sâmbătă, 18 mai 2019

Străini în noapte

Anul acesta am mers la teatru o dată pe lună. Asta e o medie muuuuult mai bună decât în ultimii 18 ani de când stau în Cluj. E cam cât mi-am propus când eram studentă.

Alaltăieri am fost la Cinema "Florin Piersic", să-i văd pe Florin Piersic și pe Medeea Marinescu în "Străini în noapte". Piesa a fost scrisă de Eric Assous și reprezentația încă păstrează regia lui Radu Beligan.

Pot să spun că, în primele 70 de minute ale piesei, aveam o voce interioară care îmi spunea: "asta e cea mai faină piesă de teatru pe care am văzut-o vreodată. Cele mai spumoase dialoguri. Cei mai fermecători actori. N-aș vrea să se mai termine". La un mic intermezzo chiar m-am speriat că s-a terminat. Dar apoi...dar apoi a venit încă un twist, încă o răsturnare de situație în scenariu. Ce ar numi englezul one twist too many. Adică a venit o răsturnare care a răsturnat toată piesa și a pus-o în cap. Mi se pare un twist patetic. Poate asta se și urmărește - să-și etaleze actorul și registrul tragic. Doar că pentru mine a fost o mare dezamăgire. Mi-aș dori să se scrie varianta alternativă a scenariului, în care rămânem în zona comediei.

În fine, nu e vina actorilor. Ei au fost minunați. Pe Florin Piersic l-am regăsit la fel de tânăr cum îl știam de la televizor. Mai știți când povestea el de toate ore în șir la "Duminica în familie"? Cum nu văd așa de bine de la distanță, și cum îl văzusem pe Junior luna trecută, mi s-a părut în anumite scene că e la fel de tânăr ca fiul lui. Oricum, m-am bucurat să-l aplaud pe Florin Piersic in cinematograful "Florin Piersic"... Totuși, finalul ăla... nu pot să nu mă gândesc că, în două instanțe clasice, poanta cu Piersic e: "era tat-su, mă"!

duminică, 14 aprilie 2019

Corifeii care ne-au rămas

Luna trecută am fost la Teatrul Național, unde ne-au cântat foarte frumos cei 3 corifei, Mircea Vintilă, Mircea Baniciu și Nicu Alifantis. Pe Andrieș l-au pomenit, dar se pare că nu l-au putut convinge să vină. Au cântat 2 ore și cred că le-a fost greu să-și selecteze repertoriul. Puteau să cânte lejer 4 ore. Sau 6.

Săptămâna trecută, Sebi a luat bilet la Cenaclul Flacăra, că "sunt invitați Vintilă și Baniciu". Eu i-am zis că una-i să fie invitați, alta e să vină. Dar au venit! A venit și Cristi Minculescu. A venit și Ducu Bertzi. Mi-am dat seama că ultima dată îl văzusem pe Ducu Bertzi acum vreo 15 ani, la festivalul medieval de la Sighișoara, într-o perioadă în care Pasărea Colibri era trupa supremă și cânta cu invitați. Printre ei, Ducu Bertzi. Și mi-l amintesc pe Ducu Bertzi cântând:

Ș-amu beu, c-amu mi-i bine,
Că și-i Pittiș lângă mine,
Că și-i Pittiș lângă mine...

Câteodată știi că trăiești un moment istoric, altă dată ai conștientizarea asta ani mai târziu...

Că s-a stins Florian Pittiș ar echivala cu trecerea în neființă a lui Bob Dylan în SUA. Dar să sperăm că America nu trebuie să treacă prin asta prea curând. România a pierdut un corifeu, dar i-au rămas câțiva.

Pentru mine, corifeii șefi sunt Vintilă și Baniciu. Mi-au trebuit 20 de ani să-i deosebesc. Cred că o fac bine de anul trecut:) Tot așa cum unii oameni nu disting decât pe ghicite stânga de dreapta, genele de sprâncene, socrii de cuscrii etc, așa eram eu cu cei doi domni Mircea...

Ce vreau să spun e că e un privilegiu să-i văd, de fiecare dată. Dacă aș putea să-mi fac abonament, aș plăti oricât. Spectacolele lor mi se par momente istorice...

Maestrul Vintilă mi s-a părut un pic obosit. La Cenaclu, a vrut să cânte primul și mi-am închipuit că s-a dus să se culce, că doar n-o să stea 4 ore să-și termine alții cântările (cică cenalcurile astea pot să dureze și peste 5 ore...). Pe de altă parte, egoist, mă întreb la câte spectacole de-ale lui mai trebuie să merg, ca să aud din nou "Bricheta lui Fănel"? :) Cred că am auzit-o live o singură dată, să tot fie 10 ani?, tot la Casa de Cultură a Studenților. Și o dată la emisiunea lui Teo Trandafir - a trecut atâta vreme, încât, între timp, Teo a ajuns să poate S la haine (estimare proprie). Așa că las asta aici, până data viitoare când îl revăd pe maestru și poate îmi fac curaj să-i cer o dedicație.



Cât despre maestrul Baniciu, el este comediantul dintre ei. A apărut pe scenă la Cenaclu spunând că-și cere scuze pentru întârziere, dar întârziase avionul. În avion erau și Cristi Minculescu, și Maia Morgenstern și George Mihăiță - și i-a zis publicul că cei 2 M, împreună cu Mălăele urmau să aibă a doua zi spectacolul 3 M -, la care el a replicat: "vă dați seama ce avion talentat?!". Apoi a cerut la microfon, cu scuzele de rigoare, să i se aducă geanta neagră, că-i trebuie ceva și n-a avut timp să se pregătească, cum a trebuit să sară direct pe scenă. Apoi a zis că vrea să cânte "Viața la țară" și a început: "Eu vara nu dorm...". Total entertainer. 💗

Las aici piesa lui de debut, despre care Alifantis mărturisea la concertul corifeilor că-i place foarte mult...


Oameni care ne inspiră

Când am decis pe la 17 ani să dau admitere la Jurnalism, o aveam ca model pe Andreea Esca, emblema ProTv, cel mai modern post de televiziune la acea vreme. Andreea a rămas o emblemă pentru jurnalismul românesc: celebră, competentă, jovială, polivalentă - un model demn de urmat 20 de ani mai târziu.

Destul de repede în timpul studenției mi-am dat seama că: 1. nu toată lumea poate fi Andreea Esca; 2. Andreea Esca, prezentatorul de știri, nu există fără reporterul de teren, care îi aduce știrea, fără realizatorul care derulează investigații etc. care trebuie prezentate. Prin urmare, am început să fiu atentă la restul jurnaliștilor. Și am descoperit-o la un moment dat pe Paula Herlo. I-am urmărit campaniile și i-am admirat tenacitatea. La "România, te iubesc" s-au tratat, sub coordonarea Paulei, subiecte extraordinare. "Tu știi ce mai face copilul tău?", "Avem viață în sânge", "Vreau și eu părinții mei", "Tu știi ce mai fac părinții tăi?". Paula a fost inițiatorul registrului național de transplant, a ajutat la schimbarea legii adopțiilor, făcând să se dubleze numărul de copii adoptabili, iar mai recent a făcut parte din trio-ul de doamne formidabile care contruiesc de la zero un spital pentru copiii bolnavi de cancer.

Am avut plăcerea s-o văd pe Paula recent ca speaker la un eveniment al clinicii Regina Maria. Și am înțeles, mai mult ca oricând, că, dacă aș fi continuat pe calea jurnalismului, ca Paula Herlo aș fi vrut să fiu. 

joi, 24 ianuarie 2019

Echilibrul dintre viața profesională și cea privată

Nu știu alții cum sunt, dar eu m-am hotărât ce vreau de la viață: work-life balance.

Am început doctoratul pe această temă în 2015 și am învățat foarte multe despre subiect. După cum mi-a spus un profesor la o conferință, cercetăm numai ce ne îngrijorează. Dar, de când cercetez, m-am îmbunătățit la acest capitol. Am înțeles resorturile psihologice ale conceptului și am putut să contribui cu politici și la locurile de muncă pe care le-am avut. Deci sper că au beneficiat și că vor beneficia și alții de pe urma cercetării mele.

Am ajuns, într-un final, la momentul distribuirii chestionarului care va constitui cea mai importantă parte practică a lucrării mele. Dacă lucrați în România, pe cont propriu sau angajați undeva, la stat sau la privat, m-ar ajuta foarte mult dacă l-ați completa. Din păcate, a trebuit să exclud din grupul țintă mămicile aflate în concediu îngrijire copil și pensionarii.

Dacă aveți dificultăți în a vă echilibra viața profesională cu cea privată sau, pur și simplu, dacă vreți să înțelegeți unde vă poziționați în raport cu majoritatea, vă rog să completați chestionarul. Intenționez ca în circa 3 luni să public la această secțiune a blogului câteva date preliminare. Haideți să aflăm împreună dacă work-life balance diferă în funcție de sex, stare civilă, vârstă, obligații familiale, tipul job-ului, locație, industria în care activează compania, caracteristicile managerului pe care îl ai etc.

Teza finală va conține și sugestii de politici pentru companii, pentru a crea un cadru care să le asigure angajaților acest echilibru.

Chestionarul se găsește aici. Există o singură întrebare deschisă, deci, hai, că nu-i greu! Survey Monkey (au un feature drăguț numit survey guru) anticipează că durata de completare va fi de 8-11 minute.

Vă mulțumesc anticipat și vă aștept înapoi pe blog pentru rezultate!

Oh, Captain, my Captain!

Am fost la Campionatul European de Handbal Feminin. Etapa grupelor principale. La Nancy.

După meciurile de la Brest, mă așteptam să defilăm. Până una-alta, am bătut Norvegia fără drept de apel. Cea mai gravă înfrângere din istorie pentru ele, una care le-a costat și intrarea în semifinale.

Doar că socoteala de-acasă și cea din târg...


Bătaie de la Olanda (runda 1), în special pentru că noi n-am avut poartă, iar, în contrapartidă, Tess Wester a fost grozavă.

Emoții cu Spania, dar, totuși victorie.

Și înfrângere cu Ungaria. Dincolo de derby-ul regional pierdut (asta tot scria pe site-ul EHF; într-adevăr, autorul articolelor este român), ce a durut cu adevărat a fost accidentarea Cristinei Neagu. Îmi amintesc pas cu pas cum s-a întâmplat. La faza anterioară, cineva a intrat în ea și s-a dat fault în atac. Cristina nu s-a ridicat singură de jos. A venit o coechipieră și a ridicat-o. Venea după 5 meciuri în care jucase 55 de minute, făcând și atac și apărare. Aici era minutul 52, deci era al 6-lea asemenea meci. Apoi ligamentele i-au cedat la o faza normală de joc. Ți se rupe inima să vezi un campion căzut. Cristina e cineva care a ajuns în topul profesiei sale și a pierdut totul într-o clipă. Da, ea spune că va reveni - și o credem -, dar sezonul e compromis. Nu cred că mai merg la Final 4 ca spectator, de exemplu, și m-ar mira să se califice CSM-ul acolo. România cu Cristina Neagu e în medalii. Fără, e în pluton. La sfârșitul meciului, după ce s-a reușit eroic să se limiteze înfrângerea la doar 2 goluri, lumea din tribune era perplexă. Majoritatea credeau că nu ne-am calificat, pentru că fetele plângeau. Cea mai tristă calificare.


Fetele au luptat cu onoare, dar e aproape imposibil fără ea. Probabil Ambros Martin a învățat că e o greșeală să ții câteva jucătoare pe bancă. Trebuie să copiem mai mult modelul Franței, unde aproape nu știi cine e titular și cine e rezervă.

Înțeles că asistăm la o resurgență a naționalismului în handbalul feminin. Au dat tonul Rusia, Norvegia, Franța, Suedia, Ungaria, care și-au adus vedetele în campionatul intern. Muntenegru va face la fel - extremele CSM-ul se întorc acasă. E genul de val căruia nu trebuie să i ne împotrivim. Dacă CSM 2019 va însemna, în sezonul de toamnă, Cristina Neagu, Crina Pintea, Eliza Buceschi, Denisa Dedu, Gabriela Perianu, Laura Chiper ș.a., îmi plac șansele noastre.

*

La capitolul suverinuri, avem o minge semnată de Iulia Dumanska și Laura Chiper - le-am prins la coadă după mine în magazinul de la sală. De asemenea, gazdele de pe AirBnB ne-au făcut cadou o medalie inscripționată cu logo-ul competiției (ați mai pățit ceva atât de drăguț prin AirBnb? Noi nu.). Medalia de aur pe care fetele n-au luat-o. Încă.