Eram în vestiarul de la WorldClass, încercând să mă schimb, cu o doză minimă de exhibiţionism. În paranteză fie spus, îmi displace enorm comportamentul de vestiar al unor... doamne, care ţi se lipesc de retină cu tot cu kilograme, celulită, organe interne şi tot ce n-ai vrea să vezi. Jur că şi dacă ai avea ochelari de cal, tot ar veni câte una şi ar insista să-ţi ofere o lecţie dezgustătoare de anatomie. Sau, uneori, o lecţie de anatomie dezgustătoare. Închid paranteza.
Deci, încercam să fiu decentă în vestiar, când aud intrând o mămică (sau o bonă?) şi două fetiţe. Dulapurile ne erau în unghi de 90 de grade şi nu ne vedeam. La un moment dat, observ cu colţul ochiului că fetiţa mai mică - să fi avut vreo 2 ani - se uita la mine. Când mă întorc să mă uit la ea, (mi se pare că) mogâldeaţa îmi zice "Bunăciune" şi fuge după colţ. Pentru că nu eram sigură de ce am auzit, îmi văd mai departe de treabă, dar vizitatorul revine. De data asta, hotărâtă, îmi zice "Bunăciune" şi fuge repede, un pic ruşinată, un pic şmecheră, în braţele mamei. De data asta îmi scot capul de după colţ şi o întreb râzând pe mamă - "Mi-a zis ... bunăciune?", la care mama îmi răspunde - un pic distrată, un pic jenată - "Da, ştiţi, a învăţat de la taică-său...". Râd împreună cu mama şi mă întorc la dulapul meu, un pic gâdilată la ego. Două secunde mai târziu, trece pe lângă mine o tipă supraponderală şi se instalează câteva dulapuri mai încolo. Încă mă simţeam bine cu mine, când mogâldeaţa reapare, ca adineaori şi îi zice clar noii tipe "Bunăciune". Simt parcă nevoia unei explicaţii, deci îmi scot capul de după dulap şi mă uit către mamă. Mama credea că tot mie mi-a zis, şi se simte datoare să-mi ofere o explicaţie suplimentară: "Aşa a învăţat de la taică-su, care le spune femeilor aşa, pentru că au sâni". Ei bine, aplicând acest criteriu, dintre mine şi tipa supraponderală, ea era mama bunăciunilor... Prin urmare, m-am dezumflat, am grăbit procesul şi am plecat acasă.
duminică, 3 iulie 2011
Bunăciune
Posted by Lavinia at 10:12
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
3 comentarii:
:))))))
curat Caragiale...:)))
sotul doamnei cu fetita...tradare, tradare, dar sa stim si noi...:))
Trimiteți un comentariu