miercuri, 27 februarie 2008

Despre ţara în care trăim...

Sunt foarte scârbită. Aş vrea să spun de ce anume, să arăt cu degetul vinovaţii, dar mă tem că nu-i voi putea acuza pe toţi sau îi voi acuza şi pe nevinovaţi. Oricum, în principiu, cred că în ţara asta avem numai idioţi în puncte cheie. Şi mulţi hoţi. Şi cine nu a fost hoţ, a fost învăţat să fie. Am auzit că Imperiul Austro-Ungar îşi trimitea la noi cei mai buni funcţionari publici, oameni de neclintit din punct de vedere moral. Numai că după un an, toţi ajungeau în închisoare. Corupţia de pe aceste meleaguri le venea de hac. Îmi spunea ieri cineva de la o firmă care organizează evenimente pentru ministere că preţurile practicate cu clienţii din sectorul public sunt mult ... distorsionate. Pe româneşte: facturi umflate, bani furaţi, la mica înţelegere. Uitaţi-vă la drumurile pe care le avem, la spitale, la şcoli... Pe cine dracu ar trebui să desemnăm să ne reprezinte? Tot felul de dobitoci duc ţara asta spre nicăieri. Dau o lege şi ne prindem doar peste un an, când se văd efectele. Vezi mărirea pensiilor şi punerea de noi biruri ca s-o acopere, vezi taxa auto, vezi pe dracu să-i pieptene!

De exemplu, ce aflai de dimineaţă? Că în România nu se mai studiază teoria evoluţionistă. A fost scoasă din programă, deci şi din manuale, iar magnificul Hârdău (sau cum l-o fi chemând, din aceeaşi familie semantică) a semnat. Mai vine câte un dobitoc habotnic de la catedră sau din minister şi zice că e OK, că la ore tot se pomeneşte teoria lui Darwin, atâta doar că sub alt nume. Ce nume, boilor? Religie? Intelligent design, ca la americani? Zicea ştirea de la Pro că 74% dintre elevii din România cred că omul a fost creat de Dumnezeu, 14% că a evoluat din maimuţă, restul (o parte agnostici, o parte idioţi) nu ştiu. Procentajul ăsta e de-a dreptul îngrijorător. Ţara asta rămâne cu gândirea în Evul Mediu. Trebuie să observăm că BOR se mişcă cu talent. Ia bani de la stat, îşi pune icoanele în şcoli, îşi propagă ideologia prin şcoli, promovează discriminarea faţă de diverse minorităţi (sexuale, de altă sau fără religie), le spune punctual femeilor în ziua nunţii „să se teamă” şi „să asculte de bărbat” (şi bunului creştin purtător de...pantaloni îi zice implicit că el e şeful). În rest, ar mai face şi altele, de exemplu, ar interzice cărţi şi dreptul la opinie, ar face mega-catedrale pentru că nu e fudulă etc, etc.

Politica şi religia (mai bine zis biserica, în calitate de uzurpatoare a acesteia) au fost întotdeauna prietene bune. Cât timp popa îţi zice la slujbă cu cine să votezi sau desenează în biserică politicieni sub formă de draci (caz real, dat la TV, cunosc popa în cauză) relaţia va dura. În fapt, sunt două prietene intolerante faţă de cine nu-i cu ele, cărora le-ar plăcea să nu se audă opiniile adverse şi cărora le place să aibă puterea (şi chiar reuşesc să conducă masele de idioţi). Totuşi, din relaţia asta, n-ar putea politica să înveţe să respecte îndemnul prietenei sale de a nu fura?

Romanian Wisdom

Azi mi-am adus aminte de un site care m-a făcut să râd de multe ori în studenţie. Parcă am şi scris despre el la vremea respectivă. Site-ul Asociaţiei Române de Frecat Menta. De exemplu, azi m-am distrat cu traducerea mot-a-mot a zicalelor româneşti si cu conceptualizarea lor. De exemplu: "Prioritizare românească: Ţara arde şi baba se piaptănă". "Insight: To have your coin fall = A-ţi pica fisa". Click this out.

joi, 21 februarie 2008

Susţin SHINE la Eurovision

Sunt un fan al Eurovisionului. Ştiu majoritatea melodiilor bune câştigătoare sau nu de la Why Me încoace. Şi chiar de înainte. Anul ăsta sper să am timp să mă uit la selecţia naţională. Din câte am văzut şi ascultat, favorita mea e piesa suedezilor Biondo, SHINE. Pe locul 2 aş pune Pe-o margine de lume, Nico şi Vlad Miriţă (Vlad mi se pare excelent, Nico - nu. Şi nu ştiu dacă italiana e o alegere bună. A fost la Tornero...Mno, mai puţin important). Ce mai e interesant la SHINE - pe lângă piesă şi interpreţi - sunt discuţiile pro şi anti naţionalism. Oricum, va fi o competiţie interesantă... A, iar TVR ar face bine să-şi pună în ordine treburile la sonorizare, pentru că în semifinală au dezavantajat SHINE.

luni, 18 februarie 2008

Apel la contribuţii

Unul dintre subiectele care mă pasionează în ultima vreme în training sunt relaţiile cu clienţii [ce frază generoasă pentru cârcotaşi, nu?]. Prin urmare, pentru a fi foarte pregătită, vă rog să mă ajutaţi cu exemplele voastre [pe privat, dacă vreţi]. Mă gândesc că vor fi mai multe exemple negative decât pozitive, dar no... foarte bine. Promit să vă menţionez la acknowledgements la training, precum şi când voi scrie viitoarea carte.

Să vă dau şi eu un caz proaspăt.

Am luat de dimineaţă un taxi. O Dacie dureroasă. Şoferul foarte relaxat, dar destul de vigilent ca să evite vreo două tamponări [ambele depăşiri prin dreapta]. Pe ansamblu, OK totul. Ne-am plâns unul altuia despre câţi idioţi sunt pe şosele. Ajung la destinaţie. Cer bonul ştampilat. Omul scoate o ştampilă de lemn şi o tuşieră mov. N-am mai văzut aşa ceva din şcoala primară. Pune ştampila pe spatele bonului. S-a imprimat o jumătate de elipsă mov, cu nicio literă recognoscibilă. Mai încearcă. Linge ştampila şi o mai pune o dată. Reuşeşte să obţină un mov mai...diluat. Îmi întinde bonul şi eu îi spun că aşa n-o să mi-l deconteze nimeni. Subliniez calmă şi evidenţa: „Nu mai aveţi tuş deloc...”. Omul linge ştampila şi mai decis, o trage peste pânză, o apasă agresiv pe bon şi începe să o rotească. „Perfect zadarnic şi absolut scârbos”, mă gândesc. Renunţasem deja la ideea de a mai folosi bonul şi mă gândesc că ar fi fost mult mai bine să-l fi luat neştampilat. Dau să-i zic să mi-l dea aşa, când hârtia se rupe transversal. El ridică iritat capul şi umerii şi zice: „Daţi-l aşa. N-am altul”. Eu îl iau cu un minim de contact fizic în mână şi ies urându-i o zi bună. Cred că mi-a văzut revoltarea din faptul că nu i-am mulţumit. Mă gândeam să-mi fac dreptate sunând la companie să anunţ că unul dintre şoferi nu e dotat regulamentar. Dup-aia m-am gândit că omul ştie cam unde stau şi cam unde lucrez. Prin urmare, aş dori să-l pedepsesc spunându-vă să fiţi sceptici dacă Nova Taxi vă trimite maşina 63.

vineri, 15 februarie 2008

Cât valorează un premiu de excelenţă dat de semidocţi?

Că le fac sau nu reclamă celor de la Business Edu, trebuie să vă prezint un articol de-ale lor. Îi cunosc pentru că activez în industria de training şi ei cică premiază Excelenţa în training. Şi ia să vedeţi cum arată articolul prin care îşi anunţă iniţiativa.

Business-Edu Recunoaste premiaza excelenta

Pentru ca stim ca sunteti pasionati de munca voastra si ca de-a lungul timpului a-ti depus eforturi constante pentru a dezvolta programe de training si echipe bine pregatite care sa le livreze in prganizatii, ne-am hotarat sa organizam un eveniment care sa celebreze excelenta.

Business-Edu Awards este evenimentul prin care dorim sa atragem atentia presei asupra importantei pe care o are munca trainerilor in organizatii.

Premiile sunt organizate in 2 categorii:

1. Premii acordate in urma unui sondaj in radul managerilor de resurse umane din companii:

Trainer of the Year 2007

Company of the Year 2007

Most Creativ Trainign Programm

Best E-learning Programm

Coach of hte Year 2007.


2.Premii de pupularitate - rezultate in urma exprimarii opiniei publicului:

Cel mai bun vorbitor la TRAINING 2007

Cel mai bun vorbitor in sectiunea Marketing & Vanzari

Cel mai bun workshop

Cel mai votat trainer


Pentro orice idee, proiect, initiativa in care aveti devoie de AWARENESS suntem AICI, cu mintea treaza, energizati si plini de viata!



Excelenta am surprins-o eu cu roşu.

Un astfel de produs de comunicare mi se pare sub orice critică. Iar culmea e că aceşti oameni au pretenţia că ar recunoaşte şi premia excelenţa. Corectitudinea gramaticală mi se pare minimul de curtoazie pe care TREBUIE să o ai faţă de public. M-am întrebat întotdeauna un lucru legat de oamenii care fac greşeli de gramatică (şi, de exemplu, cei de la Business Edu sunt foarte confuzi în ceea ce priveşte numărul de i cu care ar trebui să se termine unele cuvinte): când văd un cuvânt scris altfel decât ştiu ei, deci corect, ce cred?

Persoană fizică de drept privat

Mi-am dat seama zilele astea că sunt, în general, foarte privată. Excepţia e acest blog, care e clar o formă de exhibiţionism. Şi mi-am mai dat seama că nu am prea avut ocazia să cunosc oameni noi în ultima vreme. Vreau să spun să cunosc cu adevărat noi oameni. Cercul meu de prieteni e şi el restrâns (şi ne place să-l păstrăm aşa) şi, dacă pun la socoteală şi cercul de cunoştinţe, tot nu e foarte mult. Ies cam cu aceleaşi persoane, vorbesc cam cu aceleaşi persoane, corespondez cam cu aceleaşi persoane. Şi m-am cam săturat. Dragilor, nu că nu vă mai iubesc, dar poate ar fi cazul să începem să ne vedem şi cu alţi oameni...

vineri, 8 februarie 2008

Quizuri

După părerea mea, Radu găseşte mereu cele mai interesante link-uri. Cel mai recent ar fi cu How Evil Are You. E un test interesant, dar nu ştiu cât de reliable. Adică eu sunt doar 46% evil? Păi asta înseamnă că sunt bunuţă!

Oricum, pe acelaşi site, sunt tot felul de teste. De exemplu, pentru fete, What Color Rose Are You? Eu sunt levander (sincer...bleah!, dar vorbele-s de bine).

You represent love at first sight and enchantment.

Your vibe: intense and intriguing

Falling in love with you is: deep and meaningful

Băieţi, nu vă îngrijoraţi, pentru voi sunt din alea cu How Dirty Is Your Mind :P

De asemenea, sunt şi chestii deştepte. De exemplu, sunt mândră că am luat A la testul de vocabular.

Ca să scurtez un post care s-ar putea prelungi cu fiecare test pe care îl fac, vă sugerez să daţi click pe Take a Random Quiz (dreapta sus).


joi, 7 februarie 2008

Cum n-o să plâng cu lacrimi de crocodil

Dacă nu m-aş înflăcăra când e vorba de religie, probabil că aş comenta pe larg conţinutul acestui articol. Dar mă doare capul de atâtea sofisme şi mă gândesc că poate veţi comenta voi în locul meu.

Cum ajungeţi la mine

Sunt fascinată de Google Analytics. Mă uit în fiecare zi cine şi de unde m-a vizitat, dar mai ales la cum a ajuns la mine. 66% trafic direct - asta e clar. Cu referinţele, iarăşi. Dar cel mai tare e să văd cheile de căutare prin care au ajuns 15% din vizitatori la mine.

Astfel, postul cu înmatricularea maşinii aduce destui vizitatori şi mă bucur că e util. Urmează Sarko şi Carla Bruni. Dar aici nu-i nimic spectaculos. Foarte tare a fost să văd că s-a ajuns la mine după cheia "stoparea sarcinii". Mai mult, blogul meu e a treia referinţă pentru această cheie (acum două zile era a doua)!!! Îmi exprim regretele faţă de persoana care m-a vizitat în acest fel, întrucât nu a găsit în postul meu un sprijin, ci o ironie...

Aşa. Şi ar mai fi o cheie pe care vreau să v-o împărtăşesc. S-a ajuns la mine prin căutarea "eşti foarte blajin". WTF? Cine naiba caută aşa ceva??? În plus, cine are răbdare să se uite la mai multe site-uri care conţin acele cuvinte? Zic mai multe, pentru că sunt referenţiată abia pe a doua pagină, deci a necesitat un pic de căutare...

marți, 5 februarie 2008

Nr. 13 bis

Promiteam într-un post anterior să vă povestesc o întâmplare à la Caragiale ce mi s-a-ntâmplat.

Într-o zi agitată la birou, primesc un telefon cam pe la ora 15.30. Număr pe care nu-l aveam în agendă. Probabil un client. Şi vocea masculină mă întreabă, cu un ritm al vorbirii asemănător unei persoane care citeşte un nume de pe o foaie şi nu e sigur dacă a găsit persoana potrivită:

-Alo, ...Lavinia Florea?

Eu:

-Da. [că eu eram]

-Auzi [deja avea o intonaţie de om care dorea ceva de la mine, şi parcă obraznic], tu ai stat cândva pe str. Speranţei, nr. 13, ap. 99? [da, adresa tocmai ce-am inventat-o. Dar el mă întrebase chiar adresa din buletin].

- Nu AM STAT. Acolo STAU. [şi deodată îmi dau seama că dau prea multe informaţii, de parcă eram la Poliţie, la interogatoriu. Mă rog, n-am fost decât la Jandarmerie, dar imaginea mea e formată după filmele americane. Mă trezesc, deci, din limbariţă şi zic:]

- Dar de ce întrebi.

- Păi ai primit o scrisoare din Franţa şi m-am gândit că vrei să o recuperezi.


[Hm….scrisoare din Franţa. Extrem de plauzibil. Trimisesem o felicitare de Sărbători unei familii franceze dragi mie şi nu am primit niciun semn de viaţă. Tăcerea era suspectă, dar iată că se explica printr-un răspuns trimis tot prin poşta clasică, dar la o adresă greşită. În acel moment mă gândeam că poştaşul o pusese în cutia vreunui vecin. Şi întreb:

- Dar cum a ajuns la tine? Tu ce adresă ai?

- Str. Speranţei, nr. 13, ap. 99.

- Păi asta-i adresa mea!

- Poate a fost adresa ta, acum e a mea!

- [Distrată, crezând că e o farsă din partea lui Seb, singurul care ştia de felicitarea către Franţa] Ei, na, e adresa ta! Te pomeneşti că stai cu mine şi eu nu ştiu! Dar de unde ai numărul meu de telefon?

- De la compania de internet. [Da, aveam aceeaşi companie. Şi faptul că tipul a primit numărul ridică importante semne de întrebare privind protecţia datelor personale]. Auzi, eu nu vreau decât să-ţi dau scrisoarea. Puteam la fel de bine să o arunc pe geam. Probabil că familia respectivă are vechea ta adresă şi de-aia a ajuns aici.

[Eu, ştiind că am o singură adresă în Cluj]

- Păi nu aveau cum să pună o altă adresă. Eu una singură le-am dat. Şi nu m-am mutat în ultimii doi ani.

- Nu se poate, că eu stau de peste 2 ani aici.

- Aici unde?

- [Pe cale să-şi piardă cumpătul] Str. Speranţei, nr. 13, ap. 99! În chirie la Man Răzvan. Nu aici ai stat şi tu?!

- DECI: eu stau ACUM pe Str. Speranţei, nr. 13, ap. 99. Şi nu e apartamentul lui Man Răzvan. Nu a fost niciodată!

- Auzi, îţi baţi joc de mine? Vrei scrisoarea sau nu?

- Păi şi eu te-aş putea întreba acelaşi lucru. Dar trebuie să existe o explicaţie. Poate adresa diferă printr-un mic detaliu. [şi, ca să fiu şi mai convingătoare, decid să-i destăinui bănuiala ce-mi încolţise de ceva vreme în cap, pe baza faptului că primisem cu o zi în urmă o somaţie de la ANAF pe adresa mea, dar pe numele dlui TRF Traian (da, ăia i-au scris greşit numele, că doar nu l-o fi chemat TRF şi nici n-o fi vreo funcţie-alint gen IPS) care avea, se pare vreo 2 firme în lichidare]. Precis asta s-a întâmplat. Şi eu am primit o scrisoare pe numele altei persoane...

- Da, un drac. Vrei scrisoarea sau ţi-o arunc pe geam?

- Unde eşti acum? [întrebam cu gândul de a-i propune o întâlnire, să vedem cât de depărtate sunt adresele identice].

- Unde să fiu? Acasă.

- [Eu, deja prăpădindu-mă de râs] Pe Str. Speranţei, nr. 13, ap. 99?

- DA!!!

- Ce etaj?

- 2!

- Ce scară?

- 3!

- Măi să fie! Eşti la mine acasă!!!Apartament sau garsonieră?

- GARSONIERĂ!

- Băi, nu se poate! Dacă nu-i o farsă, atunci e un telefon din lumi paralele!

- DA? No bine.

Şi a închis exasperat.

Prin birou, isterie generală. Unii colegi îl suspectau tot pe Seb. Prin urmare, după ce mă calmez, îl sun pe om înapoi:

- Auzi, Seb te-a pus să fac asta?

- CE?! Nu, tu, eu am o scrisoare. Dacă vrei să ne întâlnim să ţi-o dau, bine, dacă nu, o arunc. Dar fiind că e din Franţa, mă gândesc că e importantă pentru tine.

- Cum te cheamă? [Omul mi-a zis numele şi părea că vorbeşte foarte serios].

Hotărâm să ne întâlnim la Casa Piraţilor, foarte aproape de noi amândoi, după ce ies eu de la serviciu. S-a dovedit că omul era super OK. La telefon devenise cam necioplit pentru că îl exasperasem eu. Şi da, există două adrese cvasi-identice. Diferenţa e numărul de bloc. Eu am C1, el C5. Şi da, mi-am recuperat scrisoareaJ Şi am aflat că la firma de internet figurez cu restanţă, deşi am dovada că mi-am plătit taxa la zi...

vineri, 1 februarie 2008

Toate aceste aplicaţii minunate...

Cele mai tari 2 chestii de IT peste care am dat la recomandările prietenilor săptămâna asta sunt Leo's Lyrics - datorită căruia nu mai dau search lyrics pentru piesele care mă interesează şi a cărui bază de date îmi propun să o corectez când dau peste versuri greşite - şi Google Analytics - care îmi arată cine, de unde, când, cât, cu ce viteză şi cu ce expresie facială mă citeşte. Czeck them out! (mi-am amintit că mi-e dor de Praga şi de Franţa şi de locurile frumoase pe care le-am văzut şi care contrastează cu România. Cel puţin cu Clujul - voi reveni la acest subiect).