marți, 24 iulie 2012

Prima mea primărie

În urmă cu vreo două luni mi-am instalat Foursquare pe telefon şi mi-am propus să devin primar. Oriunde, măcar un mandat. Am început să dau check-in-uri peste tot, dar am constatat cu tristeţe că locurile definite în aplicaţie aveau deja primari. Aşa că am trecut la planul B: voi pune eu pe hartă un loc şi voi deveni primar. S-a întâmplat în timpul unei excursii, iar locul pe care l-am pus pe hartă a fost Restaurantul Roua din Gâlgău. Bucuroasă nevoie mare, dau să fac check-in, când mă sună prietenu-meu. Caz tipic de bărbat care îţi compromite cariera politică. Între timp, autocarul a plecat şi n-am mai apucat să fac check-in. Sunt aproape convinsă că n-aş fi devenit primar, întrucât trebuie să-i demonstrezi prin check-in-uri multiple că locul este de interes.

Apoi mi-am propus să devin primar la Office Depot. O redută aproape imposibil de cucerit, întrucât primarul Răzvan O. îşi făcea check-in-urile cu religiozitate, de două ori pe zi. Mi-am împărtăşit tristeţea cu lumea din jur şi am primit o provocare: vezi, poate poţi deveni primar la Genpact. Fani ai lui Barney, am spus atunci cu voce tare: Challenge accepted! Am pus locul pe hartă şi în circa 10 zile de urcat la birou luând liftul de la etajul 2, am avut prima victorie politică: am devenit primar! Nimic nu se compară cu primul mandat! Le-am spus tuturor cât eram de fericită. Apoi, când nu mai aveam speranţe, Răzvan O. a plecat în concediu şi a aflat de pe Foursquare, în timp ce era la ceva terasă în Mamaia, că a pierdut primăria Office Depot. S-a întâmplat peste noapte şi cred că am înţeles, într-un final, satisfacţia lui Băsescu de a se trezi preşedinte, după ce s-a culcat pe locul 2... Şi cum se întâmplă în viaţă - să primeşti atunci când nu mai ai aşa mare nevoie - sunt la o zi distanţă de a deveni primar la Stadionul CFR (primul lucru pe care îl voi decreta e vopsirea lui în alb şi negru) şi la 3 zile de primăria Iulius Mall Food Court.

Acum că am dovedit că pot să realizez tot ce îmi propun - şi chiar ce nu îmi propun - în politică, e, probabil, timpul să mă retrag...

Bianca şi Maria

Era seară în Piaţa Muzeului şi stăteam cu o bere în faţă, alături de nişte prieteni cu care e mai bine să nu mai vorbesc până după referendum. Şi cum stăteam acolo deja certaţi, simt cum îmi intră în spaţiul personal, ameninţându-mi umărul drept, un copil de vreo 8 ani. Fetiţă, supraponderală, îmbrăcată cu un tricou polo roz decent. Credeam că s-a rătăcit de părinţi, că a greşit masa. Apoi m-am gândit că cerşeşte - n-am greşit prea rău. Era tipul agresiv de cerşetor, care vine şi te atinge, te tutuieşte şi-ţi impune preţul pentru redobândirea liniştii. Am crezut iniţial că, ignorată, va pleca sau că vreun bărbat de la masă o va alunga. N-au făcut-o, prin urmare Bianca - da, mai-mai am ajuns să ne spunem pe numele mic, că de tutuit ne-a tutuit din prima - ne oferă ceva. O aud în urechea dreaptă, în timp ce refuzam să fac contact vizual:
- Nu vrei o poză cu Maria?
În acel moment, creierul meu agasat se întrebă nedumerit: "De ce aş vrea o poză cu Sharapova?!".
Bianca repetă. "Nu vrei o poză cu Maria?", la care creierul meu ridică tonul către sine: "De ce naiba aş vrea o poză cu Sharapova? Nu-i plin internetul şi Eurosportul de ea? Ce-au mai inventat şi ăştia!". Mă întorc, cu gândul să verbalizez, când Bianca îmi arată poza cu Maria. Acea Maria pe care eu o ştiam drept Fecioara Maria, Maica Domnului etc. Mi-am analizat o secundă asocierea liberă cu Sharapova, apoi n-am putut să nu mă întreb: de când am ajuns aşa familiari cu Maria? Ce s-a întâmplat cu adresările politicoase, gen "Mama lui Dumnezeu", "Maica Precistă" ş.a.? Cred că aşa s-a pierdut şi la capitolul marketing. Era mai vandabil conceptul de "iconiţă" decât de "poză", nu? Colac peste pupăză, băieţii au fost cuceriţi de insistenţa Biancăi, care a plecat mai bogată cu 5 lei şi cu întreaga colecţie de poze cu Maria... Episodul mi s-a părut trist pe aşa de multe niveluri, că m-aş indispune întru totul să-l comentez mai departe.






duminică, 15 iulie 2012

Despre renunţare

Am văzut-o şi am ştiut din prima secundă că o vreau. Era frumoasă, cu preţ redus, disponibilă şi altfel decât toate rochiile mele. Am încercat-o şi senzaţia pe piele era perfectă, după cum m-am aşteptat. Doar că nu-mi stătea bine. Nu era pentru mine şi mi-am dat seama din prima...doar că nu vroiam să accept. Am cerut o mărime diferită. Câştigam pe o parte şi pierdeam pe alta. Dar o vroiam, aşa că am început raţionalizările. Aş putea să o port cu o jachetă peste, doar ca să mă bucur de senzaţie. Aş putea să o port doar seara. Aş putea să nu mai mănânc 3 zile, aş putea să fac sport ca şi când ar trebui să intru în lotul olimpic, aş putea să fac sacrificii, că doar nu e o rochie ca oricare alta, e una pe care o vreau iraţional. Sau aş putea să o port, pur şi simplu, şi să ignor adevărul. Aş putea să mă conving că e pentru mine, că doar e altfel decât tot ce am în garderobă până acum. Aş putea să las timpul să treacă şi să mă întorc transformată, să văd dacă ea mă mai aşteaptă pe umeraş... A fost, poate, cea mai grea decizie din ultima vreme, dar am dat-o jos. Mi-am luat la loc hainele confortabile de acasă şi simţeam că mi se potrivesc, că îmbrăcată astfel corpul meu nu are nevoie de schimbări drastice şi că aş putea mânca un pic de cină. Mi-a trebuit tot curajul şi stăpânirea de sine de pe lume, dar am rezistat tentaţiei. Evident, acum mă gândesc că aş fi putut să o iau şi s-o ţin în dulap, cu gândul că poate, într-o zi... Nu sunt pe deplin fericită de decizie, dar măcar ar trebui să mă felicit pentru autocontrol. Se pare că e una dintre trăsăturile mele definitorii. Dar e ciudat cum a face ce e bine nu te face întotdeauna să te simţi bine...

miercuri, 11 iulie 2012

Generatia I

I de la idioti. Pentru ca nu e niciun dubiu: avem o generatie de adolescenti si tineri absolventi idioti. Statistica imi sustine afirmatia. Cum au putut atata amar de absolventi sa pice bacul? Cum au putut sa spuna ca subiectele au fost grele? M-am uitat la romana, in primul rand. Iti puteai alege o poezie de Eminescu - ORICARE - si sa comentezi. Ma detasez de absolventii de azi, pentru ca, evident, eu fac parte dintr-o alta generatie. O generatie care nu trebuia sa stie O poezie de Eminescu, ORICARE, ci TOATE poeziile lui Eminescu din programa. O generatie care putea recita versuri si care facea comentarii decente chiar si pe texte la prima vedere.

Fara falsa modestie - asta fiind o virtute pe care nu voi avea lipsa de modestie si eleganta de a mi-o atribui vreodata - daca in acest moment ar trebui sa dau proba scrisa la limba si literatura romana, as lua peste 9. As scrie despre "Luceafarul", de exemplu, si poate as fi mai originala fara pregatire prealabila.

Continuand, Generatia I nu trebuie sa stie toate romanele din programa. Pot sa isi aleaga UN roman, O opera dramatica si UN personaj despre care sa vorbeasca. Noi trebuia sa stim TOATE romanele. Si le stiam. Pana si idiotul clasei putea sa lege o conversatie pe teme de la Hortensia Papadat-Bengescu la Marin Preda. Cat pot sa fie de lenesi si de dezinteresati copiii astia? Apropo de dificultatea subiectelor: daca as studia o saptamana, n-am dubii ca as lua peste 9 la mate si la info. La naiba, m-am uitat pe subiectele de la geografie (o materie la care m-am considerat intotdeauna destul de slaba, pentru ca n-am inclus-o in planurile mele de viitor) si - culmea culmilor!- daca as da in momentul asta bacul as lua in jur de 7! Deci cat de prost trebuie sa fii sa fi invatat cateva luni (ma rog, in teorie, 4 ani) si sa nu treci???

Pentru mine scuza legata de motivatia sau calitatea profesorilor e una foarte slaba. Imi amintesc ca in generala am invatat matematica mai mult pe cont propriu (a se citi eu cu cartea si culegerile, nu cu meditatii) decat de la profesor, care era prins in chestiuni administrative. Daca n-as fi intrat la liceu, interesul manifestat de profesor ar fi fost un factor secundar in explicarea situatiei, fata de efortul depus de mine insami.

Cat despre gradul de dificultate al subiectelor - alta scuza. Inteleg ca e mai greu pentru cei din liceele industriale, dar oricine si-a dat un pic interesul ar fi putut sa promoveze. Cei din generatia mea, din liceele industriale, au facut-o si n-au avut de unde sa copieze la mate, de exemplu.

Concluzia mea e ca vina principala e a elevilor si nu pot deloc sa am empatie fata de situatia lor trista. Le urez sa nu doarma vara asta, ci sa invete.