Prin Balcani

Anul acesta am hotărât să facem road trip în doi și să depășim obiectivul de 2 țări noi pe an. Prin urmare, am decis că destinația va fi... undeva în Balcani. În mod normal, am fi mers în Grecia, ca tot românul, însă criza refugiaților ne-a îndemnat la prudență. Am decis că musai trebuie să mergem la Ohrid, în Macedonia, datorită unui articol de acum câțiva ani, care punea orașul pe primul loc în Top 10 orașe din Europa de care nu ai auzit, deși ar fi trebuit (Clujul era pe locul 9). Iar de acolo, parcă toate sunt aproape:) Mărturisesc că am avut colegi bine intenționați care s-au speriat de știrile privind invazia/criza de la granițele Macedoniei și m-au sfătuit prietenește să nu mă duc. Am zis că ne asumăm riscul (prietenii care călătoreau în Grecia ne dădeau raportul privind experiența lor de călătorie...), iar țările incluse în traseu au fost: Macedonia, Albania, Muntenegru și Serbia (dacă nu dorm o noapte, nu mănânc la restaurant și nu vizitez măcar 2 ore împrejurimile consider că n-am bifat acea țară, deci Serbia nu era bifată). Am avut cazare numai pentru prima noapte, în Skopje și pentru următoarea destinație, Ohrid, în rest, am rezolvat la fața locului prin Booking.com și a fost super OK în 6 cazuri din 7 (în locul mai puțin fericit, într-o noapte din două, am avut parte vizavi de pensiune de o petrecere în aer liber cu muzică de club până la 3 dimineața...).

Să le luăm pe rând.

Skopje. Am petrecut o seară superbă în Skopje, o capitală tânără, vibrantă și foarte eclectică. Orașul pare nou, asta pentru că, într-un fel, așa și e - a fost distrus de un cutremur în 1963 și a fost reconstruit de atunci. Ce e fascinant e că acum își construiesc clădirile din centru (unii zic că e kitsch, eu nu le împărtășesc opinia). E ca și cum vii la Cluj și asiști la construcția Teatrului Național. Evident, piața centrală e dominată de statuia lui Alexandru Macedon (i-am zis că am mers până la capătul lumii ca să-l întâlnesc:), care, însă, se numește "Luptător pe cal", din cauza grecilor, care îl revendică și pe Alexandru și însuși numele de Macedonia și blochează aderarea țării la UE (soluția temporară a fost luarea numelui de FYROM - Fosta Republică Iugoslavă Macedonia). Tat-su, Filip al II-lea (evident, statuia lui), e și el sub alias, "Războinicul", dar nimeni nu e păcălit de jocul ăsta politic simultan și corect și obraznic. Macedonia (inclusiv Skopje) te surprinde pentru că e mai musulmană decât știai (asta se explică prin 500 de ani de stăpânire turcească). Vezi destule femei cu vălul islamic, iar la doi pași de centru, dincolo de râul Vardar, dai peste Bazarul turcesc, care e o experiență de neuitat. Masa pe care am luat-o acolo a rămas pe locul 1 la capitolul culinar tot concediul - mâncare turceasco-europeană, porție regească, bere lângă (se pare că nu au o problemă cu consumul de alcool) și prețul... cam 14 lei, plus berea 4-5 lei?! A nu se rata casa memorială a Maicii Tereza (pe care maică și macedonenii și albanezii o revendică cu drag).

Ce n-am înțeles în Macedonia e de ce sunt atâtea gunoaie pe marginea drumului... Cât e drumul de lung și parcările de late, numai pet-uri (vezi poza pentru exemplificare). Apropo, drumurile sunt bune și în continuă expansiune - construiesc alte autostrăzi. Ce e enervant e că ai taxă de drum aproape din 10 în 10 km, dar nu e exorbitantă. Oricum, e mai bine s-o plătești în dinari decât în euro.

Nu m-am obosit să citesc prea mult despre situația lor internă, dar e clar că minoritatea albaneză e foarte puternică. Am văzut în Macedonia mult mai multe steaguri ale Albaniei (inclusiv din alea de 100 mp și catarge de 15 m) decât în Albania. Pe ansamblu, găsesc Macedonia drept o țară... nouă, cu multe localități în construcție, cu oameni primitori și relaxați.

Ohrid. Minunatul Ohrid. Un oraș medieval locuit și un lac răpitor de frumos (cel mai adânc din Balcani, unul dintre cele mai vechi din Europa, rezervație a Biosferei). Ohrid e unul dintre cele 2 lacuri de graniță ale Macedoniei cu Albania (al doilea e Prespa și lumea nu știe de el, însă excursia cu mașina de la unul la altul face toți banii, având în vedere că ajungi pe vârful muntelui și ai o panoramă incredibilă). Noi am stat în Ohrid chiar în cetate, în Pensiunea Old Town, unde recepționista (și mama ei, cu care am interacționat doar la plecare) încerca(u) să ne vorbească în românește! Chiar am reușit să-i povestim la final de zi pe unde ne-am plimbat, iar ea a reușit să ne avertizeze că drumul spre Prespa e cu multe serpentine și că trebuie să mergem încet. Apropo, drumul spre Prespa e un paradis pentru pasionații de mountain-biking sau de ciclism de enduring (cred că tocmai am inventat o denumire, din lipsă de cunoștințe de specialitate) și e minunat și pentru cine vrea să meargă cu cortul. Tot pentru cei mai aventuroși, să știți că sunt locuri în Ohrid unde se poate sta la cort gratis și se poate face baie departe de restul turiștilor/localnicilor. Noi am găsit apa prea rece, deci o baie în lac a rămas pe listă pentru data viitoare.

Încă o necunoscută despre Macedonia cu care am rămas din Ohrid e ce mănâncă oamenii ăia la micul dejun... nu găsești croissante nicăieri, nici omlete... La final ne-am mulțumit cu iaurturi, pentru că pizza chiar nu e o opțiune... Incident de culoare locală: am prins o nuntă și se pare că e absolut normal ca nuntașii să oprească circulația pentru a dansa. Nimeni nu comentează, nimeni nu claxonează. Se poate trece când se termină hora, deci 5 minute stai frumos pe fundul tău:

Albania. Prima impresie: grănicerii lor sunt niște șpăgari misogini nerușinați. Când am intrat în țară, ne-au întrebat dacă suntem pentru prima dată la ei (da, eram), ne-au tras deoparte într-un garaj închis, pentru un "control de rutină total" și au vorbit doar cu "Sebastian, my friend" (eu eram maxim o anexă). L-au întrebat ce lucrează și ce preferă - un control total al mașinii de o oră sau să-i invite la o cafea. Sebastian s-a arătat cam entuziast pentru gustul meu să le plătească cafeaua cu 10 euro, iar mie mi-a fost ciudă că n-am avut bancnote de 5 euro.

Ca tot românul aflat pentru prima dată în Albania, așteptam să vedem cum e situația în "cea mai săracă țară din Europa". Și aici am început să nu mai înțeleg nimic - satele lor arată mult mai bine decât ale noastre, toată lumea parcă avea casă nouă, cu etaj (toate arată la fel, cu baza pătrat; cred că au făcut proiectul o dată și l-au dat să circule în toată țara, ba l-au trimis și prin Macedonia), drumurile sunt ca la noi, dar au o limită de viteză îngrozitoare (de 40 la oră în localitate și 60 în afară, iar după ce primești amendă la Bumbești-Jiu pe singura porțiune decentă dintr-un drum de 30 de km aflat în construcție îi înjuri pe olteni și sufli și-n iaurt tot restul drumului), sunt pline orașele de mercedesuri... deci de unde mitul cu sărăcia? Poate a fost așa pe timpul comunismului, însă între timp o grămadă dintre albanezi s-au dus la muncă în Italia și s-au întors cu bani. De altfel, ei se prezintă mai degrabă drept "țara cea mai prăfuită din Europa", pentru că se construiește peste tot și se ridică praful. Ca soluție, în fiecare sat stau omenii cu furtunul de apă gata să-ți facă un "lavaj". Apoi mai e bine de știut că Tirana e cel mai nebun oraș din punctul de vedere al traficului (Istanbulul mi s-a părut rezonabil, la fel și Rabatul și Casablanca). Aici înveți că pe două benzi intră lejer 3 șiruri de mașini, dacă toți șoferii sunt atenți... dar să mor dacă înțeleg cum se poate parca. Am fost la 200 m de punctul de interes cel mai important, Piața Skandenberg, dar am renunțat la a o vizita, pentru că efectiv nu era niciun loc de parcare în tot orașul și ne-am îndreptat direct spre litoral. Nu înainte de a observa că fetele aveau mini-jupe super îndrăznețe și că am văzut fix 1 văl islamic, la o tanti bătrână - deci par a fi și progresiști dpdv religios (o fi amprenta anilor de comunism?). Aveam cazare în Durres, un fel de Mamaia a lor. Adevărul că și arată a Mamaia. Din patul de hotel vedeam marea, micul dejun a fost copios, apusul de soare - minunat, plaja și marea - cam ca la noi. Ce m-a deranjat și m-a determinat să vreau să plec a doua zi spre Muntenegru a fost faptul că plaja era neîngrijită - adică plină de niște arici de mare morți, de nu-ți venea să intri în apă... Sunt sigură că-i voi da Albaniei o altă șansă în viitor, pentru că suspectez că există locuri și mai frumoase și mai îngrijite, iar ca prețuri ieși mai ieftin decât în Constanța.

Muntenegru. Mai întâi, am rămas vreo 3 zile în cea mai albaneză/musulmană stațiune muntenegrină, Ulcinj. Am stat chiar în inima stațiunii, cu vedere la golf (mare loc de distracție pentru pirații de altădată) și fără să ne deranjeze chemările la rugăciune ale celor două moschei super apropiate de apartamentul nostru. Aveau pe acolo și cetate, cu panorama aferentă, apropo. Un lucru care m-a frapat într-o seară a fost să văd 3 copii de 3-5 ani dormind cu fața pe trotuar la distanță de 100 m între ei și sutele de turiști continuându-și plimbarea pe promenadă. Mama (aici e o serie lungă de întrebări) lor era și ea pe acolo, dormind la fel...

De la Ulcinj musai să dați o fugă către Velika Plaza (Plaja Mare), aflată (iar) la granița cu Albania. Peste 13 km de plajă pe care îți vine să te tot plimbi. Accesul e gratuit și, dacă nu-ți trebuie să stai pe șezlong, poți sta gratis pe acolo o zi întreagă (jumătate din plajă era amenajată de diverse firme, dar era suficient loc pentru persoanele care au venit cu un modest prosop de acasă). Odată ajunși în zonă, musai să încercați toate mâncărurile de pește.

În zilele următoare ne-am stabilit mai aproape de Kotor, undeva lângă Port Montenegro (locul unde acostează ambarcațiunile bogătașilor - cei mai mulți ruși, cică) și am colindat (cu mașina) coasta în sus și-n jos. Kotor e un sit UNESCO frumos (data viitoare sper să nu ajung iar pe caniculă, ca să pot urca până în vârf, în cetate), dar un pic supraapreciat, aș zice. De exemplu, Split sau Dubrovnik și chiar Budva mi-au plăcut mult mai mult. N-am fost prea impresionată nici de Bar, unde am urcat în cetate, dar unde portul mi s-a părut banal. Kotor e cel mai scump loc din Muntenegru, din câte am văzut. De exemplu, nu găsești magneți sub 4 euro, în condițiile în care în Budva găsești aceeași calitate la 0,5 euro, nu găsești prânz sub 17 euro, față de un 12-13 în Budva etc. Din fericire, intrarea la muzeul dedicat pisicilor e numai 2 euro:)

                                                                   

                                                                      Port Montenegro

                                                                              Kotor

                                                                             Budva

La finalul zilei, Muntenegru e o țară superbă. Oriunde ai merge pe litoralul muntenegrin vei fi uimit - munte lângă mare, apă albastră, zone numai bune de baie și de poze. Vă pun mai jos niște fotografii la întâmplare. Și nu uitați să vă cumpărați smochine - se găsesc peste tot la comercianții de pe marginea drumului și sunt delicioase!!!

Locuri random în MN...

Pentru că nu vrem niciodată să ne forțăm limitele cu condusul, drumul de întoarcere l-am planificat din bucăți mici. De exemplu, în ziua când am văzut Budva, am trecut și printr-o fostă capitală, Cetinje (un fel de Sinaia a lor, unde, într-o biserică poți găsi și o mână a lui Ioan Botezătorul), am vizitat și Podgorica (aici am fost mai puțin impresionată - ne-a fost greu să identificăm o zonă de pus în album... și nici nu ne-am întâlnit cu handbalistele...) și ne-am cazat într-o stațiune de schi încântătoare și liniștită pe timp de vară, Kolasin (aici are loc ceva festival de tango, unde vin des și români - așa ne-a zis gazda noastră).

Cetinje

Podgorica

Drumul prin munții Muntenegrului este captivant, obositor și destul de periculos. Totuși, dacă respecți limita de 50-70, totul va fi bine. Am trecut și pe lângă locul unde s-a prăbușit autocarul cu români (l-am recunoscut după faptul că au legat un tricolor de balustrada podului) și mi s-a părut trist că atâția oameni au murit acolo...era un tunel, urmat de un pod, cum sunt altele peste 30 în apropiere; dacă nu ar fi avut viteză, nu s-ar fi întâmplat nimic...

Vedere din parcare, de la nivelul șoselei

Toate drumurile duc la Kosovo. Problema cea mai mare pe care am avut-o în toată excursia asta a fost că GPS-ul ne tot îndrepta spre Kosovo (și în Macedonia, și în Albania, și dinspre Muntenegru spre Serbia), doar că noi eram literalmente speriați de bombe. Așa că, la întoarcere, în loc să călătorim pe drum european. să traversăm Kosovo ca să ajungem în Serbia, ne-am trezit pe drumuri naționale, de munte, unde vedeai oameni o dată la 20 de km (ferească Dumnezeu să pățești ceva la mașină pe acolo)... Data viitoare, poate merită mers și în Kosovo, care e oricum așezat strategic în acea zonă... Chiar sunt curioasă să văd Pristina.

În Serbia am dormit în Nis, în buricul târgului, într-o mansardă recent amenajată (găsiți locația ușor pe booking.com, unde au cea mai mare notă din oraș). Un oraș de tranzit, potrivit pentru o plimbare de seară, brand-uit drept orașul unde s-a născut Constantin cel Mare.

***

Concluzie: Balcanii au multe de oferit. Data viitoare când mergem în Ohrid, cu siguranță dăm o fugă și până la Sofia, de exemplu. Sau, odată ajunși în Albania, merită mers spre sud și apoi în Corfu. Din Kotor ești la o aruncătură de băț de Dubrovnik și de Bosnia și Herzegovina și tot așa. Ca să nu mai vorbim că autostrăzile Macedoniei duc în Grecia:) Din punctul de vedere al bugetului, cazarea a costat în medie 21,7 euro pe noapte, deci chiar nu veți cheltui o avere.

Serbia, Bosnia, Croaţia...

Dacă tot a început şcoala, este cazul să scriu compunerea obligatorie cu titlul "Cum mi-am petrecut vacanţa". Recunosc din start că am avut nevoie de poze pentru a-mi aminti anumite momente (după cum am mai zis, modul în care s-a încheiat concediul ăsta m-a făcut să-mi blochez amintirile). S-o luăm cu începutul. Ne-a luat foarte mult timp să ieşim din ţară, pentru că a trebuit s-o lăsăm pe Norişor la Lupeni. În prima zi am făcut distanţa Lupeni-Mostar în 15 ore. Mi-am dorit să vizitez Mostarul, pentru că e un oraş al reconcilierii şi era şi bine poziţionat pentru traseul nostru - e la 60 min de graniţa cu Croaţia, la 90 min de Dubrovnik. Să luăm ţările pe rând. Am aşteptat cu nerăbdare prima vizită în Serbia. Nu ştiu de unde mi se trage - poate de la Belodedic şi Bregovic - dar am o mare simpatie pentru sârbi. În primii kilometri de după graniţă însă, am dat de nişte drumuri de ţară şi sate ce păreau pustii. Peisajul s-a schimbat rapid, şi am avut impresia că sunt din nou în Banat. Caracteristice atât pentru Banatul nostru, cât şi pentru al sârbilor par a fi satele cu spaţii largi între case: între case şi şosea mai există o porţiune de cca 10 metri, de obicei cu iarbă şi copaci, unde copiii se pot juca în voie. Primul şoc este apariţia chirilicelor. Din fericire, indicatoarele sunt atât în alfabetul chirilic, cât şi în cel latin, deci nu te poţi pierde. Apoi remarci că toate intersecţiile sunt dotate cu giratorii largi şi te gândeşti că sistemul ăsta duce, probabil, la evitarea a multe accidente. Serbia nu mi s-a părut deloc diferită faţă de România, până când am ajuns la Novi Sad. Indicatoarele ne-au îndrumat spre oraşul nou (GPS-ul nu-şi dădea seama unde ne aflam), care mi-a amintit, culmea, de Marakesh, cu blocurile noi şi trandafirii. Apoi, dintr-o dată, ajungi în primul loc cu adevărat spectaculos: podul peste Dunăre de la Novi Sad, pod liber - Most Sloboda (sau ceva de genul). Păcat că nu te poţi opri pe pod să admiri peisajul... După Novi Sad a urmat o porţiune de 30 km de drum relativ prost - până la Ruma. Mă temeam ca drumurile naţionale să nu fie la fel de proaste. Şi nu-s. Un alt moment spectaculos şi neaşteptat a fost când am trecut podul peste Sava în Sabac. De-a dreptul surprinzător, pentru că Sava părea mai mare decât Dunărea! Restul călătoriei prin Serbia ne-a relevat nişte sate foarte frumoase, cu case aranjate, având toate gazon amenajat în curte. Parcă ceva mai bine decât în România. Cu toate astea, nu aş avea ce să recomand turiştilor. Serbia îmi pare o ţară de tranzit şi atât. Aş fi curioasă să aflu care sunt cele mai mari atracţii turistice, în afară de Belgrad. Apropo, nu am ajuns în centrul Belgradului, deci nu mă pot pronunţa definitiv, însă, din câte am văzut, oraşul mi s-a părut obosit, gri şi parcă tot în comunism. Repet, probabil nu am destule informaţii ca să mă pronunţ. Oricum, prin comparaţie, Sarajevo este un oraş nou/reconstruit şi vibrant. În Serbia am oprit doar o dată pentru benzină la dus şi o dată pentru un sandwich la întors. Am plătit cu cardul şi uite aşa habar n-am cum arată dinarii. Şi am doar o vagă impresie cât valorează... Parcă 100 fac un euro... Pe nesimţite am ajuns în Bosnia. Iniţial am confundat punctul de trecere a frontierei cu o benzinărie. Graniţa naturală e râul Drina. E interesant să te uiţi de pe un mal pe altul în altă ţară... Până la Sarajevo am avut impresia că străbat un lung drum spre Beliş. Pe alocuri, parcă traversam păşunile alpine din Austria. Practic, până la Sarajevo, Bosnia va da oricărui român umblat prin zonele noastre de munte senzaţii de deja vu. Am pus clar eticheta de ţară pastorală. Singurul lucru ieşit din comun în acel peisaj montan ce părea românesc a fost o moschee. De fapt, o moschee cu termopane. Descrierea se schimbă odată cu Sarajevo. Peisajul devine mai spectaculos. În ceea ce priveşte peisajul citadin, minaretele moscheelor îţi pot crea oarecare disonanţe cognitive: atâtea moschei într-un oraş în rest 100% european! De fapt, un oraş european nou, cu multe clădiri de birouri - tipul oţel şi sticlă. Din loc în loc, femei musulmane poartă hainele tradiţionale. Curios lucru, mi-am amintit mai degrabă de Rabat decât de Istanbul. Dacă vreţi să dormiţi vreodată în Sarajevo, vă recomand Hotel Merona. La 50 de euro, petreci o noapte în ceea ce pare a fi castelul Şeherezadei. Pentru mine a fost compensaţia de care am avut nevoie/pe care am meritat-o după ultimele zile petrecute forţat în Croaţia. Conceptul pentru Hotelul Merona e inedit: un spa ce ocupă un etaj dintr-o clădire de birouri, iar noaptea poţi închiria camere simple sau părţi din spa, inclusiv jacuzzi-ul, baia turcească, sauna etc. Noi am luat o cameră obişnuită, iar baia turcească şi sauna au fost din partea casei. Singurul dezavantaj este că s-ar putea să aveţi probleme în a-l găsi. Noi am avut noroc: am găsit un localnic care nu ştia unde e hotelul, dar a sunat la numărul de contact pe care îl notasem şi deci am primit indicaţiile telefonic. Asta e o lecţie şi pentru viitor. Dacă ai telefonul hotelului, cu siguranţă localnicii se vor oferi să sune pentru tine. Partea cu adevărat spectaculoasă a Bosniei este între Sarajevo şi Mostar. Între cele două puncte e un drum european impecabil, pe care îl străbaţi în 2h30 min. Iar peisajul te lasă fără cuvinte. Viaducte, căi ferate ce trec prin munte, apa incredibil de clară a Neretvei şi un defileu cu stânci care îţi iau respiraţia. În fine, destinaţia finală a primei zile - Mostar. Un oraş din 1001 de nopţi. Am găsit cazare în 15 minute, probabil din noroc: am urmat reclama stradală către o pensiune, iar proprietara ne-a recomandat pensiunea unui prieten, întrucât a ei era full. Am fost mulţumită: 35 de euro, mic dejun inclus. Locaţia: 5 minute de mers pe jos de Vechiul Pos (Stari Most), simbolul oraşului. Unul dintre cele mai frumoase momente din concediu a fost vizitarea Stari Most şi a îmrejurimilor. Podul ăsta e plin de istorie. Şi e foarte important şi în istoria recentă. Am văzut filme cu bombardarea lui (în 1992, cred) şi am văzut şi filmul reconstrucţiei lui (courtesy of Prince Charles). Întreaga zonă e plină de cafenele şic şi răcoroase şi de magazine de suveniruri, care te transpun în lumea arabă. De exemplu, găseşti aici eşarfe şi genţi exact ca în Maroc (mi-am luat în sfârşit o geantă multicoloră de pânză, la care visam încă din Essaouira...). Important pentru turiste: toată zona e pavată cu pietre rotunde alunecoase, deci nu vă luaţi tocuri! Toată istoria locului mi se pare impresionantă. De exemplu, am văzut poze de la 1800, în care zona podului era populată de magazinele turcilor. Evident, în poze apăreau şi turcii: cu şalvari şi turbane, exact ca în cărţile de istorie şi de poveşti. Poate ar trebui să menţionez aici că pe vremea dominaţiei turce Bosnia a obţinut o ieşire de 9 km la Adriatică. Deci, de ştiut pentru turişti: ca să ajungi la Dubrovnik, treci prin Bosnia, aşa că aveţi nevoie de paşaport. Am pozat podul din toate părţile; enjoy! Pentru mine, Stari Most este simbolul întregii BiH (de fapt, Mostar e capitala Herzegovinei). M-aş fi aşteptat ca telefonul să-mi indice ca imagine podul (pentru că în fiecare ţară îmi indică un monument semnificativ). Se pare că, totuşi, BiH îi e necunoscută, iar imaginea pe care o afişa era un peisaj de deal, cu copaci şi căpiţe. Ceea ce, de altfel, este foarte relevant pentru Bosnia. La întoarcere, ne-am bucurat de exact un astfel de peisaj (am ales un alt traseu decât la dus). De menţionat că la nici o oră distanţă de Mostar treci printr-un sătuc cu moştenire arhitecturală interesantă - Pocitelj. Iar pentru creştini, Medjugoje e la 30 km distanţă (ca să vă scutesc de Google search, în anii 80, Fecioara Maria s-ar fi arătat aici unui grup de 6 copii - ori mare minune, ori mari mincinoşi -, şi de atunci Medjugorje e un loc important de pelerinaj). În concluzie, consider că nu mi-am încheiat socotelile cu Bosnia. M-aş întoarce să vizitez Sarajevo şi aş dormi la Hotel Merona, şi aş campa undeva pe malul imensului lac cu apă incredibil de albastră (cam cum e Plitvice) din zona Jablanica. Mi-ar plăcea mult să petrec câteva zile în munţii Bosniei, dar încă s-ar putea să fie periculos din cauza minelor antipersonale (din câte ştiu, nu peste tot s-a încheiat curăţenia). Poate data viitoare învăţ şi care e treaba cu moneda lor - KM (marcă convertibilă), că de data asta m-am descurcat cu euro şi cardul. Să nu uit o chestie care m-a sâcâit în Bosnia: pe indicatoare nu sunt trecute distanţele până la diverse localităţi. Deci veţi vedea indicatoare pe care scrie Sarajevo, dar nu veţi şti cât mai este până acolo... Şi, în sfârşit, Croaţia. Având în vedere că singura zonă de coastă pe care n-am văzut-o este cea dintre Zadar şi Split, mă consider un mic expert în materie de Croaţia. De exemplu, am dormit în destul case de croaţi ca să am o imagine de ansamblu în legătură cu stilul de viaţă şi nivelul de trai şi să pot afirma cu certitudine că, în ultimii doi ani, Croaţia s-a cam scumpit pentru turistul de rând. Prima cazare am avut-o în Nemira, lângă Omis. Un apartament de cca 45 mp, cu balcon cu vedere spre mare, 45 euro. Mi-a plăcut foarte mult acolo. A fost cea mai bună cazare pe care am avut-o în Croaţia anul ăsta. Cât eram cazaţi la Nemira am vizitat Splitul (mi-a plăcut mult faptul că cetatea veche e locuită, deci oraşul e viu) şi am făcut plajă în diverese locuri. Aş menţiona Promanja ca potrivită pentru familiile cu copii mici, întrucât pe plajă (a se citi o fâşie de 5x50 m de pietricele) sunt şi copaci, deci poţi sta la umbră toată ziua, dacă vrei. Am mai vizitat Makarska, Stara Baska şi Brela. Staţiuni de fiţe, cică (da, sunt mai scumpe, dar asta nu înseamnă pentru mine fiţe). Următoarea cazare a fost în Slano - un colţ de paradis pe care cred că noi l-am descoperit. Vroiam să fim mai aproape de Dubrovnik, dar nu foarte departe de drumul spre Mostar, deci ne-am oprit în Slano, la 30 km de Dubrovnik. Adevărul e că nici n-am avut multe opţiuni. Dacă în Omis şi Makarska Riviera treci dintr-o localitate în alta, pe măsură ce mergi spre sud, localităţile se răresc. La un moment dat, am ajuns într-o localitate trecută pe hartă - Luka - compusă din fix 4 case şi un mini port... Prin comparaţie, Slano e mărişor. Are un hotel de 5 stele, unul de 3, două biserici cu valoare istorică şi două centre cu câte 3 restaurante. Ne-am cazat în casa unei familii şi am primit jumătate de parter - o cameră mare, cu hol, bucătărie şi baie pentru 40 de euro/noapte. Casa era în pădure, dar şi la 75 m de mare. Oricum, pe ansamblu, Slano a fost cam prea liniştit pentru mine. În timpul cazării la Slano am vizitat Dubrovnikul, al cărui centru mi-a plăcut foarte mult. De fapt, momentul meu preferat din tot concediul a fost turul de 50 min cu barca în exteriorul cetăţii. Mai mult fără voia noastră, ne-am întors la Dubrovnik în timp ce aşteptam ca maşina să ne fie dusă în service. Tot problema cu maşina ne-a făcut să ajungem şi în Cavtat, cea mai sudică staţiune din Croaţia. De altfel, o staţiune pe care aş recomanda-o. Dacă aveţi bani, merită să vă cazaţi la Hotel Croaţia, unde puteţi face baie atât în mare (plaja este formată din porţiuni de beton amenajate în stâncă) sau într-o piscină superbă. În rest, zeci de restaurante, iar ca spectacol, meciuri de polo în mare. După ce m-am împăcat cu ideea că maşina se va repara când vor dori cei de la service, am putut să mă relaxez. O chestie tare pe care am făcut-o a fost că am închiriat biciclete şi am vizitat service-ul din Cilipi (9 km faţă de Cavtat) unde se afla maşina. Cu atât mai tare cu cât nu mă mai dădusem cu bicicleta de peste 10 ani, iar acum am mers pe teren accidentat. Ce mai merită menţionat e că mi-a plăcut servirea în toate restaurantele din Croaţia în care am fost în acest concediu. Preţurile, însă, au fost mult mai mari decât mi le aminteam - o masă pentru doi constând dintr-un fel principal (spaghette sau grătar, de exemplu), cu apă şi o salată egal 20 euro. Din motive obiective, nu-mi propun să ajung prea curând înapoi în Croaţia. Mi-ar plăcea în schimb o tură de Bosnia+Muntenegru, respectiv una de Grecia+Macedonia, mai ales că am auzit multe lucruri frumoase despre lacul Ohrid. Înainte să închei, câteva indicaţii de călătorie: porţiunea Haţeg-Caransebeş e excelentă, dar, dacă o luaţi apoi spre Timişoara, trosonul este gâtuit de lucrări în desfăşurare, drumul are doar o bandă pe alocuri şi trebuie să staţi la semafoarele temporare. Noi am ieşit din ţară prin Jimbolia, pentru că am vrut să evităm Belgradul. Prin urmare, traseul pe care l-am făcut a fost Jimbolia-Zrenjanin-Novi Sad-Ruma-Sabac-Vlasenica-Han Pijesak-Sokolac-Sarajevo-Jablanica-Mostar. Prin urmare, am fost doar pe drumuri europene şi naţionale. La Ruma am ratat intrarea pe autostrada spre Croaţia, iar în Vlasenica, un orăşel bosniac, am mers după intuiţie în lipsa indicatoarelor şi ne-am trezit la Han Piejsak - staţiune de ski, se pare - în timp ce intenţia noastră era să mergem spre Kladanj şi deci să intrăm mai repede pe drumul european spre Sarajevo. La retur am încercat şi câteva bucăţi de autostradă, dar, pe ansamblu, am mers mai prost, pentru că am reuşit să facem doar distanţa Sarajevo-Lupeni într-o zi. Traseul de întoarcere a fost Cavtat-Dubrovnik-Metkovic-Mostar-Jablanica-Sarajevo-Kladanj (deci direcţia Tuzla)-Orasje-autostrada A3 până la Belgrad-Pancevo-Vrsac-Moravita-Deta-Reşiţa-Caransebeş-Haţeg-Lupeni-Cluj. De reţinut că poţi întâlni cozi semnificative la graniţa de după Orasje, înainte de intrarea pe autostrada spre Belgrad. Respectiva autostradă e impecabilă la croaţi şi cam obosită la sârbi, unde limita e 120 în loc de 130; oricum, eşti taxat separat, de fiecare ţară. Iar Belgradul n-a fost aşa de rău. Dacă te uiţi după indicatoare, găseşti uşor drumul spre Vrsac, deci spre România. Desigur, Sebi nu se lua după ce citeam eu pe indicatoare, ci după ce vedea pe GPS. De unde a rezultat că am văzut mai mult din Belgrad decât era nevoie şi am pierdut, probabil, 30 min. În rest, ne-am mai rătăcit în localitatea sârbă la graniţa cu România, dar am întrebat şi am găsit Moraviţa, spre care nu erau indicatoare. Aş mai remarca faptul că tronsonul Deta-Haţeg prin Reşiţa e excelent. Cât despre diversele avertismente legate de radare în spaţiul ex-iugoslav, am văzut 3-5 echipaje în fiecare ţară. Doar că am mers mereu cu limita legală, deci n-aveam de ce să ne facem griji.