duminică, 12 mai 2024

Top 20 Câștigători alternativi ai Eurovisionului

În fiecare an, după Eurovision se aude corul bocitorilor care spun că nu a câștigat cine trebuie, cel mai bun cântec, adică... cine ar fi vrut ei. Și e normal să fii dezamăgit când preferații tăi nu câștigă. Mi s-a întâmplat și mie de multe ori. Ce nu o să fac niciodată e să găsesc conspirații - gen: muzica nu contează, oricum e un concurs politic. De exemplu, e plin netul de britanici care nu înțeleg de ce nu au luat niciun punct de la public ieri și dau vina pe antipatia pe care ar avea-o toată lumea față de ei de când au ieșit din UE. Ei, sunt și destui britanici care recunosc că au avut o prestație penibilă. Dar divaghez.

Acest articol e o colecție de cântece care mi-au plăcut mie de-a lungul timpului și care cred că ar fi putut să câștige, într-un anumit context. Pe unii dintre artiștii enumerați îi consider câștigători morali și cred că le-a fost furată victoria, iar pe alții îi consider doar ghinioniști - au avut o piesă bună într-un an în care câștigătorul a fost excelent. Voi face mereu această distincție.

Să începem.

20. Moldova, Zdob și Zdub, Boonika bate doba, 2005. A câștigat Helena Paparizou, cu My Number One. Un cântec câștigător care a făcut carieră, dar care poate fi contestat. Iar Boonika a făcut carieră și ea. O aștept cu drag în concertele zdubilor.


19. Moldova, Zdob și Zdub & Frații Advahov, Trenulețul, 2022. A câștigat Ucraina, prin Kalush Orchestra, Stefania. Mie îmi place mult Stefania, dar zdubii au câștigat televotul! Bine, juriul n-a înțeles aproape nimic. Un cântec vesel, pe care noi, ca români, îl vom reasculta la nunți, la sărbătorirea unirilor etc.


18. România, Mihai Trăistariu, Tornero, 2006. A câștigat Finlanda, prin Lordi, Hard Rock Hallelujah, unul dintre cele mai celebre cântece de la Eurovision. Dar pentru cei care au alte gusturi, Tornero ar fi fost o alternativă acceptabilă. Mai am un cântec care cred că ar fi trebuit să câștige anul ăla - citiți cu răbdare și ajungeți și acolo.



17. Azerbaijan, Safura, Drip Drop, 2010. Un cântec pe care poate doar eu l-am ținut minte, dar care mi s-a părut foarte bun de la prima audiție. A câștigat Lena din Germania, cu Satellite, care e un cântec nici prea-prea, nici foarte-foarte.


16. Armenia, Rosa Linn, SNAP, 2022. Piesa asta a fost pe locul 20, dar, dacă ne uităm pe ascultări și pe banii făcuți de artistă, atunci e câștigătoarea incontestabilă. E genul de cântec care a devenit viral pe Tik Tok și acum e al doilea cel mai ascultat din istorie de la Eurovision, după Arcade. Dar a câștigat Ucraina, cu Kalush Orchestra, Stefania.

15. Australia, Dami Im, Sound of Silence, 2016. Australia a terminat pe locul 2, iar cum mie nu-mi place în mod deosebit cântecul câștigător - Ucraina, Jamala, 1944 - cred că alternativa ar fi fost mai bună. Pe de altă parte, cum ar fi fost să câștige Australia? S-ar fi dus toți artiștii până acolo? Dintre multe voturi acuzate a fi politice, în acel an am tendința să cred asta, pentru că era după invazia lui Putin în Crimeea. Și nu, nu cred că Stefania a câștigat tot ca urmare a invaziei Rusești; cred că a câștigat pe merit, doar că marja a fost mai mare pe fondul războiului.


14. UK, Gina G, Ooh, Aah... Just A Little Bit, 1996. Cântecul ăsta îl știți de pe canalele muzicale. Iar câștigătorul a intrat într-un con de umbră. Sau chiar a fost dat uitării. Câștigase Eimear Quinn, din Irlanda, cu The Voice. Gina G a fost pe locul 8.


Vă pun și câștigătorul, ca să vedeți.



13. Franța, Sandrine François, If faut du temps, 2002. Veți avea impresia că o auziți pe Céline Dion. E cântecul de pe locul 5, dar e mult mai bun decât cel de pe locul 2, de exemplu. Iar câștigătorul e cel mai straniu din istorie. Se zice că numai Letonia s-a oferit să organizeze. A câștigat Marie N, cu cântecul I Wanna.


Uite, ea a câștigat:


12. UK, Cliff Richard, Congratulations, 1968. Toată lumea din UK sărbătorește ocaziile deosebite din viața lor cu cântecul ăsta care a fost pe locul 2, la un punct distanță de câștigător, într-o vreme când concursul era cu totul altfel. A câștigat Spania, prin Massiel și piesa La, la, la, un cântec care apare la curiozități, pentru că se zice de 138 de ori la. Există suspiciuni că Generalul-dictator Franco a plătit unii membri ai juriului.



11. Suedia, Cornelia Jacobs,  Hold Me Closer, 2022. E unul dintre cântecele mele preferate de la Eurovision, chiar dacă a terminat pe locul 4. Când am fost în Islanda, se difuza la radio de câteva ori pe zi. În anul în care a câștigat Stefania, concurența a fost acerbă. 



10. Spania, Chanel, SloMo, 2022. Locul 3 în competiție, dar ce show! Tot în anul Stefaniei.

 
9. Romania, Paula Seling & Ovi, Playing with Fire, 2010. Am simțit în acel an mai mult decât oricând că am fi putut câștiga. România a fost pe locul 3, iar Germania a câștigat prin Lena, Satellite.


8. Finlanda, Kaarija, Cha Cha Cha, 2023. Eu n-o contest pe Loreen, din Suedia, cu al ei Tattoo, dar piesa asta din Finlanda e o nebunie. Un cântec de petrecere absolut inedit. A și câștigat votul publicului și a terminat pe locul 2. Ca de obicei, juriul de specialitate nu prea înțelege piesele astea. Cum ar fi putut câștiga Finlanda? Dacă prima parte - cea tehno - a piesei ar fi fost mai scurtă sau dacă ar fi avut refrenul mai repede, cumva.


7. Croația, Baby Lasagna, Rim Tim Tagi Digi, 2024. Cântecul ăsta care a pierdut finala ieri, deși a câștigat votul publicului, mă obsedează. Îmi închipui un mix de petrecere cu Rim Tim și Cha Cha Cha - o nebunie! După cum știți, a câștigat Nemo, din Elveția, cu The Code; nu-i rea piesa, dar nu e un câștigător incontestabil.



6. România, Luminița Anghel & Sistem, Let Me Try, 2005. Încă o piesă cu care am fost aproape să câștigăm. Poate dacă i-ar fi lăsat organizatorii pe Sistem să-și facă showul cu foc, cum era planificat... Am terminat pe locul 3 în anul Helenei Paparizou.



5. Rusia, Dima Bilan, Never Let You Go, 2006. Eu am intrat în clubul Lordi hard rock ulterior (poate pentru că încă nu văzusem Lord of the Rings). În acel an am votat cu Dima. Încă ascult frecvent piesa asta.



4. Franța, Barbara Pravi, Voilà, 2021. Barbara a fost pe locul 2, francezii se simt pe vecie nedreptățiți și sunt foarte mândri de cântecul ăsta. E un cântec care ar fi câștigat în oricare alt an, dacă nu ar fi concurat cu Måneskin, Zitti e buoni.


3. Franța, Slimane, Mon amour, 2024. Apropo de a-i nedreptăți pe francezi: nu înțeleg cum juriile de specialitate nu au prea văzut valoarea acestui cântec. Slimane a câștigat acum câțiva ani The Voice și a fost cel mai bun vocalist din concurs. Momentul ăla a cappella pe care l-a introdus pentru finală a fost absolut magic. Cel mai bun cântec pentru mine anul ăsta. Vă reamintesc că a câștigat Nemo din Elveția.


2. Italia, Domenico Modugno, Nel Blu Dipinto Di Blu, 1958. Da, cântecul pe care îl știți ca Volare, a participat la Eurovision și a ieșit pe locul 3. Dar precis nu știți mare lucru despre André Claveau, din Franța, care a câștigat cu Dors, mon amour, nu?


1. Cipru, Eleni Foureira, Fuego, 2018. Piesa asta mi se pare chintesența Eurovisionului. Totul a fost perfect. Și totuși, cum de a câștigat Israel, cu prostioara aia de Toy, cântată de Netta?! În fine, cea mai mare nedreptate de la Eurovision pentru mine asta e.


Ș-am încălecat pe-o șa... :)

sâmbătă, 11 mai 2024

Eurovision 2024

 Yay! E ziua finalei Eurovision și comentez live, ca de obicei.

În paranteză fie spus, avem bilet de avion spre Malmo, dar n-am prins bilete la show și am decis să nu mai merg. Doar că, pe ultima sută de metri, s-a dovedit că localnicii fac rost de bilete... Deci am învățat o lecție - du-te, poate pică ceva. Aud că favorita în seara asta e Croația, deci deja încep să-mi fac planuri. La anul aș putea merge cu mașina la Zagreb, cu sau fără bilet în sală...

*

E un an în care România nu participă, pentru că n-am vrut să cheltuim acești bani. 400k. Sau poate e un eveniment prea progresist pentru covrigarul care a luat decizia asta? Prin urmare, nici nu se transmite la TVR și trebuie să ne uităm pe net.

*

Avem și o premieră ciudată: Olanda a fost descalificată. Solistul a fost acuzat de ceva - nu se știe ce - de către o membră a echipei de producție. Eu îmi închipui o agresiune fizică, dar habar n-am. Băiatul ăla părea un mare fulg de zăpadă îmbrăcat într-o salopetă albastră cu umeri supradimensionați. Dracu' știe de ce a fost în stare. Piesa nu era rea. Un fel de Insieme pentru generația Z... sau Alpha? Europa-pa.

Ready?

*

Un bun-venit din partea Prințesei Suediei. Frumos. Suedia și Irlanda au cel mai mare număr de victorii din istorie, deci Suedia e mare fan Eurovision. Ziceau prezentatoarele în timpul semifinalei 2 că abia așteaptă să bată Irlanda. Și așteptăm prezența ABBA. 50 de ani de la victoria lor cu Waterloo!

Concurenții defilează pe o serie de hituri ale formațiilor suedeze.

*

Pfff, mă chinuiam să-mi dau seama de unde o știu pe prezentatoarea blondă. O cheamă Malin Akerman și a fost Lara Axelrod în Billions.

O mică secvență cu Cezar Ouatu într-un colaj cu niște note înalte cântate de-a lungul timpului. Cool.

Suedia. Reprezentată de Mărcuș și Martinuș, de la showul de talente dintr-un liceu de provincie din anii 2000. O piesă care nu spune nimic. Aș putea doar să spun că, pe lângă ce va urma, asta e o prestație cuminte :).

Ucraina. Pe una dintre fete o cheamă Alyona Alyona. Dacă e cea care seamănă cu Netta, înțeleg de ce. OK, nu-i o piesă rea. Are combinația de stiluri din Stefania și o solistă bună, care amintește de Jamala.

Germania. Nu m-am documentat, dar din imagini trag concluzia că Isaak a fost un cântareț de stradă, care a lovit jackpotul la selecția națională. A făcut fum pe scenă. Ceea ce-mi amintește pe pe Sistem nu i-au lăsat în 2005 să facă show cu foc. Show ca lumea, nu ce a avut băiatul ăsta. Piesa e mai bună decât a Suediei, dacă ajută la ceva.

Luxemburg. Imaginea din clipul de prezentare și cea de pe scenă sunt foarte diferite. De la liceancă la divă. Cântec în franceză, cu un pic de engleză. Destul de dansant. La fiecare cântec mă întreb: ar merita să câștige? Ti-ar plăcea să trebuiască să ți-l amintești (pentru că-mi voi aminti câștigătorii pentru totdeauna)? Ei, uite, e un cântec care nu-mi displace. Dar dacă câștigă Luxemburg și organizează, precis nu merg la ei. Nu vreau să știu cât ar costa o noapte de cazare... Am constatat că acest cântec e mai grecesc decât cântecul Greciei.

Israel. Eden Golan, Hurricane. Mi-a plăcut tot la această prestație. E în top 3 la casele de pariuri.

Lituania. Băiatul ăsta ar trebui să se ia de mână cu ăia doi suedezi și să-și facă un boy band în 3.

Spania. Raffaella Carra (RIP) de Spania. E imposibil să ratezi asemănarea. Dar piesa mă duce cu gândul la Alize. Acompaniată de doi vikingi de bordel - poate ar fi fost și alte variante... Piesa e dansantă, mă aștept s-o mai aud pe radio. Se pare că a creat o dezbatere în Spania. Zorra (vulpe), înseamnă în argou bitch și e un cuvânt rău, dar masculinul zorro e un titlu de glorie.

Estonia. Mda, nu știu exact ce a fost asta. Thank you, next!

Irlanda. Săptămâna trecută am fost în Scoția (voi scrie în curând despre asta) și am participat la festivalul focului, Beltane. E inspirat de tradițiile celtice. Ca personaje principale, aveau un om verde și o regină a naturii (acolo era mai benignă). Cam asta vedem și aici, că doar și irlandezii au strămoși celți. Sugerez organizatorilor Beltane să-i invite pe ăștia anul viitor. Eu n-am fost impresionată de acel festival. Mi-aș fi dorit mai mult foc și mai multă muzică. Un crown the witch s-ar potrivi. Genul de prestație care le face pe pensionarele din România, bietele, să se oripileze degeaba. Mno, fiecare după cât înțelege.

Letonia. Dacă ascultați piesa asta vă va face o impresie mult mai bună decât dacă-l și vezi pe solist. Acuma, mno,  nu găseai altă ținută? Parcă ești din armata de harkoneni a lui Britney Spears...

Grecia. Mă gândesc că această piesă va atrage atenția maneliștilor din România, care ar putea copia din ritm și adapta versurile. Dacă nu știi ce asculți, probabil că te întrebi de când există R&B în Orientul Mijlociu.

UK. Luați-l și pe ăsta în boy band, să fie 4. Decorul ăla parcă e budă publică, I'm sorry. Șanse mari de 0 puncte.

Norvegia. Am făcut un quiz pe Wizzair despre Eurovision. N-am știut răspunsul la întrebarea: ce țară a fost pe ultimul loc de cele mai multe ori? (Am zis UK). Surprinzător, Norvegia, chiar dacă a și câștigat de câteva ori. De data asta văd urmași ai vikingilor, cu influențe rock. Asemănător cu Irlanda, cumva. Tot ceva poveste medievală. Și, surpriză! Am verificat și am găsit asta: Cântecul se bazează pe o baladă medievală scandinavă, veche de aproape o mie de ani, numită Møya i ulveham (Fata în blană de lup), care povestește istoria unei tinere fecioare care este transformată într-un ac, un cuțit și o sabie de către mama sa vitregă rea.

Italia. Nici prea-prea, nici foarte-foarte. Scenografia îmi amintește de momentul lui Ester Peony.

Serbia. Ceva cu stele și anxietate. Lumea e în flăcări, chiar și florile. Lila ramonda e un fel de panseluță simbol național în Serbia. Iar Teya Dora e cel mai ascultat artist balcanic pe Spotify, cică (parcă aș vrea să mai verific).

Finlanda. Piesa de anul trecut a fost un fenomen, dar era compusă din două părți - cea bună fiind a doua. Piesa actuală amintește de prima parte a celei de anul trecut. Ceva cu niște băieți șozi. Aproape că ai zice că e la mișto, dar cred că pur și simplu ăsta e stilul trupei, atâta pot... Nu mai bine un hard rock cinstit, Finlanda, ca pe vremuri?

Portugalia. Sorry, dar deja am uitat piesa.

Armenia. Au dat ceva petrecere muntenească...cred? Un fapt interesant: a doua cea mai ascultată piesă de la Eurovision pe Spotify, după Arcade, e SNAP, de Rosa Linn, care a reprezentat Armenia în 2022 și a terminat pe locul 20. Acum e, probabil, milionară (piesa a fost ascultată de peste 1 miliard de ori).

Cipru. Era cazul să reveniți la modelul de succes Eleni Foureira, cu o fata faină care cântă și dansează cu o trupă în spate. Merge pe radio, ca revenge song.

Elveția. Se poate și boy band de 5. Dar ăsta n-o să vrea, pentru că are șanse mai mari pe cont propriu. Cumva e în top 3 la pariuri. Îl cheamă Nemo... Mda, parcă e un peștișor roșu. Sau ceva din Visul unei nopți de vară... E a doua oară când aud piesa și, deși nu mi-am propus, am reținut refrenul. Deci e ceva aici.

Slovenia. Greu cu cântecele în limbi de circulație locală. Cea mai mare parte a piesei, solista a părut o focă eșuată. Am avut bunăvoința să caut despre ce e cântecul. E inspirat din povestea unei femei arse pe rug în secolul XV. Așa se explică țipetele de la sfârșit, cred.

Croația. Cântecele parodie nu prea câștigă Eurovisionul. Ținutele popular-imperiale or fi la mișto, dar ilustrează bine versurile: sunt băiat mare, plec de acasă, mi-am vândut vaca, o să-mi dor de pisică, sunt cam anxios. Numele de scenă pare bășcălie - Baby Lasagna. Ar fi un câștigător în stilul Lordi. Adevărul e că n-ai cum să ignori această piesă. Rim tim tagi digi rim tim tim.

Georgia. Umm... parcă ei au fost supriza din semifinală că s-au calificat. Ușor de uitat.

Franța. Azi mi-a zis cineva pe net că îi place piesa Franței. Slimane a câștigat Vocea Franței și se vede. Și da, îmi place și mie piesa, foarte mult. O voi reasculta. Dacă aș putea vota, aș vota cu Franța.

Austria. Primul lucru la care m-am gândit e că acest cântec e anacronic și l-am putea vedea luna viitoare la We Love Retro. Nu mai trebuie să așteptăm 20 de ani.

*

OK, asta a fost tot. Deci... ca top personal: Franța, Croația, Israel, Ucraina, Letonia, Elveția, Cipru, Spania. Dar: Croația are un cântec de Eurovision. Franța are un cântec fain, dar mai ales dacă vorbești franceză. Israelul o să-și ia voturi de simpatie, dar și mult hate. Urmează partea cea mai interesantă.

*

Pe ABBA nu i-au putut reuni, dar a venit Conchita Wurst, hahaha! Puteau să facă momentul cu 4 câștigători din Suedia, de exemplu. Loreen e regina Eurovisionului; oare nu va avea niciun rol?

*

A, ba da, a avut momentul ei.

*

Două detalii despre Luxemburg: n-au mai participat de 30 de ani, iar in 1988 Lara Fabian a concurat pentru ei.

*

După primele 5 țări, juriile par a fi favorabile Elveției.

*

Mă uit la delegațiile care primesc 12 puncte și văd oameni care primesc parcă o injecție cu... fericire. În ce context te mai poți bucura așa de tare, repetat? Doar că e toată lumea conștientă că punctele de la public pot aduce pe cineva de pe locul 10 pe locul 1...

În sfârșit niște punctaje maxime pentru Franța...

*

12 puncte de la Elveția pentru Grecia? Abia au reacționat. Or fi crezut că e o greșeală.

*

Cel mai detestat om din sală e șeful de la organizare, pentru că a descalificat Olanda. Oare nu e același individ care ne-a penalizat acuzându-ne că ne-am dat 12 puncte cu Moldova?

*

Când văd câte ture de 12 puncte ia Elveția, îmi amintesc că e o țară cu mulți vecini :) Și poate s-au oferit să organizeze, că doar au bani.

Avansul Elveției după punctele de la juriu e destul de mare. 147 de puncte. Dar sunt multe puncte de dat de public, 2479. Deci poate nu e un avans semnificativ. Să vedem.

*

Norvegia - 4 puncte. Slovenia - 12 puncte. Georgia - 19. Austria - 5. Spania - 11. Germania - 18. Portugalia - 13. Ouch. Pare că sutele de puncte vor merge la favorite.

*

UK - 0 puncte. De așteptat. Nici comunitatea gay nu e prea mândră de prestația voastră, sorry.

*

323 puncte pentru Israel! Da, e un cântec bun.

*

307 puncte pentru Ucraina! Nu contest.

*

Acum e-acum. Croația? 337 puncte. Franța are nevoie de 329. Elveția de 182.

*

Franța: 227. Dacă le-aș fi adunat pe celelalte, aș fi știut câte au rămas pentru Elveția...

*

Elveția: 226. We have a winner. 44 de puncte distanță față de Croația. The Code este despre a-ți găsi fericirea, când rezolvi o mare dilemă. Nemo și-a dat seama că e non-binar și a câștigat claritate. Acum și Eurovisionul. Este un artist care cântă la mai multe instrumente și care a creat un cântec eclectic. Uite, nici cântecul nu poate fi pus într-o singură categorie. Va fi un hit internațional? Nu știu. Dar cu siguranță nu-mi afectează topul 20 pe care l-am făcut anul trecut.


Hai să reascultăm melodia.


PS: Precis nu văd Eurovisionul viitor, că, deh! cât e cazarea in Elveția?!

duminică, 13 august 2023

Electric Castle & UNTOLD 2023

Când s-a anunțat line-up-ul pentru Electric Castle am fost relativ dezamăgită, pentru că nu credeam că poți să faci un festival doar cu George Ezra și Iggy Pop (ceilalți artiști internaționali nu prezentau prea mult interes pentru mine). Dezamăgirea n-a durat prea mult, pentru că mi-am dat seama că am ce să văd în fiecare zi. Și de-ar fi să mă duc numai la români - Vița de Vie, Sarmalele reci (!!!), Dora Gaitanovici, Subcarpați - tot e ceva. Și apoi a început perioada de documentare. A, se pare că știu, totuși, muzica lui Macklemore! A, Nothing but Thieves sună bine! A, Tash Sultana e un artist-orchestră foarte interesant! A, Morcheeba, of course! A, nu știu cum se definește muzica celor de la Sigur Ros, dar sunt fascinanți.

Așa că a fost un festival foarte reușit. A trecut deja o lună și s-au șters niște detalii, dar pot să fac un top al concertelor, la rece. Oricum, rămânem doar cu amintirea și amintirea subiectivă devine realitate. Nu e un top valoric - sau poate e?! Hai să-i spunem un top "top of mind".

1. George Ezra. Îi știam piesele. El e vesel, ca muzica lui. Vocea e de neuitat. Așa, un Elvis al zilelor noastre. Orchestră faină. La concertul lui am avut parte de unele momente neplăcute cu puștani veniți la concert ca să povestească banalități din viața lor. Și de unii care se duc în mulțime ca să fumeze (Când vor înțelege fumătorii că este pur și simplu nesimțire să fumezi în mulțime?). Prin urmare, am tot înaintat, până am ajuns într-o zonă de oameni care trăiau concertul și care știau mai multe versuri decât mine (și e bine să te înconjuri de oameni care știu mai mult decât tine). Partea faină la EC anul ăsta e că la orice concert ai putut să ajungi până în față, dacă voiai...

2. Sarmalele reci. Nu i-am văzut de vreo 20 de ani! Concertul lor a fost reprogramat și mă gândeam că îi voi părăsi după 30 de minute, ca să merg la Morcheeba. Ca să fie și mai rău, 30 de minute au făcut probe de sunet și au început deodată cu Morcheeba. Dar am rămas la ei, în primul rând. Și mi-a plăcut fiecare secundă. A fost un concert excelent - rezultă că am știut toate piesele -, chiar dacă au plecat fără să cânte "Telefonul nu mai sună" și "Dacă n-ai fi tu". Mi le-am tot cântat eu singură înainte și după concert. Din fericire pentru mine, Morcheeba a fost trupa care a îndrăznit să-și depășească timpul alocat și tot am prins vreo 5 piese, printre care hit-urile "Rome Wasn't Built in a Day" și "Enjoy the Ride".

3. Dora Gaitanovici. Ce talent, ce compoziții, ce viitor! Da, am ajuns acasă la 4 dimineața, iar la 2 la amiaz' eram deja înapoi la Bonțida, ca să-i prind concertul. Evident, așteptam "Ana", care a fost a doua piesă... Copiii ăștia sunt foarte talentați și erau vizibil emoționați de reacția publicului. Probabil nu se așteptau să umple Hangarul, dar lumea chiar a venit să-i vadă. Ar fi bine ca la anul să le dea un slot mai spre seară.

4. Vița de Vie. Nu unul, ci două concerte! Unul a fost supriză și relativ spontan, în campus. Prietenii mi-au zis că nu mă vor lăsa să intru, că n-am plătit pentru camping. Nu am stat să verific teoria; am urmat harta și am intrat în camping pe la cortul SMURD. Și m-am simțit sub acea copertină sub care s-a ținut concertul ca într-o tabără la mare, doar că muzicienii erau neobișnuit de talentați. Și apoi concertul de pe main stage cu Filarmonica din Cluj. Același concert pe care l-am văzut cu câteva luni în urmă la Casa Universitarilor... Sincer, cred că a sunat mai bine indoor, unde auzeai mai bine contribuția instrumentelor orchestrei.

5. Sigur Ros. Nu știu ce cântă oamenii ăștia - și nu-mi vine să cred că au 55+ ani -, dar m-au fermecat și m-au ținut pe loc. Încercam să-i asociez cu țara lor magică. Numai din Islanda puteau să se tragă. Și troli, și vikingi, și zei în același timp. Rock simfonic post-apocaliptic. Dramă și relaxare concomitente. Niște vrăjitori.

6. Iggy Pop. Să ai 76 de ani, să ai vocea aia și energia aia. Incredibil. Să ascult "The Passenger" a fost una dintre marile plăceri de la această ediție. Iar ultima piesă a fost epică, iar eu nu o auzisem niciodată - "Lonely Boy".

7. Macklemore. Un tip mișto. A făcut furori cu ia lui. Multă veselie, multă energie și multe piese cu mesaj puternic. Genul de artist pe care îl respect mai mult acum că l-am văzut în concert.

8. Tash Sultana. Mi-a plăcut mai mult live decât pe Spotify. Nu ai cum să nu respecți virtuozitatea muzicală. Sper ca la un moment dat să aibă mai multă inspirație la versuri și să aibă hit-uri internaționale.

9. Morcheeba. Bine, am văzut doar finalul. Dar e o super-trupă.

10. Nothing but Thieves. Două piese pe care le știam, dar sunt sigură că vor deveni din ce în ce mai mari. Tocmai au avut primul lor no. 1 în UK.

Pe ansamblu, EC e un loc în care simți că ai spațiu. Ești acolo cu 50000 de oameni, dar nu te simți sufocat. Singura sufocare a fost anul trecut, la 21 Pilots, dacă insistai să stai în față. Organizarea excelentă. Fără coadă la mâncare, băutură, autobuz, toalete. S-a simțit că au fost mai puțini oameni decât anul trecut. M-am convins că am încredere în gusturile lor muzicale și că o să-mi placă artiștii pe care îi aduc, așa că mi-am luat iar bilet Super Early Bird. Care, culmea!, s-a ieftinit față de anul trecut!

Și, de cealaltă parte, am fost la prima mea ediție de UNTOLD. Pot să stric supriza de pe acum și scriu direct concluzia, dar e, probabil, și ultima. Da, am mers pentru Imagine Dragons. Da, au fost și alte momente faine - vezi Olly Murs, care a avut o transformare spectaculoasă, fizică și artistică, față de acum 10 ani când l-am văzut în deschidere la Robbie Williams la Bruxelles -, dar ăsta nu e festivalul meu. Dincolo de muzică - și am stat să văd care e treaba cu DJii ăștia care țin oamenii pe stadion până dimineața și, apropo, numai David Guetta mi-a plăcut dintre ei - care nu e genul meu, nici bâlciul incredibil nu e genul meu. Aglomerația sufocantă nu e genul meu. Aș putea spune că nici trap-ul nu e genul meu, dar, din păcate, a existat scenă trap și la EC, și la UNTOLD. Apa plată 12 lei (peste ani, când voi reciti, nu va avea la fel de mult sens, așa că voi nota spre comparație că același produs e 2 lei în supermarket și era 8 lei la Bonțida; doar că la Bonțida este un Lidl în incinta festivalului și poți să-ți protejezi pușculița), hamburgerul 65 de lei, cartofii prăjiți 30 de lei, un mic Cuba Libre 33 de lei. Jesus!

Dar hai să vorbim despre partea superbă: Imagine Dragons. A fost cel mai fain concert care a avut loc în Cluj până în anul Domnului 2023. Nu cred că există o trupă mai mare în acest moment pe glob. Nu cred că există un solist mai în formă decât Dan Reynolds. Playlistul a fost hit după hit. Nu am mai fost la niciun alt concert la care să știu toate piesele. OK, poate doar la Bon Jovi toate piesele erau hit și le știam (concertul din 2008, nu ăsta mai recent, de când Jon și-a pierdut vocea). Și poate știam toate piesele de la Elton John și Queen, dar nu pot să zic că sunt toate hit; ce, vouă vă place "Fat Bottom Girls"? Un concert la care am avut același vibe electric ca la Green Day și Metallica. Niște oameni care își fac perfect meseria. După prima zi de UNTOLD am zis că e oribilă atmosfera, iar dacă ar fi să rămân pe dinafară și să nu intru la Imagine Dragons, aș rămâne supărată pe viață. În fine, m-am prezentat la 18:00 pe stadion și a fost OK. Dar dacă toată lumea ar fi ajuns din timp, tot ar fi rămas 3-4 mii de oameni afară. Ceea ce arată cât de ahtiați după bani sunt organizatorii. Trist, ca să nu zic grețos.

E clar, la un moment dat ți se cristalizează gusturile. Și știu clar că UNTOLD nu e pentru mine. Chiar m-am străduit să înteleg muzica electronică, dar nu mi-a ieșit. Am intrat de două ori în Polivalentă, la concertele acelor artiști trance. N-am reținut numele. Am reținut atmosfera. Unii oameni erau efectiv în transă. Ritmul ăla bum-bum sau bumpți-bumpți e ceva ce eu aș folosi doar pentru alergat sau pentru condus, să nu adorm. Dar nu înțeleg cum unii pot dansa cu atâta energie și pasiune pe așa ceva. Mă uitam în jur și 1 din 3 oameni era ca mine - adus acolo de anturaj, stând jos, uitându-se în jur, neînțelegându-i pe ceilalți. Văzându-i pe pasionați, am avut senzația unei distopii, în care cei de la pupitru îi transformă pe unii în instrumente, în soldați, în agenți fără minte. Și mă gândeam că noi, ceilalți, care nu eram în transă, am fi divergenții acelei societăți. Am fi cei care pregătesc în secret o revoluție. Cei care au semnale secrete și se înțeleg din priviri. Și mi-am închipuit că toți amatorii de rock, pop, dance, clasică etc. am pus la cale o revoluție, iar la final am reușit cumva să ne atingem obiectivul suprem: le-am furat stickul și am făcut liniște.

În concluzie, nu știu cu ce trupă m-ar mai putea ademeni UNTOLD vreodată. Poate cu Coldplay, dar îi vom vedea separat. Poate cu P!nk sau cu Lewis Capaldi, cu Ed Sheeran sau cu Harry Styles. Dar și atunci, probabil mi-aș lua bilet numai pe zi.

La anul îmi reiau obiceiurile sănătoase: weekendul de UNTOLD e weekendul de mers cu cortul la munte. Iar pentru mine, numele acestui festival va rămâne "Bâlci in the Park".

duminică, 11 iunie 2023

Top 20 câștigători ai Eurovisionului

Mi-a luat ceva vreme, dar mi-am creat topul. De acum încolo, când văd articole despre asta, pot să dau un reply cu acest link. Că doar fiecare are dreptul să fie subiectiv...


20. 1964. Italia. Gigliola Cinquetti, Non ho l’étà


19. 2023. Suedia. Loreen, Tattoo


18. 2007. Serbia. Marija Šerifović, Molitva



17. 2022. Ucraina. Kalush Orchestra, Stefania


16. 1988. Elveția. Céline Dion, Ne partez pas sans moi



15. 1990. Italia. Toto Cutugno, Insieme: 1992




14. 1998. Israel. Dana International, Diva





13. 2005. Grecia. Helena Paparizou, My Number One


12. 1965. Luxemburg. France Gall, Poupée de cire, poupée de son



11. 1994. Irlanda. Paul Harrington și Charlie McGettigan, Rock ‘n’ Roll Kids



10. 1987. Irlanda. Johnny Logan, Hold Me Now



9. 2003. Turcia. Sertab Erener, Everyway That I Can





8. 2004. Ucraina. Ruslana, Wild Dances


7. 2006. Finlanda. Lordi, Hard Rock Hallelujah



6. 2017. Portugalia. Salvador Sobral, Amar pelos dois



5. 2019. Olanda. Duncan Laurence, Arcade 



4. 1974. Suedia. ABBA, Waterloo





3. 2021. Italia. Måneskin, Zitti e buoni



2. 2012. Suedia. Loreen, Euphoria



1. 1995. Norvegia. Secret Garden, Nocturne





La finalul zilei, asta-i piesa pe care o ascult când ajung în peisaje senzaționale, piesa pe care aș vrea să adorm, piesa pe care îmi închipui că ar cânta-o zâna bună, dacă zânele ar exista. Până la urmă, acesta este singurul cântec transcendental de pe listă. 









duminică, 21 mai 2023

Iar câștigătorul este...

Primul Eurovision pe care mi-l amintesc este cel din 1992, când a câștigat Linda Martin, din Irlanda, care a venit apoi să cânte la Cerbul de Aur. Comentez pe blog din 2008. Și mi-am propus de ceva vreme să trec în revistă toți câștigătorii Eurovision. Dacă mă întrebați care sunt piesele mele preferate de la Eurovision, pot să enumăr câteva, dar nu am un top clar conturat în minte. Poate după recensământul de mai jos pot să-mi fac o listă scurtă și apoi să lucrez la un top.


Ce e cu postarea asta? Voi asculta toți câștigătorii Eurovisionului și le voi da un calificativ pe scala:
Oh, yeah!
OK
Meah
WTF

Să începem.

1956. Elveția. Lys Assia, Refrain. Franceză. Verdict: OK. Desprinsă direct din Singin' in the Rain.

1957. Olanda. Corry Brokken, Net als toen. Olandeză. Verdict: OK. Tot din Sound of Music, Singin' in the Rain. Un pic mai elaborată. Traducere: "La fel ca atunci".

1958. Franța. André Claveau, Dors, mon amour. Franceză. Verdict: Meah. Vezi mai sus. Un cântec al epocii. Un Gene Kelly francez. Versurile sunt meah după standardele de azi.

1959. Olanda. Teddy Scholten, Een Beetje. Olandeză. Verdict: OK. Traducere: "Puțin". Cred că tot deceniul ăsta a fost la fel. Aș putea spune de aici încolo doar dacă artista seamănă mai mult cu Julie Andrews sau cu Debbie Reynolds. Rimele în olandeză sunt ciudățele.

1960. Franța. Jacqueline Boyer, Tom Pillibi. Franceză. Verdict: Meah. Julie Andrews. Un cântec despre Tom Pillibi, un crai.

1961. Luxemburg. Jean-Claude Pascal, Nous, les amoureux. Franceză. Verdict: OK. De acum voi zice în loc de Gene Kelly francez Jean-Claude Pascal. Sau Charles Aznavour.

1962. Franța. Isabelle Aubret, Un premier amour. Franceză. Verdict: OK. Parcă ne-am desprins de zona de musical și am intrat în muzica ușoară. Un pic m-a deranjat repetarea de 3 ori a unor cuvinte.

1963. Danemarca. Grethe și Jørgen Ingmann, Dansevise. Daneză. Verdict: Oh, yeah! Hopa, lume nouă! Traducere: "spectacol de dans". Fresh. Probabil o revelație pentru vremea respectivă. Ar putea fi coloană sonoră, pentru o pleiadă de filme. Un western? Un Tarantino?

1964. Italia. Gigliola Cinquetti, Non ho l’étà. Italiană. Verdict: Oh, yeah! Cred că a fost una dintre primele Eurovision darlings. "Nu am vârsta să ies singură cu tine". A câștigat la 17 ani. Aparariția artistei la Torino în 2022 a fost foarte frumoasă.

1965. Luxemburg. France Gall, Poupée de cire, poupée de son. Franceză. Verdict: Oh, yeah! Primul superhit Eurovision pentru mine. France Gall (cea cu Ella, elle l'a) avea 18 ani. Cântec de Serge Gainsbourg.

1966. Austria. Udo Jürgens, Merci, Chérie. Germană, franceză. Verdict: OK. Un băiat la pian și prima piesă bilingvă (bine, în franceză avem merci, cherie, adieu).

1967. Marea Britanie. Sandie Shaw, Puppet on a String. Engleză. Verdict: Meah. Welcome to the party, UK! Cântec cunoscut, dar deja cam simplist, dacă îl comparăm cu anii trecuți. Artista avea 20 de ani. A fost prințesa desculță a pop-ului britanic în anii '60.

1968. Spania. Massiel, La, la, la. Spaniolă. Verdict: Meah. Prima înregistrare color. Majoritatea cântecului e la, la, la. Se zice la de exact 138 de ori. Da, lumea le-a numărat. Are un pic și din Beatles, și din Angela Similea.

1969-1. Spania. Salomé, Vivo cantando. Spaniolă. Verdict: WTF. Prima țară care își apără titlul. Și, poate, cea mai slabă piesă de până acum. De văzut și imaginile.

1969-2. Marea Britanie. Lulu, Boom Bang-a-Bang. Engleză. Verdict: WTF. Luați o bere și clătinați-vă de la stângă la dreapta. Lulu a devenit o artistă foarte cunoscută - în general, îmi place mult de ea. Pe atunci avea 21 de ani. Știu că englezilor pe place piesa asta, dar, really?

1969-3. Franța. Frida Boccara, Un jour, un enfant. Franceză. Verdict: Meah. O voce bună. Versuri à la Păunescu.

1969-4. Olanda. Lenny Kuhr, De Troubadour. Olandeză. Verdict: Meah. Tot de Cenaclul Flacăra îmi amintește.

1970. Irlanda. Dana, All Kinds of Everything. Engleză. Verdict: Meah. Julie Andrews. Alternativa la My Favorite Things. Parcă e Eurovision Junior. Dana avea 18 ani.

1971. Monaco. Séverine, Un banc, un arbre, une rue. Franceză. Verdict: OK. Un pic ca la Cântarea României, dar cu versuri drăgălașe.

1972. Luxemburg. Vicky Leandros, Après toi. Franceză. Verdict: OK. Ăsta e ce ar numi Moculescu un șlagăr. Voce bună. Melodie în ton cu vremurile.

1973. Luxemburg. Anne-Marie David, Tu te reconnaîtras. Franceză. Verdict: Oh, yeah! Nu știu cum de nu știam piesa asta. Unul dintre cele mai bune cântece de până acum. Și o super voce.

1974. Suedia. ABBA, Waterloo. Engleză. Verdict: Oh, yeah! Primul grup care a câștigat. Restul e istorie.

1975. Olanda. Teach-In, Ding-a-dong. Engleză. Verdict: Oh, yeah! Ăștia-s parcă ABBA reloaded. Multă veselie.

1976. Marea Britanie. Brotherhood of Man, Save Your Kisses for Me. Engleză. Verdict: Oh, yeah! Foarte drăguț. Britanicii se mândresc cu cântecul ăsta. Un clasic al Eurovisionului.

1977. Franța. Marie Myriam, L’oiseau et l’enfant. Franceză. Verdict: OK. Marie avea 20 de ani fără o zi când a câștigat, dar nimic nu-i trădează vârsta. Un cântec cvasi-necunoscut, dar, totuși, frumos. Bag seama că atunci se cânta foarte metaforic. Copilul, pasărea. Ca la noi "Copacul'. Doar că noi aveam cenzura comunistă.

1978. Israel. Izhar Cohen și The Alphabeta, A-Ba-Ni-Bi. Ebraică. Verdict: OK. Atunci când iubirea e interzisă, poți crea un limbaj secret. De exemplu, poți să pui după fiecare vocală un B și să repeți acea vocală. "Te iubesc" în ebraică devine a-ba-ni-bi o-bo-he-bev o-bo-ta-bach. Nu prea avea cum să devină hit internațional, pentru că nu înțelegem cuvintele.

1979. Israel. Gali Atari și Milk & Honey, Hallelujah. Ebraică. Verdict: Meah. Un cântec vesel. Zice că cu un singur cuvânt binecuvântăm cerul și păsările și fluturii și mergem pe stradă bucuroși. Au păstrat titlul acasă.

1980. Irlanda. Johnny Logan, What’s Another Year. Engleză. Verdict: Oh, yeah! Unul dintre hiturile Eurovisionului. Ce tânăr și frumușel era Johnny Logan! 26 de ani.

1981. Marea Britanie. Bucks Fizz, Making Your Mind Up. Engleză. Verdict: WTF. N-ați auzit de cântecul ăsta, pentru că e jenant. Rock 'n' roll la 20 de ani după ce era la modă. Hai, că aș putea trece cântecul cu vederea... Dar coregrafia?!

1982. Germania. Nicole, Ein bißchen Frieden. Germană. Verdict: Meah. Un pic de pace, un pic de fericire, eu sunt doar o fată cu un cântec... Cam anacronic și pentru deceniul ăla.

1983. Luxemburg. Corinne Hermès, Si la vie est cadeau. Franceză. Verdict: Meah. Probabil n-ați auzit de piesa asta. Era de un loc 2 la Mamaia, așa. She's got the look.

1984. Suedia. Herreys, Diggi-Loo Diggi-Ley. Suedeză. Verdict: WTF. Vedeți câte titluri dubioase erau pe vremuri? Cântec numai bun pentru emisiunile pentru copii. De văzut coregrafia și prezența scenică.

1985. Norvegia. Boddysocks!, La det swinge. Norvegiană. Verdict: Meah. "Let it swing". N-aveau cum să facă carieră în afara Norvegiei.

1986. Belgia. Sandra Kim, J’aime la vie. Franceză. Verdict: Meah. A câștigat la 13 ani, chiar dacă piesa spune că are 15 și arăta de 16... Nu înțeleg de ce zice "j'aime LES vie". Oricum, multă energie și veselie.

1987. Irlanda. Johnny Logan, Hold Me Now. Engleză. Verdict: Oh, yeah! S-a întors Johnny, cu un cântec încă și mai bun. Regele Eurovisionului.

1988. Elveția. Céline Dion, Ne partez pas sans moi. Franceză. Verdict: Oh, yeah! În cazul în care mai este cineva care nu știe asta, Céline Dion a câștigat Eurovisionul pentru Elveția. Îmi face plăcere să reascult cântecul ăsta.

1989. Iugoslavia. Riva, Rock Me. Croată, engleză. Verdict: OK. O apariție surprinzătoare. Probabil nici n-ați știut că Iugoslavia a participat la Eurovision din 1961. Era și timpul pentru o victorie, nu?

1990. Italia. Toto Cutugno, Insieme: 1992. Italiană, engleză. Verdict: Oh, yeah! Un cântec pe care îl știu toți românii, că doar Toto a venit des pe la noi. Ar putea fi imnul Europei.

1991. Suedia. Carola, Fångad av en stormvind. Suedeză. Verdict: OK. De remarcat energia dintr-un cântec din care nu înțelegi nimic. Și uitați-vă la back-up dancers. Ea e o cântăreață foarte bună.

1992. Irlanda. Linda Martin, Why Me?. Engleză. Verdict: Oh, yeah! Îmi amintesc piesa și cântăreața, pentru că a fost invitată la Cerbul de Aur. De atunci mă uit cu religiozitate la Eurovision. România transmitea concursul, dar nu reușea să se califice.

1993. Irlanda. Niamh Kavanagh, In Your Eyes. Engleză. Verdict: Meah. Cred că s-a primit directivă în Irlanda 2 ani consecutivi să nu se miște solista. Pe alocuri strident.

1994. Irlanda. Paul Harrington și Charlie McGettigan, Rock ‘n’ Roll Kids. Engleză. Verdict: Oh, yeah! Ce cântec superb! 3 victorii consecutive pentru Irlanda.

1995. Norvegia. Secret Garden, Nocturne. Norvegiană. Verdict: Oh, yeah! 24 de cuvinte. Perfecțiune instrumentală.

1996. Irlanda. Eimear Quinn, The Voice. Engleză. Verdict: OK. Al doilea câștigător consecutiv care ar fi meritat să fie pe o coloana sonoră. Scrisă de compozitorul cântecului câștigător din 1994.

1997. Marea Britanie. Kathrina & The Waves, Love Shine a Light. Engleză. Verdict: OK. Trupa era deja cunoscută internațional pentru Walking on Sunshine.

1998. Israel. Dana International, Diva. Ebraică. Verdict: Oh, yeah! Cred că Europa a aflat două lucruri: că există transsexuali și că Israelul e o țară progresistă.

1999. Suedia. Charlotte Nilsson, Take Me to Your Heaven. Engleză. Verdict: OK. Cântecul ăsta e cu un deceniu în urmă. Dar l-am ascultat de destule ori ca să-mi placă acum.

2000. Danemarca. Olsen Brothers, Fly on the Wings of Love. Engleză. Verdict: Oh, yeah! Mie îmi plac moșulicii ăștia și am cântecul în playlist, chiar dacă au fost și atunci anacronici. Mi-ar plăcea să-i întâlnesc într-un bar în Danemarca și să cântăm împreună.

2001. Estonia. Tanel Padar, Dave Benton și 2XL, Everybody. Engleză. Verdict: Meah. De revăzut concursul. Nu știu cum au putut câștiga Chip și Dale ăștia. Locațiile show-ului încep să fie grandioase.

2002. Letonia. Marie N, I Wanna. Engleză. Verdict: WTF. Se zicea că numai Letonia a vrut să organizeze...

2003. Turcia. Sertab Erener, Every Way That I Can. Engleză. Verdict: Oh, yeah! Aș vrea să văd Turcia la același nivel de libertate în anii care vin.

2004. Ucraina. Ruslana, Wild Dances. Engleză, ucraineană. Verdict: Oh, yeah! Un hit incontestabil. Și ce show!

2005. Grecia. Helena Paparizou, My Number One. Engleză. Verdict: Oh, yeah! Un cântec care a îmbătrinit bine. Dar ar fi putut câștiga și România (Luminița Anghel și Sistem).

2006. Finlanda. Lordi, Hard Rock Hallelujah. Engleză. Verdict: Oh, yeah! Din când în când se produce un cutremur la Eurovision. Efectul Lord of the Rings.

2007. Serbia. Marija Šerifović, Molitva. Sârbă. Verdict: Oh, yeah! E un cântec bun. Muzică și versuri. Și greu de cântat (știu asta, pentru că l-am cântat ca provocare în fața colegilor).

2008. Rusia. Dima Bilan, Believe. Engleză. Verdict: OK. Dima Bilan ar fi meritat să câștige în 2006 cu Never Let You Go. De data asta a venit cu Plushenko și Edvin Marton. Pe vremea aia nu știam ce mare fan Putin e Plushenko, iar Putin nu invadase Ucraina.

2009. Norvegia. Alexander Rybak, Fairytale. Engleză. Verdict: OK. Mie tot numai viorile îmi plac din cântecul ăsta, pe care, în rest, îl consider pueril.

2010. Germania. Lena, Satellite. Engleză. Verdict: OK. Când show-urile de talente lansează o carieră de succes. Lena e încă unul din acei adolescenți fermecători care câștigă Eurovisionul.

2011. Azerbaijan. Ell & Nikki, Running Scared. Engleză. Verdict: Meah. Probabil încă un caz de "Vrea cineva să organizeze la anul?", deși piesa e mai bună decât a Letoniei din 2002.

2012. Suedia. Loreen, Euphoria. Engleză. Verdict: Oh, yeah! Câștigător incontestabil. Unul dintre cele mai mari hituri lansate la Eurovision.

2013. Danemarca. Emmelie de Forest, Only Teardrops. Engleză. Verdict: OK. O prezență ingenuă, cam ca în anii '50 și '60.

2014. Austria. Conchita Wurst, Rise Like A Phoenix. Engleză. Verdict: OK. Cum ar arăta Dana International cu barbă? Sau ce ar fi Conchita Wurst fără barbă? Cred că barba a adus victoria. Dar cântecul e bun.

2015. Suedia. Måns Zelmerlöw, Heroes. Engleză. Verdict: OK. Unul dintre cei mai carismatici câștigători. Anul următor l-au făcut prezentator.

2016. Ucraina. Jamala, 1944. Engleză, tătară. Verdict: Meah. Ucraina atrăgea atenția Europei după Crimeea prin Eurovision. Nu zic că nu-i un mesaj important, dar ăsta nu e un cântec pentru Eurovision. Probabil cel mai politic vot din istorie. Pentru că Stefania chiar are stofă de cântec câștigător.

2017. Portugalia. Salvador Sobral, Amar pelos dois. Portugheză. Verdict: Oh, yeah! Un cântec care devine un clasic pe zi ce trece. Toată portugheza pe care o știu, în afară de "Com sopa de carne de vaca nao se morre de fome". Cântecul care a câștigat cele mai multe puncte din istorie în finală, 758.

2018. Israel. Netta, Toy. Engleză, păsărească. Verdict: WTF. Eu voi fi mereu în echipa Elenei Foureira, care s-a clasat pe locul 2.

2019. Olanda. Duncan Laurence, Arcade. Engleză. Verdict: Oh, yeah! Poți să fii pe locul 7 la Vocea Olandei, dar apoi să faci vreo 4 milioane de dolari (până în prezent) de pe urma acestei piese. Cea mai populară piesă de la Eurovision pe Spotify. Ascultată de peste 900 de milioane de ori.

2020. Anulat din cauza pandemiei.

2021. Italia. Måneskin, Zitti e buoni. Italiană. Verdict: Oh, yeah! Abia aștept să-i văd pe oamenii ăștia live. Se aude, Electric Castle?

2022. Ucraina. Kalush Orchestra, Stefania. Ucraineană. Verdict: Oh, yeah! Emoția cauzată de invazia Ucrainei de către Rusia, dublată de o piesă cu adevărat bună și fresh, a adus această victorie Ucrainei. Slava Ukraini!

2023. Suedia. Loreen, Tattoo. Engleză. Verdict: Oh, yeah! Regina Eurovisionului. La anul ar fi frumos să facă un duet cu Johnny Logan.


*

Observații. 
Mi s-a părut interesant să trec în revistă și limbile în care s-a cântat. A existat pe vremuri o regulă să cânți într-una din limbile țării tale. Până în 1965, când Suedia a avut o piesă în engleză, nimănui nu i-a trecut prin minte să cânte într-o limbă din altă țară. Acum se cântă în orice limbă, chiar și inventată, dar mai ales în engleză.

Nu știam până acum, dar în 1969 au fost 4 câștigători! Toți cu piese proaste. Pot să înțeleg că juriul nu s-a putut hotărî. Dar cum nu le-a trecut prin cap că ar fi putut avea egalitate? Aveți aici o evoluție a sistemului de notare. Foarte interesant. De exemplu, televotingul a fost introdus (parțial) în 1997.

O concluzie simplă este că majoritatea cântecelor care au câștigat Eurovisionul sunt bune și foarte bune. Cred că, de aici, voi putea să-mi conturez propriul top al preferințelor. Va urma.