miercuri, 6 mai 2009

Zile de sărbătoare naţională

Ăsta e un subiect pe care l-am scris în mintea mea de multe ori. Iată că acum e pe bune.

Cred că toată lumea ştie că românii au cele mai puţine (sau pen-cele mai puţine) zile libere pe an din Europa. Şi toţi au auzit comparaţia cu Franţa. Părerea mea e că, da, avem prea puţine zile libere şi că francezii fac bine ce fac. Îmi amintesc că m-am bucurat să nu merg la cursuri în anumite jours feries (mi-e lene să pun accentele). De ce au francezii atâtea zile libere? Păi pentru că sărbătoresc marile momente ale naţiei, gen armistiţiul din primul război mondial, Ziua Victoriei, debarcarea din Normandia etc., etc., ca să nu vorbim de 14 Iulie. Oricum, a se remarca multitudinea de evenimente laice. Franţa este o ţară laică, prin Constituţie. Şi aici nu pot să nu remarc că noi sărbătorim zilele speciale ale religiei majoritare. Ştiu că sunt ipocrită că mă bucur să fiu liberă de a doua zi de Paşti şi de Rusalii, dar nu mă simt reprezentată de aceste sărbători (Crăciunul nu-l pun la socoteală, pentru că îmi place atmosfera, îmi plac cadourile şi cântecele şi nu sunt sufocată de semnificaţiile religioase în acea perioadă ).

De fapt, mi se pare penibil că sărbătorim un singur moment semnificativ pentru tot neamul - 1 Decembrie. Să însemne asta că suntem un popor fără evenimente remarcabile? Păi... cam aşa ar reieşi. Şi totuşi, cred că ne putem uita în istorie şi mândri cu câteva zile. De pildă, cred că momentul 24 ianuarie 1859 e remarcabil. Pentru prima dată românii au fost extrem de isteţi şi au ales unul şi acelaşi domn, pentru că nu li s-a specificat că trebuie să fie două persoane diferite. Sau, tot remarcabile - zilele Revoluţiei din 1989. 16, 21, 22 decembrie pot fi oricare ridicate la rang de sărbătoare naţională. Dar nu, noi ne menţinem în tiparul religios!

Poate punem de-o iniţiativă legislativă. Aşa că întrebarea este: aveţi propuneri de sărbători naţionale laice?

joi, 30 aprilie 2009

Disparate adunate

Justin şi un tip ce seamănă cu Jamie Foxx, hit de MTV într-o dimineaţă:
"I turn my head to the East [şi se uită spre dreapta]...blabla
Then I turn my head to the West [şi se uită spre stânga]...blabla
Then I turn my head to the North [ei, unde se uită?...în sus!!! Foarte tare, nu?]...blabla"

***

Am avut timp de Paşti să citesc în pace. Am terminat, în sfârşit, Despre eroi şi morminte, pe care n-aş fi citit-o în veci până la capăt, dacă n-aş fi fost încurajată de un prieten. Note to myself: always trust your instincts.

***

Am văzut aseară ceva foarte tare: ceea ce a părut a fi un bilet de ameninţare gen "Nu mai parca aici că nuş ce...", era de fapt un mesaj de genul "Îl rog pe acela care cu nesimţire îmi tot ridică ştergătoarele când parchez pe acest loc pe care nu-l ocupă prin abonament să mă caute la adresa [scara, bloc, apartament, tot!!!], sau la nr. de telefon [...] pentru a rezolva problema. Iar dacă nu-i convine, îl rog să contacteze Poliţia Comunitară".

***

Aş vrea să mă alătur Mişcării contra statului - ştiţi, cea susţinută de Mircea Badea şi respinsă de funcţionarii Primăriei în Bucureşti. Adică să fac sport, pe de o parte, şi să contribui la a-i da jos prin vot democratic pe cei mai idioţi guvernanţi pe care i-am avut vreodată. Asta pentru aberaţia de impozit forfetar (genială transformarea Divertis a piesei "Cry, Cry, Cry" în "Ai, n-ai, dai"), pentru praful în ochi legat de eliminarea salariilor "nesimţite", pentru indolenţa cu care mint şi pentru vina de a fi idioţi.

***

Ruşine, la fel, companiilor aeriene care te atrag cu preţuri avantajoase, care te pun să completezi n formulare online, pentru ca, în final, pe ultima pagină, să-ţi spună că un bilet de 108 euro costă, cu taxe, 268. Din acest punct de vedere, tot respectul pentru Tarom, care îţi dă preţul final imediat după ce ţi-ai definit căutarea.

marți, 7 aprilie 2009

"Nu ne îngropaţi viitorul"

Susţin revoluţia (oare ăsta e cuvântul?) din Moldova. Mă gândesc în aceste clipe la prietenii mei moldoveni, întâlniţi în proiecte internaţionale. Ăsta e un moment care te trimite automat cu gândul la 1989 şi la 1990. Admir curajul acelor tineri, dar mă întreb ce şanse au în faţa cenzurii mediatice şi a puterii ruseşti.

Văd la televizor că idiotul de Voronin a dat comunicatul de presă în rusă... Probabil se pregătesc represalii.

Simt că ar fi momentul pentru naţionalism.

duminică, 15 martie 2009

Nu sunt mai deştept...

...decât un copil de clasa a V-a. Aşa era emisiunea. Eu am aflat azi că e posibil să nu fiu mai deşteaptă decât unul de a VI-a. Să vă zic ce şi cum.

Am avut plăcerea să intru în contact cu coordonatorul Concursului Naţional Media Kinder (Media Kinder e un ONG din Cluj, iar concursul a fost unul de cultură generală, atenţie şi creaţie derulat la nivel naţional, în circa 1800 de şcoli din toată România) şi am văzut ce mai sunt întrebaţi elevii din ziua de azi pe baza manualelor pe care le studiază.

Voi ce aţi răspunde la următoarele întrebări?

1. Ce este contratimpul?
a. o măsură muzicală
b. o formulă ritmică
c. o formulă numerică
d. o melodie
e. o pauză muzicală

2. Câte animale cinegetice găsiţi în enumerarea de mai jos (în orginal era un desen): vacă, porc, porc mistreţ, raţă, cocoş, fazan, cerb, zimbru, oaie, iepure, găină?
a. 4
b. 6
c. 7
d. 3
e. 5

3. În care dintre documentele medievale sunt redate evenimentele istorice de mai jos? (grupaţi cifrele şi literele)
1) Răscoala lui Wat Tyler
2) Bătălia de la Posada
3) Acordarea de privilegii cavalerilor teutoni din Ţara Bârsei de către regele Andrei al Ungariei
4) Înţelegerea dintre răsculaţi şi nobili
5) Aşezarea popoarelor slave la Dunăre

A)Cronica lui Jean Froissart
B) Diploma Andreanum
C) Cronica pictată de la Viena
D) Înţelegerea de la Apatiu
E) Cronica lui Nestor

a) A1, B3, C4, D2, E5
b) A5, B4, C3, D1, E2
c) A1, B3, C2, D4, E5
d) A5, B3, C4, D2, E1
e) A1, B5, C4, D2, E3

4. Care dintre seriile de sunete de mai jos are numai semivocale?
a) î, i, a, u
b) ă, o, a, i
c) a, e, i, o
d) î, u, ă, i
e) e, i, o, u

5. Care este lacul glaciar ale cărui ape ating graniţele Germaniei, Elveţiei şi Austriei? (Mai este cunoscut şi sub numele de Konstantz - Constanţa)
a) Lacul Como
b) Lacul Garda
c) Lacul Boden
d) Lacul Geneva
e) Lacul Maggiore

Dacă e prea greu, vă întreb din clasa a V-a:)

Oricum, concursul a fost superb gândit, formularele de test având multe desene, precum şi probe de perspicacitate. De asemenea, un lucru deosebit a fost că se muncea în echipe de 3, echipele fiind formate prin tragere la sorţi (deci nu pe baze de prietenii sau preferinţe ale profesorilor).

Media Kinder, mult succes la ediţia a doua!

Top Romanian Songs

Într-un mod excepţional, m-a prins duminica după-masa la televizor. Mai exact la ProTv. Şi mai exact la O-la-la. Şi am realizat că habar nu am de o parte a creaţiei muzicale româneşti. Şi că ar trebui. Şi că versurile unor cântece româneşti mai vechi sau mai vechi sunt remarcabile. Am fost încântată că o piesă din concurs a fost „Scrisoare de rămas bun”. N-a ştiut-o concurentul. Mă întreb câţi o ştiu. De aici şi ideea acestui post. Top desschis cu cele mai bune cântece româneşti. Deocamdată le-am pus pe cele cu cele mai bune versuri şi nu le-am clasificat. Propuneri, comentarii?

Pasărea Colibri, Scrisoare de rămas bun
(no video)


Taxi, Luna
(Piesa asta, scrisă de Dan Teodorescu, poetul meu contemporan preferat, e cea cu care aş vrea să-mi deschid nunta când m-oi mărita. La Eurovision, unde am luat 12 puncte de la Macedonia, au cântat în engleză şi a fost mai ciudat. N-am găsit videoclipul în română, dar există o variantă a cântecului în engleză cu clipul original. Mi-ar plăcea să găsesc varianta în română cu videoclip.)


Live, la Eurovision:


Alexandru Andrieş, Cea mai frumoasă zi
(Genial şi nicio vorbă-n plus)


Dan Bittman, Dincolo de nori
(Îşi mai aminteşte cineva înregistrarea asta? Ce vremuri! Şi cât de perfect poate cânta omul ăsta! Şi mai arăta şi ca Mel Gibson! Parcă Holograf n-a adoptat niciodată oficial melodia asta...Păcat. Păcat şi de clasarea pe locul 21.)


Florin Chilian, Zece


Sarmalele reci, Dacă n-ai fi tu
(no video)

Sarmalele reci, Telefonul nu mai sună


Pasărea Colibri, Miruna
(no official video)


Mircea Vintilă, Bricheta lui Fănel


Phoenix, Nunta
(Înregistrarea asta o ştiţi? 100 de puncte dacă recunoaşteţi personajele.)

duminică, 15 februarie 2009

Filmele lui 2009

Să vă spun ce am văzut în ultima vreme şi cât mi-au plăcut:

1. Gran Torino - EXCELENT. Clint Eastwood is on fire în ultimii ani, atât ca actor, cât şi ca regizor. De unde şi mirarea mea că n-a prins nicio nominalizare la Oscar anul ăsta.

2. Slumdog Millionaire - EXTRAORDINAR. Un film făcut cu 10 milioane de dolari, care a ras deja nişte Golden Globe-uri şi care e cel mai bun film pe care l-am văzut în ultimul an. And the Oscar goes to...

3. Changeling - INTERESANT, MORBID, ŞOCANT. În opinia mea, Angelina rămâne o actriţă mediocră. Singura greşeală a lui Clint în acest film e ea. Şocul cel mai mare e că la bază stă un caz real. O poveste care a aşteptat 80 de ani să ajungă pe peliculă.

4. Valkyrie - AŞA ŞI AŞA. Sunet şi imagine impecabile la Odeon (la Polus). Încă nu-mi revin gândindu-mă cât de mişto arată Tom Cruise chiar când poartă un plasture pe un ochi.

5. Revolutionary Road - EXCELENT. Un film bazat pe jocul magistral al lui Kate Winslet şi al lui Leo di Caprio. În acest moment, actriţele mele preferate sunt Kate Winslet şi Cate Blanchett. Abia aştept să văd The Reader şi-i ţin pumnii lui Kate pentru Oscar.

6. The Curious Case of Benjamin Button - BUN, fără să mă impresioneze în mod deosebit. N-am nicio slăbiciune pentru Brad Pitt. Filmul m-a obosit şi am identificat urme de grotesc spre final. Din nou, Cate Blanchett e spectaculoasă.

7. Frost/Nixon - BUN. Performanţe actoriceşti notabile. Mi s-a părut interesant să aflu că Frost, despre ale cărui interviuri ştiam câte ceva, a fost un fel de Dan Negru la vremea lui. Să treci de la "Ciao, Darwin!" la astfel de interviuri nu-i puţin lucru.

8. The Lord of The Rings I&II. IN SFÂRŞIT!!! Drăguţel, ce să zic...Încerc să nu mai visez orci...

Mai vreau să văd anul ăsta:
1. The Reader
2. Doubt
3. The Wrestler
4. Milk.

Ţin să menţionez că e anul în care am văzut cele mai multe filme la cinema pentru o perioadă fără TIFF. Îmi place mai mult la Odeon, pentru că sala nu mă strânge, pentru că e mai bine izolat fonic, pentru că e mult mai aproape de mine şi pentru că preţurile au fost o perioadă la jumătate faţă de Iulius şi mai luai şi un suc în jumătatea respectivă...

Din nou, despre Coşul Verde

V-am promis că voi mai scrie despre Coşul Verde. Ei bine, mi-ar plăcea să contribui la promovarea acestui magazin, pentru că mi se pare o afacere foarte interesantă.

Între timp s-a lansat şi site-ul www.cosulverde.ro, unde puteţi face comenzi online la domiciliu. În plus, s-a lansat al doilea număr al ziarului de informare ecologică omonim (îl găsiţi şi pe site) şi s-a organizat un eveniment de degustări, pe care, din păcate, l-am ratat. În schimb, mi-am cumpărat de la ei un borcan de dulceaţă de trandafiri - f bună! - şi rămân îndrăgostită de ceaiurile lor.

Pentru cei care n-aţi trecut niciodată pe la Coşul Verde, postez nişte poze, ca să aveţi o idee despre cum arată înăuntru. Mie una mi se pare extrem de cochet. Enjoy!