duminică, 13 august 2023

Electric Castle & UNTOLD 2023

Când s-a anunțat line-up-ul pentru Electric Castle am fost relativ dezamăgită, pentru că nu credeam că poți să faci un festival doar cu George Ezra și Iggy Pop (ceilalți artiști internaționali nu prezentau prea mult interes pentru mine). Dezamăgirea n-a durat prea mult, pentru că mi-am dat seama că am ce să văd în fiecare zi. Și de-ar fi să mă duc numai la români - Vița de Vie, Sarmalele reci (!!!), Dora Gaitanovici, Subcarpați - tot e ceva. Și apoi a început perioada de documentare. A, se pare că știu, totuși, muzica lui Macklemore! A, Nothing but Thieves sună bine! A, Tash Sultana e un artist-orchestră foarte interesant! A, Morcheeba, of course! A, nu știu cum se definește muzica celor de la Sigur Ros, dar sunt fascinanți.

Așa că a fost un festival foarte reușit. A trecut deja o lună și s-au șters niște detalii, dar pot să fac un top al concertelor, la rece. Oricum, rămânem doar cu amintirea și amintirea subiectivă devine realitate. Nu e un top valoric - sau poate e?! Hai să-i spunem un top "top of mind".

1. George Ezra. Îi știam piesele. El e vesel, ca muzica lui. Vocea e de neuitat. Așa, un Elvis al zilelor noastre. Orchestră faină. La concertul lui am avut parte de unele momente neplăcute cu puștani veniți la concert ca să povestească banalități din viața lor. Și de unii care se duc în mulțime ca să fumeze (Când vor înțelege fumătorii că este pur și simplu nesimțire să fumezi în mulțime?). Prin urmare, am tot înaintat, până am ajuns într-o zonă de oameni care trăiau concertul și care știau mai multe versuri decât mine (și e bine să te înconjuri de oameni care știu mai mult decât tine). Partea faină la EC anul ăsta e că la orice concert ai putut să ajungi până în față, dacă voiai...

2. Sarmalele reci. Nu i-am văzut de vreo 20 de ani! Concertul lor a fost reprogramat și mă gândeam că îi voi părăsi după 30 de minute, ca să merg la Morcheeba. Ca să fie și mai rău, 30 de minute au făcut probe de sunet și au început deodată cu Morcheeba. Dar am rămas la ei, în primul rând. Și mi-a plăcut fiecare secundă. A fost un concert excelent - rezultă că am știut toate piesele -, chiar dacă au plecat fără să cânte "Telefonul nu mai sună" și "Dacă n-ai fi tu". Mi le-am tot cântat eu singură înainte și după concert. Din fericire pentru mine, Morcheeba a fost trupa care a îndrăznit să-și depășească timpul alocat și tot am prins vreo 5 piese, printre care hit-urile "Rome Wasn't Built in a Day" și "Enjoy the Ride".

3. Dora Gaitanovici. Ce talent, ce compoziții, ce viitor! Da, am ajuns acasă la 4 dimineața, iar la 2 la amiaz' eram deja înapoi la Bonțida, ca să-i prind concertul. Evident, așteptam "Ana", care a fost a doua piesă... Copiii ăștia sunt foarte talentați și erau vizibil emoționați de reacția publicului. Probabil nu se așteptau să umple Hangarul, dar lumea chiar a venit să-i vadă. Ar fi bine ca la anul să le dea un slot mai spre seară.

4. Vița de Vie. Nu unul, ci două concerte! Unul a fost supriză și relativ spontan, în campus. Prietenii mi-au zis că nu mă vor lăsa să intru, că n-am plătit pentru camping. Nu am stat să verific teoria; am urmat harta și am intrat în camping pe la cortul SMURD. Și m-am simțit sub acea copertină sub care s-a ținut concertul ca într-o tabără la mare, doar că muzicienii erau neobișnuit de talentați. Și apoi concertul de pe main stage cu Filarmonica din Cluj. Același concert pe care l-am văzut cu câteva luni în urmă la Casa Universitarilor... Sincer, cred că a sunat mai bine indoor, unde auzeai mai bine contribuția instrumentelor orchestrei.

5. Sigur Ros. Nu știu ce cântă oamenii ăștia - și nu-mi vine să cred că au 55+ ani -, dar m-au fermecat și m-au ținut pe loc. Încercam să-i asociez cu țara lor magică. Numai din Islanda puteau să se tragă. Și troli, și vikingi, și zei în același timp. Rock simfonic post-apocaliptic. Dramă și relaxare concomitente. Niște vrăjitori.

6. Iggy Pop. Să ai 76 de ani, să ai vocea aia și energia aia. Incredibil. Să ascult "The Passenger" a fost una dintre marile plăceri de la această ediție. Iar ultima piesă a fost epică, iar eu nu o auzisem niciodată - "Lonely Boy".

7. Macklemore. Un tip mișto. A făcut furori cu ia lui. Multă veselie, multă energie și multe piese cu mesaj puternic. Genul de artist pe care îl respect mai mult acum că l-am văzut în concert.

8. Tash Sultana. Mi-a plăcut mai mult live decât pe Spotify. Nu ai cum să nu respecți virtuozitatea muzicală. Sper ca la un moment dat să aibă mai multă inspirație la versuri și să aibă hit-uri internaționale.

9. Morcheeba. Bine, am văzut doar finalul. Dar e o super-trupă.

10. Nothing but Thieves. Două piese pe care le știam, dar sunt sigură că vor deveni din ce în ce mai mari. Tocmai au avut primul lor no. 1 în UK.

Pe ansamblu, EC e un loc în care simți că ai spațiu. Ești acolo cu 50000 de oameni, dar nu te simți sufocat. Singura sufocare a fost anul trecut, la 21 Pilots, dacă insistai să stai în față. Organizarea excelentă. Fără coadă la mâncare, băutură, autobuz, toalete. S-a simțit că au fost mai puțini oameni decât anul trecut. M-am convins că am încredere în gusturile lor muzicale și că o să-mi placă artiștii pe care îi aduc, așa că mi-am luat iar bilet Super Early Bird. Care, culmea!, s-a ieftinit față de anul trecut!

Și, de cealaltă parte, am fost la prima mea ediție de UNTOLD. Pot să stric supriza de pe acum și scriu direct concluzia, dar e, probabil, și ultima. Da, am mers pentru Imagine Dragons. Da, au fost și alte momente faine - vezi Olly Murs, care a avut o transformare spectaculoasă, fizică și artistică, față de acum 10 ani când l-am văzut în deschidere la Robbie Williams la Bruxelles -, dar ăsta nu e festivalul meu. Dincolo de muzică - și am stat să văd care e treaba cu DJii ăștia care țin oamenii pe stadion până dimineața și, apropo, numai David Guetta mi-a plăcut dintre ei - care nu e genul meu, nici bâlciul incredibil nu e genul meu. Aglomerația sufocantă nu e genul meu. Aș putea spune că nici trap-ul nu e genul meu, dar, din păcate, a existat scenă trap și la EC, și la UNTOLD. Apa plată 12 lei (peste ani, când voi reciti, nu va avea la fel de mult sens, așa că voi nota spre comparație că același produs e 2 lei în supermarket și era 8 lei la Bonțida; doar că la Bonțida este un Lidl în incinta festivalului și poți să-ți protejezi pușculița), hamburgerul 65 de lei, cartofii prăjiți 30 de lei, un mic Cuba Libre 33 de lei. Jesus!

Dar hai să vorbim despre partea superbă: Imagine Dragons. A fost cel mai fain concert care a avut loc în Cluj până în anul Domnului 2023. Nu cred că există o trupă mai mare în acest moment pe glob. Nu cred că există un solist mai în formă decât Dan Reynolds. Playlistul a fost hit după hit. Nu am mai fost la niciun alt concert la care să știu toate piesele. OK, poate doar la Bon Jovi toate piesele erau hit și le știam (concertul din 2008, nu ăsta mai recent, de când Jon și-a pierdut vocea). Și poate știam toate piesele de la Elton John și Queen, dar nu pot să zic că sunt toate hit; ce, vouă vă place "Fat Bottom Girls"? Un concert la care am avut același vibe electric ca la Green Day și Metallica. Niște oameni care își fac perfect meseria. După prima zi de UNTOLD am zis că e oribilă atmosfera, iar dacă ar fi să rămân pe dinafară și să nu intru la Imagine Dragons, aș rămâne supărată pe viață. În fine, m-am prezentat la 18:00 pe stadion și a fost OK. Dar dacă toată lumea ar fi ajuns din timp, tot ar fi rămas 3-4 mii de oameni afară. Ceea ce arată cât de ahtiați după bani sunt organizatorii. Trist, ca să nu zic grețos.

E clar, la un moment dat ți se cristalizează gusturile. Și știu clar că UNTOLD nu e pentru mine. Chiar m-am străduit să înteleg muzica electronică, dar nu mi-a ieșit. Am intrat de două ori în Polivalentă, la concertele acelor artiști trance. N-am reținut numele. Am reținut atmosfera. Unii oameni erau efectiv în transă. Ritmul ăla bum-bum sau bumpți-bumpți e ceva ce eu aș folosi doar pentru alergat sau pentru condus, să nu adorm. Dar nu înțeleg cum unii pot dansa cu atâta energie și pasiune pe așa ceva. Mă uitam în jur și 1 din 3 oameni era ca mine - adus acolo de anturaj, stând jos, uitându-se în jur, neînțelegându-i pe ceilalți. Văzându-i pe pasionați, am avut senzația unei distopii, în care cei de la pupitru îi transformă pe unii în instrumente, în soldați, în agenți fără minte. Și mă gândeam că noi, ceilalți, care nu eram în transă, am fi divergenții acelei societăți. Am fi cei care pregătesc în secret o revoluție. Cei care au semnale secrete și se înțeleg din priviri. Și mi-am închipuit că toți amatorii de rock, pop, dance, clasică etc. am pus la cale o revoluție, iar la final am reușit cumva să ne atingem obiectivul suprem: le-am furat stickul și am făcut liniște.

În concluzie, nu știu cu ce trupă m-ar mai putea ademeni UNTOLD vreodată. Poate cu Coldplay, dar îi vom vedea separat. Poate cu P!nk sau cu Lewis Capaldi, cu Ed Sheeran sau cu Harry Styles. Dar și atunci, probabil mi-aș lua bilet numai pe zi.

La anul îmi reiau obiceiurile sănătoase: weekendul de UNTOLD e weekendul de mers cu cortul la munte. Iar pentru mine, numele acestui festival va rămâne "Bâlci in the Park".

duminică, 11 iunie 2023

Top 20 câștigători ai Eurovisionului

Mi-a luat ceva vreme, dar mi-am creat topul. De acum încolo, când văd articole despre asta, pot să dau un reply cu acest link. Că doar fiecare are dreptul să fie subiectiv...


20. 1964. Italia. Gigliola Cinquetti, Non ho l’étà


19. 2023. Suedia. Loreen, Tattoo


18. 2007. Serbia. Marija Šerifović, Molitva



17. 2022. Ucraina. Kalush Orchestra, Stefania


16. 1988. Elveția. Céline Dion, Ne partez pas sans moi



15. 1990. Italia. Toto Cutugno, Insieme: 1992



14. 1998. Israel. Dana International, Diva



13. 2005. Grecia. Helena Paparizou, My Number One


12. 1965. Luxemburg. France Gall, Poupée de cire, poupée de son



11. 1994. Irlanda. Paul Harrington și Charlie McGettigan, Rock ‘n’ Roll Kids



10. 1987. Irlanda. Johnny Logan, Hold Me Now



9. 2003. Turcia. Sertab Erener, Everyway That I Can



8. 2004. Ucraina. Ruslana, Wild Dances


7. 2006. Finlanda. Lordi, Hard Rock Hallelujah



6. 2017. Portugalia. Salvador Sobral, Amar pelos dois



5. 2019. Olanda. Duncan Laurence, Arcade 



4. 1974. Suedia. ABBA, Waterloo



3. 2021. Italia. Måneskin, Zitti e buoni



2. 2012. Suedia. Loreen, Euphoria



1. 1995. Norvegia. Secret Garden, Nocturne



La finalul zilei, asta-i piesa pe care o ascult când ajung în peisaje senzaționale, piesa pe care aș vrea să adorm, piesa pe care îmi închipui că ar cânta-o zâna bună, dacă zânele ar exista. Până la urmă, acesta este singurul cântec transcendental de pe listă. 









duminică, 21 mai 2023

Iar câștigătorul este...

Primul Eurovision pe care mi-l amintesc este cel din 1992, când a câștigat Linda Martin, din Irlanda, care a venit apoi să cânte la Cerbul de Aur. Comentez pe blog din 2008. Și mi-am propus de ceva vreme să trec în revistă toți câștigătorii Eurovision. Dacă mă întrebați care sunt piesele mele preferate de la Eurovision, pot să enumăr câteva, dar nu am un top clar conturat în minte. Poate după recensământul de mai jos pot să-mi fac o listă scurtă și apoi să lucrez la un top.


Ce e cu postarea asta? Voi asculta toți câștigătorii Eurovisionului și le voi da un calificativ pe scala:
Oh, yeah!
OK
Meah
WTF

Să începem.

1956. Elveția. Lys Assia, Refrain. Franceză. Verdict: OK. Desprinsă direct din Singin' in the Rain.

1957. Olanda. Corry Brokken, Net als toen. Olandeză. Verdict: OK. Tot din Sound of Music, Singin' in the Rain. Un pic mai elaborată. Traducere: "La fel ca atunci".

1958. Franța. André Claveau, Dors, mon amour. Franceză. Verdict: Meah. Vezi mai sus. Un cântec al epocii. Un Gene Kelly francez. Versurile sunt meah după standardele de azi.

1959. Olanda. Teddy Scholten, Een Beetje. Olandeză. Verdict: OK. Traducere: "Puțin". Cred că tot deceniul ăsta a fost la fel. Aș putea spune de aici încolo doar dacă artista seamănă mai mult cu Julie Andrews sau cu Debbie Reynolds. Rimele în olandeză sunt ciudățele.

1960. Franța. Jacqueline Boyer, Tom Pillibi. Franceză. Verdict: Meah. Julie Andrews. Un cântec despre Tom Pillibi, un crai.

1961. Luxemburg. Jean-Claude Pascal, Nous, les amoureux. Franceză. Verdict: OK. De acum voi zice în loc de Gene Kelly francez Jean-Claude Pascal. Sau Charles Aznavour.

1962. Franța. Isabelle Aubret, Un premier amour. Franceză. Verdict: OK. Parcă ne-am desprins de zona de musical și am intrat în muzica ușoară. Un pic m-a deranjat repetarea de 3 ori a unor cuvinte.

1963. Danemarca. Grethe și Jørgen Ingmann, Dansevise. Daneză. Verdict: Oh, yeah! Hopa, lume nouă! Traducere: "spectacol de dans". Fresh. Probabil o revelație pentru vremea respectivă. Ar putea fi coloană sonoră, pentru o pleiadă de filme. Un western? Un Tarantino?

1964. Italia. Gigliola Cinquetti, Non ho l’étà. Italiană. Verdict: Oh, yeah! Cred că a fost una dintre primele Eurovision darlings. "Nu am vârsta să ies singură cu tine". A câștigat la 17 ani. Aparariția artistei la Torino în 2022 a fost foarte frumoasă.

1965. Luxemburg. France Gall, Poupée de cire, poupée de son. Franceză. Verdict: Oh, yeah! Primul superhit Eurovision pentru mine. France Gall (cea cu Ella, elle l'a) avea 18 ani. Cântec de Serge Gainsbourg.

1966. Austria. Udo Jürgens, Merci, Chérie. Germană, franceză. Verdict: OK. Un băiat la pian și prima piesă bilingvă (bine, în franceză avem merci, cherie, adieu).

1967. Marea Britanie. Sandie Shaw, Puppet on a String. Engleză. Verdict: Meah. Welcome to the party, UK! Cântec cunoscut, dar deja cam simplist, dacă îl comparăm cu anii trecuți. Artista avea 20 de ani. A fost prințesa desculță a pop-ului britanic în anii '60.

1968. Spania. Massiel, La, la, la. Spaniolă. Verdict: Meah. Prima înregistrare color. Majoritatea cântecului e la, la, la. Se zice la de exact 138 de ori. Da, lumea le-a numărat. Are un pic și din Beatles, și din Angela Similea.

1969-1. Spania. Salomé, Vivo cantando. Spaniolă. Verdict: WTF. Prima țară care își apără titlul. Și, poate, cea mai slabă piesă de până acum. De văzut și imaginile.

1969-2. Marea Britanie. Lulu, Boom Bang-a-Bang. Engleză. Verdict: WTF. Luați o bere și clătinați-vă de la stângă la dreapta. Lulu a devenit o artistă foarte cunoscută - în general, îmi place mult de ea. Pe atunci avea 21 de ani. Știu că englezilor pe place piesa asta, dar, really?

1969-3. Franța. Frida Boccara, Un jour, un enfant. Franceză. Verdict: Meah. O voce bună. Versuri à la Păunescu.

1969-4. Olanda. Lenny Kuhr, De Troubadour. Olandeză. Verdict: Meah. Tot de Cenaclul Flacăra îmi amintește.

1970. Irlanda. Dana, All Kinds of Everything. Engleză. Verdict: Meah. Julie Andrews. Alternativa la My Favorite Things. Parcă e Eurovision Junior. Dana avea 18 ani.

1971. Monaco. Séverine, Un banc, un arbre, une rue. Franceză. Verdict: OK. Un pic ca la Cântarea României, dar cu versuri drăgălașe.

1972. Luxemburg. Vicky Leandros, Après toi. Franceză. Verdict: OK. Ăsta e ce ar numi Moculescu un șlagăr. Voce bună. Melodie în ton cu vremurile.

1973. Luxemburg. Anne-Marie David, Tu te reconnaîtras. Franceză. Verdict: Oh, yeah! Nu știu cum de nu știam piesa asta. Unul dintre cele mai bune cântece de până acum. Și o super voce.

1974. Suedia. ABBA, Waterloo. Engleză. Verdict: Oh, yeah! Primul grup care a câștigat. Restul e istorie.

1975. Olanda. Teach-In, Ding-a-dong. Engleză. Verdict: Oh, yeah! Ăștia-s parcă ABBA reloaded. Multă veselie.

1976. Marea Britanie. Brotherhood of Man, Save Your Kisses for Me. Engleză. Verdict: Oh, yeah! Foarte drăguț. Britanicii se mândresc cu cântecul ăsta. Un clasic al Eurovisionului.

1977. Franța. Marie Myriam, L’oiseau et l’enfant. Franceză. Verdict: OK. Marie avea 20 de ani fără o zi când a câștigat, dar nimic nu-i trădează vârsta. Un cântec cvasi-necunoscut, dar, totuși, frumos. Bag seama că atunci se cânta foarte metaforic. Copilul, pasărea. Ca la noi "Copacul'. Doar că noi aveam cenzura comunistă.

1978. Israel. Izhar Cohen și The Alphabeta, A-Ba-Ni-Bi. Ebraică. Verdict: OK. Atunci când iubirea e interzisă, poți crea un limbaj secret. De exemplu, poți să pui după fiecare vocală un B și să repeți acea vocală. "Te iubesc" în ebraică devine a-ba-ni-bi o-bo-he-bev o-bo-ta-bach. Nu prea avea cum să devină hit internațional, pentru că nu înțelegem cuvintele.

1979. Israel. Gali Atari și Milk & Honey, Hallelujah. Ebraică. Verdict: Meah. Un cântec vesel. Zice că cu un singur cuvânt binecuvântăm cerul și păsările și fluturii și mergem pe stradă bucuroși. Au păstrat titlul acasă.

1980. Irlanda. Johnny Logan, What’s Another Year. Engleză. Verdict: Oh, yeah! Unul dintre hiturile Eurovisionului. Ce tânăr și frumușel era Johnny Logan! 26 de ani.

1981. Marea Britanie. Bucks Fizz, Making Your Mind Up. Engleză. Verdict: WTF. N-ați auzit de cântecul ăsta, pentru că e jenant. Rock 'n' roll la 20 de ani după ce era la modă. Hai, că aș putea trece cântecul cu vederea... Dar coregrafia?!

1982. Germania. Nicole, Ein bißchen Frieden. Germană. Verdict: Meah. Un pic de pace, un pic de fericire, eu sunt doar o fată cu un cântec... Cam anacronic și pentru deceniul ăla.

1983. Luxemburg. Corinne Hermès, Si la vie est cadeau. Franceză. Verdict: Meah. Probabil n-ați auzit de piesa asta. Era de un loc 2 la Mamaia, așa. She's got the look.

1984. Suedia. Herreys, Diggi-Loo Diggi-Ley. Suedeză. Verdict: WTF. Vedeți câte titluri dubioase erau pe vremuri? Cântec numai bun pentru emisiunile pentru copii. De văzut coregrafia și prezența scenică.

1985. Norvegia. Boddysocks!, La det swinge. Norvegiană. Verdict: Meah. "Let it swing". N-aveau cum să facă carieră în afara Norvegiei.

1986. Belgia. Sandra Kim, J’aime la vie. Franceză. Verdict: Meah. A câștigat la 13 ani, chiar dacă piesa spune că are 15 și arăta de 16... Nu înțeleg de ce zice "j'aime LES vie". Oricum, multă energie și veselie.

1987. Irlanda. Johnny Logan, Hold Me Now. Engleză. Verdict: Oh, yeah! S-a întors Johnny, cu un cântec încă și mai bun. Regele Eurovisionului.

1988. Elveția. Céline Dion, Ne partez pas sans moi. Franceză. Verdict: Oh, yeah! În cazul în care mai este cineva care nu știe asta, Céline Dion a câștigat Eurovisionul pentru Elveția. Îmi face plăcere să reascult cântecul ăsta.

1989. Iugoslavia. Riva, Rock Me. Croată, engleză. Verdict: OK. O apariție surprinzătoare. Probabil nici n-ați știut că Iugoslavia a participat la Eurovision din 1961. Era și timpul pentru o victorie, nu?

1990. Italia. Toto Cutugno, Insieme: 1992. Italiană, engleză. Verdict: Oh, yeah! Un cântec pe care îl știu toți românii, că doar Toto a venit des pe la noi. Ar putea fi imnul Europei.

1991. Suedia. Carola, Fångad av en stormvind. Suedeză. Verdict: OK. De remarcat energia dintr-un cântec din care nu înțelegi nimic. Și uitați-vă la back-up dancers. Ea e o cântăreață foarte bună.

1992. Irlanda. Linda Martin, Why Me?. Engleză. Verdict: Oh, yeah! Îmi amintesc piesa și cântăreața, pentru că a fost invitată la Cerbul de Aur. De atunci mă uit cu religiozitate la Eurovision. România transmitea concursul, dar nu reușea să se califice.

1993. Irlanda. Niamh Kavanagh, In Your Eyes. Engleză. Verdict: Meah. Cred că s-a primit directivă în Irlanda 2 ani consecutivi să nu se miște solista. Pe alocuri strident.

1994. Irlanda. Paul Harrington și Charlie McGettigan, Rock ‘n’ Roll Kids. Engleză. Verdict: Oh, yeah! Ce cântec superb! 3 victorii consecutive pentru Irlanda.

1995. Norvegia. Secret Garden, Nocturne. Norvegiană. Verdict: Oh, yeah! 24 de cuvinte. Perfecțiune instrumentală.

1996. Irlanda. Eimear Quinn, The Voice. Engleză. Verdict: OK. Al doilea câștigător consecutiv care ar fi meritat să fie pe o coloana sonoră. Scrisă de compozitorul cântecului câștigător din 1994.

1997. Marea Britanie. Kathrina & The Waves, Love Shine a Light. Engleză. Verdict: OK. Trupa era deja cunoscută internațional pentru Walking on Sunshine.

1998. Israel. Dana International, Diva. Ebraică. Verdict: Oh, yeah! Cred că Europa a aflat două lucruri: că există transsexuali și că Israelul e o țară progresistă.

1999. Suedia. Charlotte Nilsson, Take Me to Your Heaven. Engleză. Verdict: OK. Cântecul ăsta e cu un deceniu în urmă. Dar l-am ascultat de destule ori ca să-mi placă acum.

2000. Danemarca. Olsen Brothers, Fly on the Wings of Love. Engleză. Verdict: Oh, yeah! Mie îmi plac moșulicii ăștia și am cântecul în playlist, chiar dacă au fost și atunci anacronici. Mi-ar plăcea să-i întâlnesc într-un bar în Danemarca și să cântăm împreună.

2001. Estonia. Tanel Padar, Dave Benton și 2XL, Everybody. Engleză. Verdict: Meah. De revăzut concursul. Nu știu cum au putut câștiga Chip și Dale ăștia. Locațiile show-ului încep să fie grandioase.

2002. Letonia. Marie N, I Wanna. Engleză. Verdict: WTF. Se zicea că numai Letonia a vrut să organizeze...

2003. Turcia. Sertab Erener, Every Way That I Can. Engleză. Verdict: Oh, yeah! Aș vrea să văd Turcia la același nivel de libertate în anii care vin.

2004. Ucraina. Ruslana, Wild Dances. Engleză, ucraineană. Verdict: Oh, yeah! Un hit incontestabil. Și ce show!

2005. Grecia. Helena Paparizou, My Number One. Engleză. Verdict: Oh, yeah! Un cântec care a îmbătrinit bine. Dar ar fi putut câștiga și România (Luminița Anghel și Sistem).

2006. Finlanda. Lordi, Hard Rock Hallelujah. Engleză. Verdict: Oh, yeah! Din când în când se produce un cutremur la Eurovision. Efectul Lord of the Rings.

2007. Serbia. Marija Šerifović, Molitva. Sârbă. Verdict: Oh, yeah! E un cântec bun. Muzică și versuri. Și greu de cântat (știu asta, pentru că l-am cântat ca provocare în fața colegilor).

2008. Rusia. Dima Bilan, Believe. Engleză. Verdict: OK. Dima Bilan ar fi meritat să câștige în 2006 cu Never Let You Go. De data asta a venit cu Plushenko și Edvin Marton. Pe vremea aia nu știam ce mare fan Putin e Plushenko, iar Putin nu invadase Ucraina.

2009. Norvegia. Alexander Rybak, Fairytale. Engleză. Verdict: OK. Mie tot numai viorile îmi plac din cântecul ăsta, pe care, în rest, îl consider pueril.

2010. Germania. Lena, Satellite. Engleză. Verdict: OK. Când show-urile de talente lansează o carieră de succes. Lena e încă unul din acei adolescenți fermecători care câștigă Eurovisionul.

2011. Azerbaijan. Ell & Nikki, Running Scared. Engleză. Verdict: Meah. Probabil încă un caz de "Vrea cineva să organizeze la anul?", deși piesa e mai bună decât a Letoniei din 2002.

2012. Suedia. Loreen, Euphoria. Engleză. Verdict: Oh, yeah! Câștigător incontestabil. Unul dintre cele mai mari hituri lansate la Eurovision.

2013. Danemarca. Emmelie de Forest, Only Teardrops. Engleză. Verdict: OK. O prezență ingenuă, cam ca în anii '50 și '60.

2014. Austria. Conchita Wurst, Rise Like A Phoenix. Engleză. Verdict: OK. Cum ar arăta Dana International cu barbă? Sau ce ar fi Conchita Wurst fără barbă? Cred că barba a adus victoria. Dar cântecul e bun.

2015. Suedia. Måns Zelmerlöw, Heroes. Engleză. Verdict: OK. Unul dintre cei mai carismatici câștigători. Anul următor l-au făcut prezentator.

2016. Ucraina. Jamala, 1944. Engleză, tătară. Verdict: Meah. Ucraina atrăgea atenția Europei după Crimeea prin Eurovision. Nu zic că nu-i un mesaj important, dar ăsta nu e un cântec pentru Eurovision. Probabil cel mai politic vot din istorie. Pentru că Stefania chiar are stofă de cântec câștigător.

2017. Portugalia. Salvador Sobral, Amar pelos dois. Portugheză. Verdict: Oh, yeah! Un cântec care devine un clasic pe zi ce trece. Toată portugheza pe care o știu, în afară de "Com sopa de carne de vaca nao se morre de fome".

2018. Israel. Netta, Toy. Engleză, păsărească. Verdict: WTF. Eu voi mereu în echipa Elenei Foureira, care s-a clasat pe locul 2.

2019. Olanda. Duncan Laurence, Arcade. Engleză. Verdict: Oh, yeah! Poți să fii pe locul 7 la Vocea Olandei, dar apoi să faci vreo 4 milioane de dolari (până în prezent) de pe urma acestei piese. Cea mai populară piesă de la Eurovision pe Spotify. Ascultată de peste 900 de milioane de ori.

2020. Anulat din cauza pandemiei.

2021. Italia. Måneskin, Zitti e buoni. Italiană. Verdict: Oh, yeah! Abia aștept să-i văd pe oamenii ăștia live. Se aude, Electric Castle?

2022. Ucraina. Kalush Orchestra, Stefania. Ucraineană. Verdict: Oh, yeah! Emoția cauzată de invazia Ucrainei de către Rusia, dublată de o piesă cu adevărat bună și fresh, a adus această victorie Ucrainei. Slava Ukraini!

2023. Suedia. Loreen, Tattoo. Engleză. Verdict: Oh, yeah! Regina Eurovisionului. La anul ar fi frumos să facă un duet cu Johnny Logan.


*

Observații. 
Mi s-a părut interesant să trec în revistă și limbile în care s-a cântat. A existat pe vremuri o regulă să cânți într-una din limbile țării tale. Până în 1965, când Suedia a avut o piesă în engleză, nimănui nu i-a trecut prin minte să cânte într-o limbă din altă țară. Acum se cântă în orice limbă, chiar și inventată, dar mai ales în engleză.

Nu știam până acum, dar în 1969 au fost 4 câștigători! Toți cu piese proaste. Pot să înțeleg că juriul nu s-a putut hotărî. Dar cum nu le-a trecut prin cap că ar fi putut avea egalitate? Aveți aici o evoluție a sistemului de notare. Foarte interesant. De exemplu, televotingul a fost introdus (parțial) în 1997.

O concluzie simplă este că majoritatea cântecelor care au câștigat Eurovisionul sunt bune și foarte bune. Cred că, de aici, voi putea să-mi conturez propriul top al preferințelor. Va urma.




sâmbătă, 13 mai 2023

Eurovision 2023

Bine v-am regăsit! Azi este cea mai fericită zi a anului - ziua Eurovisionului!!!

*

Înainte să comentez concursul live, am câteva lucruri de zis despre prestația României, mai ales că nu ne-am calificat în finală.

Mie îmi place mult piesa D.G.T (Off and On). Mai mult decât multe dintre piesele pe care România le-a trimis de-a lungul timpului. Din selecția națională am prins doar finalul - când a fost anunțat câștigătorul și a fost cântată piesa. Mi-am dat seama că auzisem și piesa de pe locul 2 între două emisiuni de pe TVR și că D.G.T. îmi plăcea mai mult (până și acronimul ăsta mi se pare simpatic!). Mi-am pus piesa în playlist pe Spotify cu prima ocazie și am ascultat-o de câteva ori. Versurile sunt deștepte, ritmul e mișto, el cântă bine. Îmi place și că are o porțiune în engleză, ca să înțeleagă tot europeanul despre ce e vorba.

Theodor Andrei are 18 ani, e cântăreț, compozitor, actor și e teribil de talentat. România a început să-i afle numele de la Vocea României Junior și de la X Factor. Aici niște înregistrări.

Theodor Andrei - I Hate Myself For Loving You | Auditiile pe nevazute | VRJ 2017 - YouTube

Aplauze de la jurați! Vezi cum a cântat Andrei Theodor piesa If I Can Dream, la X Factor - YouTube


Aveam așteptări mari de la semifinală. Dacă ne uităm la valoarea muzicală, am fi meritat clar să ajungem în finală. Dar poate Europa nu a înțeles show-ul. Venind din teatru, mă așteptam ca Theodor și echipa să găsească moduri mai expresive de a ilustra ideea piesei - o tipă care îl joacă pe degete. El era, pe scenă, la un moment dat, păpușă, iar ea, pe ecran, controla ațele. Dar nu cred că a fost de ajuns. Puteau să aibă mai multe înregistrări în care ea să apară ca o divă, iar el ca un cățeluș... În fine, la final ea a alergat pe scenă și l-a mâzgălit cu ceva profitând de sacoul desbumbat (dacă a fost rahat, atunci cred că e o premieră la Eurovision)... Și acum ajungem la miezul problemei. Ținuta. Costumația. Anul acesta, jumătate din bărbați au prestat îmbrăcați în roz. De ce? Mă depășește. Poate sub influența celui mai hot artist al momentului, Harry Styles? 



Și, pe lângă hainele roz, am mai văzut foarte mult body positivity din partea lor; și-au arătat cu mândrie burticile, inclusiv, Theodor, probabil sub influența celui mai flamboyant artist al momentului, Sam Smith? 


Deci, înapoi la esența problemei: de ce erai îmbrăcat ca dl. Goe, măi băiatule? Ți-a stat mult mai bine în bluza albă din înregistrare. Oare Europa te-a înțeles? Că mulți dintre români nu te-au înțeles și te-au făcut gay (din punct de vedere factual, asta rămâne un mister, pentru că ai scris un cântec despre o fată din viața ta și, dacă era să fii gay, nu cred că ai fi avut vreo reținere în a apărea pe scenă alături de un băiat. Până una, alta, Eurovisionul are cea mai liberă scenă din lume, de-aia unii dintre noi suntem fani pe viață).

Evident, voi apăra până la ultima mea picătură de sânge dreptul lui Theodor de a se îmbrăca în roz, de a fi gay sau straight sau bi, sau ce vrea mușchiul lui, așa că mi-am petrecut câteva ore trollând diferiți indivizi care au avut de comentat la adresa piesei (în frunte cu Dan Negru, căci, vai! de ce e în engleză?) și a lui Theodor personal (probabil, votanți AUR). Îmi face deosebită plăcere să le spun că sunt niște proști. În fine. Subiectul e aproape încheiat. Eu voi continua să ascult piesa asta și sunt curioasă încotro îl vor duce pașii pe Theodor. Poate, vorba lui Trăistariu, mai trebuie să se coacă un pic, că talent are cu carul.

Aici înregistrarea din concurs.

Theodor Andrei - D.G.T. (Off and On) | Romania 🇷🇴 | Second Semi-Final | Eurovision 2023 - YouTube

*

În 25 de minute începe show-ul. Marea întrebare este dacă Loreen are sau nu concurență. S-ar părea că se joacă doar locurile 2 și 3.

*

Hai, pregătiți paharele de vin și dați refresh după ora 22:00.

*

Au început cu Kalush Orchestra. Alt motiv pentru care am dat cu diverși indivizi de pământ anul trecut. O piesă pe care o am de atunci în playlist. Ce frumos că au invitat și alți artiști! Pfai, și pe prințesa Kate! Vedeți, a revenit șepcuța roz de anul trecut. Ziceți că nu e memorabilă culoarea asta! Fain show-ul!

*

Dacă doriți să revedeți dintre prestațiile trecute ale Ucrainei :). Bărbatul cu fustă metalică, Verka, cel cu sieben, sieben, acht, acht, e de referință pentru partea șui a Eurovisionului. Cel puțin două trupe din seara asta mi se par urmași ai acelui moment.

*

Graham Norton pe scenă. Păi, dacă el comentează Eurovisionul doar din 2009, eu mă voi numi comentator-veteran.

*

Asta cu votul din Rest of the World (ROW) e interesantă. Doar că n-am înțeles exact cum funcționează. Vor fi la final niște puncte date de ROW, ca și când ar fi o țară? Pe site se menționează că se poate vota din orice țară eligibilă. Dar n-au zis "vedeți lista țărilor eligibile aici"... Sau poate un vot e un vot de oriunde ar veni și nu se ține cont de țara de origine a votului?

*

Austria. Who The Hell Is Edgar? Îmi aduce aminte de Netta, dar îmi place mai mult. Era clar că se califică din semifinală. Poe, Poe, Poe, Poe, Poe, Edgar Allan. Ușor de reținut. Show-ul în 3 culori e reușit. Și era cazul să apară alternativa la Who The Fuck Is Alice? Una dintre plăcerile vinovate din acest an.

*

Portugalia. Un fel de Of, inimioară burlesque. Bună la cabaret. Bună dacă ești beat mort la un chef. Și cam atât.

*

Elveția. Una dintre țările care și-au amintit că avem război în Europa. Din acest motiv, aș vota-o. Aduce un pic a Imagine Dragons. O voce bună. O piesă pe care o voi asculta din când în când. 

*

Polonia. Au sunat fetele de la Andre și au zis că li s-a furat piesa asta de pe partea B a casetei lor din 1998. În schimb, apreciază că fata poate să facă asta:


*

Serbia. Nu știu exact la ce am asistat. La momentul în care albumul din facultate al lui Ross Geller (da, din Friends) a fost ales drept coloană sonoră într-un joc video postapocaliptic? Yuck.

*

Franța. Cele 5 țări calificate automat pot fi dezavantajate, pentru că abia sunt menționate în semifinală, în timp ce restul țărilor primesc expunere prin competiție. Când a apărut cu rochia-cocostârc, mi-am amintit de Cezau Ouatu :D Parcă e Kate Winslet cântând în franceză. Cântec cât se poate de mediocru. Se vor găsi 10 mai slabe decât el.

*

Cipru. A, da, băiatul care merge la sală. Avem și noi, fetelor, dreptul la astfel de concurenți. Pe grupurile de Facebook circulă poza lui și a tipului din Italia. Partea de falset în amintește de Duncan Laurence. Ar trebui să fie top 10.

*

Spania. De ce, Spania, de ce? Chiar nu știi că genul ăsta muzical e mort? Și a sunat al naibii de strident...

*

Suedia. Loreen încearcă să devină regina Eurovisionului. Așa cum Johnny Logan e regele (a câștigat în 1980 și 1987). Loreen a câștigat acum 10 ani. A doua piesă câștigătoare a lui Johnny Logan, Hold Me Now, a fost mai bună decât prima, What's Another Year. La Loreen, Euphoria e piesa mai bună. Tatoo are un intro a la David Guetta. Ea ea mai matură, mai expresivă și la fel de capabilă să umple scena singură. De obicei e impecabilă vocal. De data asta mi se pare că a cântat mai bine în semifinală. Oricum, marea favorită. Am piesa pe Spotify de când am aflat că mai vine o dată la Eurovision. Apropo, amintiri cu Loreen. În anul în care a câștigat Eurovisionul, Loreen a venit la Cluj și a concertat în Piața Unirii. A cântat Euphoria de două ori. Am fost în al nouălea cer. Concertul a costat 29 de mii de euro și s-au găsit voci să critice Primăria. Eu am apărat-o. Ei bine, cât de specială va fi această amintire dacă voi putea spune că am văzut-o la Cluj pe dubla câștigătoare a Eurovisionului?

*

Albania. N-am fost prea atentă la intro în semifinală și, uitându-mă la actul artistic, mi se părea că fata asta a venit cu mă-sa, tat-su și ceva verișori. Ei bine, da, a venit cu mă-sa, tat-su și frații ei. Familia Albinei. Nu înțeleg cum s-au calificat ăștia în finală și noi nu. Poate la anul trimitem și noi clanul lu' Catanga.

*

Italia. Când ziceam că poza lui circulă pe net, nu mă refeream la o poză cu bluza de mărgețule și cristale din concurs (apropo, tot la Sam Smith mă gândesc, vezi mai sus). Ci la o poză cu el în pat, la bustul gol. Acum, ceva și despre muzică. E drăguță piesa. Dar vocea lui e un pic limitată și un pic stridentă. Ar trebui să fie în prima parte a clasamentului.

*

Estonia. Voce bună. Piesa OK. Ca prezență scenică, tot nu înțelegeam ce vrea să facă cu cordoanele de pe mâneci. Până la urmă, nimic, dar părea că o încurcă. Prezență absolut onorabilă.

*

Finlanda. Acea piesă pe care nu o poți ignora. Nici nu știi ce ți s-a întâmplat. Hard rock? Rap? Electric pop? Sunt două piese într-una? Îmi place mai mult prima parte sau a doua? Rozul de aici e justificat. Dar de ce suie pe ei în trenuleț? De ce își arată burta (body positivity? OK...)? Ar mai fi fost la fel de interesant dacă nu ar fi avut mânecile alea de cămașă pe el (din nou, vedeți mai jos cine a purtat așa ceva mai întâi). Suficientă nebunie încât să câștige. Nu mi-ar fi rușine. Tocmai mi-am pus piesa pe playlist.


*

Cehia. Din nou roz. Dar ce ciudat să-l vezi pe fete! :) Nu știu ce șanse are o piesă într-o limbă... de nișă. Mă gândesc că e ceva despre sisterhood. Dar n-am înțeles ce era cu cozile alea lungi. Parcă erau în Avatar și le foloseau pentru a se conecta cu zburătoarea lor.

*

Australia. Vedeți, putem să ne plângem că au venit străinii și ne-au furat locul în finală! Solistul ăsta e foarte șoduț. Cele mai bune părți ale piesei sunt când tace el. Combinație de ceva Depeche Mode, Barbie Girl și Hard Rock Hallelujah. Adică meritau să ajungă în finală.

*

Belgia. Ne-am întors la roz și la Sam Smith. Bine, pantalonii ăia i-a lansat David Bowie pe vremuri. Referenul îmi amintește de Relight My Fire, anume fraza muzicală de la "and if we all stand up in the name of love". Mesajul se dorește foarte pozitiv, e de apreciat. Dar e bottom 10.








*
Armenia. A, fata aia din fan clubul Arianei Grande. Și cu costum à la Ruslana. Pe partea de rap se aude un simpatic accent slav. În caz că nu înțelegeți ce spune - că părea orice, nu engleză, la un moment dat - e: "I decided to be good, do good, look good". Cam în aceeași oală cu Franța, de exemplu.

*
Moldova. Am zis pe net că ăsta e un show oriental, iar o doamnă moldoveancă relativ bine intenționată a zis că nu-i adevărat. Mi-am dublat miza și am zis că băiatul ăsta parcă e ultimul samurai întâlnindu-se cu gheișele transformate în capre negre în Twin Peaks și devenind în final Harap Alb. Evident că ar trebui să votăm cu Moldova, dar nu le-am prea înțeles show-ul. Piesa sună mai bine dacă doar o asculți. Fluierele sună bine. Dar la un moment dat totul devine repetitiv. Cred că zic de 20 de ori Soarele și Luna. Și cam atât. 

*
Ucraina. Cu toată simpatia pentru țara care ne apără curul de ruși, prezența asta e de ultimele 5. Nimic nu e reprezentativ pentru Ucraina. Poate doar titlul: Heart of Steel. Iar show-ul ăla... erau din Matrix, sau cum?

*
Norvegia. Genul de piesă care încearcă să pară măreață (până și titlul e Queen of Kings), dar e extrem de demodată. Poate ar merge pe coloana sonoră a Xenei, prințesa războinică, dacă Xena ar mai interesa pe cineva. Totuși, de remarcat că a cântat un pic mai bine decât în semifinală.

*
Germania. Tot o piesă din big 5 pe care n-am auzit-o până acum. Lord of the Lost - bun nume de trupă. Ceva îmi spunea să mă aștept la Lordi 2. Ceea ce s-a și întâmplat. Versurile, totuși, nu sunt din același registru... "Blood and glitter, we're so happy we can die". N-ai cum să nu remarci piesa asta. Dar, mă băiatule, în principiu, ești îmbrăcat ca Britney Spears în Oops, I Did It Again. Ca un omagiu, sper.

*
Lituania. Voce bună, prezență cuminte. Dar n-am înțeles cuvintele. Le-am căutat pe net. Čiūto tūto. Google Translate zice că înseamnă "It's too loud".

*
Israel. Dua Lipa de Israel. Cică fata e în juriu la show-urile de talente. Ce sens au cântecele despre unicorni? Mie mi se pare că le-a fost lene să lucreze la versuri. Ar fi bună pentru So You Think You Can Dance. Mă tem că am uitat-o deja.

*
Slovenia. Aaa, băieții cu pantaloni roz care ne-au luat locul în finală (că tot erau locuri limitate pentru băieții cu pantaloni roz). Despre ce Dumnezeu cântă, numai ei știu. Aaa, cică Carpe Diem! Mie îmi amintesc de Pulp. Muzical, a fost interesant. 

*
Croația. Urmașii lui Verka sunt aici. Stalin în roz? The Village People din Europa de est? Un coleg rus mi-a spus că fac referință și la psihopatul de Putin. Ce să mai și zici? Că tractor se zice tractor și la ei. Și psihopat e tot psihopat. Eu n-aș vota niciodată așa ceva, dar sunt unii cărora le place să voteze cu cel mai ciudat act al serii. Adică fie ăsta, fie vecinii sârbi.

UK. Cred că e un talent deosebit să ai piese care vor fi mereu printre ultimele. Sam Ryder a fost excepția. Fata asta mi se pare genul care în viața reală zice des, "yeah, OK, what.ever". 

***

Deci asta a fost tot.

Hai să vedem pronosticuri.

Aș spune Suedia, Finlanda, Cipru, Elveția, Austria. Mențiuni - Estonia și Lituania.

Oare de ce l-au adus pe băiatul ăla să măcelărească Imagine?
Nettei i s-a potrivit, în schimb, foarte bine piesa.
Aaa, Cornelia! Revelația de anul trecut. Piesa ei era difuzată pe repeat la radiouri în Islanda vara trecută. Probabil cea mai bună piesă care a terminat vreodată pe locul 4.
Ah, Duncan, Ruslana și restul lumii...

*
Vin voturile de la jurii (există un show pentru juriu netelevizat, înaintea marelui show live, iar voturile au fost date și contabilizate din timp). Până nu vin 8-10 țări nu cred că vom vedea pattern-uri. 12 puncte din Italia pentru Israel - really?

După 12 țări, patternul e că lumea a cam votat cu Suedia. Italia pe 2 și Israel pe 3 sunt surprize.

A, o chestie drăguță: cum își susține Belgia concurentul:

Pfff, a luat Croația 3 puncte. Germania e cu 0 (să înțeleg că lumea nu apreciază o Britney Spears îndrăcită).

Moldovei nu-i merge prea bine. Până și România i-a dat doar 7 puncte patriotice.

Doamna din Israel e adorabilă. A fost prima participantă a Israelului la Eurovision. Acum 50 de ani. 

Văd că juriile nu au apreciat-o nici pe Andreea din Polonia. 

Topul juriului: Suedia, Israel, Italia, Finlanda, Estonia. La coadă, Germania (3 puncte!), Croația, Polonia, Serbia, UK.

*

Publicul a dat 112 puncte Croației, hahaha!

UK a primit 9 puncte, că mno, OK, what.ever, fata aia nu ne-a inspirat încredere.

Moldova - 76 de puncte.

Surpriză - 216 puncte de la public pentru Norvegia.

Mister Eurovision din Cipru a primit doar 58 de puncte :(

Spania - 5 puncte. Era de așteptat.

Încă o supriză - publicul nu a apreciat piesa ghidușă din Austria. 16 puncte.

Slab pentru Australia. 21 de puncte. Mă bucur că am gândit la fel cu tot continentul.

Estonia, slab. 22 de puncte.

376 de puncte pentru Finlanda. Cha-cha-cha! Lui Loreen îi trebuie 187 de puncte.

Italia nici prea, prea, nici foarte, foarte. 175.

Israel 185. Destul de mult. Un rezultat bun.

...

Suedia - 243 de puncte. Loreen este Regina Eurovisionului!

***

Publicul din România i-a dat Moldovei 12 puncte, așa, ca între frați.

*

Top 5: Suedia, Finlanda, Israel, Italia, Norvegia. Am nimerit primele două locuri în ordine ;)





Kilimanjaro - Ziua de după

21 decembrie 2022


Am luat micul dejun copios la Chania Lodge și am făcut check out-ul. Le-am spus că vom reveni seara, pentru cină. Ne-am lăsat bagajele la Recepție.

La 10:30, Robert ne aștepta cu tuk-tuk-ul să ne arate orașul. Ne-a plimbat prin locurile esențiale, inclusiv prin foarte autentica piață de alimente. Apropo, tanzanienii nu mor de foame. Piața era plină de produse. Își folosesc cu talent pământul și cultivă multe legume. Principala carne e cea de pui, urmată de cea de vită și de capră. Lactate nu au, pentru că nu prea au frigidere unde să le țină. Iar motivul pentru care nu au frigidere e că nu au o rețea de electricitate stabilă - curentul se ia de câteva ori pe zi (știam chestia asta din vacanța din Zanzibar). Ne-a dus la o cafenea centrală, destinată, evident, turiștilor. Am cumpărat cafea din producția locală la o treime de preț față de cât aș fi plătit pe același produs la Olivo, în Cluj.

Union Cafe, Moshi

Apoi a venit ora mesei. I-am spus lui Robert să ne ducă într-un loc unde mănâncă localnicii. Ne-a zis că probabil nu ne-ar plăcea un loc atât de autentic, dar că ne duce într-un loc unde mănâncă localnicii un pic mai înstăriți. Am comandat pui, porc și legume. Robert a zis că, pentru el, a mânca și pui și porc la aceeași masă e sărbătoare și că, probabil, va fi cea mai copioasă masă a lunii.


Cum stăteam noi și așteptam mâncarea - o veșnicie - am observat că în jur erau sticle și ambalaje aruncate. Și l-am întrebat pe Robert dacă e chiar așa de greu să păstreze lumea curățenia. Mi-a zis că așa-s obișnuiți localnicii și că gunoierii vor ridica oricum deșeurile o dată pe săptămână. Dintr-o dată am observat că persoana care arunca gunoaiele era chiar chelnerița...

- Vedeți, acestea sunt gunoaie relativ curate. Într-un loc autentic, ați fi mâncat cu gunoaie mirositoare în apropiere.

- ... dar de ceeee?

În fine.

Robert vrea să ne facă o mărturisire.

- E ceva ce nu v-am zis. George și cu mine avem aceeași mamă. Suntem frați. Eu sunt mai mare cu 5 ani.

Wow, asta explică nesfârșitele lor conversații! Aflăm că sunt 10 frați, deci numai bârfele despre familie le-au luat ceva timp...

Ne-a mai spus că firma la care lucrează de obicei nu l-a trimis de o lună pe munte și că avea nevoie disperată să facă o tură. Așa că l-a sunat pe George ca să-i ceară să-l ajute. Din fericire, George era programat să conducă excursia a doi turiști din România, și avea dreptul de a-și face echipa cum dorește. Aflăm că oamenii din industria trekkingului sunt afiliați unei companii, dar nu primesc un salariu minim pentru că stau în stand-by. Sunt plătiți doar când merg în tură. Iar turele au fost cam puține de la pandemie. Robert a trebuit să-și retragă copiii de la școala privată și să-i dea la școala de stat.

Acum că am aflat marele secret al familiei, mai era de lămurit ce e cu fratele din Finlanda. Cum a ajuns în Finlanda? Iar Robert își începe povestea:

- Fratele meu era fly catcher (prinzător de muște).

Sebi și cu mine și ne-am uitat unul la altul, să vedem dacă celălalt înțelege ce înseamnă asta. Sincer, la câte muște am văzut în toaletele publice, primul meu gând a fost că fratele lucra la salubritate.

Dar ne-a lămurit Robert.

- Fly catcher. Adică din ăsta care vine să-ți dea o brățară, să-ți împletească părul, să-ți vândă un magnet în parcare...

AAAAA, deci muștele suntem noi, turiștii. Ne-am prăpădit de râs.

- Bun deci era prinzător de muște. Cum a ajuns în Finlanda?

- Păi, în zonă, vin destul de mulți nordici în programe de voluntariat. A întâlnit o fată...

- O muscă, zic eu.

- Da, dacă zici așa, îmi confirmă amuzat.

- Și a lăsat-o însărcinată. (Mă rog, a zis-o într-un fel super nostim, cică "a impregnat-o")

- A, OK și s-a dus în Finlanda după ea.

- Nu. Fata a plecat acasă, l-a sunat de acolo, i-a zis că e însărcinată, dar că nu vrea nimic de la el... El a rămas aici, știind că are un copil în Finlanda.

Hmmm, ciudată evoluție a poveștii.

- Dar, totuși, acum e în Finlanda. Cum a ajuns acolo?

- Ei, a mai întâlnit o voluntară din Finlanda... de data asta ea a vrut să fie în viața copilului... S-au căsătorit și a plecat în Finlanda.

Trebuie să recunosc, e o poveste grozavă! Ce noroc pe băiatul ăsta! Cum a prins el și a impregnat două muște finlandeze!?!

- Și acum ce face în Finlanda? Tot prinzător de muște?

- Nu, curier.

*

Mâncarea a fost foarte bună. Cu 20$ am plătit masa și băuturile pentru 3 adulți și am pus resturile (minim jumătate de kg de mâncare) la pachet pentru Robert.


 

*

Ultima oprire pe care am dorit să o facem a fost la o librărie. Eu îmi dădusem seama că nu aveam cum să ne aducem diplomele acasă fără a le îndoi și a le nenoroci, așa că aveam nevoie de o mapă.

Odată ajunși în librărie, lui Sebi îi vine ideea să cumpărăm rechizite pentru cei 4 copii ai lui Robert (soția lui are o fată din prima căsătorie). Prin urmare, l-am lăsat pe Robert să-și aleagă tot ce îi trebuie. Era unul din acele en gros-uri unde nu sunt afișate prețurile. Robert a trebuit să negocieze un preț pe toată marfa. A fost cam 50$. A plecat foarte bucuros și ne-a propus să-l vizităm acasă, să-i cunoaștem pe copii.

- Să-și mai exerseze și copiii engleza, vorbind cu wazungu. (Ăsta-i un cuvânt pentru omul alb, dar nu-mi dau seama dacă e peiorativ sau nu).

Așa că am mers acasă la Robert, la una dintre periferiile în plină dezvoltare ale orașului. Ca și când am fi mers în Florești. În această parte din Moshi, proprietățile sunt mai mari, iar casele arată bine sau foarte bine. La fel și casa lui Robert. Satul are școală nouă, unde învață 800 de copii. Acești copii primesc o masă caldă la prânz - deci mai bine decât în România. Generațiile noi vor cunoaște bunăstarea lumii moderne. Africa se va bucura de un nivel de trai superior, pe care ți-l conferă un învățământ mai bun. Robert nu e mulțumit de engleza pe care o învață copiii la școală. Profesoara nu se prea pricepe. Îi place mai mult când vin voluntarii străini și țin orele de engleză.

Copiii sunt foarte drăguți și politicoși. Cea mică, la 5 anișori, e super lipicioasă. E, clar, răsfățata familiei. Robert le-a cumpărat Fanta și Coca-Cola de la chioșcul din bar. Au împărțit mâncarea și sucurile frățește - mă rog, cea mică și-a luat două sticle de Cola, din start -, apoi au spălat vasele cu apa de la cișmeaua din centrul curții.

În casă, care arăta foarte decent (faptul că au frigider e un indicator al statutului), în primul rând i-am rugat să oprească nebunia de hip hop care se auzea din sistemul de sunet. Ca să putem sta de vorbă. Copiii sunt timizi. Abia am scos de la ei care e materia lor preferată. În fine, le-am spus că e important să învețe cât de multe la școală, ca să poată ajunge ce vor ei în viață. Și că Moș Crăciun ne-a trimis să le aducem niște rechizite.

În fine, Robert ne-a mai arătat animăluțele din gospodărie, de la găini, la iepuri și până la câini. Câinii erau foarte fioroși și stăteau închiși peste zi. Adevărați câini de pază. E nevoie de ei, pentru că se fură.

Când a venit vremea să plecăm, cea mică apare îmbrăcată în haine curate și zice că vrea să vină în oraș.

A urcat cu noi în spate în tuk-tuk și s-a lipit de mine ca o pisică.

Pe drum am ridicat-o pe soția lui Robert, o tipă modernă, o femeie activă în comunitate, care avea jobul ei, și care tocmai cumpărase maize pentru familie și aranjase să-i fie trimiși sacii acasă.

Ne-au dus până în curte la Chania Lodge, unde am făcut o poză și ne-am despărțit.

I-am promis lui Robert să-i trimitem pe WhatsApp pozele din excursie, dar și niște link-uri către melodiile tipului ăluia, Mercury. Zis și făcut.

*

Seara am luat cina la Chania Lodge. Îmi va fi dor de pizza lor originală. De exemplu, cu pui și avocado...


Pe la 22:00, ne-a ridicat un colaborator de-ai lui Joseph și ne-a dus la aeroport...

... și cred că vreo două luni nimic n-a mai fost de ajuns. E greu să nu ai nostalgii după Kilimanjaro și după Tanzania. Ne-ar plăcea mult să ne întoarcem într-o zi...



Kilimanjaro - Ziua 7

20 decembrie 2022


Micul dejun l-am luat în afara cortului de masă, în aer liber. Pe masă ne așteptau câte 3 șervețele, semn că feedback-ul funcționează. Am mâncat ouă fierte, clătite (cred că nu voi mai face clătite acasă câteva luni bune), pâine prăjită cu miere, și ultimele două pliculețe din ceaiul adus de acasă. În jur, spectacole. Alte echipe țineau ceremonia bacșișului: echipa locală cântă, turiștii țin discursuri de mulțumire și le dau banii în plic, pe categorii de personal (cel mai puțin cărăușilor, cel mai mult la ghidului-șef). 

Apoi am trecut și noi printr-o repriză muzicală. Pe lângă cele două cântece pe care deja le știam, "Jambo Bwana" și "Kilimanjaro, Kilimanjaro", echipa a improvizat și altele. Au și un cântec deschis, cu strigături, la care fiecare poate să contribuie. De unde știm? Păi, din când în când mai înțelegeam câte ceva: Sebi, Lavinia (mă rog, ei îmi ziceau în toate felurile, cel mai des Lovenia), Romenia, Făgăraș, guacamole. Sper să pot descifra într-o zi înțelesul. Poate voi apela la un traducător și pentru cântecele astea - momentul cererii în căsătorie am reușit să-l descifrez cu ajutorul unei colege foarte drăguțe care vorbește swahili; dar n-am îndrăznit s-o pun prea mult la treabă pentru restul cântecelor... Noi i-am pus să cânte "We Will Rock You". Le-am mulțumit frumos pentru tot ce au făcut pentru noi. Mi-a venit să plâng că am ajuns aproape de final. Ce oameni faini! George a decis că bacșișul se anunță la sediul firmei. O decizie interesantă, care mi-a plăcut. Nu de alta, dar existau zvonuri că dacă nu le convine cât le-ai dat bacșiș, localnicii pot să-ți degradeze - din greșeală, desigur - bagajele până la sosirea în Moshi.

Ne-am făcut bagajele pentru ultima oară și, cum e tradiția, am donat echipei o parte din obiecte. Medicamente (acetazolamida rămasă, geluri, antibiotice, analgezice), săpun lichid, încărcător extern, buff-uri, mănuși, o căciulă, două bluze, șosete, pixuri, batoane proteice, pastă de dinți ș.a. George ne-a zis că membrii echipei și familiile lor contează pe generozitatea turiștilor. Ne-am putut da seama pe parcurs că aproape toți erau îmbrăcați cu haine de căpătat. Cel mai evident era la Machame, care a purtat tot timpul o căciulă alb cu roz, primită, fără îndoială, de la vreo turistă.

Într-un final, am pornit pe ultimul traseu. Iar am plecat ultimii :) 10 km prin junglă, la vale. Autan-ul a fost obligatoriu.

Am avut dureri moderate de genunchi și de tălpi/degete. Și o mare tristețe că ceva așa de frumos trebuie să se termine. 

George și Robert au fost, ca de obicei, parteneri de discuție încântători. Au folosit timpul rămas pentru a afla lucruri despre noi și despre lume. Cum e în România? Cât e salariul minim? Cât îți trebuie să poți trăi? Cât costă la restaurant o porție de cartofi prăjiți cu pui? (Au o intuiție extraordinară! Spun asta pentru că economiștii chiar au inventat un indice referitor prețul comparativ al burgerilor de la McDonalds în fiecare țară, ca proxi pentru PIB-ul per capita). Ce se întâmplă dacă te îmbolnăvești? Ce se întâmplă când ești prea bătrân și nu mai poți munci? Ei nu au pensii, deci fac mai mulți copii, cu speranța că unul dintre ei va avea grijă de părinți într-o zi. (Oricum, fac mai puțini decât pe vremuri, pentru că își dau seama că nu au resurse pentru 67 de milioane de suflete... Apropo, Tanzania avea doar 26 de milioane de locuitori în 1990, iar această creștere spectaculoasă, dar nesustenabilă a făcut-o pe președinta musulmană a țării să spună că e cazul să se vorbească despre contracepție).

Ne-am completat și noi informațiile pe care le aveam despre ei - Robert are 3 copii, George are 2. Le-am aflat și numele.

Oamenii ăștia ne-au spus că am fost jumătate clienți, jumătate familie. Și ei au fost la fel pentru noi. Ne va fi dor de ei și de țara asta magnetică, cu potențialul ei uman uriaș.

Pe parcurs, ne-am mai oprit să filmăm maimuțe, șoricei, plante uriașe...

Și, pas cu pas, am ajuns la gongul final. Ce trist că s-a terminat! Ce bine că s-a întâmplat!

Kilimanjaro, end of route, Mweka Gate

Kilimanjaro,Mweka Gate

Facilitățile de la poarta Mweka sunt foarte moderne. Toalete cu tron, dușuri, sală de așteptare, terasă, clădire nouă. 

Ne-am trecut în registrul călătorilor și ne-am distrat citind unele impresii de călătorie lăsate de turiști (marea majoritate erau lamentări despre cât a fost de greu, contrabalansate de mândria de a fi ajuns în vârf). Ne-am revăzut cu trupa în parcare. 

În parcare circulă tot felul de localnici care vor să-ți vândă brățări, tablouri, magneți. Unul i-a zis lui Sebi că-i plac bețele lui și i-a propus să i le dea în schimbul unui magnet. Când Sebi a râs, i-a făcut o ofertă mult mai bună: doi magneți.

A urmat o altă serie de cântece pe mașină. Lovenia, Sebi, Romania, Uhuru, Kilimanjaro, guacamole...

Am trecut pe lângă plantații de banane și de cafea. Am mai observat că au tuk-tuk-uri și ne-am gândit că ar fi interesant să ne petrecem a doua zi - ultima zi din acest concediu în Tanzania - dând un tur al împrejurimilor în tuk-tuk. L-am întrebat pe Robert cât ar costa să închiriem un tuk-tuk cu șofer pentru o zi. Ne-a spus că 20 de dolari plus benzina. Și că are și el tuk-tuk. Lucrurile s-au legat repede, și am stabilit că ne vom revedea a doua zi.

Ajunși la sediul Monkey Adventures, managerul ne-a dat chestionare de feedback și a ascultat sugestiile noastre. Am lăudat echipa, dar le-am sugerat să mai investească un pic în echipamente. De exemplu, să upgradeze cortul de masă. Sau toaleta (comparativ cu cea de la Follow Alice, a lor părea învechită). 

În fine, am primit de la George diplomele cu număr de înregistrare oficial dat de guvern, completate cu datele pe care le-am trecut noi în registrul de la Poarta Mweka (nume, vârstă, cel mai înalt punct atins pe traseu, ora și ziua când am ajuns pe vârf). 

Am făcut o poză în fața sediului firmei (cred că e important pentru viitorii clienți să vadă că Monkey Adventures chiar există și e firmă serioasă). Le-am sugerat să-și updateze pagina de Facebook, pentru că erau inactivi de vreo 18 luni (în aceeași zi au făcut o postare, apropo!).

Kilimanjaro,Moshi

Apoi ne-am reunit cu trupa pentru bacșiș. Am anunțat noi cu voce tare că le mulțumim și că le oferim bacșiș 600 de dolari (nimeni, nici măcar George, nu avea această informație), pe care ei urma să și-i împartă după niște procentaje bine stabilite în avans. Noi am fost un "grup" de doi, deci am mers pe limita superioară recomandată pe internet per persoană pentru bacșiș. Alți cunoscuți, care au fost în grup de 5-6, au dat 180-220$ de persoană. Ideea e ca localnicii să primească cam 600$ de la întregul grup de turiști. Ei se bazează pe banii ăștia, pentru că de la firmă primesc doar minimul legal. Ca să vă faceți o idee, un porter câștigă cam 7$ pe zi, iar ghidul-șef vreo 15. Cei care nu vorbesc engleză nu vor avea niciodată șansa să ajungă ghizi și vor avea mereu venituri reduse. Chiar dacă 300$ de persoană de turist e relativ mult, nu aveam cum să ne zgârcim față de oamenii ăștia care s-au dat peste cap să ne fie bine în cea mai frumoasă aventură a vieții noastre de până acum. Ne-a bucurat că Machame a venit să ne îmbrățișeze la final și să ne spună: "Thank you. Good tip".

Asante sana, băieți!

*

Un angajat al Monkey Adventures ne-a dus cu dubița la Chania Lodge. Ne-a ajutat să ne luăm bagajele și ne-a spus:

- Duș plăcut!

Nu cred că miroseam, dar e cea mai logică urare pe care i-o poți face cuiva după 7 zile pe munte.

*

Ne-am preluat bagajul lăsat la recepție cu o săptămână în urmă și ne-am luat camera în primire. Dușul a fost divin. Apoi am lenevit pentru restul zilei. Am mâncat prânzul la restaurant și am băut o bere Kilimanjaro. E o chestie să bei bere Kilimanjaro după ce ai fost pe Kilimanjaro, să știți!

Între timp, vedeam cupluri care aveau întâlnirea de orientare cu ghidul lor. Ne gândeam cu nostalgie că în urmă cu o săptămână eram noi în locul lor... Îi priveam cu înțelepciunea omului trecut prin viață, cum ar veni...

La piscină, Sebi a socializat cu un grup de olandezi între două vârste, înalți ca brazii, care au urcat în aceeași noapte cu noi. I-au spus că li s-a schimbat ora pornirii din 12:00 în 02:00 și că le-a luat 8 ore ascensiunea. N-am înțeles în zi de azi cum vine asta cu a porni mai târziu pe traseu în noaptea vârfului...

Am dormit ca bebelușii știind că vom petrece ultima zi explorând Moshi împreună cu Robert. La un moment dat, cochetasem cu ideea de a face un safari de 5 ore cu Joseph, doar că prețul de 500$ ni s-a părut mare și, în plus, nu aveam vaccinul de febră galbenă făcut, iar pentru safari e chiar recomandat.

Lala salama!

Kilimanjaro - Ziua 6

19 decembrie 2022


Când ne-am trezit din somnul campionilor, ne-am așezat la un debriefing cu George și Robert.

Ei ne-au spus în ce moment și-au dat seama cât de bine stăm pe urcare. Se pare că eram într-o pauză de hidratare, când i-am întrebat:

- Și, mai avem vreo 2 ore până la Stella Point? (Evident, noi ne ghidam după așteptarea că ar trebui să ajungem în vârf pe la 7-8, iar la Stella Point cu o oră mai devreme).

- Stella Point e după colț, cam la 20 de minute.

- Aaaa, OK. Și mai bine!

Atunci ei s-au întrebat în limba lor:

- Ăștia chiar nu-s obosiți?

Concluzia lor a fost că suntem puternici, că am venit pregătiți, că se vede experiența noastră de mers pe munte, că muntele ne iubește și că suntem clienți ușori.

La rândul nostru, le-am mărturisit că ne întrebam din când în când în limba noastră:

- Te doare capul?

- Nu.

- Nici pe mine.

- Oare nu trebuia să ne doară deja?

- Nu știu. Probabil nu suntem destul de sus.

Și am tot așteptat să ajungem la locul magic care ne va declanșa durerea de cap, ceea ce pe mine m-a făcut să mă gândesc la Eliade. "N-am ajuns încă la țigănci"...

În timp ce așteptam să ajungem la țigănci, mi-a venit în minte o strategie pe care mi-o împărtășise George în primele zile: el nu merge pole, pole în noaptea vârfului. Dacă turiștii pot duce ritmul, merge repede, pentru că durerea de cap vine oricum și e mai ușor de îndurat dacă știi că deja ai făcut 60-70% din drum. Cu o zi înainte eu îl întrebasem care sunt șansele să nu ne doară deloc capul, și mi-a zis 1-2%. Deci am fost printre cei aleși. Apropo, se pare că pentru majoritatea trekkerilor, La Țigănci e la 5500 m altitudine.

Rezultă că am avut o experiență diferită de toți cei cu care am vorbit direct înainte de expediție (5 persoane). Toată lumea s-a plâns de ceva. Toți au avut dureri de cap, unii au vomat, unii s-au prăbușit. Unii au avut nevoie de strategii de automotivare - de exemplu, să mergi numai câte 3 pași, sau 10, după caz, și să faci pauză după fiecare set. Toți au avut în comun faptul că au ales un traseu de 5 sau 6 zile, nu de 7. Deci, sfatul meu este să uitați de Marangu 5 și Machame 6. Alegeți traseul de 7 zile, pentru că vă asigură aclimatizarea și odihna. Nu recomand 8 zile, pentru că diferența constă în a sta mai mult la Shira I, la 3610 m, ceea ce nu cred că face minuni pentru aclimatizare (iar tabăra e cea mai neinteresantă).

L-am întrebat pe Sebi dacă deunăzi era așa de hotărât că musai trebuie să ajungem amândoi în vârf, pentru că avea planul ăsta cu inelul. În principiu, da. Omul a purtat inelul prin lume timp de doi ani, inclusiv în excursia noastră precedentă în Tanzania, inclusiv dincolo de arcul polar în Norvegia, în câteva țări europene etc. și se cam săturase... Inelul meu a fost, deci, ca piticul lui Amelie :) Eu mă mir că nu m-am lovit de cutiuță nici acasă, nici în concedii... Oricum, am agreat că și-a ales cel mai potrivit moment posibil.

După cucerirea vârfului, ai un sentiment extraordinar de împlinire. Dar, pe undeva, te și gândești că ce-i mai bun e în trecut. Urmează coborârea, care nu e la fel de incitantă. Așa că trebuie să te resetezi mintal că trebuie să și cobori cu bine, să finalizezi misiunea...

Parte din recompensă e un prânz al campionilor: supă cremă de zucchini, plăcințele cu carne de vită, cu cartofi și cu ceapă (delicioase!), gogoși cu banane (yum!), pepene roșu.



Apoi urmează coborârea, mă rog, continuarea ei. Mai multă lume mi-a spus că a fost partea cea mai grea. Din vârf până la tabăra Barafu mă luase o durere serioasă de genunchi. Îmi mai revenisem un pic după acel pui de somn. În plus, mă tratasem cu diclofenac cremă, îmi pusesem o fașă elastică, și-mi luasem bocancii mai ușori. Dar drumul care a urmat a fost teribil... 7,5 km pe o cărare bolovănoasă, betonată parțial. Timpul estimat era de 4 ore, dar am făcut 4,5. Adică prima dată când, din cauza mea, am fost sub medie. Dar nu pot sublinia îndeajuns cât de nasol a fost acel drum. M-am enervat, de-a dreptul. Cimentul îi ajuta pe localnici la urcare - acel drum e folosit pentru reaprovizionare -, dar la coborâre nu am simțit niciun ajutor. Până la urmă era ciment ornat cu bolovani, care arătau ca niște alune uriașe într-o tabletă de ciocolată. Le-am spus ghizilor că cine le-a lucrat aici a fost un idiot. Simțeam durere la fiecare pas - și la genunchi, și la tălpi, și la degete. Ulterior am descoperit că aveam mici degerături la vârfurile degetelor de la picioare, datorate nopții vârfului. Într-adevăr, atunci am simțit că îmi e un pic frig la picioare, dar nu mi-am dat seama cât era de grav. Părea doar că îmi e frig ca în unele zile la schi, când ți-e un pic frig în clăpari, dar nu stai să te plângi. În orice caz, am ajuns să număr pașii. Am făcut pauze dese pentru a-mi mișca degetele și gleznele. M-am gândit la copiii bolnavi de cancer pentru care am inițiat campania pe Galantom, cerându-le oamenilor să contribuie cu 1 ban pentru fiecare metru pe care îl cucerim. Acei copii nu renunță și au un drum mult mai dur de parcurs. Pe scurt, am înțeles ce înseamnă pole, pole. Bețele au fost esențiale.

Pe drum, Robert voia să-și verifice informațiile despre geologie pe care le dobândise de la Sebi:

- Profesore Sebi, dacă am înțeles bine, aceste stânci au fost pietre aruncate în prima etapă a unei erupții? Iar ăsta e un câmp de lavă? Dar chestiile astea hexagonale cum au apărut? 

Și am ajuns, într-un final, în tabără. Altitudine: 3100 m. Se încheia, astfel, turul de forță care începuse la miezul nopții, cu ascensiunea spre Uhuru.


I-am invitat pe George și Robert să ia cina cu noi și am mai povestit.

Am decis să ne zicem mici secrete.

De exemplu, noi le-am spus că ne distrează teribil faptul că la fiecare masă, Jacob, ospătarul de serviciu, atunci când așează masa, scoate cu cea mai mare grijă din pachetul de șervețele fix UN șervețel pentru fiecare dintre noi, ca și când ar fi cea mai de preț avuție, iar apoi pleacă cu pachetul. Li s-a părut interesant și au întrebat câte șervețele ar fi acceptabile. Le-am zis că 3.

George ne-a spus că atunci când și-a chemat echipa în această tură le-a zis în felul următor:

- Am o veste bună și una rea. Vestea bună e că avem clienți. Avem 2 clienți. Vestea rea e că sunt români.

Se pare că precedenții turiști din România nu le-au făcut o impresie prea bună. Am dedus că erau distanți și condescendenți cu echipa. Și nu le-au dat niciodată ciocolată sau ceva de mâncare. De altfel, urmărindu-i îndeaproape, am înțeles cât de importantă e mâncarea pentru ei. Faptul că noi n-am mâncat pachețelul pe care l-am primit pentru noaptea vârfului și i l-am dat lui Jacob l-a bucurat foarte tare. O ciocolată e la fel de valoroasă cum era pentru noi pe vremea lui Ceaușescu. În ziua 5, Machame mi-a adus bagajul în cort și și-a strâns curajul să mă întrebe cu engleza lui limitată dacă pot să-i dau ceva dulce... Ca să nu mai vorbim că nimeni nu-i mai vizitase în cort și nu a mai gătit pentru ei. Ne-au spus că suntem buni ambasadori ai României. Și că echipa i-a întrebat dacă suntem foarte bogați, având în vedere că aveam ceva de mâncare pentru ei în fiecare zi.

Cina a fost supă cremă de cartofi, plus orez cu legume. Felul 2 nu mi-a picat bine, așa că am vărsat la ușa cortului, în timp ce mă aflam în cort... S-a auzit în toată tabăra, așa că Sebi a reacționat de la distanță:

- Ai reușit să ieși din cort?

- Da.

- Bine. Vezi, dacă n-ai vărsat la Stella Point, ca tot omul?

Machame a venit și a șters totul instantaneu.

*

În timpul cinei, George a deschis cu o imensă timiditate subiectul bacșișului. I-a luat vreo 3 minute să rostească acest cuvânt. Practic, îi era cam jenă să ceară bani. L-a ajutat într-un final Robert:

- Sebi și Lavinia au fost foarte documentați cu privire la toate aspectele până acum. Sunt sigur că sunt familiari și cu practicile legate de bacșiș...

Am oprit suspansul, confirmându-le că știm de bacșiș și că ne-am alocat o sumă pentru asta.

*

În ultima noapte, cu ocazia obișnuitei vizite nocturne la toaletă, am admirat pentru ultima dată cerul înstelat african. Și a început să se instaleze nostalgia.