Despre performanţă

Pentru cine mă cunoaşte câtuşi de puţin, e clar că nu sunt uşor impresionabilă. Cu toate astea, sunt lucruri care mă impresionează, literalmente, până la lacrimi. De exemplu, sacrificiul de sine, iubirea necondiţionată, dar, mai ales, performanţa. Nimic nu mi se pare mai sublim decât a fi cel mai bun - prin talent sau muncă, dar, de obicei, prin amândouă - într-un domeniu. Totuşi, să faci cele mai multe duble din lume cu piciorul stâng mi se pare mai degrabă o prostie decât o performanţă. Dar a fi, de exemplu, campion olimpic sau inventatorul a ceva revoluţionar, în fine, să ţi se scrie numele pentru eternitate în cartea de onoare a unui domeniu e ceva în faţa căruia mă înclin. De exemplu, să fii cel mai în vârstă actor în activitate. Da, acest articol este despre Radu Beligan, unul dintre oamenii care m-au impresionat cel mai mult în viaţa asta.

Radu Beligan are 95 de ani şi eu l-am văzut pentru prima dată pe viu pe scenă acum două săptămâni. Sunt supărată pe mine pentru asta. Poate că trebuia să fiu mai atentă în trecut cu lista spectacolelor din Cluj. Ţin minte că acum 10 ani o colegă se ducea la o piesă cu el, nu numai pentru că era un monstru sacru, ci şi pentru că "are, totuşi, 85 de ani...". Mie mi-a mai luat 10 şi mi se pare că miracolul e şi mai mare. Piesa a fost "Lecţia de violoncel", în care maestrul Beligan joacă rolul unui octogenar căsătorit cu o femeie cu 40 de ani mai tânără, care-l suspectează că o înşeală şi pe care el o lasă să se răzbune. O piesă modernă, cu umor, în care personajul lui Beligan e convalescent, deci nu trebuie să stea în picioare prea mult. O piesă în care joacă, de altfel cu mult talent, şi Marius Manole. De fapt, nu mai contează ce piesă era. În definitiv, jocul lui Beligan are ceva supraomenesc. Omul acesta a depăşit limitele biologice ale speciei noastre. Aud aşa de multă lume de 30 de ani care speră să se poată ţine pe picioare şi să aibă mintea întreagă la 65. Ei bine, pe Radu Beligan l-au cam lăsat picioarele (apare foarte fragilizat, are nevoie de ajutor pentru deplasarea pe scenă), dar mintea îi funcţionează perfect. Câţi dintre noi îşi pot proiecta mental viitorul? Aţi făcut-o? Şi câţi dintre voi vă vedeţi suficient de în putere să puteţi crea un act artistic în faţa a sute de oameni la 95 de ani? Şi ce poate fi mai impresionant decât să reuşeşti să faci asta şi să fii o inspiraţie pentru toţi cei care îţi cunosc povestea?

L-am văzut pe Radu Beligan acum câţiva ani la "Profesioniştii" Eugeniei Vodă; vorbind despre longevitatea lui, spunea că are impresia că trăieşte două vieţi - a lui şi a fratelui geamăn care a murit de mic. Oricare ar fi cauza, performanţa vieţii lui - umane şi artistice - mi se pare un miracol. Radu Beligan, e, pur şi simplu, dincolo de cuvinte.

PS: Am filmat câteva secunde ale aplauzelor de la finalul spectacolului. În drumul spre culise, maestrul Beligan s-a întors de 2 ori din drum, să se mai bucure de ele. Finalul filmuleţului îl fixează pe scenă - nu în culise. Aşa mi se pare mai potrivit.