marți, 24 iulie 2012

Bianca şi Maria

Era seară în Piaţa Muzeului şi stăteam cu o bere în faţă, alături de nişte prieteni cu care e mai bine să nu mai vorbesc până după referendum. Şi cum stăteam acolo deja certaţi, simt cum îmi intră în spaţiul personal, ameninţându-mi umărul drept, un copil de vreo 8 ani. Fetiţă, supraponderală, îmbrăcată cu un tricou polo roz decent. Credeam că s-a rătăcit de părinţi, că a greşit masa. Apoi m-am gândit că cerşeşte - n-am greşit prea rău. Era tipul agresiv de cerşetor, care vine şi te atinge, te tutuieşte şi-ţi impune preţul pentru redobândirea liniştii. Am crezut iniţial că, ignorată, va pleca sau că vreun bărbat de la masă o va alunga. N-au făcut-o, prin urmare Bianca - da, mai-mai am ajuns să ne spunem pe numele mic, că de tutuit ne-a tutuit din prima - ne oferă ceva. O aud în urechea dreaptă, în timp ce refuzam să fac contact vizual:
- Nu vrei o poză cu Maria?
În acel moment, creierul meu agasat se întrebă nedumerit: "De ce aş vrea o poză cu Sharapova?!".
Bianca repetă. "Nu vrei o poză cu Maria?", la care creierul meu ridică tonul către sine: "De ce naiba aş vrea o poză cu Sharapova? Nu-i plin internetul şi Eurosportul de ea? Ce-au mai inventat şi ăştia!". Mă întorc, cu gândul să verbalizez, când Bianca îmi arată poza cu Maria. Acea Maria pe care eu o ştiam drept Fecioara Maria, Maica Domnului etc. Mi-am analizat o secundă asocierea liberă cu Sharapova, apoi n-am putut să nu mă întreb: de când am ajuns aşa familiari cu Maria? Ce s-a întâmplat cu adresările politicoase, gen "Mama lui Dumnezeu", "Maica Precistă" ş.a.? Cred că aşa s-a pierdut şi la capitolul marketing. Era mai vandabil conceptul de "iconiţă" decât de "poză", nu? Colac peste pupăză, băieţii au fost cuceriţi de insistenţa Biancăi, care a plecat mai bogată cu 5 lei şi cu întreaga colecţie de poze cu Maria... Episodul mi s-a părut trist pe aşa de multe niveluri, că m-aş indispune întru totul să-l comentez mai departe.






Un comentariu:

Anonim spunea...

like