duminică, 17 octombrie 2021

Iubire creștinească

 În drum spre Campionatul de Tenis de Masă (vezi postarea anterioară), pe autobuzul 30, am asistat la o conversație pe care nu cred că mi-aș fi putut-o închipui singură. Genul ăla de crâmpei de realitate care îi inspiră pe scriitori și care sunt puse într-o carte. Bine și pe blog, în cazul meu.

*

Două bătrânici. Una vorbește despre o ea, malefică. N-am prins de la început despre ce era vorba, dar bătrânica zice, în concluzie:

- Și tu, Lenuță, poate o trăznește Dumnezo.

Lenuța nu zice nimic, dar e un pic stânjenită.

Povestitoarea nu și-a încheiat povestea. Continuă cu un alt episod cu malefica.

- Și când a luat o grămadă de bani de la APIA, i-am zis: "Dă-mi și mie din ei, că pământul a fost a' lu mama și a' lui tata, nu al tău". Dar mi-a zis că nu-mi dă nimic.

Lenuța nu se bagă.

- Și tu, Lenuță, poate o spânzură Dumnezo.

Se vedea pe Lenuța că ar vrea să ajungă la destinație cât se poate de repede, dar era prizonieră. Așa că a început o conversație sigură:

- Oare când scăpăm de pandemia asta?

Campionatul European de Tenis de Masă

 ... a fost organizat la Cluj.

Echipa feminină era campioană en titre, și-a respectat blazonul și a ajuns în finală.

Am urlat și am aplaudat cât s-a putut, însă aurul a fost câștigat de Germania.

La băieți, ne-am atins obiectivul și am ieșit din grupe.

Ce vreau să povestesc e ce se strigă din tribune, cu accent pe faptul că nu întotdeauna suporterii sunt de ajutor.

S-o luăm pe rând.

Prima categorie de scandări este cea a numelui sportivului. Toate bune aici: "E-li-za!", "Ber-ni", "Da-na" (aici nu știu dacă Danielei Dodean-Monteiro i se zice Dana sau nu. S-a prins că despre ea e vorba și nu cred ca a fost vreo problemă).

A doua categorie e cea a încurajărilor generice: "România!", "Luptăm, luptăm și câștigăm", "Pentru noi, luptă pentru noi" (de ce să lupte sportivii pentru noi și nu pentru ei înșiși n-am înțeles niciodată).

Și ajungem la ultima categorie, cea în care suporterul vrea să fie suportiv, dar strigă lucruri care pe mine, dacă aș fi sportiv, m-ar enerva. 

  • De exemplu (când sportivul era condus): "Adună-te!", "Revino-ți", "Turează motoarele!". Nu era mai cinstit un "Pe ei, pe mama lor!" sau scandarea numelui?
  • Când fetele erau conduse 2-0 în finală de Germania, Daniela Dodean-Monteiro, aflată la ultimul meci la națională, era ultima șansă a echipei. O înfrângere însemna pierderea partidei. Dar Dana a luptat și, încet-încet, ne-a dat speranțe. Lumea a început să strige: "Salvează-ne!". Chiar ne-a salvat pe moment, dar nu știu cât de mult i-a plăcut să audă acele... încurajări.
  • Când echipa juca bine, se auzeau încurajări ca niște obrăznicături. Striga unul "Eleganță. Rafinament. Simplitate". Și i-a zis asta și lui Ovidiu Ionescu și Elizei Samara... Cred că aș fi fost perplexă în locul lor.
  • Când era clar că vom bate Franța în semifinale la fete, era un deștept care striga "A la maison!". Iar la final a strigat "C'est pas Champes-Elysees, c'est Champs-Eliza!". Isteț, nu?
Oricum, unele dintre scandările astea erau deliciul unor spectatori. Era un suporter care striga tot timpul "Luptă pentru noi! Come on!". Era atâta de ilară adăugirea aia în engleză (pronunțată mai mult "Coman"), încât de câte ori omul începea cu "Luptă pentru noi", erau unii care adăugau cu un chicot "Come on!".

La final, a fost doar argint. O medalie muncită de un trio de aur, de care ne va fi dor. Nu mai știu în ce sport mai vedem argintul ca pe un semi-eșec. Fetelor, nu s-a scandat, dar meritați "Bravo!" și "Mulțumim!". De asemenea, echipa de băieți are viitor: "Come on!"

Sicilia

Când ai zbor din orașul tău către Catalnia la 119 lei pe sens... îți.faci.rezervare.punct.

*

Așa a început un super-agreabil city-break de 3 zile jumătate, în care am bifat Catania, Taormina și Siracuza. Perioada 24-28 august.


*

Catania a fost un oraș de tranziție pentru excursia noastră. Gazda s-a oferit să ne ridice de la aeroport seara (am plătit 20 de euro, în condițiile în care taxiul ar fi fost 25-30... pe de altă parte, probabil am fi găsit un autobuz la 1 euro, însă am ales să nu căutăm). Tot ea ne-a dus în zona în care se mănâncă, în mod tradițional, carne de cal la grătar... dar am ales să mâncăm în altă parte.

Centrul Cataniei arată impresionant seara și mai puțin impresionant ziua, când îți dai seama câte clădiri ar avea nevoie de renovare... Drumul pe care l-am făcut pe jos din centru la gară ne-a dus prin niște cartiere lipsite de strălucire. Sicilia e o zonă relativ săracă a Italiei și asta se vede pe clădiri. Am văzut apartamente la 1000-1100 EUR/mp.

Câteva ore seara și câteva ore dimineața îți ajung să-ți faci o impresie asupra orașului. Merită să te pierzi pe bulevarde, în parcuri și, desigur, să mănânci canolli la cea mai celebră cofetărie, Savia (mă rog, îți iei canolli la pachet și îi mănânci în parc, că e greu să prinzi masă). Deci, iată, momentul acela din Nașul:

Leave the gun, take the canolli!


*

Drumul cu trenul de la Catania la Taormina durează cam o oră și costă vreo 5 euro, dacă nu mă înșală memoria.

Taormina are un vibe deosebit. Ne-am simțit extrem de bine aici, deși am avut o oarecare strângere de inimă referitoare la faptul că o cazare la hoteluri decente costă 600-700 de lei pe noapte.

Ce să faci în Taormina? Să te plimbi pe Corso. Să mânânci!!! Să mergi la plajă. Să urci sus, pe cetate. Să stai în parc. Să te dai cu cabina. Să vizitezi teatrul antic. Să te duci pe Corso, din nou și din nou. 

Pro tip: de la gară spre centru ia autobuzul - costă 1 euro - în loc de taxi - 25-30 de euro.
















*
Poate vă așteptați deja să zic ceva despre Etna. Da, Etna e aproape și multă lume merge acolo din Catania sau din Taormina. Excursiile organizate cu autocarul costă vreo 80 de euro. Noi am ales să nu facem acea excursie, din motive subiective: am urcat deja pe Teide, în Tenerife, care cred că e culmea experienței de vulcan din Europa de sud.

*
Ultima destinație a mini-vacanței: Siracuza. Am luat trenul 2,5 ore din Taormina (vreo 10 euro biletul). Un sicilian autentic mi-a spus că e frumos pe Ortigia. Dacă te uiți pe hartă, vezi că Ortigia e unde e orașul vechi. Ne-am cazat la Piazza Duomo nr. 1. Mai bine nu se putea. Cost cu mic dejun inclus: 500 de lei pe noapte.

Sunt unele orașe cu care rezonezi de la prima vedere. Așa a fost Siracuza pentru mine. De la gară până în centru îmi spuneam la fiecare pas: "Orașul ăsta îmi place mult de tot!"

Ce să faci în Siracuza? Să te plimbi pe străzi. Să mănânci!!! Să te duci la plajă. Să vizitezi biserici. Să te tot plimbi. Să înveți despre cel mai de seamă fiu al urbei, Arhimede. În paranteză fie spus, am devenit obsedată de Arhimede. Probabil cel mai mare geniu al omenirii până la Leonardo da Vinci. Am petrecut ore în șir citind despre el. Ansamblul sculptural care i s-a ridicat e absolut senzațional (nu ca locație, ci dpdv al conceptului) - îți explică în simboluri contribuțiile pe care Arhimede le-a avut la știință. De la legea cu corpurile scufundate în lichid, la calculul lui pi, la geometrie, la legea pârghiilor, la proprietățile oglinzilor... Și când te gândești că a trăit între 287 și 212 î.e.n. Absolut uimitor. Dacă am simțit vreodată nevoia să îngenunchez în fața unei statui, a fost în fața statuii lui Arhimede...











Și cum să nu iubești un oraș în care municipalitatea are grijă de pisici?!

*
Și pentru că ne-a plăcut așa de mult în Siracuza, era să rămânem, din greșeală, acolo. Credeam că va fi simplu să luăm trenul spre Catania într-o sâmbătă dimineața, dar n-a fost așa. Nu mai erau bilete și am avut noroc că o doamnă conductor ne-a zis că stația de autobuz era după colț. Și am prins la mustață unele dintre ultimele bilete și astfel am ajuns la timp la aeroport. Lecția? Rezervați-vă biletele de întoarcere la timp, online, fie la tren, fie la autobuz.

*
Urmarea la acestă excursie e că ne-am uitat la Nașul 1, 2 și 3 pe HBO. Pe curând, Sicilia!

Zakynthos, 200 de nuanțe de albastru

Postarea asta e un fel de looking for the summer... Nu cred că mai merge cineva în Zakynthos în octombrie, dar poate vă puneți destinația pe listă pentru anii viitori.

De ce Zakynthos? Pentru că aveam două zboruri din Cluj vara asta și pentru că locurile în Madeira erau ocupate. Am constatat că în Zakynthos e cea mai apropiată destinație la mare pentru noi - dacă ne va fi vreodată dor de mare, hop în avion și ajungem acolo în mai puțin de două ore.

*

Dintre zborurile cu Wizzair și cu Animawings am ales Wizzair, pentru că îți dă câteva ore în plus în Grecia. Planul, ca de obicei, a fost să explorăm cât de poate de mult. Pentru o vacanță de o săptămână, am decis că ne vom caza la început în nord, urmând să mergem în sensul invers acelor de ceasornic și să ne mutăm în sud-vest, apoi, la final, în sud-est, în zona Laganas, unde e toată viața de noapte.



Evident, pentru a explora, ai nevoie de mașină. Nu ne-am hotărât de acasă de la ce firmă să închiriem, așa că am depins de ce am găsit la fața locului. Practic, am mers vizavi de aeroport și am ales o firmă locală. Șefa de agenție ne-a plasat la o fată care vorbea românește - mama ei era din Vrancea, iar fata tocmai petrecuse câteva săptămâni la mamaia ei. Toată ideea la închiriatul mașinilor în Zakynthos e să nu semnezi pentru o franșiză prea mare - am văzut oferte cu 1200 EUR franșiza; noi am găsit cu o limită de 300 EUR și am fost foarte mulțumiți. Închirierea, cu full insurance, a fost 34 de EUR pe zi. Vorbind cu lume care și-a făcut rezervarea din România, am aflat că au plătit 33 de EUR pe zi. Ca idee, închirierea unui scooter era 30 de EUR pe zi.

*

Toată insula se parcurge de la sud (unde e aeroportul) la nord (unde am avut prima cazare) într-o oră. Așteaptă-te la străzi șerpuite, care nu-ți vor permite viteze mai mari de 50-60 km pe oră.

*

În drum spre prima cazare, ne-am oprit pentru o gustare și o primă baie la Xigia Beach, plaja cu sulf. Va dura 3 zile să scoți mirosul de sulf din tine.




*

Am ajuns în Zakynthos la două săptămâni după redeschiderea insulei. În special în nord, erau puțini turiști. Am stat primele 3 zile la Lithies Boutique Hotel în Korithi, unde numărul turiștilor (4) era egal cu cel al personalului de serviciu. Proprietara a fost extrem de drăguță și ne-am dat seama cât a apreciat fiecare bănuț pe care l-a primit - blocajul provocat de pandemie i-a adus în situația de a trăi de pe o lună pe alta. Recomand locația asta pentru liniște, pentru piscină și pentru proximitatea de 1. cel mai fain loc de scăldat ever (jos, pe scări, de la Potamitis Windmill) 2. Cape Skinari, cel mai bun loc de a lua barca spre atracția absolută a insulei, epava Navagio 3. Blue Caves. Lumea se îngrămădește în sud, la un fel de Mamaia, pe când în nord ai parte de liniște și pace - de gustibus...




Familia Potamitis deține o tavernă tradițională aproape de parcarea de la debarcader, dar și un restaurant modern lângă moara de vânt. Mâncarea a fost gustoasă, iar priveliștea - minunată. Cu ei poți face și tururi în barcă.




Asta vedeam de fiecare dată când mâncam la ei.


De la debarcaderul Skinari, excursia la Blue Caves și Navagio costă 20 de EUR de persoană. Bani foarte bine cheltuiți! La început, am fost duși cu o barcă mică la Blue Caves (au așteptat să se strângă 4 turiști) și ne-au lăsat să facem baie în două locuri. Peisajele arată cam așa:




După aproximativ o oră, ne-au adus înapoi la debarcader și ne-au dus cu o barcă de viteză, într-un grup de 30-40 de oameni, la Navagio. Odată ajunși la Navagio, ești lăsat pe plajă o oră. În acest mod, se evită supraaglomerarea. Experiența la Navagio e ceva ce merită experimentat, mai degrabă decât explicat. Plaja a fost votată drept cea mai frumoasă din Europa. Ce ar mai fi de zis?





Toată experiența Navagio durează vreo 2,5 ore, dacă pornești din nord.


Dacă te-ai îmbarcat de la Argassi, de exemplu, va dura vreo 7 ore și poate îți va părea prea mult să stai atât de mult pe o barcă, la soare. Sfatul simplu este: îmbarcați-vă din nord.

Din discuțiile cu românii întâlniți pe barcă, am înțeles că în cadrul excursiei Argassi-Navagio, ești dus cu autocarul să vezi Nagavio și de sus. Cu siguranță, o experiență de neuitat, însă, din nou, n-aș recomanda-o în aceeași zi. Așa am găsit noi Navagio la apus:


Aceste poze sunt făcute din zona interzisă. Erau zeci de oameni care au trecut de barieră și fiecare a vânat pozele cele mai frumoase. Poate auziți de la localnici că în fiecare an mor 1-2 turiști, făcând poze de aici... am verificat și e adevărat (se poate vedea în presa internațională). Dar, cum ne-a ieșit foarte bine sesiunea foto de asfințit, am revenit a doua zi, să prindem lumina de dimineață. De această dată, locul era bine păzit, iar agenții fluierau după toți cei care voiau să treacă de semnul de acces interzis. Deci atenție cu Nagavio, că îți poți pierde capul aici...

*
Alte lucruri de făcut în nord: 
  • Căutați taverne cu recomandări bune pe Google și bucurați-vă de bucătaria locală. Tocană de iepure, brânză în foitaj cu miere și susan, souvlaki, giros etc... Mâncarea e bună, iar dulciurile sunt, mai degrabă, turcești.
  • Vizitați biserici.
  • Plimbați-vă prin satele tradiționale... și, da, poate fi trist, dar jumătate din locuințe par abandonate...
  • Mai ales pentru copii - vizitați parcul de animăluțe Askos Stone Park.
  • Plimbați-vă prin grădinile de măslini (valabil pentru toată insula).

*
Ne-am despărțit cu greu de nord și am pornit să explorăm vestul. Nu vreau să dezamăgesc pe nimeni, dar pentru mine, zona respectivă a fost cel mai puțin interesantă. Nu cred că voi reveni. Porto Vromi e minuscul, Porto Limnionas are maluri betonate și o terasă supraaglomerată - pe scurt, nu au fost pe gustul meu.

*
Următoarea cazare a fost în Keri. Un fel de Costinești-sat. Am stat la un B&B unde era plin de pensionari olandezi. Foarte simpatici, de altfel. Distracția principală era piscina, plus terasa pensiunii, unde am văzut câteva meciuri de fotbal de la Campionatul European.

În satul respectiv se află Keri Beach, pe care chiar n-o recomand. OK, pot trăi cu faptul că e îngustă, că nu are umbră și că e plină cu pietricele; ce mi-a displăcut profund, însă, a fost mizeria: e plină de pene și de ulei de la bărcile care te duc la marea atracție a zonei - Marathonisi, insula cu țestoase.

(Aceasta e Marathonisi. Poza nu-mi aparține)


Am făcut din Keri un cartier general pentru explorarea împrejurimilor.

Seara, am mâncat la o tavernă de familie, din păcate fără prea mulți mușterii în perioada respectivă. Cu 20 de euro am hrănit doi oameni, un câine și 3 pisici. Vă recomand să le treceți pragul - Skaltsas Tavern.



Recomand și restaurantul panoramic unde găsiți și cel mai mare steag al Greciei.


La 15 minute de mers pe jos, veți ajunge la un loc minunat, Mizithres. Atenție, și aici se poate muri în căutarea pozei perfecte. Când admiram de sus stâncile de aici, am văzut niște bărci veninind și am fost invidioasă pe cei care făceau baie acolo. Partea asta rămâne un obiectiv pentru data viitoare.



*

Următoarea și ultima cazare a fost în Laganas. Aici găsești cazare pe plajă - multe construcții de prost gust - la preț dublu decât cele aflate la 5 minute de apă. Cam așa.


Evident, am ales ceva un pic mai departe de lumea dezlănțuită; 5 minute de plajă, renovat în 2020, piscină, gazdă prietenoasă. Foarte interesant că prețurile sunt afișate și că pe aceeași cameră plătești 50 de euro în iunie și 90 în august.

Laganas e fain pentru viața de noapte și opțiunile variate de restaurante. Poți chiar să bei un pahar cu picioarele în apă... Un cockteil e minim 9 euro. Probabil 11-12. În rest, ziua, am mers cât am văzut cu ochii. Plajele care merită vizitate sunt St. Nicholas, Banana Beach și Porto Zorro (aici ne-a plăcut cel mai mult).


*

Odată cazați în zonă, n-aveți cum să ratați o vizită în Zakynthos Old Town. Vă recomand o oprire la restaurantele panoramice de lângă cetate.




*

7 zile vor trece ca gândul în Zakynthos și, probabil, veți dori să reveniți. Prin urmare, până data viitoare... Concluzia acestei destinații a fost: peste așteptări.