duminică, 20 ianuarie 2013

Tara care vrea sa-ti salveze neaparat sufletul

Cat timp moartea lui Sergiu Nicolaescu tinea burtierele emisiunilor TV, m-am abtinut sa scriu. Asta pentru ca imi era scarba si eram, totodata, siderata de ce vedeam.

Pe de o parte, era critica lui Sergiu Nicolaescu - omul de film, pe care o pot intelege si accepta, cu anumite rezerve. Chiar insemnate. Ca a facut filme comuniste pe vremea comunismului (spre deosebire de disidentii care au facut filme inspirationale sau cum?!), ca stia cum sa lucreze in sistem si dupa Revolutie ca sa obtina finantare, ca s-a distribuit in filme, ca n-a fost disident, ca nu se tragea de sireturi cu nimeni pe platou si ca n-a jucat niciodata cum a jucat Daniel Day Lewis in Piciorul meu stang. OK. Pe de alta parte, a facut cele mai moderne filme din comunism, a facut mai multe filme decat va mai face cineva in tara asta, si nici Daniel Day Lewis nu putea sa fie un Mircea mai bun. Un lucru pe care as fi vrut sa-l faca, totusi, Sergiu Nicolaescu - omul public - ar fi fost sa spuna tot ce stie despre Revolutie, iar aici ar fi putut mai mult.

Pe de alta parte, era Sergiu Nicolaescu omul. Genul de om ca si care vrei sa imbatranesti. Din categoria Jane Fonda, Sean Connery si Petre Roman. Charmant si elegant, cu o viata tumultoasa, dar discreta, pe care si-a tinut-o departe de curiozitatea indecenta a presei. Si avea dreptate sa se teama, pentru ca, dupa moarte, pur si simplu l-au ciuruit... Cele mai mari mizerii le-am vazut la Romania sau la Realitatea TV (imi pare rau, dar n-am invatat sa fac diferenta). Au vazut ei cerere de stabilire a partenitatii intentata in instanta, au aflat ei ca are o gramada de copii care au prins glas acum, prin urmare, tineau s-o informeze pe sora lui prin telefon... In ce pozitie ingrata era biata femeie, sa raspunda tuturor vampirilor mediatici! Doar ca, daca n-ar fi vorbit cu ei, imaginea fratelui ei ar fi fost si mai terfelita. Oricum, o doamna venerabila, rationala, care a gasit puterea sa raspunda calm unor intrebari nesimtite.

Priveghiul asta televizat a fost cel mai scarbos din cate imi amintesc - si, pregatiti-va! pe masura ce marile personalitati din lumea artistica se sting una cate una, ni se vor mai pregati si altele. Nu numai ca nu te puteai uita la televizor - ca astia l-au reinventat si pe Vadim, care lauda magnetismul lui Nicolaescu prin faptul ca au avut aceleasi iubite, desi ii desparteau 20 de ani ca varsta (exact asta imi mai lipsea: sa aflu detalii despre escapadele lui Vadim!) - dar m-am simtit lovita si de social media. Daca erai conectat cu lumea exterioara, vrand-nevrand, aflai parerea poporului despre subiectul Nicolaescu. Comentariile pe care le gaseai pe paginile de facebook ale televiziunilor zugraveau tabloul terifiant al omului din popor care se bucura de libertatea de expresie pe internet. Si, evident, cel mai incitant si disputat subiect era cel al non-inmormantarii. Si, vorba lui bunicu-meu, "taie-te Dumnezo!". Cum adica, zicea poporanul, sa nu-l inmormanteze? Dar unde sa merg eu, care l-am vazut la televizor si, deci, am un drept de proprietate asupra trupului si memoriei lui, sa-i pun o lumanare sau o floare? Ca doar, fara lumanarea mea, va ajunge in iad, ca doar asa ne-a zis Biserica sfanta, prin comunicatul de presa. De fapt, eu, poporanul, nu cred ca prietenul meu apropiat, Sergiu, a zis asa ceva. Precis muierea aia malefica, lipsita de importanta si drepturi tocmai pentru ca nu am auzit de ea pana acum, e la originea acestei mizerii. Precis! Pentru ca ii vroia averea, pentru ca vrea sa distruga probele biolgice, ca sa nu se poata face teste de paternitate, pentru ca e o tarfa care s-a imbracat in alb, confirmandu-mi ca nu l-a iubit niciodata in cei 18 ani! Salvati sufletul lui Sergiu!

Lucrurile astea au fost peste poate pentru mine. OK, ca in tara asta traiesc o gramada de lumpeni care n-au iesit spiritual din Evul Mediu si care respecta fara a cerceta canoanele unei institutii potrivite aceluiasi timp istoric - stiam. Doar ca nu-mi venea sa cred ca televiziunile mi-i arata pe acei "buni crestini" strigand ca pe nevasta-sa ar trebui s-o arda! In ce tara traim?!! Si pana cand? Cum e posibil ca Biserica sa emita pretentii asupra trupului unui om? Cum se face ca institutia asta anacronica stapaneste mintile atator romani? Sa va reamintesc: e aceeasi institutie care spune ca femeile nu au voie in altar. De ce? Pentru ca sunt murdare, intrucat au menstruatie. Aceeasi institutie in care enoriasii supusi pompeaza bani la negru, cu fiecare ocazie - nunta, botez, inaugurari, inmormantare, parastasuri periodice - uneori din convingere, alteori pentru ca li se cere pe fata. Aceeasi institutie in care unii angajati le zic parintilor care isi ingroapa copiii minori ca acestia au platit pentru pacatele parintilor. Sa continuu? De la Max Webber incoace se vorbeste despre cum religia a influentat dezvoltarea natiunilor. Iar eu as fi vrut sa ma nasc in Cehia, daca mai la vest nu s-a putut. Din pacate, traiesc in tara lui "asta-i situatia" si a lui "cum o vrea Dumnezeu". Sincer, ma sperie generatia oamenilor de peste 50 de ani, atunci cand ii vad manifestandu-se public: la moaste sau in fata crematoriului. Daca aceia sunt bunii crestini, atunci va anunt ca mi-am inventat propria religie. Nu are cladiri, nici structura administrativa si nici intermediari in relatia cu absolutul. Are un singur principiu: fii bun in fiecare zi, cu tine si cu ceilalti.

Ca s-o lamurim cu incinerarea. Circula pe Twitter un studiu academic care arata de unde si pana unde. Pe scurt, ideea e ca inmormantarea e un obicei mozaic, care l-a inlocuit pe cel al incinerarii practicat de romani, pe masura ce crestinismul se raspandea in Imperiu (de fapt, grija pentru morti a fost unul dintre motivele popularitatii noii religii). Crestinii cred ca mortii nu trebuie sa fie incinerati, pentru ca sufletele vor reintra in trupuri la Inviere (nu mai stau sa dezbat de ce un trup mancat de viermi e mai usor reconstituibil decat unul incinerat), iar arderea era pedeapsa lor pentru eretici (de unde minunatele tratamente aplicate de catre Inchizitie clientilor ei). In zilele noastre, unele biserici s-au mai adaptat. De exemplu, din 1963, cea Catolica permite incinerarea. Altele, continua sa ia mot-a-mot ce spune cea mai fascinanta prin influenta carte scrisa vreodata. Una peste alta, tot la vointa institutionala a BOR ajungem. Si pentru ca le figurez pe lista de la botez, ca asa a fost filmul, si nu stii niciodata cand mori, vreau sa ma exprim public, ca sa nu fie dubii si, la nevoie, voi pune asta si in testament: vreau sa fiu incinerata. Pe de o parte, pentru ca, nici eu, ca Nicolescu, nu vreau sa ma manance viermii. Dar asta e cel mai neinsemnat dintre motive. Unul mai important e ca deja ne confruntam cu o criza si o mafie a locurilor de veci, iar eu nu vreau sa o intretin. Si cel mai important, vreau sa nu existe un loc in care familia sa-si aminteasca de mine si sa ma planga, conform sinistrului obicei din noiembrie. Vreau sa fiu firicele de cenusa peste tot in lume si sa raman doar ca amintire, atata cat oi merita. Si, va rog, nu incercati sa-mi salvati sufletul!

5 comentarii:

Corina spunea...

Da, da si da.

Anonim spunea...

Am citit impreuna cu un prieten articolul acesta...concluzia prietenului:,,are meserie", adica tu; concluzia mea: mai sunt echilibrati pe lumea asta inca, tot tu.

Anonim spunea...

Publici si in alt loc, decat pe blog, articole? Imi place stilul tau si mi-ar placea sa citesc mai mult din ceea ce gandesti vis-a-vis de anumite evenimente contemporane si nu numai...

Lavinia spunea...

Multumesc mult pentru aprecieri. Nu, nu (mai) scriu in presa, dar ma voi stradui sa scriu mai des pe blog.

Anonim spunea...

tu nu ai buton de like?! :D