Se afișează postările cu eticheta Eurovision. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Eurovision. Afișați toate postările

marți, 12 mai 2026

Eurovision 2026

Anul ăsta fac ceva diferit. Comentez Eurovisionul începând cu semifinalele. Sâmbătă îmi închipui că voi vedea show-ul de undeva de lângă sala unde se desfășoară, deci nu cred că am cum să scriu. Vineri voi vedea live show-ul de preview, iar până sâmbătă seara voi putea împărtăși impresii de la fața locului.

Mă bucur că apuc să văd show-ul într-un an în care și România și Moldova au piese bune. Eu aș paria pe top 3 pentru Alexandra Căpitănescu.

Ce mai știm despre anul ăsta? Că Finlanda este marea favorită. Sper că poate fi învinsă.

De anul ăsta, juriile naționale au 7 membri, dintre care 2 trebuie să aibă între 18 și 25 de ani. Deci asta ar avantaja piesa României în fața Finlandei, de exemplu.

5 țări s-au retras în semn de protest că Israelul a fost acceptat în competiție. Deci vor fi doar 25 de finaliști.

Sunt câte 15 intrări în fiecare semifinală, dintre care se califică primele 10. 5 țări sunt calificate din oficiu în finală: Austria (ca țară gazdă), plus the Big 5 (țările care contribuie cel mai mult financiar la organizare), care au devenit 4 (că Spania boicotează): Franța, Germania, Italia, UK.

*

Show-ul e deschis de Moldova, cu o piesă plină de energie, Viva Moldova!. O piesă care ar trebui să fie folosită în filmele de brand ale Republicii Moldova. Hai, Moldova! Let the show begin!

*

1. Moldova. Responsabili cu pornirea chefului. Energie maximă. Foarte tara piesa, bravo!

2. Suedia. Fata cu masca. De ce? De ciudată. Ba, oficial zice că e prea multă ură în lume, că primește destule comentarii despre coropul ei, așa că încearcă să nu-și arate fața. Mno, ne-a transportat la Untold. Dar eu pot să jur că am auzit piese similare la discotecă la începutul anilor 2000. Nu cred că a fost într-o formă vocală prea bună. Dar toată lumea pariază pe calificarea în finală.

3. Croația. În fiecare an, o țară din Balcani trimite un grup de iele la Eurovision. Acum e rândul Croației. Prestație agreabilă. Să puneți piesa asta pe coloana sonoră a unui film într-o zi.

4. Grecia. În fiecare an, există și un băiat (sau mai mulți) șui în concurs. De la Verka, la Karjiila, la băiatul cu espresso, la suedezii de la saună. Anul ăsta, Achilas e cel mai șui. Vi se pare că e dintr-un joc video? Perfect. Piesa asta vorbește despre viața lui. El a fost un copil sărac și gay dintr-un sat uitat al Greciei, care nu avea nimic, în afară de jocuri video și muzică. Ferto mou înseamnă adu-mi. El zice adu-mi imobiliare, sashimi tuna, palton de piele... adu-mi multe lucruri, ca să pot umple golurile din viață. La final zice ceva de genul: Mamă, dacă câștig, o să-ți cumpăr tot ce n-am avut. Piesa e cotată foarte bine (top 3) pentru votul publicului. Peste ani, va fi iconică. Acum, jumate din public va zice că e o prostioară. Abia aștept să mă duc la o tavernă în Grecia și să spun ferto mou!

5. Portugalia. Am adormit un pic la această prestație de zilele satului din anii 80. Nu cred că se califică.

6. Georgia. Și ăștia tot de la discoteca din anul 2000. Ultimul loc la pariuri. Și au cântat și slăbuț dpdv vocal. Pe ăștia nu apuc să-i văd live.

Big 4: Italia. Și băiatul ăsta și-a greșit deceniul. Charles Aznavour la 90 de ani părea mai modern. Totuși, e cea mai ascultată piesă pe Spotify dintre toate. Cred că se ascultă italienii între ei. După mine, piesa asta ar fi în top 5 de la coadă.

7. Finlanda. E o piesă bună, care mi-a rămas în cap de la prima audiție. Un solist bun și Pamela Anderson la vioară. Problema mea cu piesa asta e că nu au catadicsit să șpună măcar un refren în engleză. Deci nu înțelegem nimic. Dar stați, că am găsit traducerea pe TikTok. Zice ceva de genul Ieri nu-ți puteai lua mâinile de oe mine în club, azi nici nu mă bagi în seamă. Mă joc cu focul și tu ești o aruncătoare de flăcări. Dacă câștigă piesa asta, o s-o fredonez pe principiul Ken liiiii, dulibudibu daut iu... Totuși, e ceva demodat în piesa asta. Sau găsesc eu scuze de ce nu ar trebui să nu câștige.

8. Muntenegru. Ielele s-au întâlnit cu Untodul. Parcă e fix refernul de la Croația. Dar n-a avut bani de fustă. De ce aș vota așa ceva?

9. Estonia. Alți candidați la necalificare. Nu că ar fi foarte rău. E așa, ca pătrunjelul în supă. Mie mi-a amintit de Freaky Friday 2.

10. Israel. Piesa OK, vocea OK. Au gândit-o și cu franceză, și cu engleză. Dar parcă eu aud... inflexiuni arăbești. OK, se califică. O parte a Europei îl va vota din simpatie, o parte îl va boicota.

Big 4: Germania. Fetei i se spune Eleni Foureira de pe Temu. Ea a zis că știe și că e onorată. Deci nu o vor atinge ironiile noastre. Până și costumul seamănă cu al lui Eleni. Eleni cânta Fuego... ea cântă Fire. Pe de altă parte, refrenul se reține din prima și m-aș vedea dansând pe piesa asta. Ilinca Băcilă comentează la TVR și a zis A ye, a ye, a ye, fire... drăguț. Adică referință la Eleni. Pentru cine întreabă cine-i Eleni asta? O fată din Cipru care a luat locul 2, dar ar fi trebuit să câștige.

11. Belgia. N-are nici cap, nici coadă. Nici nu merită să fie pe fața B de pe caseta Andre din 1995.

12. Lituania. Mno, nu m-am documentat despre piesa, deci nu înțeleg ce a vrut să spună artistul. Ceva producție de operă, dar cam ca nuca în perete... Candidat la necalificare.

13. San Marino. A priori, știu că piesa se uită ușor, dar că va apărea Boy George. Piesă disco de acum 30 de ani.

14. Polonia. Gospel și R&B. Voce bună. Probabil se va califica, dar e cel mult de mijlocul clasamentului final.

15. Serbia. Nu Lavinia, ci Lavina. Metal de metal. Nu e pentru toată lumea. Cred că sunt destul de mișto. Și memorabili.

duminică, 10 mai 2026

Topul melodiilor trimise de România la Eurovision

 Mâine începe cea mai fericită săptămână a anului: Săptămâna Eurovisionului. Concursul împlinește 70 de ani, iar eu îl urmăresc de 32. Și, pentru prima dată, îl voi vedea live. Am bilete pentru preview show, vineri. Este show-ul pe care îl urmăresc juriile naționale pentru a-și da notele, dar nu este transmis la televizor. Și este și un an potrivit pentru a fi acolo, pentru că România este reprezentată extraordinar de Alexandra Căpitănescu și trupa ei.

De ceva vreme m-am gândit să fac un top al melodiilor pe care România le-a trimis la Eurovision și se pare că ăsta e momentul potrivit. Nu este un top obiectiv, după numărul de puncte obținute sau după clasarea finală; este un top a ceea ce-mi place mie.

Dar hai să ne uităm obiectiv pe cifre mai întâi. România a participat la Eurovision de 26 de ori până acum (săptămâna viitoare e a 27-a oară), începând cu 1993. Am avut 6 prezențe în top 10 și 6 ani în care nu ne-am calificat în marea finală. Din 2018 n-am prea contat în concurs, cu excepția prestației lui WRS (Llamame), care a fost decentă, în 2018. Așadar, Top 5 prezențe românești, în ordinea clasamentului final arată așa:

1 la egalitate:

  • 2005: Luminița Anghel și Sistem, Let Me Try, locul 3
  • 2010: Paula Seling și Ovi, Playing With Fire, locul 3.

2. 2006: Mihai Trăistariu, Tornero, locul 4.

3. 2017: Ilinca feat. Alex Florea, Yodel It!, locul 7.

4. 2002: Monica Anghel și Marcel Pavel, Tell Me Why, locul 9.

5. 2003: Nicola, Don't Break My Heart, locul 10.


Clasamentul pe puncte nu prea contează, pentru că sistemul s-a schimbat pe parcurs. Let Me Try a luat 158 de puncte, iar Yodel It! a luat 282.


Așadar, hai să facem clasamentul celor 27 de participări de până acum.

27. 1993: Dida Drăgan, Nu pleca. Nu s-a calificat. O prestație atât de ciudată, într-un show mai extins la TVR, încât voi mai scrie despre ea. Să nu uităm că în locul ei l-am fi putut trimite pe Laurențiu Cazan cu Say Something.

26. 1996: Monica Anghel și Sincron, Rugă pentru pacea lumii. Nu s-a calificat. Mai bine trimiteam cântecul ălă proletcultist cu "să fie pace pe Pământ".

25. 2021: Roxen, Amnesia. Nu s-a calificat. A fost anul ăla în care am decis că trebuie să ne reprezinte Roxen, apoi a trebuit să-i găsim piesă. Un artist în căutarea unei melodii. A luat locul 12 în semifinala ei. Nu știe nici dracu piesa asta, sorry.

24. 2020: Roxen, Alcohol You. S-a anulat concursul, că a venit pandemia. Ar fi avut un rezultat mai bun decât Amnesia. Tot șpilul era jocul de cuvinte "I'll call you when I'm drunk". N-a mai auzit nimeni de Roxen...

23. 2019: Ester Peony, On A Sunday. Nu s-a calificat. Fata era faină, iar începutul e cea mai bună parte a piesei: "You left me on a Sunday". A fost anul în care ne-am ploconit în fața unor neica nimeni, vloggeri din străinătate, și am făcut "juriu internațional". Ar fi trebuit s-o trimitem pe Laura Bretan. N-a mai auzit nimeni de Ester de atunci.

22. 2002: Monica Anghel și Marcel Pavel, Tell Me Why. Locul 9. Minune mare. Rezultatul e remarcabil, dar, sincer, a reascultat vreodată cineva piesa asta? Probabil punctele s-au luat pe calitatea vocilor, că doar unii oameni pot să cânte și cartea de telefon și se vede că sunt buni.

21. 2013: Cezar Ouatu, It's My Life. Locul 13. Pentru unii a fost un WTF moment, devenit între timp iconic. Ziceți drept, nu-i așa că vi-l amintiți pe Cezar în rochie, pe eșafodul ăla, cântând ca strâns în menghină, cu voce de soprană (cred că ar trebui să zic contratenor) "Iț mai laaaaaif...."?

20. 2004: Sanda Ladoși, I Admit. Locul 18. Tot ce-mi amintesc e că a fost exagerată, încercând să pară mai tânără decât era.

19. 2011: Hotel FM, Change. Locul 17. N-a fost rău, dar nu vi-i mai amintiți, nu? Eu îmi amintesc doar că băiatul era englez și că avea pantaloni cu dungi.

18. 2018: The Humans, Good Bye. Nu s-a calificat. Păcat de ei, locul 11 în semifinală. Meritau mult mai mult.

17. 2008: Nico și Vlad, Pe-o margine de lume. Locul 20. Cântăreți buni, piesă insipidă, complet depășită. Nu ar fi trebuit să ajungă acolo, a fost cel mai mare scandal la selecția națională. Eu am rămas fanul celor pe care nu i-am trimis, Biondo, cu Shine.

16. 2007: Todomondo, Liubi, liubi, I Love You. Locul 13. O salată de cuvinte, cu ideea de a lua voturi de la mai multe țări. Suficient de simpatic momentul. 

15. 2023: Theodor Andrei, D.G.T. (Off and On). Nu s-a calificat. Cea mai mare oportunitate ratată de România. Piesa e deșteaptă. E și în română, și în engleză. Ar fi trebuit să rupă. Eu am ascultat-o cu plăcere de multe ori de atunci. Dar a fost, fără îndoială, cea mai stupidă scenografie pe care am văzut-o vreodată. A apărut băiatul în costumul roz de domnul Goe, cu pantaloni scurți, fără tricou, cu burtica la vedere, cu părul lung, cu ochelari, iar la final o fată l-a murdărit cu motorină sau ceva pe burtă. Nimeni n-a înțeles nimic. Cel mai tare mă distrează fanii din străinătate ai Eurovisionului, care consideră momentul ăla drept cea mai slabă prestație a României. Anul ăsta zic: "a, România a progresat mult de când l-au trimis pe băiatul ăla îmbrăcat în roz". Cel mai trist e că Theodor vine din lumea teatrului și ar fi putut face mult mai multe cu momentul lui. Ar fi putut să se îmbrace mai de Doamne-ajută, în primul rând, și să apară manevrat ca o marionetă de acea fată. Ar fi putut să aibă o coregrafie de-a șoarecele și pisica, gen Michael Jackson și Tatiana în The Way You Make Me Feel. Oricum, trist, foarte trist. Dar vă rog, reascultați piesa; ar fi putut să fie un cu totul alt rezultat. Așa, a luat impresionantul scor de 0 puncte.

14. 2014: Paula Seling și Ovi, Miracle. Locul 12. Au luat locul 2 în semifinala lor. Erau la a doua participare după succesul din 2010. Mult mai slab. Ca o continuare slabă a unui film de succes. Nu cred că mai ascultă cineva piesa asta azi. Dar locul a fost decent.

13. 2015: Voltaj, De la capăt. Locul 15. Voltaj e o trupă mare în România, piesa e emoționantă, dar nu mi s-a părut niciodată potrivită pentru Eurovision. Totuși, e o piesă pe care toată lumea ar recunoaște-o în țară.

12. 1998: Mălina Olinescu, Eu cred. Locul 22. Ce talent alea Mălina! Și ce poveste tristă... Țin minte că am sunat de pe telefonul cu rotiță ca să votez pentru ea în selecția națională. E, totuși, un șlagăr clasic la noi.

11. 2012: Mandinga, Zaleilah. Locul 12. O piesă decentă, de Eurovision, fără a avea vreodată pretenția că ar putea rupe tot.

10. 2003: Nicola, Don't Break My Heart. Locul 10. Mi-a plăcut atunci, îmi place și acum, top 10 e absolut onorabil. Doar că ascultând piesa peste ani, mi se pare că Nicola avea o voce prea stridentă, de pisică pe acoperișul fierbinte. Oare ar fi fost mai sus cu o altă voce?

9. 2000: Taxi, The Moon (Luna). Locul 17. Eu am rămas îndrăgostită de piesa asta, chiar dacă multe lume nu și-o mai amintește. Am votat pentru ei în selecția națională. Atunci au cântat în română. Piesa are intervenții superbe la nai. Apoi au fost isteți și au cântat în engleză în concurs, pentru a rezona cu mai multă lume. Și au luat 12 puncte de la Macedonia. O mică bijuterie care ar trebui redescoperită.

8. 2022: WRS, Llamame. Locul 18. Un hit de vară, o participare decentă. Îmi face plăcere s-o reascult. Deși... eu aș fi trimis-o pe Dora Gaitanovici să ne reprezinte.

7. 2017: Ilinca feat. Alex Florea, Yodel It! Locul 7. O piesă fresh, e o bucurie să o reasculți. E și ciudată, și catchy, e fix ce trebuie pentru Eurovision. Mi-aș fi dorit ca Ilinca să fie un star mai mare în România decât e acum. Dar poate nu e timpul pierdut. 

6. 2009: Elena Gheorghe, Balkan Girls. Locul 19. Cum de nu a fost piesă de top 10? Nu-mi explic. Piesă bună, voce bună, fata superbă. Aici ceva n-a funcționat cum trebuie. Nu există vară în care să nu vreau să reascult piesa asta. Păcat, merita mai mult.

5. 2006: Mihai Trăistariu, Tornero. Locul 4. Foarte bună prestația. A rămas un hit peste ani.

4. 2005: Luminița Anghel și Sistem, Let Me Try. Locul 3. Iconic. O piesă care ar fi putut să câștige, dar a fost departe (Helena din Grecia, My Number One, a avut 230 de puncte, Malta cu ceva baladă de care nu-și amintește nimeni a fost pe 2 cu 192 de puncte, iar ai noștri au avut 158 de puncte). OK, ar fi trebuit să fie măcar pe locul 2. În zi de azi regret că Sistem nu a putut să facă show-ul cu flăcări pe care îl planificaseră. 

3. 2010: Paula Seling și Ovi, Playing With Fire. Locul 3. Superb, minunat, un hit peste timp. Atunci a câștigat Lena din Germania cu Satellite (246 de puncte), Turcia a luat 170 (dar nu-mi amintesc piesa), iar noi am avut 162. Deci aproape de locul 2.

2. 2026: Alexandra Căpitănescu, Choke Me. Predicție de top 5. La toate spectacolele pre-party, dar și la repetiții, Alexandra s-a impus în fața fanilor drept cea mai bună vocalistă din concurs. Piesa e rock, fresh, un pic controversată, e fix ce trebuie pentru Eurovision. Eu am dezvoltat o mică obsesie, recunosc, și sunt foarte implicată emoțional anul ăsta. Finlanda e marea favorită, dar piesa noastră e mult mai mult genul meu. Alexandra merită să fie recunoscută ca o Lady Gaga de Europa. Copiii ăștia au între 19 și 22 de ani și sper să facă o carieră internațională. Pe segmentul de tineret, piesa asta rupe. Mă bucur că voi vedea concursul live (mă gândesc că nu se va petrece vreun episod catastrofal care să ne împiedice să ajungem în finală).

1. 1994: Dan Bittman, Dincolo de nori. Locul 21. Poate nu știați, dar Dan Bittman ne-a reprezentat la Eurovision. El a cântat bine, era în floarea vârstei, dar pur și simplu n-a prins. Poate dacă ar fi fost parțial în engleză? Poate pe atunci abia scoteam capul în lume? Oare câți nu știau unde e România pe hartă? Atunci a câștigat Irlanda cu Rock 'n Roll Kids (o bijuterie de piesă!), iar Dan era din același film. Oricum, e una dintre cele mai frumoase melodii românești din toate timpurile. Aranjamentele ulterioare au fost mai bune decât cel prezentat în concurs. Las aici link la înregistrare:

https://www.youtube.com/watch?v=Zpp_zOTz7FY

duminică, 12 mai 2024

Top 20 Câștigători alternativi ai Eurovisionului

În fiecare an, după Eurovision se aude corul bocitorilor care spun că nu a câștigat cine trebuie, cel mai bun cântec, adică... cine ar fi vrut ei. Și e normal să fii dezamăgit când preferații tăi nu câștigă. Mi s-a întâmplat și mie de multe ori. Ce nu o să fac niciodată e să găsesc conspirații - gen: muzica nu contează, oricum e un concurs politic. De exemplu, e plin netul de britanici care nu înțeleg de ce nu au luat niciun punct de la public ieri și dau vina pe antipatia pe care ar avea-o toată lumea față de ei de când au ieșit din UE. Ei, sunt și destui britanici care recunosc că au avut o prestație penibilă. Dar divaghez.

Acest articol e o colecție de cântece care mi-au plăcut mie de-a lungul timpului și care cred că ar fi putut să câștige, într-un anumit context. Pe unii dintre artiștii enumerați îi consider câștigători morali și cred că le-a fost furată victoria, iar pe alții îi consider doar ghinioniști - au avut o piesă bună într-un an în care câștigătorul a fost excelent. Voi face mereu această distincție.

Să începem.

20. Moldova, Zdob și Zdub, Boonika bate doba, 2005. A câștigat Helena Paparizou, cu My Number One. Un cântec câștigător care a făcut carieră, dar care poate fi contestat. Iar Boonika a făcut carieră și ea. O aștept cu drag în concertele zdubilor.


19. Moldova, Zdob și Zdub & Frații Advahov, Trenulețul, 2022. A câștigat Ucraina, prin Kalush Orchestra, Stefania. Mie îmi place mult Stefania, dar zdubii au câștigat televotul! Bine, juriul n-a înțeles aproape nimic. Un cântec vesel, pe care noi, ca români, îl vom reasculta la nunți, la sărbătorirea unirilor etc.


18. România, Mihai Trăistariu, Tornero, 2006. A câștigat Finlanda, prin Lordi, Hard Rock Hallelujah, unul dintre cele mai celebre cântece de la Eurovision. Dar pentru cei care au alte gusturi, Tornero ar fi fost o alternativă acceptabilă. Mai am un cântec care cred că ar fi trebuit să câștige anul ăla - citiți cu răbdare și ajungeți și acolo.



17. Azerbaijan, Safura, Drip Drop, 2010. Un cântec pe care poate doar eu l-am ținut minte, dar care mi s-a părut foarte bun de la prima audiție. A câștigat Lena din Germania, cu Satellite, care e un cântec nici prea-prea, nici foarte-foarte.


16. Armenia, Rosa Linn, SNAP, 2022. Piesa asta a fost pe locul 20, dar, dacă ne uităm pe ascultări și pe banii făcuți de artistă, atunci e câștigătoarea incontestabilă. E genul de cântec care a devenit viral pe Tik Tok și acum e al doilea cel mai ascultat din istorie de la Eurovision, după Arcade. Dar a câștigat Ucraina, cu Kalush Orchestra, Stefania.

15. Australia, Dami Im, Sound of Silence, 2016. Australia a terminat pe locul 2, iar cum mie nu-mi place în mod deosebit cântecul câștigător - Ucraina, Jamala, 1944 - cred că alternativa ar fi fost mai bună. Pe de altă parte, cum ar fi fost să câștige Australia? S-ar fi dus toți artiștii până acolo? Dintre multe voturi acuzate a fi politice, în acel an am tendința să cred asta, pentru că era după invazia lui Putin în Crimeea. Și nu, nu cred că Stefania a câștigat tot ca urmare a invaziei Rusești; cred că a câștigat pe merit, doar că marja a fost mai mare pe fondul războiului.


14. UK, Gina G, Ooh, Aah... Just A Little Bit, 1996. Cântecul ăsta îl știți de pe canalele muzicale. Iar câștigătorul a intrat într-un con de umbră. Sau chiar a fost dat uitării. Câștigase Eimear Quinn, din Irlanda, cu The Voice. Gina G a fost pe locul 8.


Vă pun și câștigătorul, ca să vedeți.



13. Franța, Sandrine François, If faut du temps, 2002. Veți avea impresia că o auziți pe Céline Dion. E cântecul de pe locul 5, dar e mult mai bun decât cel de pe locul 2, de exemplu. Iar câștigătorul e cel mai straniu din istorie. Se zice că numai Letonia s-a oferit să organizeze. A câștigat Marie N, cu cântecul I Wanna.


Uite, ea a câștigat:


12. UK, Cliff Richard, Congratulations, 1968. Toată lumea din UK sărbătorește ocaziile deosebite din viața lor cu cântecul ăsta care a fost pe locul 2, la un punct distanță de câștigător, într-o vreme când concursul era cu totul altfel. A câștigat Spania, prin Massiel și piesa La, la, la, un cântec care apare la curiozități, pentru că se zice de 138 de ori la. Există suspiciuni că Generalul-dictator Franco a plătit unii membri ai juriului.



11. Suedia, Cornelia Jacobs,  Hold Me Closer, 2022. E unul dintre cântecele mele preferate de la Eurovision, chiar dacă a terminat pe locul 4. Când am fost în Islanda, se difuza la radio de câteva ori pe zi. În anul în care a câștigat Stefania, concurența a fost acerbă. 



10. Spania, Chanel, SloMo, 2022. Locul 3 în competiție, dar ce show! Tot în anul Stefaniei.

 
9. Romania, Paula Seling & Ovi, Playing with Fire, 2010. Am simțit în acel an mai mult decât oricând că am fi putut câștiga. România a fost pe locul 3, iar Germania a câștigat prin Lena, Satellite.


8. Finlanda, Kaarija, Cha Cha Cha, 2023. Eu n-o contest pe Loreen, din Suedia, cu al ei Tattoo, dar piesa asta din Finlanda e o nebunie. Un cântec de petrecere absolut inedit. A și câștigat votul publicului și a terminat pe locul 2. Ca de obicei, juriul de specialitate nu prea înțelege piesele astea. Cum ar fi putut câștiga Finlanda? Dacă prima parte - cea tehno - a piesei ar fi fost mai scurtă sau dacă ar fi avut refrenul mai repede, cumva.


7. Croația, Baby Lasagna, Rim Tim Tagi Digi, 2024. Cântecul ăsta care a pierdut finala ieri, deși a câștigat votul publicului, mă obsedează. Îmi închipui un mix de petrecere cu Rim Tim și Cha Cha Cha - o nebunie! După cum știți, a câștigat Nemo, din Elveția, cu The Code; nu-i rea piesa, dar nu e un câștigător incontestabil.



6. România, Luminița Anghel & Sistem, Let Me Try, 2005. Încă o piesă cu care am fost aproape să câștigăm. Poate dacă i-ar fi lăsat organizatorii pe Sistem să-și facă showul cu foc, cum era planificat... Am terminat pe locul 3 în anul Helenei Paparizou.



5. Rusia, Dima Bilan, Never Let You Go, 2006. Eu am intrat în clubul Lordi hard rock ulterior (poate pentru că încă nu văzusem Lord of the Rings). În acel an am votat cu Dima. Încă ascult frecvent piesa asta.



4. Franța, Barbara Pravi, Voilà, 2021. Barbara a fost pe locul 2, francezii se simt pe vecie nedreptățiți și sunt foarte mândri de cântecul ăsta. E un cântec care ar fi câștigat în oricare alt an, dacă nu ar fi concurat cu Måneskin, Zitti e buoni.


3. Franța, Slimane, Mon amour, 2024. Apropo de a-i nedreptăți pe francezi: nu înțeleg cum juriile de specialitate nu au prea văzut valoarea acestui cântec. Slimane a câștigat acum câțiva ani The Voice și a fost cel mai bun vocalist din concurs. Momentul ăla a cappella pe care l-a introdus pentru finală a fost absolut magic. Cel mai bun cântec pentru mine anul ăsta. Vă reamintesc că a câștigat Nemo din Elveția.


2. Italia, Domenico Modugno, Nel Blu Dipinto Di Blu, 1958. Da, cântecul pe care îl știți ca Volare, a participat la Eurovision și a ieșit pe locul 3. Dar precis nu știți mare lucru despre André Claveau, din Franța, care a câștigat cu Dors, mon amour, nu?


1. Cipru, Eleni Foureira, Fuego, 2018. Piesa asta mi se pare chintesența Eurovisionului. Totul a fost perfect. Și totuși, cum de a câștigat Israel, cu prostioara aia de Toy, cântată de Netta?! În fine, cea mai mare nedreptate de la Eurovision pentru mine asta e.


Ș-am încălecat pe-o șa... :)

sâmbătă, 11 mai 2024

Eurovision 2024

 Yay! E ziua finalei Eurovision și comentez live, ca de obicei.

În paranteză fie spus, avem bilet de avion spre Malmo, dar n-am prins bilete la show și am decis să nu mai merg. Doar că, pe ultima sută de metri, s-a dovedit că localnicii fac rost de bilete... Deci am învățat o lecție - du-te, poate pică ceva. Aud că favorita în seara asta e Croația, deci deja încep să-mi fac planuri. La anul aș putea merge cu mașina la Zagreb, cu sau fără bilet în sală...

*

E un an în care România nu participă, pentru că n-am vrut să cheltuim acești bani. 400k. Sau poate e un eveniment prea progresist pentru covrigarul care a luat decizia asta? Prin urmare, nici nu se transmite la TVR și trebuie să ne uităm pe net.

*

Avem și o premieră ciudată: Olanda a fost descalificată. Solistul a fost acuzat de ceva - nu se știe ce - de către o membră a echipei de producție. Eu îmi închipui o agresiune fizică, dar habar n-am. Băiatul ăla părea un mare fulg de zăpadă îmbrăcat într-o salopetă albastră cu umeri supradimensionați. Dracu' știe de ce a fost în stare. Piesa nu era rea. Un fel de Insieme pentru generația Z... sau Alpha? Europa-pa.

Ready?

*

Un bun-venit din partea Prințesei Suediei. Frumos. Suedia și Irlanda au cel mai mare număr de victorii din istorie, deci Suedia e mare fan Eurovision. Ziceau prezentatoarele în timpul semifinalei 2 că abia așteaptă să bată Irlanda. Și așteptăm prezența ABBA. 50 de ani de la victoria lor cu Waterloo!

Concurenții defilează pe o serie de hituri ale formațiilor suedeze.

*

Pfff, mă chinuiam să-mi dau seama de unde o știu pe prezentatoarea blondă. O cheamă Malin Akerman și a fost Lara Axelrod în Billions.

O mică secvență cu Cezar Ouatu într-un colaj cu niște note înalte cântate de-a lungul timpului. Cool.

Suedia. Reprezentată de Mărcuș și Martinuș, de la showul de talente dintr-un liceu de provincie din anii 2000. O piesă care nu spune nimic. Aș putea doar să spun că, pe lângă ce va urma, asta e o prestație cuminte :).

Ucraina. Pe una dintre fete o cheamă Alyona Alyona. Dacă e cea care seamănă cu Netta, înțeleg de ce. OK, nu-i o piesă rea. Are combinația de stiluri din Stefania și o solistă bună, care amintește de Jamala.

Germania. Nu m-am documentat, dar din imagini trag concluzia că Isaak a fost un cântareț de stradă, care a lovit jackpotul la selecția națională. A făcut fum pe scenă. Ceea ce-mi amintește pe pe Sistem nu i-au lăsat în 2005 să facă show cu foc. Show ca lumea, nu ce a avut băiatul ăsta. Piesa e mai bună decât a Suediei, dacă ajută la ceva.

Luxemburg. Imaginea din clipul de prezentare și cea de pe scenă sunt foarte diferite. De la liceancă la divă. Cântec în franceză, cu un pic de engleză. Destul de dansant. La fiecare cântec mă întreb: ar merita să câștige? Ti-ar plăcea să trebuiască să ți-l amintești (pentru că-mi voi aminti câștigătorii pentru totdeauna)? Ei, uite, e un cântec care nu-mi displace. Dar dacă câștigă Luxemburg și organizează, precis nu merg la ei. Nu vreau să știu cât ar costa o noapte de cazare... Am constatat că acest cântec e mai grecesc decât cântecul Greciei.

Israel. Eden Golan, Hurricane. Mi-a plăcut tot la această prestație. E în top 3 la casele de pariuri.

Lituania. Băiatul ăsta ar trebui să se ia de mână cu ăia doi suedezi și să-și facă un boy band în 3.

Spania. Raffaella Carra (RIP) de Spania. E imposibil să ratezi asemănarea. Dar piesa mă duce cu gândul la Alize. Acompaniată de doi vikingi de bordel - poate ar fi fost și alte variante... Piesa e dansantă, mă aștept s-o mai aud pe radio. Se pare că a creat o dezbatere în Spania. Zorra (vulpe), înseamnă în argou bitch și e un cuvânt rău, dar masculinul zorro e un titlu de glorie.

Estonia. Mda, nu știu exact ce a fost asta. Thank you, next!

Irlanda. Săptămâna trecută am fost în Scoția (voi scrie în curând despre asta) și am participat la festivalul focului, Beltane. E inspirat de tradițiile celtice. Ca personaje principale, aveau un om verde și o regină a naturii (acolo era mai benignă). Cam asta vedem și aici, că doar și irlandezii au strămoși celți. Sugerez organizatorilor Beltane să-i invite pe ăștia anul viitor. Eu n-am fost impresionată de acel festival. Mi-aș fi dorit mai mult foc și mai multă muzică. Un crown the witch s-ar potrivi. Genul de prestație care le face pe pensionarele din România, bietele, să se oripileze degeaba. Mno, fiecare după cât înțelege.

Letonia. Dacă ascultați piesa asta vă va face o impresie mult mai bună decât dacă-l și vezi pe solist. Acuma, mno,  nu găseai altă ținută? Parcă ești din armata de harkoneni a lui Britney Spears...

Grecia. Mă gândesc că această piesă va atrage atenția maneliștilor din România, care ar putea copia din ritm și adapta versurile. Dacă nu știi ce asculți, probabil că te întrebi de când există R&B în Orientul Mijlociu.

UK. Luați-l și pe ăsta în boy band, să fie 4. Decorul ăla parcă e budă publică, I'm sorry. Șanse mari de 0 puncte.

Norvegia. Am făcut un quiz pe Wizzair despre Eurovision. N-am știut răspunsul la întrebarea: ce țară a fost pe ultimul loc de cele mai multe ori? (Am zis UK). Surprinzător, Norvegia, chiar dacă a și câștigat de câteva ori. De data asta văd urmași ai vikingilor, cu influențe rock. Asemănător cu Irlanda, cumva. Tot ceva poveste medievală. Și, surpriză! Am verificat și am găsit asta: Cântecul se bazează pe o baladă medievală scandinavă, veche de aproape o mie de ani, numită Møya i ulveham (Fata în blană de lup), care povestește istoria unei tinere fecioare care este transformată într-un ac, un cuțit și o sabie de către mama sa vitregă rea.

Italia. Nici prea-prea, nici foarte-foarte. Scenografia îmi amintește de momentul lui Ester Peony.

Serbia. Ceva cu stele și anxietate. Lumea e în flăcări, chiar și florile. Lila ramonda e un fel de panseluță simbol național în Serbia. Iar Teya Dora e cel mai ascultat artist balcanic pe Spotify, cică (parcă aș vrea să mai verific).

Finlanda. Piesa de anul trecut a fost un fenomen, dar era compusă din două părți - cea bună fiind a doua. Piesa actuală amintește de prima parte a celei de anul trecut. Ceva cu niște băieți șozi. Aproape că ai zice că e la mișto, dar cred că pur și simplu ăsta e stilul trupei, atâta pot... Nu mai bine un hard rock cinstit, Finlanda, ca pe vremuri?

Portugalia. Sorry, dar deja am uitat piesa.

Armenia. Au dat ceva petrecere muntenească...cred? Un fapt interesant: a doua cea mai ascultată piesă de la Eurovision pe Spotify, după Arcade, e SNAP, de Rosa Linn, care a reprezentat Armenia în 2022 și a terminat pe locul 20. Acum e, probabil, milionară (piesa a fost ascultată de peste 1 miliard de ori).

Cipru. Era cazul să reveniți la modelul de succes Eleni Foureira, cu o fata faină care cântă și dansează cu o trupă în spate. Merge pe radio, ca revenge song.

Elveția. Se poate și boy band de 5. Dar ăsta n-o să vrea, pentru că are șanse mai mari pe cont propriu. Cumva e în top 3 la pariuri. Îl cheamă Nemo... Mda, parcă e un peștișor roșu. Sau ceva din Visul unei nopți de vară... E a doua oară când aud piesa și, deși nu mi-am propus, am reținut refrenul. Deci e ceva aici.

Slovenia. Greu cu cântecele în limbi de circulație locală. Cea mai mare parte a piesei, solista a părut o focă eșuată. Am avut bunăvoința să caut despre ce e cântecul. E inspirat din povestea unei femei arse pe rug în secolul XV. Așa se explică țipetele de la sfârșit, cred.

Croația. Cântecele parodie nu prea câștigă Eurovisionul. Ținutele popular-imperiale or fi la mișto, dar ilustrează bine versurile: sunt băiat mare, plec de acasă, mi-am vândut vaca, o să-mi dor de pisică, sunt cam anxios. Numele de scenă pare bășcălie - Baby Lasagna. Ar fi un câștigător în stilul Lordi. Adevărul e că n-ai cum să ignori această piesă. Rim tim tagi digi rim tim tim.

Georgia. Umm... parcă ei au fost supriza din semifinală că s-au calificat. Ușor de uitat.

Franța. Azi mi-a zis cineva pe net că îi place piesa Franței. Slimane a câștigat Vocea Franței și se vede. Și da, îmi place și mie piesa, foarte mult. O voi reasculta. Dacă aș putea vota, aș vota cu Franța.

Austria. Primul lucru la care m-am gândit e că acest cântec e anacronic și l-am putea vedea luna viitoare la We Love Retro. Nu mai trebuie să așteptăm 20 de ani.

*

OK, asta a fost tot. Deci... ca top personal: Franța, Croația, Israel, Ucraina, Letonia, Elveția, Cipru, Spania. Dar: Croația are un cântec de Eurovision. Franța are un cântec fain, dar mai ales dacă vorbești franceză. Israelul o să-și ia voturi de simpatie, dar și mult hate. Urmează partea cea mai interesantă.

*

Pe ABBA nu i-au putut reuni, dar a venit Conchita Wurst, hahaha! Puteau să facă momentul cu 4 câștigători din Suedia, de exemplu. Loreen e regina Eurovisionului; oare nu va avea niciun rol?

*

A, ba da, a avut momentul ei.

*

Două detalii despre Luxemburg: n-au mai participat de 30 de ani, iar in 1988 Lara Fabian a concurat pentru ei.

*

După primele 5 țări, juriile par a fi favorabile Elveției.

*

Mă uit la delegațiile care primesc 12 puncte și văd oameni care primesc parcă o injecție cu... fericire. În ce context te mai poți bucura așa de tare, repetat? Doar că e toată lumea conștientă că punctele de la public pot aduce pe cineva de pe locul 10 pe locul 1...

În sfârșit niște punctaje maxime pentru Franța...

*

12 puncte de la Elveția pentru Grecia? Abia au reacționat. Or fi crezut că e o greșeală.

*

Cel mai detestat om din sală e șeful de la organizare, pentru că a descalificat Olanda. Oare nu e același individ care ne-a penalizat acuzându-ne că ne-am dat 12 puncte cu Moldova?

*

Când văd câte ture de 12 puncte ia Elveția, îmi amintesc că e o țară cu mulți vecini :) Și poate s-au oferit să organizeze, că doar au bani.

Avansul Elveției după punctele de la juriu e destul de mare. 147 de puncte. Dar sunt multe puncte de dat de public, 2479. Deci poate nu e un avans semnificativ. Să vedem.

*

Norvegia - 4 puncte. Slovenia - 12 puncte. Georgia - 19. Austria - 5. Spania - 11. Germania - 18. Portugalia - 13. Ouch. Pare că sutele de puncte vor merge la favorite.

*

UK - 0 puncte. De așteptat. Nici comunitatea gay nu e prea mândră de prestația voastră, sorry.

*

323 puncte pentru Israel! Da, e un cântec bun.

*

307 puncte pentru Ucraina! Nu contest.

*

Acum e-acum. Croația? 337 puncte. Franța are nevoie de 329. Elveția de 182.

*

Franța: 227. Dacă le-aș fi adunat pe celelalte, aș fi știut câte au rămas pentru Elveția...

*

Elveția: 226. We have a winner. 44 de puncte distanță față de Croația. The Code este despre a-ți găsi fericirea, când rezolvi o mare dilemă. Nemo și-a dat seama că e non-binar și a câștigat claritate. Acum și Eurovisionul. Este un artist care cântă la mai multe instrumente și care a creat un cântec eclectic. Uite, nici cântecul nu poate fi pus într-o singură categorie. Va fi un hit internațional? Nu știu. Dar cu siguranță nu-mi afectează topul 20 pe care l-am făcut anul trecut.


Hai să reascultăm melodia.


PS: Precis nu văd Eurovisionul viitor, că, deh! cât e cazarea in Elveția?!

duminică, 11 iunie 2023

Top 20 câștigători ai Eurovisionului

Mi-a luat ceva vreme, dar mi-am creat topul. De acum încolo, când văd articole despre asta, pot să dau un reply cu acest link. Că doar fiecare are dreptul să fie subiectiv...


20. 1964. Italia. Gigliola Cinquetti, Non ho l’étà


19. 2023. Suedia. Loreen, Tattoo


18. 2007. Serbia. Marija Šerifović, Molitva



17. 2022. Ucraina. Kalush Orchestra, Stefania


16. 1988. Elveția. Céline Dion, Ne partez pas sans moi



15. 1990. Italia. Toto Cutugno, Insieme: 1992




14. 1998. Israel. Dana International, Diva





13. 2005. Grecia. Helena Paparizou, My Number One


12. 1965. Luxemburg. France Gall, Poupée de cire, poupée de son



11. 1994. Irlanda. Paul Harrington și Charlie McGettigan, Rock ‘n’ Roll Kids



10. 1987. Irlanda. Johnny Logan, Hold Me Now



9. 2003. Turcia. Sertab Erener, Everyway That I Can





8. 2004. Ucraina. Ruslana, Wild Dances


7. 2006. Finlanda. Lordi, Hard Rock Hallelujah



6. 2017. Portugalia. Salvador Sobral, Amar pelos dois



5. 2019. Olanda. Duncan Laurence, Arcade 



4. 1974. Suedia. ABBA, Waterloo





3. 2021. Italia. Måneskin, Zitti e buoni



2. 2012. Suedia. Loreen, Euphoria



1. 1995. Norvegia. Secret Garden, Nocturne





La finalul zilei, asta-i piesa pe care o ascult când ajung în peisaje senzaționale, piesa pe care aș vrea să adorm, piesa pe care îmi închipui că ar cânta-o zâna bună, dacă zânele ar exista. Până la urmă, acesta este singurul cântec transcendental de pe listă. 









duminică, 21 mai 2023

Iar câștigătorul este...

Primul Eurovision pe care mi-l amintesc este cel din 1992, când a câștigat Linda Martin, din Irlanda, care a venit apoi să cânte la Cerbul de Aur. Comentez pe blog din 2008. Și mi-am propus de ceva vreme să trec în revistă toți câștigătorii Eurovision. Dacă mă întrebați care sunt piesele mele preferate de la Eurovision, pot să enumăr câteva, dar nu am un top clar conturat în minte. Poate după recensământul de mai jos pot să-mi fac o listă scurtă și apoi să lucrez la un top.


Ce e cu postarea asta? Voi asculta toți câștigătorii Eurovisionului și le voi da un calificativ pe scala:
Oh, yeah!
OK
Meah
WTF

Să începem.

1956. Elveția. Lys Assia, Refrain. Franceză. Verdict: OK. Desprinsă direct din Singin' in the Rain.

1957. Olanda. Corry Brokken, Net als toen. Olandeză. Verdict: OK. Tot din Sound of Music, Singin' in the Rain. Un pic mai elaborată. Traducere: "La fel ca atunci".

1958. Franța. André Claveau, Dors, mon amour. Franceză. Verdict: Meah. Vezi mai sus. Un cântec al epocii. Un Gene Kelly francez. Versurile sunt meah după standardele de azi.

1959. Olanda. Teddy Scholten, Een Beetje. Olandeză. Verdict: OK. Traducere: "Puțin". Cred că tot deceniul ăsta a fost la fel. Aș putea spune de aici încolo doar dacă artista seamănă mai mult cu Julie Andrews sau cu Debbie Reynolds. Rimele în olandeză sunt ciudățele.

1960. Franța. Jacqueline Boyer, Tom Pillibi. Franceză. Verdict: Meah. Julie Andrews. Un cântec despre Tom Pillibi, un crai.

1961. Luxemburg. Jean-Claude Pascal, Nous, les amoureux. Franceză. Verdict: OK. De acum voi zice în loc de Gene Kelly francez Jean-Claude Pascal. Sau Charles Aznavour.

1962. Franța. Isabelle Aubret, Un premier amour. Franceză. Verdict: OK. Parcă ne-am desprins de zona de musical și am intrat în muzica ușoară. Un pic m-a deranjat repetarea de 3 ori a unor cuvinte.

1963. Danemarca. Grethe și Jørgen Ingmann, Dansevise. Daneză. Verdict: Oh, yeah! Hopa, lume nouă! Traducere: "spectacol de dans". Fresh. Probabil o revelație pentru vremea respectivă. Ar putea fi coloană sonoră, pentru o pleiadă de filme. Un western? Un Tarantino?

1964. Italia. Gigliola Cinquetti, Non ho l’étà. Italiană. Verdict: Oh, yeah! Cred că a fost una dintre primele Eurovision darlings. "Nu am vârsta să ies singură cu tine". A câștigat la 17 ani. Aparariția artistei la Torino în 2022 a fost foarte frumoasă.

1965. Luxemburg. France Gall, Poupée de cire, poupée de son. Franceză. Verdict: Oh, yeah! Primul superhit Eurovision pentru mine. France Gall (cea cu Ella, elle l'a) avea 18 ani. Cântec de Serge Gainsbourg.

1966. Austria. Udo Jürgens, Merci, Chérie. Germană, franceză. Verdict: OK. Un băiat la pian și prima piesă bilingvă (bine, în franceză avem merci, cherie, adieu).

1967. Marea Britanie. Sandie Shaw, Puppet on a String. Engleză. Verdict: Meah. Welcome to the party, UK! Cântec cunoscut, dar deja cam simplist, dacă îl comparăm cu anii trecuți. Artista avea 20 de ani. A fost prințesa desculță a pop-ului britanic în anii '60.

1968. Spania. Massiel, La, la, la. Spaniolă. Verdict: Meah. Prima înregistrare color. Majoritatea cântecului e la, la, la. Se zice la de exact 138 de ori. Da, lumea le-a numărat. Are un pic și din Beatles, și din Angela Similea.

1969-1. Spania. Salomé, Vivo cantando. Spaniolă. Verdict: WTF. Prima țară care își apără titlul. Și, poate, cea mai slabă piesă de până acum. De văzut și imaginile.

1969-2. Marea Britanie. Lulu, Boom Bang-a-Bang. Engleză. Verdict: WTF. Luați o bere și clătinați-vă de la stângă la dreapta. Lulu a devenit o artistă foarte cunoscută - în general, îmi place mult de ea. Pe atunci avea 21 de ani. Știu că englezilor pe place piesa asta, dar, really?

1969-3. Franța. Frida Boccara, Un jour, un enfant. Franceză. Verdict: Meah. O voce bună. Versuri à la Păunescu.

1969-4. Olanda. Lenny Kuhr, De Troubadour. Olandeză. Verdict: Meah. Tot de Cenaclul Flacăra îmi amintește.

1970. Irlanda. Dana, All Kinds of Everything. Engleză. Verdict: Meah. Julie Andrews. Alternativa la My Favorite Things. Parcă e Eurovision Junior. Dana avea 18 ani.

1971. Monaco. Séverine, Un banc, un arbre, une rue. Franceză. Verdict: OK. Un pic ca la Cântarea României, dar cu versuri drăgălașe.

1972. Luxemburg. Vicky Leandros, Après toi. Franceză. Verdict: OK. Ăsta e ce ar numi Moculescu un șlagăr. Voce bună. Melodie în ton cu vremurile.

1973. Luxemburg. Anne-Marie David, Tu te reconnaîtras. Franceză. Verdict: Oh, yeah! Nu știu cum de nu știam piesa asta. Unul dintre cele mai bune cântece de până acum. Și o super voce.

1974. Suedia. ABBA, Waterloo. Engleză. Verdict: Oh, yeah! Primul grup care a câștigat. Restul e istorie.

1975. Olanda. Teach-In, Ding-a-dong. Engleză. Verdict: Oh, yeah! Ăștia-s parcă ABBA reloaded. Multă veselie.

1976. Marea Britanie. Brotherhood of Man, Save Your Kisses for Me. Engleză. Verdict: Oh, yeah! Foarte drăguț. Britanicii se mândresc cu cântecul ăsta. Un clasic al Eurovisionului.

1977. Franța. Marie Myriam, L’oiseau et l’enfant. Franceză. Verdict: OK. Marie avea 20 de ani fără o zi când a câștigat, dar nimic nu-i trădează vârsta. Un cântec cvasi-necunoscut, dar, totuși, frumos. Bag seama că atunci se cânta foarte metaforic. Copilul, pasărea. Ca la noi "Copacul'. Doar că noi aveam cenzura comunistă.

1978. Israel. Izhar Cohen și The Alphabeta, A-Ba-Ni-Bi. Ebraică. Verdict: OK. Atunci când iubirea e interzisă, poți crea un limbaj secret. De exemplu, poți să pui după fiecare vocală un B și să repeți acea vocală. "Te iubesc" în ebraică devine a-ba-ni-bi o-bo-he-bev o-bo-ta-bach. Nu prea avea cum să devină hit internațional, pentru că nu înțelegem cuvintele.

1979. Israel. Gali Atari și Milk & Honey, Hallelujah. Ebraică. Verdict: Meah. Un cântec vesel. Zice că cu un singur cuvânt binecuvântăm cerul și păsările și fluturii și mergem pe stradă bucuroși. Au păstrat titlul acasă.

1980. Irlanda. Johnny Logan, What’s Another Year. Engleză. Verdict: Oh, yeah! Unul dintre hiturile Eurovisionului. Ce tânăr și frumușel era Johnny Logan! 26 de ani.

1981. Marea Britanie. Bucks Fizz, Making Your Mind Up. Engleză. Verdict: WTF. N-ați auzit de cântecul ăsta, pentru că e jenant. Rock 'n' roll la 20 de ani după ce era la modă. Hai, că aș putea trece cântecul cu vederea... Dar coregrafia?!

1982. Germania. Nicole, Ein bißchen Frieden. Germană. Verdict: Meah. Un pic de pace, un pic de fericire, eu sunt doar o fată cu un cântec... Cam anacronic și pentru deceniul ăla.

1983. Luxemburg. Corinne Hermès, Si la vie est cadeau. Franceză. Verdict: Meah. Probabil n-ați auzit de piesa asta. Era de un loc 2 la Mamaia, așa. She's got the look.

1984. Suedia. Herreys, Diggi-Loo Diggi-Ley. Suedeză. Verdict: WTF. Vedeți câte titluri dubioase erau pe vremuri? Cântec numai bun pentru emisiunile pentru copii. De văzut coregrafia și prezența scenică.

1985. Norvegia. Boddysocks!, La det swinge. Norvegiană. Verdict: Meah. "Let it swing". N-aveau cum să facă carieră în afara Norvegiei.

1986. Belgia. Sandra Kim, J’aime la vie. Franceză. Verdict: Meah. A câștigat la 13 ani, chiar dacă piesa spune că are 15 și arăta de 16... Nu înțeleg de ce zice "j'aime LES vie". Oricum, multă energie și veselie.

1987. Irlanda. Johnny Logan, Hold Me Now. Engleză. Verdict: Oh, yeah! S-a întors Johnny, cu un cântec încă și mai bun. Regele Eurovisionului.

1988. Elveția. Céline Dion, Ne partez pas sans moi. Franceză. Verdict: Oh, yeah! În cazul în care mai este cineva care nu știe asta, Céline Dion a câștigat Eurovisionul pentru Elveția. Îmi face plăcere să reascult cântecul ăsta.

1989. Iugoslavia. Riva, Rock Me. Croată, engleză. Verdict: OK. O apariție surprinzătoare. Probabil nici n-ați știut că Iugoslavia a participat la Eurovision din 1961. Era și timpul pentru o victorie, nu?

1990. Italia. Toto Cutugno, Insieme: 1992. Italiană, engleză. Verdict: Oh, yeah! Un cântec pe care îl știu toți românii, că doar Toto a venit des pe la noi. Ar putea fi imnul Europei.

1991. Suedia. Carola, Fångad av en stormvind. Suedeză. Verdict: OK. De remarcat energia dintr-un cântec din care nu înțelegi nimic. Și uitați-vă la back-up dancers. Ea e o cântăreață foarte bună.

1992. Irlanda. Linda Martin, Why Me?. Engleză. Verdict: Oh, yeah! Îmi amintesc piesa și cântăreața, pentru că a fost invitată la Cerbul de Aur. De atunci mă uit cu religiozitate la Eurovision. România transmitea concursul, dar nu reușea să se califice.

1993. Irlanda. Niamh Kavanagh, In Your Eyes. Engleză. Verdict: Meah. Cred că s-a primit directivă în Irlanda 2 ani consecutivi să nu se miște solista. Pe alocuri strident.

1994. Irlanda. Paul Harrington și Charlie McGettigan, Rock ‘n’ Roll Kids. Engleză. Verdict: Oh, yeah! Ce cântec superb! 3 victorii consecutive pentru Irlanda.

1995. Norvegia. Secret Garden, Nocturne. Norvegiană. Verdict: Oh, yeah! 24 de cuvinte. Perfecțiune instrumentală.

1996. Irlanda. Eimear Quinn, The Voice. Engleză. Verdict: OK. Al doilea câștigător consecutiv care ar fi meritat să fie pe o coloana sonoră. Scrisă de compozitorul cântecului câștigător din 1994.

1997. Marea Britanie. Kathrina & The Waves, Love Shine a Light. Engleză. Verdict: OK. Trupa era deja cunoscută internațional pentru Walking on Sunshine.

1998. Israel. Dana International, Diva. Ebraică. Verdict: Oh, yeah! Cred că Europa a aflat două lucruri: că există transsexuali și că Israelul e o țară progresistă.

1999. Suedia. Charlotte Nilsson, Take Me to Your Heaven. Engleză. Verdict: OK. Cântecul ăsta e cu un deceniu în urmă. Dar l-am ascultat de destule ori ca să-mi placă acum.

2000. Danemarca. Olsen Brothers, Fly on the Wings of Love. Engleză. Verdict: Oh, yeah! Mie îmi plac moșulicii ăștia și am cântecul în playlist, chiar dacă au fost și atunci anacronici. Mi-ar plăcea să-i întâlnesc într-un bar în Danemarca și să cântăm împreună.

2001. Estonia. Tanel Padar, Dave Benton și 2XL, Everybody. Engleză. Verdict: Meah. De revăzut concursul. Nu știu cum au putut câștiga Chip și Dale ăștia. Locațiile show-ului încep să fie grandioase.

2002. Letonia. Marie N, I Wanna. Engleză. Verdict: WTF. Se zicea că numai Letonia a vrut să organizeze...

2003. Turcia. Sertab Erener, Every Way That I Can. Engleză. Verdict: Oh, yeah! Aș vrea să văd Turcia la același nivel de libertate în anii care vin.

2004. Ucraina. Ruslana, Wild Dances. Engleză, ucraineană. Verdict: Oh, yeah! Un hit incontestabil. Și ce show!

2005. Grecia. Helena Paparizou, My Number One. Engleză. Verdict: Oh, yeah! Un cântec care a îmbătrinit bine. Dar ar fi putut câștiga și România (Luminița Anghel și Sistem).

2006. Finlanda. Lordi, Hard Rock Hallelujah. Engleză. Verdict: Oh, yeah! Din când în când se produce un cutremur la Eurovision. Efectul Lord of the Rings.

2007. Serbia. Marija Šerifović, Molitva. Sârbă. Verdict: Oh, yeah! E un cântec bun. Muzică și versuri. Și greu de cântat (știu asta, pentru că l-am cântat ca provocare în fața colegilor).

2008. Rusia. Dima Bilan, Believe. Engleză. Verdict: OK. Dima Bilan ar fi meritat să câștige în 2006 cu Never Let You Go. De data asta a venit cu Plushenko și Edvin Marton. Pe vremea aia nu știam ce mare fan Putin e Plushenko, iar Putin nu invadase Ucraina.

2009. Norvegia. Alexander Rybak, Fairytale. Engleză. Verdict: OK. Mie tot numai viorile îmi plac din cântecul ăsta, pe care, în rest, îl consider pueril.

2010. Germania. Lena, Satellite. Engleză. Verdict: OK. Când show-urile de talente lansează o carieră de succes. Lena e încă unul din acei adolescenți fermecători care câștigă Eurovisionul.

2011. Azerbaijan. Ell & Nikki, Running Scared. Engleză. Verdict: Meah. Probabil încă un caz de "Vrea cineva să organizeze la anul?", deși piesa e mai bună decât a Letoniei din 2002.

2012. Suedia. Loreen, Euphoria. Engleză. Verdict: Oh, yeah! Câștigător incontestabil. Unul dintre cele mai mari hituri lansate la Eurovision.

2013. Danemarca. Emmelie de Forest, Only Teardrops. Engleză. Verdict: OK. O prezență ingenuă, cam ca în anii '50 și '60.

2014. Austria. Conchita Wurst, Rise Like A Phoenix. Engleză. Verdict: OK. Cum ar arăta Dana International cu barbă? Sau ce ar fi Conchita Wurst fără barbă? Cred că barba a adus victoria. Dar cântecul e bun.

2015. Suedia. Måns Zelmerlöw, Heroes. Engleză. Verdict: OK. Unul dintre cei mai carismatici câștigători. Anul următor l-au făcut prezentator.

2016. Ucraina. Jamala, 1944. Engleză, tătară. Verdict: Meah. Ucraina atrăgea atenția Europei după Crimeea prin Eurovision. Nu zic că nu-i un mesaj important, dar ăsta nu e un cântec pentru Eurovision. Probabil cel mai politic vot din istorie. Pentru că Stefania chiar are stofă de cântec câștigător.

2017. Portugalia. Salvador Sobral, Amar pelos dois. Portugheză. Verdict: Oh, yeah! Un cântec care devine un clasic pe zi ce trece. Toată portugheza pe care o știu, în afară de "Com sopa de carne de vaca nao se morre de fome". Cântecul care a câștigat cele mai multe puncte din istorie în finală, 758.

2018. Israel. Netta, Toy. Engleză, păsărească. Verdict: WTF. Eu voi fi mereu în echipa Elenei Foureira, care s-a clasat pe locul 2.

2019. Olanda. Duncan Laurence, Arcade. Engleză. Verdict: Oh, yeah! Poți să fii pe locul 7 la Vocea Olandei, dar apoi să faci vreo 4 milioane de dolari (până în prezent) de pe urma acestei piese. Cea mai populară piesă de la Eurovision pe Spotify. Ascultată de peste 900 de milioane de ori.

2020. Anulat din cauza pandemiei.

2021. Italia. Måneskin, Zitti e buoni. Italiană. Verdict: Oh, yeah! Abia aștept să-i văd pe oamenii ăștia live. Se aude, Electric Castle?

2022. Ucraina. Kalush Orchestra, Stefania. Ucraineană. Verdict: Oh, yeah! Emoția cauzată de invazia Ucrainei de către Rusia, dublată de o piesă cu adevărat bună și fresh, a adus această victorie Ucrainei. Slava Ukraini!

2023. Suedia. Loreen, Tattoo. Engleză. Verdict: Oh, yeah! Regina Eurovisionului. La anul ar fi frumos să facă un duet cu Johnny Logan.


*

Observații. 
Mi s-a părut interesant să trec în revistă și limbile în care s-a cântat. A existat pe vremuri o regulă să cânți într-una din limbile țării tale. Până în 1965, când Suedia a avut o piesă în engleză, nimănui nu i-a trecut prin minte să cânte într-o limbă din altă țară. Acum se cântă în orice limbă, chiar și inventată, dar mai ales în engleză.

Nu știam până acum, dar în 1969 au fost 4 câștigători! Toți cu piese proaste. Pot să înțeleg că juriul nu s-a putut hotărî. Dar cum nu le-a trecut prin cap că ar fi putut avea egalitate? Aveți aici o evoluție a sistemului de notare. Foarte interesant. De exemplu, televotingul a fost introdus (parțial) în 1997.

O concluzie simplă este că majoritatea cântecelor care au câștigat Eurovisionul sunt bune și foarte bune. Cred că, de aici, voi putea să-mi conturez propriul top al preferințelor. Va urma.




sâmbătă, 13 mai 2023

Eurovision 2023

Bine v-am regăsit! Azi este cea mai fericită zi a anului - ziua Eurovisionului!!!

*

Înainte să comentez concursul live, am câteva lucruri de zis despre prestația României, mai ales că nu ne-am calificat în finală.

Mie îmi place mult piesa D.G.T (Off and On). Mai mult decât multe dintre piesele pe care România le-a trimis de-a lungul timpului. Din selecția națională am prins doar finalul - când a fost anunțat câștigătorul și a fost cântată piesa. Mi-am dat seama că auzisem și piesa de pe locul 2 între două emisiuni de pe TVR și că D.G.T. îmi plăcea mai mult (până și acronimul ăsta mi se pare simpatic!). Mi-am pus piesa în playlist pe Spotify cu prima ocazie și am ascultat-o de câteva ori. Versurile sunt deștepte, ritmul e mișto, el cântă bine. Îmi place și că are o porțiune în engleză, ca să înțeleagă tot europeanul despre ce e vorba.

Theodor Andrei are 18 ani, e cântăreț, compozitor, actor și e teribil de talentat. România a început să-i afle numele de la Vocea României Junior și de la X Factor. Aici niște înregistrări.

Theodor Andrei - I Hate Myself For Loving You | Auditiile pe nevazute | VRJ 2017 - YouTube

Aplauze de la jurați! Vezi cum a cântat Andrei Theodor piesa If I Can Dream, la X Factor - YouTube


Aveam așteptări mari de la semifinală. Dacă ne uităm la valoarea muzicală, am fi meritat clar să ajungem în finală. Dar poate Europa nu a înțeles show-ul. Venind din teatru, mă așteptam ca Theodor și echipa să găsească moduri mai expresive de a ilustra ideea piesei - o tipă care îl joacă pe degete. El era, pe scenă, la un moment dat, păpușă, iar ea, pe ecran, controla ațele. Dar nu cred că a fost de ajuns. Puteau să aibă mai multe înregistrări în care ea să apară ca o divă, iar el ca un cățeluș... În fine, la final ea a alergat pe scenă și l-a mâzgălit cu ceva profitând de sacoul desbumbat (dacă a fost rahat, atunci cred că e o premieră la Eurovision)... Și acum ajungem la miezul problemei. Ținuta. Costumația. Anul acesta, jumătate din bărbați au prestat îmbrăcați în roz. De ce? Mă depășește. Poate sub influența celui mai hot artist al momentului, Harry Styles? 



Și, pe lângă hainele roz, am mai văzut foarte mult body positivity din partea lor; și-au arătat cu mândrie burticile, inclusiv, Theodor, probabil sub influența celui mai flamboyant artist al momentului, Sam Smith? 


Deci, înapoi la esența problemei: de ce erai îmbrăcat ca dl. Goe, măi băiatule? Ți-a stat mult mai bine în bluza albă din înregistrare. Oare Europa te-a înțeles? Că mulți dintre români nu te-au înțeles și te-au făcut gay (din punct de vedere factual, asta rămâne un mister, pentru că ai scris un cântec despre o fată din viața ta și, dacă era să fii gay, nu cred că ai fi avut vreo reținere în a apărea pe scenă alături de un băiat. Până una, alta, Eurovisionul are cea mai liberă scenă din lume, de-aia unii dintre noi suntem fani pe viață).

Evident, voi apăra până la ultima mea picătură de sânge dreptul lui Theodor de a se îmbrăca în roz, de a fi gay sau straight sau bi, sau ce vrea mușchiul lui, așa că mi-am petrecut câteva ore trollând diferiți indivizi care au avut de comentat la adresa piesei (în frunte cu Dan Negru, căci, vai! de ce e în engleză?) și a lui Theodor personal (probabil, votanți AUR). Îmi face deosebită plăcere să le spun că sunt niște proști. În fine. Subiectul e aproape încheiat. Eu voi continua să ascult piesa asta și sunt curioasă încotro îl vor duce pașii pe Theodor. Poate, vorba lui Trăistariu, mai trebuie să se coacă un pic, că talent are cu carul.

Aici înregistrarea din concurs.

Theodor Andrei - D.G.T. (Off and On) | Romania 🇷🇴 | Second Semi-Final | Eurovision 2023 - YouTube

*

În 25 de minute începe show-ul. Marea întrebare este dacă Loreen are sau nu concurență. S-ar părea că se joacă doar locurile 2 și 3.

*

Hai, pregătiți paharele de vin și dați refresh după ora 22:00.

*

Au început cu Kalush Orchestra. Alt motiv pentru care am dat cu diverși indivizi de pământ anul trecut. O piesă pe care o am de atunci în playlist. Ce frumos că au invitat și alți artiști! Pfai, și pe prințesa Kate! Vedeți, a revenit șepcuța roz de anul trecut. Ziceți că nu e memorabilă culoarea asta! Fain show-ul!

*

Dacă doriți să revedeți dintre prestațiile trecute ale Ucrainei :). Bărbatul cu fustă metalică, Verka, cel cu sieben, sieben, acht, acht, e de referință pentru partea șui a Eurovisionului. Cel puțin două trupe din seara asta mi se par urmași ai acelui moment.

*

Graham Norton pe scenă. Păi, dacă el comentează Eurovisionul doar din 2009, eu mă voi numi comentator-veteran.

*

Asta cu votul din Rest of the World (ROW) e interesantă. Doar că n-am înțeles exact cum funcționează. Vor fi la final niște puncte date de ROW, ca și când ar fi o țară? Pe site se menționează că se poate vota din orice țară eligibilă. Dar n-au zis "vedeți lista țărilor eligibile aici"... Sau poate un vot e un vot de oriunde ar veni și nu se ține cont de țara de origine a votului?

*

Austria. Who The Hell Is Edgar? Îmi aduce aminte de Netta, dar îmi place mai mult. Era clar că se califică din semifinală. Poe, Poe, Poe, Poe, Poe, Edgar Allan. Ușor de reținut. Show-ul în 3 culori e reușit. Și era cazul să apară alternativa la Who The Fuck Is Alice? Una dintre plăcerile vinovate din acest an.

*

Portugalia. Un fel de Of, inimioară burlesque. Bună la cabaret. Bună dacă ești beat mort la un chef. Și cam atât.

*

Elveția. Una dintre țările care și-au amintit că avem război în Europa. Din acest motiv, aș vota-o. Aduce un pic a Imagine Dragons. O voce bună. O piesă pe care o voi asculta din când în când. 

*

Polonia. Au sunat fetele de la Andre și au zis că li s-a furat piesa asta de pe partea B a casetei lor din 1998. În schimb, apreciază că fata poate să facă asta:


*

Serbia. Nu știu exact la ce am asistat. La momentul în care albumul din facultate al lui Ross Geller (da, din Friends) a fost ales drept coloană sonoră într-un joc video postapocaliptic? Yuck.

*

Franța. Cele 5 țări calificate automat pot fi dezavantajate, pentru că abia sunt menționate în semifinală, în timp ce restul țărilor primesc expunere prin competiție. Când a apărut cu rochia-cocostârc, mi-am amintit de Cezau Ouatu :D Parcă e Kate Winslet cântând în franceză. Cântec cât se poate de mediocru. Se vor găsi 10 mai slabe decât el.

*

Cipru. A, da, băiatul care merge la sală. Avem și noi, fetelor, dreptul la astfel de concurenți. Pe grupurile de Facebook circulă poza lui și a tipului din Italia. Partea de falset în amintește de Duncan Laurence. Ar trebui să fie top 10.

*

Spania. De ce, Spania, de ce? Chiar nu știi că genul ăsta muzical e mort? Și a sunat al naibii de strident...

*

Suedia. Loreen încearcă să devină regina Eurovisionului. Așa cum Johnny Logan e regele (a câștigat în 1980 și 1987). Loreen a câștigat acum 10 ani. A doua piesă câștigătoare a lui Johnny Logan, Hold Me Now, a fost mai bună decât prima, What's Another Year. La Loreen, Euphoria e piesa mai bună. Tatoo are un intro a la David Guetta. Ea ea mai matură, mai expresivă și la fel de capabilă să umple scena singură. De obicei e impecabilă vocal. De data asta mi se pare că a cântat mai bine în semifinală. Oricum, marea favorită. Am piesa pe Spotify de când am aflat că mai vine o dată la Eurovision. Apropo, amintiri cu Loreen. În anul în care a câștigat Eurovisionul, Loreen a venit la Cluj și a concertat în Piața Unirii. A cântat Euphoria de două ori. Am fost în al nouălea cer. Concertul a costat 29 de mii de euro și s-au găsit voci să critice Primăria. Eu am apărat-o. Ei bine, cât de specială va fi această amintire dacă voi putea spune că am văzut-o la Cluj pe dubla câștigătoare a Eurovisionului?

*

Albania. N-am fost prea atentă la intro în semifinală și, uitându-mă la actul artistic, mi se părea că fata asta a venit cu mă-sa, tat-su și ceva verișori. Ei bine, da, a venit cu mă-sa, tat-su și frații ei. Familia Albinei. Nu înțeleg cum s-au calificat ăștia în finală și noi nu. Poate la anul trimitem și noi clanul lu' Catanga.

*

Italia. Când ziceam că poza lui circulă pe net, nu mă refeream la o poză cu bluza de mărgețule și cristale din concurs (apropo, tot la Sam Smith mă gândesc, vezi mai sus). Ci la o poză cu el în pat, la bustul gol. Acum, ceva și despre muzică. E drăguță piesa. Dar vocea lui e un pic limitată și un pic stridentă. Ar trebui să fie în prima parte a clasamentului.

*

Estonia. Voce bună. Piesa OK. Ca prezență scenică, tot nu înțelegeam ce vrea să facă cu cordoanele de pe mâneci. Până la urmă, nimic, dar părea că o încurcă. Prezență absolut onorabilă.

*

Finlanda. Acea piesă pe care nu o poți ignora. Nici nu știi ce ți s-a întâmplat. Hard rock? Rap? Electric pop? Sunt două piese într-una? Îmi place mai mult prima parte sau a doua? Rozul de aici e justificat. Dar de ce suie pe ei în trenuleț? De ce își arată burta (body positivity? OK...)? Ar mai fi fost la fel de interesant dacă nu ar fi avut mânecile alea de cămașă pe el (din nou, vedeți mai jos cine a purtat așa ceva mai întâi). Suficientă nebunie încât să câștige. Nu mi-ar fi rușine. Tocmai mi-am pus piesa pe playlist.


*

Cehia. Din nou roz. Dar ce ciudat să-l vezi pe fete! :) Nu știu ce șanse are o piesă într-o limbă... de nișă. Mă gândesc că e ceva despre sisterhood. Dar n-am înțeles ce era cu cozile alea lungi. Parcă erau în Avatar și le foloseau pentru a se conecta cu zburătoarea lor.

*

Australia. Vedeți, putem să ne plângem că au venit străinii și ne-au furat locul în finală! Solistul ăsta e foarte șoduț. Cele mai bune părți ale piesei sunt când tace el. Combinație de ceva Depeche Mode, Barbie Girl și Hard Rock Hallelujah. Adică meritau să ajungă în finală.

*

Belgia. Ne-am întors la roz și la Sam Smith. Bine, pantalonii ăia i-a lansat David Bowie pe vremuri. Referenul îmi amintește de Relight My Fire, anume fraza muzicală de la "and if we all stand up in the name of love". Mesajul se dorește foarte pozitiv, e de apreciat. Dar e bottom 10.








*
Armenia. A, fata aia din fan clubul Arianei Grande. Și cu costum à la Ruslana. Pe partea de rap se aude un simpatic accent slav. În caz că nu înțelegeți ce spune - că părea orice, nu engleză, la un moment dat - e: "I decided to be good, do good, look good". Cam în aceeași oală cu Franța, de exemplu.

*
Moldova. Am zis pe net că ăsta e un show oriental, iar o doamnă moldoveancă relativ bine intenționată a zis că nu-i adevărat. Mi-am dublat miza și am zis că băiatul ăsta parcă e ultimul samurai întâlnindu-se cu gheișele transformate în capre negre în Twin Peaks și devenind în final Harap Alb. Evident că ar trebui să votăm cu Moldova, dar nu le-am prea înțeles show-ul. Piesa sună mai bine dacă doar o asculți. Fluierele sună bine. Dar la un moment dat totul devine repetitiv. Cred că zic de 20 de ori Soarele și Luna. Și cam atât. 

*
Ucraina. Cu toată simpatia pentru țara care ne apără curul de ruși, prezența asta e de ultimele 5. Nimic nu e reprezentativ pentru Ucraina. Poate doar titlul: Heart of Steel. Iar show-ul ăla... erau din Matrix, sau cum?

*
Norvegia. Genul de piesă care încearcă să pară măreață (până și titlul e Queen of Kings), dar e extrem de demodată. Poate ar merge pe coloana sonoră a Xenei, prințesa războinică, dacă Xena ar mai interesa pe cineva. Totuși, de remarcat că a cântat un pic mai bine decât în semifinală.

*
Germania. Tot o piesă din big 5 pe care n-am auzit-o până acum. Lord of the Lost - bun nume de trupă. Ceva îmi spunea să mă aștept la Lordi 2. Ceea ce s-a și întâmplat. Versurile, totuși, nu sunt din același registru... "Blood and glitter, we're so happy we can die". N-ai cum să nu remarci piesa asta. Dar, mă băiatule, în principiu, ești îmbrăcat ca Britney Spears în Oops, I Did It Again. Ca un omagiu, sper.

*
Lituania. Voce bună, prezență cuminte. Dar n-am înțeles cuvintele. Le-am căutat pe net. Čiūto tūto. Google Translate zice că înseamnă "It's too loud".

*
Israel. Dua Lipa de Israel. Cică fata e în juriu la show-urile de talente. Ce sens au cântecele despre unicorni? Mie mi se pare că le-a fost lene să lucreze la versuri. Ar fi bună pentru So You Think You Can Dance. Mă tem că am uitat-o deja.

*
Slovenia. Aaa, băieții cu pantaloni roz care ne-au luat locul în finală (că tot erau locuri limitate pentru băieții cu pantaloni roz). Despre ce Dumnezeu cântă, numai ei știu. Aaa, cică Carpe Diem! Mie îmi amintesc de Pulp. Muzical, a fost interesant. 

*
Croația. Urmașii lui Verka sunt aici. Stalin în roz? The Village People din Europa de est? Un coleg rus mi-a spus că fac referință și la psihopatul de Putin. Ce să mai și zici? Că tractor se zice tractor și la ei. Și psihopat e tot psihopat. Eu n-aș vota niciodată așa ceva, dar sunt unii cărora le place să voteze cu cel mai ciudat act al serii. Adică fie ăsta, fie vecinii sârbi.

UK. Cred că e un talent deosebit să ai piese care vor fi mereu printre ultimele. Sam Ryder a fost excepția. Fata asta mi se pare genul care în viața reală zice des, "yeah, OK, what.ever". 

***

Deci asta a fost tot.

Hai să vedem pronosticuri.

Aș spune Suedia, Finlanda, Cipru, Elveția, Austria. Mențiuni - Estonia și Lituania.

Oare de ce l-au adus pe băiatul ăla să măcelărească Imagine?
Nettei i s-a potrivit, în schimb, foarte bine piesa.
Aaa, Cornelia! Revelația de anul trecut. Piesa ei era difuzată pe repeat la radiouri în Islanda vara trecută. Probabil cea mai bună piesă care a terminat vreodată pe locul 4.
Ah, Duncan, Ruslana și restul lumii...

*
Vin voturile de la jurii (există un show pentru juriu netelevizat, înaintea marelui show live, iar voturile au fost date și contabilizate din timp). Până nu vin 8-10 țări nu cred că vom vedea pattern-uri. 12 puncte din Italia pentru Israel - really?

După 12 țări, patternul e că lumea a cam votat cu Suedia. Italia pe 2 și Israel pe 3 sunt surprize.

A, o chestie drăguță: cum își susține Belgia concurentul:

Pfff, a luat Croația 3 puncte. Germania e cu 0 (să înțeleg că lumea nu apreciază o Britney Spears îndrăcită).

Moldovei nu-i merge prea bine. Până și România i-a dat doar 7 puncte patriotice.

Doamna din Israel e adorabilă. A fost prima participantă a Israelului la Eurovision. Acum 50 de ani. 

Văd că juriile nu au apreciat-o nici pe Andreea din Polonia. 

Topul juriului: Suedia, Israel, Italia, Finlanda, Estonia. La coadă, Germania (3 puncte!), Croația, Polonia, Serbia, UK.

*

Publicul a dat 112 puncte Croației, hahaha!

UK a primit 9 puncte, că mno, OK, what.ever, fata aia nu ne-a inspirat încredere.

Moldova - 76 de puncte.

Surpriză - 216 puncte de la public pentru Norvegia.

Mister Eurovision din Cipru a primit doar 58 de puncte :(

Spania - 5 puncte. Era de așteptat.

Încă o supriză - publicul nu a apreciat piesa ghidușă din Austria. 16 puncte.

Slab pentru Australia. 21 de puncte. Mă bucur că am gândit la fel cu tot continentul.

Estonia, slab. 22 de puncte.

376 de puncte pentru Finlanda. Cha-cha-cha! Lui Loreen îi trebuie 187 de puncte.

Italia nici prea, prea, nici foarte, foarte. 175.

Israel 185. Destul de mult. Un rezultat bun.

...

Suedia - 243 de puncte. Loreen este Regina Eurovisionului!

***

Publicul din România i-a dat Moldovei 12 puncte, așa, ca între frați.

*

Top 5: Suedia, Finlanda, Israel, Italia, Norvegia. Am nimerit primele două locuri în ordine ;)