recomand rent-a-car, dar e bine să știți că e cea mai scumpă țară din lume pentru închirierea mașinii. Cu asigurare full inclusă (chiar dacă e full, asigurarea nu include cazurile în care vântul îți rupe ușa de la mașină pentru că tu nu ai ținut de ea când ai deschis-o și nici daunele cauzate de cenușa vulcanică), pentru cea mai mică mașină din dotare (la noi un KIA Picanto) veți plăti 200 de dolari pe zi. Cel puțin vara, când toată lumea vrea o mașină. Dacă sunteți mai mult de 2, musai aveți nevoie de o mașină mai mare. Va fi, probabil, o Dacia Duster, că e plin de ele 😊 Am citit tot felul de povești nasoale cu firme care îți anulează rezervarea și ajungi să plătești și mai mult la fața locului, dar noi am fost norocoși. Am făcut rezervare (fără avans) la Blue Lagoon Cars (compania a fost cumpărată și se numește acum Blue Cars Rental) și totul a fost în regulă.
Depinde de voi în ce moment vă închiriați mașina. Noi, în prima seară, am luat autobuzul din aeroport spre capitală (există autobuze pentru orice zbor, care îi așteaptă pe călători și care pleacă doar după ce se umplu). Nu e nevoie de rezervări, iar biletul costă cam 25 de euro/persoană (aeroportul principal, Keflavik, e la 49 de km de Reykjavik). Am optat pentru a lua mașină doar a doua zi. Pentru asta, am mers în zona marinei vechi, unde își au sediul multe business-uri, inclusiv niște restaurante drăguțe.
Dacă nu vreți să conduceți, probabil faceți parte din categoria celor care merg în excursii organizate de agențiile de turism. Da, aceste excursii cu autocarul sunt foarte bine puse la punct și pot fi o soluție pentru mulți turiști. Evident, veți fi dependenți de programul lor. Preferința noastră este clar în favoarea mașinii închiriate.
Unde să stați? Depinde unde vreți să ajungeți. Recomand să NU vă cazați doar în Reykjavik și să faceți excursii de acolo, pentru că a merge până la Diamond Beach și înapoi va dura 14 ore. Vă recomand să vă găsiți locuri de cazare diferite pe măsură ce vă deplasați pe traseul planificat. Foarte important de știut: locurile de cazare se dau ca pâinea caldă. Îmi amintesc amuzată că am făcut într-o dimineață traseul complet al sejurului, bazat pe locurile de cazare care mi-au plăcut pe Booking.com, iar când am vrut să fac rezervările după-masa, absolut toate locurile alese erau rezervate și a trebuit să replanific totul. Asta era cu o lună înainte de călătorie. Deci apucați-vă mai din timp. Vă dau un pont: dați refresh pe Booking din când în când și s-ar putea să se elibereze câte un loc în zona care vă interesează. De asemenea, să știți că în zona de sud-est locurile de cazare sunt foarte rare, pentru că zona nu e locuibilă din cauza unor erupții vulcanice monumentale, prin urmare, cazarea în căbănuțe de lemn costă cam 200 de dolari pe noapte și nu prea aveți de ales. Poate vreți să stați în camping-uri, în care caz, prețul pe noapte e vreo 65 de lei de persoană. (vor exista cheltuieli conexe). Sau poate vă luați un camper, pentru care închirierea costă 300 de dolari pe zi.
Ce să faci în Islanda? Ohoho, câte și mai câte! Problema va fi să vă dați seama ce obiective turistice puteți bifa în timpul pe care îl aveți la dispoziție. Noi ne-am trezit în mai că vrem să mergem la mijlocul lui iulie, iar de atunci a început o serioasă perioadă de documentare. În cele de urmează, vă voi ajuta să economisiți câteva ore bune pe acest subiect. Cu plăcere!
Pe baza articolelor de călătorie citite, am început să schițez itinerariul și să-l pun într-un PowerPoint. Pentru că numele pot fi greu de reținut, am pus poze și notițe la obiectivele despre care citeam. A devenit clar destul de repede că, într-o săptămână, ar fi prea mult să facem un tur complet de insulă, așa că destinația s-a schimbat din Islanda în Islanda de Sud, adică de la Reykjavik până la Diamond Beach (a.k.a. Golden Ring, care are forma de semicerc, nu de inel). Itinerariul complet se vede în acest document (a trebui să convertesc PowerPoint-ul în video pentru a-l încărca).
Pun și un printscreen, dacă vreodată acel fișier nu va mai fi accesibil. Obiectivele tăiate sunt cele la care nu am mai ajuns. Cele cu steluță sunt cele de care am aflat la fața locului și pe care le-am inclus în traseu.
Dacă preferați un alt tip de vizualizare, aceasta este harta mea personalizată pentru Islanda. Am dormit în locurile marcate cu portocaliu, iar obiectivele vizitate într-o anumită zi au o culoare comună.
Despre obiective și activități
Aveți aici un film semi-editat cu iMovies despre ce am văzut pe acolo. Cam 16 minute. Când voi avea timp, voi face și o variantă abreviată, de vreo 3 minute. Până una, alta, luați acest film ca pe o masă pe care o gătești cu ce ai prin frigider. Mno, cam asta am avut pe telefon 😅
Mai jos aveți câteva descrieri de obiective, în ordinea în care le-am vizitat noi.
1. Reykjavik. Este cea mai nordică capitală a lumii, precum și cea mai vestică capitală europeană. Are 100.000 de locuitori. Cu tot cu zonă metropolitană, vreo 263.000. Practic, 71% din populația țării trăiește în acea zonă. Viața în Reykjavik mi s-a părut liniștită. Cel mai mult pot să aseamăn orașul cu cele norvegiene (cum e firesc, dată fiind istoria lor comună). E o combinație reușită între un sat pescăresc (cu clădiri de lemn) și modernitate. Au o catedrală de beton care arată ca o orgă, de exemplu. Când am intrat în catedrală, la orgă s-a cântat Can't Help Falling In Love With You. Apoi All You Need Is Love. Asta numesc eu o experiență religioasă!
În fața Catedralei e statuia lui Leif Ericsson. Pont: parcarea din jurul Catedralei e gratuită.
Nu departe de Catedrală, au o statuie modernă și eclectică a lui Ingolfr Arnarson, primul rezident permanent al insulei (din 874).
Tot la capitolul modernitate, Harpa este un centru cultural senzațional - sală de concerte, centru de expoziții și conferințe, plus cele mai moderne toalete gratuite din oraș 😛.
Un simbol incontestabil al orașului este Sun Voyager, o barcă de vikingi stilizată, aflată la 100 m de Harpa.
2. Blue Lagoon. Un spa în aer liber, în mijlocul unui câmp de lavă. E la 50 de km de capitală, în zona unde a erupt anul trecut molcom un vulcan. Atât de molcom, încât toată lumea s-a dus să-și facă filmulețe la câțiva metri de lavă. Intrarea e 90$ (pachetul mediu, care include prosoape de la ei, o mască și o băutură), iar biletul e pentru toată ziua. Mi-ar fi plăcut să pot plăti pentru jumătate de zi. Am stat cam 4 ore și a fost plăcut. Poate un pic cam scump. În orice caz, locul e foarte popular, deci asigurați-vă că vă faceți rezervare cu vreo 6 săptămâni înainte. Data viitoare nu m-aș mai duce aici, ci poate la celelalte spa-uri din jurul Reykjavikului.
În zona Lagunei Albastre mai sunt tot felul de mici obiective. De obicei stânci. Pe unele le-am inclus în film, dar nu voi insista cu ele. Are Islanda multe alte obiective mai interesante. Totuși, vă voi recomanda restaurantul de la intrarea din Grindavik, unde am mâncat o super-friptură de miel, gătită de un bucătar român și servită de soția lui româncă, oameni care se mutaseră în Islanda de fix 5 zile, atrași de salarii și de faptul că, de exemplu, utilitățile sunt la prețuri modice.
3. Thingvellir, parc național înscris în patrimoniul UNESCO. E genul de loc cu încărcătură istorică deosebită. Cam te-ai duce la noi la Sarmizegetusa. Unul dintre locurile mele preferate din Islanda. La Thingvellir avea loc adunarea anuală a triburilor (Althing), începând cu anul 930. Este, practic, locul primului Parlament european. Era un loc al păcii și al justiției, pe care l-au respectat cu toții, pe onoare de viking. Aici se decideau și se citeau legile. Tot aici îi executau pe unii infractori de rând (femeile infidele erau înecate, iar infractorii bărbați erau spânzurați suspendați între două stânci). Biserica de aici a fost locul de depozitare a unui băț care reprezenta oficial unitatea de măsură pentru lungime a țării, ell (cam 49 cm). Pe aceeași idee, în Franța avem kilogramul standard originar, din sistemul internațional de unități. Un cutremur a distrus locul de adunare de la Thingvellir în 1798, iar centrul de putere politică a fost mutat la Reykjavik, care devenise între timp cea mai prosperă zonă a țării.
Dar mai este ceva senzațional la Thingvellir. Aici este Fisura Silfra, un lac cu apă dulce, alimentat de ghețari, unde se poate vedea spațiul dintre placa continentală europeană și cea nord-americană. Aici am făcut prima mea sesiune de snorkeling. Snorkeling între continente! Una dintre cele mai deosebite experiențe pe care le poți avea. După o echipare și un instructaj de vreo 90 de minute, stai vreo 40 de minute în apă (ulterior primești un link la pozele făcute de ghid). Vedeți mai multe pe Get Your Guide. Sesiunea costă cam 140$ de persoană. Este locul ideal să începi snorkeling-ul, pentru că poți bea liniștit apa care îți intră în gură😅 și nici nu e bai dacă-ți intră apă sub ochelari. Apa are 3 grade Celsius, dar numai fața îți va fi în contact direct cu ea. Pe mine nu m-a deranjat deloc. Și surpriză! Poți face activitatea asta și iarna, temperatura apei fiind constantă pe parcursul anului. De neratat!
Apropo de spațiul dintre continente, islandezii au construit un pod simbolic între continente la sud de Reykjavik. Arată cam așa:
4. Gullfoss. Cascada de aur. O încântare. Am prins vreme bună și am filmat un curcubeu spectaculos. În 10 minute, lucrurile au devenit mohorâte. Norocul de vreme bună e un factor esențial pentru a te bucura de Islanda. Ei spun despre condițiile meteo de la ei că, dacă nu-ți place vremea, trebuie doar să aștepți 5 minute. Nu mai e nimic de zis. Natura face tot spectacolul.
5. Urridafoss (Urriðafoss). Este cascada cu cel mai mare debit din țară și din Europa. Nu pot să zic că m-a impresionat prea tare; arată ca un râu învolburat. Vara, e un loc bun de pescuit somon.
6. Nauthusagil. Spre deosebire de marea majoritate a atracțiilor din sudul Islandei, pentru care s-au construit parcări la 50 de metri distanță de obiectiv, pentru Nauthusagil trebuie să muncești un pic. Ajungi la ea pe un drum neasfaltat, trebuie să mergi printr-un râușor și să te ții de lanțuri. Dar merită. Odată ce mi-a alunecat piciorul în apă până la gleznă😂, am călcat cu mai multă încredere.
7, 8. Seljalandsfoss, Gljufrabui. Aici ajunge toată lumea, că sunt la drumul principal (Nauthusagil este la 20-25 de minute distanță cu mașina). Ce face ca Seljalandsfoss să fie deosebită? Faptul că poți să mergi în spatele ei. Este genul de loc în care nu trebuie să-ți fie frică să te uzi. Apropo, dacă te duci undeva cu umbrelă, lumea va râde de tine. La cascade vii cu geacă de ploaie, cu un poncho impermeabil etc. Dar cel mai bine e să te lași cuprins de apa bătută de vânt, care îți dă senzația că te-a prins o ploaie torențială; rezistența e inutilă. Pozele din spatele cascadei nu ies foarte bine, sunt contre jour, dar experiența e deosebită. La 150 de metri mai e o cascadă, Gljufrabui. Tot din alea la care te uzi ciuciulete:
Sfatul meu, având în vedere că accesul se face din parcarea Seljalandsfoss, este să începeți cu cascada secundară, să vă udați acolo, apoi sa veniți la Seljalandsfoss. Dacă vă udați la Seljalandsfoss mai întâi, faceți uzi drumul între cele două cascade, ceea ce poate fi evitat. Ca idee, înălțimea acestor cascade este de 60 de metri.
9. Geysir. Pentru mine, cel mai nostim loc din Islanda. E un parc cu cel puțin 3 gheizere, dintre care numai unul e activ. Dar e chiar activ! Erupe o dată la 5-6 minute. Câteodată erupe de două ori pe minut. Deci nu vă opriți din filmat, doar ca să vedeți ce-a ieșit! E o încântare să aștepți să filmezi momentul. Sau să-ți faci un selfie. Dacă l-ai ratat, mai aștepți 5-6 minute, nu-i bai! Toată lumea zice că e mult mai bine decât la Yellowstone. Ce m-a amuzat maxim e că au instalat o bancă în apropierea gheizerului. Oamenii se așează cu încredere, doar că o dată din 4, cei care stau acolo sunt udați de gheizer. Ar merita filmată încercarea disperată de a fugi din fața lui. Panica e normală: nu știi dacă te va opări sau nu (cei udați mi-au spus că, totuși, apa nu a ajuns la ei fierbinte). Deci, stați pe margine, în picioare.😉
10. Craterul Kerid. Un con vulcanic transformat într-un lac. Mi-a adus aminte de Lacul Sfânta Ana. Peisajul făcut de con, apă, stratele de pământ (da, așa zic geologii, nu straturi) și vegetație este destul de spectaculos. Apa e rece. Merită să vă băgați mânuțele, totuși😈
11. Skogafoss. Unica, regina Skogafoss. O cascadă spectaculoasă în toate anotimpurile. Urcați și deasupra ei și bucurați-vă de canion. Aici am făcut o sesiune foto pe care mi-am închipuit-o de acasă.
Iar când am vrut o poză la fel de spectaculoasă în rochia mea roșie în fața cascadei, mi-am dat seama că aici e cea mai rece apă pe care am atins-o vreodată. Am reușit să stau fix 3 secunde, cât se vede în film, și am simțit că-mi pierd controlul asupra picioarelor. Îngheț instant și dureros. Rabdă baba la frumusețe...😲
Oricum, am avut noroc de vreme frumoasă. Ne-am întors într-o altă zi, pe ploaie, și n-am rezistat mai mult de 5 minute. V-am mai zis, norocul de vreme bună e foarte important în Islanda. Să sperăm că Thor e generos cu noi...
12. Kvernusfoss. La 15 minute de mers pe jos de la Skogafoss, găsiți o cascadă frumoasă, unde nu se înghesuie puhoaiele de turiști. Se trece peste un gard, ceea ce îmi spune că ar putea fi proprietate privată, dar, pe de altă parte, e o scară în gard... deci e OK să treci. O mică gemă ascunsă. Acum știți de ea. N-o ratați.
13. Insulele Vestmannaeyjar. În timp ce ne chinuiam să găsim cazare în zona Seljalandsfoss, Google îmi tot arăta cazări disponibile... în apă. Zoom in. Surpriză! Am descoperit că insula mamă are mai multe insulițe pe lângă ea. Ne-am luat cazare pe Vestmannaeyjar și am descoperit o altă gemă. Pe Vestmannaeyjar ajungi cu feribotul în circa 40 de minute (dus-întors pentru o mașină și două persoane, prețul este de vreo 500 de lei) și poți să faci niște lucruri interesante:
- să urci pe vulcanul Eldfell, care a erupt în 1973, forțând evacuarea populației. O drumeție de 35-40 de minute, care merită tot efortul. Doar jumătate din populație s-a mai întors un an mai târziu. Insula mai are un vulcan, care e considerat activ. Există sistemele puse la punct pentru a permite evacuarea rapidă a populației. Astfel, dacă ar suna alarma, toți locuitorii știu că trebuie să fie în maxim 30 de minute în port.
- să te duci să obervi pufinii, pasări pe cale de dispariție, dar care și-au găsit o casă bună în Islanda (și înțeleg că și în Insulele Feroe). Pufinii sunt simpatici - un fel de papagal zburător cu labe de rață -, iar unii spun că sunt și gustoși. Vânătoarea controlată e încă permisă, dar unor activiști de mediu nu le place asta.
- să vezi o stâncă despre care poți să juri că e profilul unui elefant
- să dai o tură cu barca în micul arhipelag
Până la urmă, ne-am bucurat foarte tare că am făcut deturul pe insulă. Cazările aici sunt la jumătate de preț decât pe insula principală, dar, dacă socotești costul feribotului, tot pe acolo ieși. Experiența trăită face, însă, diferența.
14. Solheimajokull. Este un ghețar murdar de cenușă vulcanică. Am devenit pretențioasă și nu m-a impresionat prea tare. Sincer, comparativ cu ceilalți ghețari pe care i-am văzut, ăsta-i cam slăbuț. Mulți turiști vin aici să facă o tură cu colțarii pe ghețar. Nu e ceva ce mă atrage. Dacă vă interesează, puteți cumpăra activitatea aici.
15, 16, 17. Dyrholaey. O stâncă spectaculoasă de pe care, pe o parte vezi o nesfârșită plajă vulcanică (la care nu vei ajunge niciodată), iar pe alta vezi alte obiective spectaculoase: Plaja Reynisfjara și Reynisdrangar, o altă stâncă-fanion, unde poți vedea iar pufini. De la Dyrholaey la Reynisdrangar sunt vreo 3 kilometri și poți merge pe jos, coborând din deal pe plajă, însă te va apuca un pic disperarea gândindu-te cât îți va lua să urci înapoi, pentru că diferența de nivel nu e de neglijat. Ei bine, surpriză! Au terminat recent niște șosele, astfel încât te poți duce cu mașina la fiecare dintre ele. Da, poți merge pe jos, dar probabil vei vrea să mergi cu mașina și să folosești cea mai apropiată parcare.
De pe Reynisfjara mi-am adus ca amintire niște nisip negru și niște pietricele șlefuite de Ocean. N-am avut probleme la vamă (poți lua obiecte din zonele care nu sunt parc natural). Ca idee, nu faceți așa ceva în Sardinia, de exemplu, pentru că amenda e între 800 și 3000 de euro! Fiecare țară cu propriile reguli...
18. Gigjagja (Yoda Cave). Ne-a fost recomandată de o gazdă foarte grijulie pe care am avut-o. E un loc simpatic. Pentru o poză și atât. Personal, am avut impresia că poate oricând să se prăbușească peste noi. Peșterile nu sunt locurile mele preferatele... Anyway… go to Iceland, you must.
19. Plaja neagră din Vik. Orășelul Vik are o plajă neagră, vulcanică (cum altfel?!), unde te poți plimba inclusiv călare. E înconjurată de stânci, desigur, iar în acele stânci pufinii își fac cuiburi și te lasă să-i vezi cât sunt de drăguți.
20. Stjornarfoss. O cascadă în formă de semisferă, peste care am dat întâmplător, lângă un loc de cazare unde aveam rezervări (există și un camping fix acolo). Eh, la un moment dat, te desensibilizezi, cu atâta frumusețe peste tot... Glumesc; chiar e o cascadă drăguță.
21. Jokulsarlon. Ah, da, laguna ghețarului maiestuous, Vatnajokull. Un loc senzațional. Unul dintre preferatele mele. Bucățile de gheață vin din munte, de pe ghețar și plutesc pe lac. Poți lua o barcă amfibiană (trebuie să vezi ca să crezi) și să dai o tură de lagună, pentru fotografii, dar și pentru a vedea foci.
22. Diamond Beach. Este de cealaltă parte a șoselei față de Jokulsarlon. Bucățile de gheață din lagună se duc ușor spre Ocean, iar unele eșuează pe plajă, unde strălucesc ca niște diamante. Peisajul e mult mai spectaculos iarna. Bine, a fost OK și vara, la 15-16 grade Celsius (adică multe, că temperatura maximă e 17 grade!).
Aici am făcut cea mai înșelătoare poză din istoria personală și am postat-o pe Facebook. Dacă aveți impresia ca era vreme de rochiță, vă înșelați. Era frig și apa era foarte rece, dar, din nou, rabdă baba la frumusețe. Din fericire, după ședința foto, mi-am putut reanima tălpile pe nisipul negru încălzit de soare și mi-am luat instant geaca pe mine. Și tot aici am văzut foci înotând la 4-5 metri de țărm.
23. Fjallsarlon. Un Jakulsarlon mai puțin popular, dar la fel de drăguț, la 15-20 de minute de mers cu mașina de el. Și aici se poate merge cu barca și cu caiacul.
24. Câmpiile de lavă. De la Vik la Diamond Beach, nu sunt localități și se văd rar locuințe - de obicei, stâne sau complexuri turistice. Motivul? Nu te lasă vulcanii să trăiești aici. Mai întâi a fost Laki. Nenorocitul a erupt în 1783 și a provocat o mică apocalipsă, cu efecte până în Japonia: norul de cenușă vulcanică a distrus culturile și a produs foamete; 1 din 5 islandezi a murit (niciunul direct la erupție, ci ulterior), dar și 1 din 6 egipteni și 1 milion de japonezi! Multă lume a fugit din Islanda în Danemarca; migrații s-au întâmplat și în alte părți ale lumii, de exemplu, în Africa; a nins în miezul verii în Polonia și Rusia; culturile au fost compromise ani de zile, iar pe fondul de asuprire deja existent, au apărut revolte. Islandezii speculează pe un panou că Laki a contribuit la Revoluția Franceză din 1789 și la schimbarea sistemului de valori al societății peste tot în lume; eu aș specula ca a catalizat și Răscoala lui Horea, Cloșca și Crișan, în 1784.
Apoi au fost alți vulcani, care au erupt sub ghețari și au provocat inundații catastrofale. Fascinant, dar înspăimântător fenomen! Ideea este că preț de mulți kilometri, tot ce vezi e lavă de sute de ani, acoperită de mușchi. O câmpie de lavă străpunsă de singurul drum național și de niște poduri care trebuie mutate din când în când, pentru a devia inundațiile regulate. Fascinant și trist, în același timp. Apropo, ar fi foarte trist să te lase mașina în zona asta, că e cam pustiu. Dacă vin la intervenție după tine, intervenția nu e gratuită. Am asistat la momentul în care o echipă de la un service a dat curent mașinii unor turiști. A pornit instant. Dar cred că i-a costat o mână și un picior. Dacă timing-ul ar fi fost altfel, le-am fi putut da noi curent, pentru că Sebi a fost inspirat și a adus jumpere de acasă...
25, 26. Hundafoss și Svartifoss. Două cascade până la care trebuie să faci un pic de mișcare (maxim 1,5 km din parcare), situate în cel mai frumos camping din țară, Skaftafell.
Svartifoss este cunoscută și sub numele de Cascada Neagră. Eu i-aș fi zis Cascada Hexagoanelor, după coloanele hexagonale de bazalt care o susțin.
27. Foss a Sidu. O cascadă în spatele unei case. O vezi din drum și ți se pare ridicol că vezi așa ceva la fiecare pas. Când s-a-mpărțit norocu', unele țări au primit cu caru'...
28. Canionul Fjadrargljufur. Vi s-a încurcat limba în gură? Păi da, normal. O excursie de maxim 2 km, într-un loc de vis. Așteptam în orice moment să apară elfii și să stăm de vorbă. Chiar dacă ne-a plouat până-n dinți (a fost singura zi cu ploaie), mi-a plăcut foarte mult locul ăsta.
Justin Bieber a filmat un clip aici și a făcut asta:
De atunci, potecile au fost amenajate și "îngrădite" cu sfori, pentru că fanii lui au încercat să-l imite și, sincer, diferența dintre viață și moarte e un neuron sau un pas... De atunci, unii numesc locul Canionul lui Bieber, că doar n-o să rețină cineva numele Fjadrargljufur... Apropo, Bieber a filmat și la Skogafoss și la Seljalandsfoss pentru acel clip.
29. Reykjadalur. Unul dintre locurile tipic islandeze. Căci unde altundeva în lume poți să faci baie într-un râu cald? Una dintre cele mai tari experiențe. Am tras un pic până am ajuns în locul în care scăldatul este permis (în rest, apa e prea fierbinte) - am mers 3,5 km, inclusiv pe ploaie -, dar a meritat. Căldura râului e un lucru pe care l-am luat cu noi în drumul spre aeroport... Apropo, peste tot în Islanda ți se spune să lași doar urme de pași și să iei cu tine doar amintiri. Și adevărul este că e cea mai curată țară în care am fost, fără să aibă coșuri de gunoi în mijlocul naturii. Poate că își selectează clientela, dar turiștii care ajung în Islanda se pare că reușesc nu lase nici măcar un chiștoc în urmă... Uluitor. Natura care impune respect...
30. Ce nu am văzut? Toată jumătatea de nord - o lăsăm pe data viitoare. Peștera Katla - o lăsăm pentru o vizită în timpul iernii. Aurora boreală - pentru asta trebuie mers în altă perioadă. Cred ca aș vrea să revin o dată toamna, în septembrie, și o dată iarna, în februarie...
*
Ponturi pentru împachetat. Aveți nevoie de haine impermeabile, de bandană, de căciulă, poate și de mănuși, inclusiv vara. Este esențial să vă țineți un schimb uscat în mașină. Investiți în pantaloni de ploaie de calitate și într-un poncho. Luați bocanci pentru drumeții. Eu nu mi-am luat bocancii de iarnă, pentru că sunt un pic inflexibili pentru drumeții; am preferat să iau încălțările cu crampoane pentru alergat pe munte, cu riscul să mă ud la picioare pe ploaie. Cum am prins 6 zile din 7 de soare, am făcut un pariu câștigător. Nu uitați costumul de baie. Nu uitați de jump starters pentru mașină. Musai să aveți o ploscă cu voi. Apă bună va fi peste tot. Și vă sfătuiesc să vă duceți și mâncare (niște conserve, batoane proteice, ciocolată etc.), din două motive: 1. veți economisi o sumă considerabilă; 2. dacă sunteți ca noi și stați pe coclauri până la 10 seara, chiar dacă afară e lumină, restaurantele vor fi închise de la ora 9 PM și nu veți avea unde să mâncați... Și atunci un gulaș de acasă, din conservă, va fi absolut fabulos 😋
Mâncarea. Dincolo de mâncarea pe care v-o aduceți de acasă, cel mai probabil veți avea mic dejun unde vă cazați. În orice caz, profitați de supermarket-uri; lucrurile de bază (pâine, legume, fructe, sucuri) nu sunt exagerat de scumpe. În ceea ce privește mâncarea la restaurant, Islanda este țara unde să mănânci miel (va veni invariabil însoțit de un cartof copt), somon și supă de homar. A, dacă vă întrebați care e desertul pe care l-am văzut cel mai des în meniuri... e lava cake😀
Diverse
- O coroană islandeză valorează 0.0385 RON. Folosiți Revolut pentru conversii. E o țară fără cash; până și la toaletă plătești cu cardul sau cu telefonul. Deci nu știu cum arată banii lor.
- Islandezii cresc cai. Mulți. Câte 20. Și nu înțelegeam ce fac cu ei (adică, mno, câte filme se turnează acolo? Toate or fi având nevoie de cai?). Dar apoi am înțeles: dacă vin 2 turiști pentru ore de călărie, ei vor călări 2 cai, iar ceilalți vor alerga liberi, împreună cu ei. Adică duci toată ciurda cu tine.
- Islandezii cresc și oi. Și le lasă libere până toamna. Așa se explică de ce vezi câte două, câte trei oițe izolate ba lângă drum, ba pe stânci... de fapt, peste tot. Cum și le strâng de pe zeci de kilometri rămâne un mister...
- Islanda are foarte puțini copaci. Se pare că vikingii au avut nevoie de lemn pentru case și corăbii și i-au tăiat pe toți. În ultima vreme, au început niște eforturi de reîmpădurire, mai ales în zona Reykjavik. În prezent, 2% din suprafața țării e împădurită.
- Am văzut pe un pliant brandul de țară NICELAND. Foarte inspirat!
- Pentru că atenția orientează percepția, de când cu experiența islandeză, am început să văd elemente islandeze peste tot. OK, știam că Bjork e islandeză - și rămâne cea mai celebră persoană din țară, așa mi-au zis localnicii -, dar, în ultima vreme, am descoperit muzicieni islandezi care sunt mult mai pe gustul meu. Vedeți trupa KALEO. Și videoclipurile lor. La așa promovare, nu mai nevoie nici de PR, nici de un minister al Turismului.
- Take That a filmat în Islanda videoclipul de la Patience, care nu știu dacă nu e piesa mea preferată de la ei...
- N-am plecat din Islanda fără o carte a lui Halldor Laxness, câștigător al Premiul Nobel pentru literatură în 1955.
*
Dacă nu ați adormit până aici, înseamnă că nu mi-am investit timpul degeaba. Iar dacă ați adormit, nu-i bai, puteți relua lectura într-o altă zi.😉
.jpg "Geysir, Iceland")
