miercuri, 26 mai 2010

LOST

Ieri am văzut finalul serialului LOST. Am privit cu nerăbdare şi încordare fiecare secundă. Ardeam de nerăbdare să se termine, căci mi s-a părut o porcărie fără margini. Serialul ăsta a început acum 6 ani şi a devenit un fenomen mondial. Episodul pilot e, probabil, unul dintre cele mai bune făcute vreodată. Acum 6 ani aveam prieteni care stăteau nopţile să ajungă la zi cu episoadele (a se remarca figura de stil folosită). Acum 6 ani, LOST mi s-a părut excepţional. Am urmărit primele două serii cu sufletul la gură. Credeam că e cel mai bun serial făcut vreodată. Între timp a apărut Prison Break şi LOST a căzut pe locul doi. Şi totuşi, cum se schimbă lucrurile! Cred că am început să-mi pierd interesul în seria care Jack, un pic lunatic, e convins că trebuie să se întoarcă pe insulă. Declinul a culminat (sunt o sursă de antiteze oximoronice astăzi!) cu seriile 5 şi 6. Dacă nu era destul de greu de înghiţit călătoria în timp, ni se introduce şi personajul fumului negru reîncarnat în Locke. Say what??!!

Slavă lui Jacob că scenariştii s-au oprit, în sfârşit. Deznodământul cred că a prins doar la cei cu o toleranţă absolută la absurd. Erau morţi? De când? S-au reunit în biserică, adică într-un loc special? Adică în Rai? Michael şi fiu-său unde sunt, dacă tot au venit şi Libby şi blonda lui Sayid şi toţi ceilalţi? Aţi rămas şi voi cu întrebări sau doar mie mi-e greu? În Dallas s-a dovedit că JR (ori cineva din familie) a visat câteva sezoane. Oare de câte sezoane bătea câmpii LOST? Oricum, un lucru e clar pentru mine: când un serial ce începe în lumea reală se intersectează cu lumea duşmanilor lui Harry Potter, they LOST me.

marți, 25 mai 2010

Cărţi

Cum din când în când mi se îndeplineşte visul de a avea week end de 3 zile, am avut, în sfârşit, timp să citesc. Vreau să împărtăşesc cu voi două tituri care m-au încântat (ambele sunt din colecţia Cotidianul).

1. Interpret de maladii, de Jhumpa Lahiri. E o colecţie de 9 povestiri având în prim plan diverşi eroi ai anonimatului. Sunt oameni simpli, în întâmplări simple, care capătă însă valenţe deosebite pentru ei. Toate personajele sunt indieni, autoarea însăşi fiind indiancă stabilită în SUA. Veţi citi cărtica asta pe nerăsuflate şi cred că veţi fi încântaţi. E genul de carte pe care vreau s-o scriu şi eu atunci când îmi voi face debutul în beletristică.

2. Lumea Sofiei, de Jostein Gaarder. E o carte aproape epistolară, în care unei fetiţe de 14 ani i se povesteşte toată filosofia lumii, drept cadou pentru aniversarea de 15 ani. Pe lângă descrierea într-un mod extrem de accesibil a evoluţiei gândirii filosofice, avem parte şi de un fir de roman detectiv, în care adolescenta încearcă să afle cine este profesorul ei de filosofie. Firul te conduce în locuri oarecum nebănuite... În primul rând, e o carte care îţi completează cultura generală. Dacă nu vă plăcea filosofia dinainte, nu ştiu dacă vă veţi converti, însă, cu siguranţă, după ce citiţi cartea asta, puteţi exprima o opinie educată (sau cât de cât mai întemeiată). Eu m-am regăsit în filosofia secolului XX, începând cu precursoru-i Nietzsche (apropo, peste Nietzsche şi Heidegger se sare într-o singură frază. Oare de ce?). În rest, prefer să rămân la logică (să-i mulţumim lui Aristotel pentru asta) şi să-mi găsesc propriul sens al existenţei (cum zicea Sartre). Voi hramul cărui filosof îl purtaţi?

sâmbătă, 15 mai 2010

Am visat frumos

Am aşteptat meciul Viborg-Oltchim cu multă încredere şi speranţă. Chiar credeam că putem scoate un rezultat bun şi că putem câştiga Liga Campionilor. După 15 minute, însă, îmi doream să scoatem un egal. După prima repriză, îmi doream să nu pierdem la mai mult de 3 goluri. În repriza a doua îmi doream să nu fie mai mult de 5. Apoi mi-am cam pierdut speranţa. În seara asta e returul şi avem nevoie de o minune. Dacă ea se produce, ar fi fabulos. Ar fi ca şi când, spartan fiind, ai câştiga bătălia de la Termopile. Altfel, va fi, pentru mine, ca finala Milan-Steaua din 1989...

luni, 26 aprilie 2010

Roşia Montana

Unul dintre dezavantajele în a nu-ţi citi emailul prea des e că unele mesaje le citeşti prea târziu...

De exemplu, acesta:

[Duminică, 25 aprilie, ora 13.00, se va declanşa campania naţională – Zi de luptă pentru Roşia Montană - ediţia 2010.

Campania va cuprinde evenimente periodice destinate informării publicului cu privire la importanţa protejării valorilor de patrimoniu şi de mediu la Roşia Montană. Primul asemenea eveniment de duminca 25 aprilie, ora 13.00, se va desfăşura sub sloganul “Vino să-i dăm Roşia lui Videanu".

Evenimentele de duminică se vor petrece concomitent la Bucureşti, Constanţa, Cluj şi Ploieşti şi îi vor fi dedicate ministrului economiei, domnul Adriean Videanu. Domnia-sa a câştigat atenţia iniţiatorilor campaniei prin abnegaţia şi agresivitatea de care a dat dovadă în apărarea intereselor companiei canadiene care doreşte să extragă aurul de la Roşia cu preţul distrugerii acesteia. Pentru ministrul Videanu istoria naţională, protecţia mediului şi sănătatea celor mulţi nu au nici o valoare atunci când în joc sunt miliarde de euro destinate celor câţiva aleşi.

La Bucureşti evenimentul va avea loc în Herăstrău, la intrarea dinspre Piaţa de Gaulle. Pentru Constanţa organizatorii au solicitat un spaţiu în faţă la City Park Mall, iar la Ploieşti, în zona centrală.

Iniţiatorii acestei etape a campaniei sunt asociaţiile: Alburnus Maior, AltPHel, ActiveWatch - Agenţia de Monitorizare a Presei, Centrul pentru Resurse Civice, Miliţia Spirituală, Ecopolis, Re.Generation, Salvaţi Dunărea şi Delta, Centrul Independent pentru Dezvoltarea Resurselor de Mediu, "Salvaţi Vama Veche". Acţiunea este sprijinită de o coaliţie de peste 140 de organizaţii naţionale şi internaţionale preocupate de soarta Roşia Montană.

Vino să-i dăm Roşia lui Videanu! ]

A fost cineva? Aveţi reacţii? Poze?

Cred că ăsta e un moment destul de bun ca oricare altul să zic ce guvern de idioţi avem. A tunat şi s-au adunat. După ce unii i-au votat... De la forfetar, la a-i face pe ţărani PFA, la a ne sinucide cu Gold Corporation. Bravo, bravo, bravo! Note maxime la toate. Mai ales la măsuri anticriză! Ştiţi ce, Videanu şi alţii? Faceţi bine şi otrăviţi mediul la mama dvs. în judeţ, nu la mine! Dacă cianură vă trebuie, punem mână de la mână...

duminică, 28 martie 2010

Survivor

Anul trecut aveam o mica obsesie: The Amazing Race. Cum gasesam ocazia, cum aduceam vorba. La training, la masa cu prietenii, oriunde. In acea vreme ma uitam si la Survivor (si nu, nu vorbesc de tipul ala de pe Discovery), dar aveam clar un alt favorit. Totusi, cu timpul, Survivor a inceput sa ma cucereasca. Pentru jocul social. Pentru dinamica grupurilor. Am ajuns la un punct in care, cand sunt intr-un grup de oameni, ma gandesc pe cine as vota primul la Survivor, cu cine m-as alia si pana unde, cine ar vota pentru mine sa-mi dea milionul de dolari... Pe de alta parte, nu-mi fac iluzii ca as participa vreodata la Survivor. Cred ca n-as suporta foamea. In plus, Sebi imi zice ca as iesi prima afara din tribul meu (ca razbunare, i-am zis ca daca am juca vreodata impreuna, i-as da votul meu...). Cred ca am prea putina toleranta la prosti si la ceea ce bunica mea numeste "inchipuiti". Numai ca prostii si inchipuitii au obiceiul de a se aduna. Deci, nu-mi ramane decat jocul imaginar. Iar daca ar fi sa particip vreodata la un reality show, acela ar fi The Amazing Race.

Pentru cunoscatori, cu cine tineti in Survivor 20: Heros vs. Villans?