Un fel de dietă?

Pentru cei care vă uitaţi la White Collar: ştiţi episodul ăla în care Neal şi Peter îl păcălesc pe unul că ar fi bolnav, prin 3 trucuri simple: 1. îi provoacă o alergie, 2. îi înlocuiesc costumul de la curăţătorie cu unul cu un număr mai mare 3. îi falsifică nişte analize? Ei bine, astăzi am detectat nişte similitudini ciudate. De când m-am trezit, mi-a venit să mă scarpin pe faţă, din cauza a ceea ce părea a fi o iritaţie neglijabilă (şi acum, la zece seara, sunt în aceeaşi situaţie). Yada, yada, yada, ora 18:30, îmi iau la întâmplare o pereche de blugi din dulap şi...supriză: intru perfect (dacă nu chiar prea bine) în acea pereche blugi pe care mi-am cumpărat-o prea mică de la început (da, domnilor, toate avem acea pereche de blugi, fustă etc. care e dovada clară că suntem nişte optimiste; toate credem că "într-o zi îmi va fi bună" şi, chiar dacă asta nu se întâmplă câţiva ani buni, nu putem renunţa la acel item, pentru că ar însemna că recunoaştem că ne dăm bătute). Nu-mi venea să cred! Ce bine cad! Ziua la care am visat a venit, în sfârşit! De acum, pot purta perechea respectivă şi în situaţii în care urmează să stau jos. OK, după 30 de secunde de narcisism, am început să analizez cum am atins aşa, pe nesimţite, acest rezultat nesperat? Chiar am slăbit? Păi, parcă am mâncat mai puţin, am fost stresată şi cu capsa pusă tot timpul...Dar oare asta să fie? Oare de ce mă întreabă oamenii care mă văd rar dacă am slăbit mult? (Ah, asta îmi aminteşte de ceva: de câte ori mă întâlnesc cu vreun coleg de facultăţi, am parte de aceeaşi reacţie: "VAAAAAI, CE-AI SLABIIIIIIT!!!"; fraţilor, să ne înţelegem, eu mai mult de 4 kg în plus decât acum n-am avut niciodată; cât de grasă puteam fi la 1,58m şi 52 de kg??!! Parcă aş fi avut 70 de chile vreodată, jur că aşa reacţionaţi!). Să mă cântăresc, totuşi, din când în când? Să mă duc la analize? Neh... o fi vreo farsă ca în White Collar.