luni, 14 aprilie 2014

Învăţăminte din peregrinări

Cred că din fiecare excursie/vacanţă/delegaţie am învăţat câte ceva. Aici e o colecţie de învăţăminte. Ciudăţenii. Sau lucruri interesante.

În Bulgaria:
- aşteptaţi-vă să vă îndoape cu salată bulgărească = roşii cu castraveţi. Nota bene: salata se mânâncă de una singură, înainte de orice fel. Până n-o terminaţi, fără invitaţii speciale n-o să vă aducă felul principal.
- nu se recunosc drept ţară a castraveţilor; poate doar a trandafirilor
- dacă la aviziere, pe uşi, pe stâlpi vedeţi poze cu oameni, să ştiţi că sunt morţi
- ce arătau în reclama cu "hai, hallo, gospodin", e adevărat: datul din cap înseamnă "nu", iar clătinatul din cap înseamnă "da"

În Franţa:
- bacşişul e inclus în preţ; nu vă bateţi capul cu socoteli. Pentru că bacşişul e inclus la ei, francezii vor fi clienţi naşpa pe unde merg - cică sunt cei mai enervanţi pentru chelnerii şi ospătarii din alte ţări (evident, ar fi în avantajul lor să călătorească împreună cu olandezii, de exemplu)
- se fac bancuri despre belgieni şi elveţieni; cam ca la noi bancurile cu moldoveni, olteni, ardeleni
- când faci cunoştinţă cu cineva într-un context informal, îi zici noii cunoştinţe numele în timp ce vă pupaţi pe obraz; în funcţie de zonă, vă pupaţi de 2, 3 sau 4 ori. E amuzant să-i vezi cum se opresc să întrebe "COMMENT?", după ce tu tocmai le-ai zis pe lângă ureche "Lavinia" sau "Cătălina" sau "Ruxandra" etc.
- ideea lor de chef e să stai pe canapea toată noaptea şi să povesteşti la un pahar de vin şi o ţigară. Opţiunile variază.
- se mănâncă cel mai bine din lume
- n-au văzut supă de tăiţei, de zarzavat sau ciorbe de orice fel, niciodată; cea mai lichidă chestie pe care o mănâncă este o supă cremă din supermarket - verde sau portocalie
- minorităţile naţionale vor încerca să te agaţe în maxim 60 de secunde de când te întâlnesc; poate o să trec în revistă una dintre numeroasele poveşti de "auto-apărare" din tramvai, metro etc.
- lumea e relativ familiară, totuşi, cu numele meu. Cică era pe vremuri un desen animat, "Princess Sarah", în care era o blondă rea, Lavigna. Prin urmare, nu ştiu niciodată să-mi scrie numele.
- a face autostopul e gratis. Cică e specific săracilor. O fi, dar mi s-a întâmplat de 4 ori ca şoferii să facă un ocol ca să mă ducă în siguranţă la destinaţie. 

În Bosnia:
- e fascinant să vezi minarete. În Europa.
- pe indicatoarele rutiere nu este marcată distanţa până la punctele de interes. În principiu, ele îţi arată doar că eşti pe drumul cel bun, nu şi cât mai ai până la destinaţie.
- băieţii sunt ca Goran Ivanisevic, fetele ca Ana Ivanovic; e valabil şi pentru sârbi şi pentru croaţi. Spendide exemplare!
- oamenii sunt de treabă, iar omul de pe stradă vorbeşte engleza decent. Am fost impresionată că am găsit oameni dispuşi să dea telefoane ca să ne ajute să ajungem la hotelul unde aveam rezervare. Bine, şi eu aş fi făcut asta pentru un străin, dar nu ştiu dacă toate popoarele au această predispoziţie.
- ca în Serbia, de altfel, la locul accidentelor mortale sunt monumente de marmură, cu poza decedaţilor...

În Turcia:
- portretele lui Ataturk sunt peste tot, mai ales în instituţii. Să vă abţineţi de la comentarii răutăcioase, gen "ce blond cu ochi albaştri e părintele naţiunii voastre", că puteţi intra sub incidenţă penală
- am învăţat de unde ni se trag ş-urile: de la ei; cred că şi î-urile
- toată lumea te primeşte cu ceai (aşa se şi pronunţă şi la ei), într-un pahar special, de care musai o să-mi cumpăr într-o zi
- şerveţelele sunt gratis şi numeroase şi te aşteaptă pe masă în orice restaurant
- când te duci cu autocarul la drum lung, cam o dată la 4 ore, co-şoferul va veni şi-ţi va turna un parfum ieftin în palme, pentru dezinfectare
- veţi vedea o incredibilă varietate de feţe - poate că fetele blonde cu ochi verzi sunt descendente din tributurile date de români...
- veţi afla că bătălia de la Călugăreni a fost câştigată de turci
- va trebui să-i învăţaţi cine a fost Ţepeş şi ce metodă folosea cu "prietenii" poporului
- s-ar putea să ajungeţi la capătul răbdării cu atâtea negocieri; câteodată ai vrea doar să-ţi spună un preţ şi gata

În Polonia:
- nu faceţi concursuri de băut; sunt imuni la ţuică (nu ca turcii!)
- se mânâncă o senzaţională salată de castraveţi cu smântână, numită "mizeria", pentru că s-a mâncat multă în vremuri de mizerie
- fostele oraşe germane (gen Wroclaw - ex Breslau) arată senzaţional, oamenii sunt primitori, Varşovia refăcută e un simbol al renaşterii unei naţiuni; deci m-am simţit extrem de bine
- credincios sau nu, te va impresiona amintirea lui Karol Wojtyla, mai ales în Cracovia

În Cehia:
- vei auzi oamenii vorbind despre ţara lor, aşa cum vorbim noi despre a noastră: că e plină de politicieni corupţi
- vei auzi că nu românii, ci cehii sunt cei mai mari hackeri şi piraţi cibernetici
- berea e ieftinăăăă
- chelnerii se comportă de parcă nu şi-ar dori bacşiş
- se fac nişte feluri tradiţionale mai grele decât sarmalele; de exemplu, nu recomand plăcintele de pâine...

În Maroc:
- tajina te cucereşte pe veci
- aflaţi că preţul corect al fructelor de cactus e cam 50 de cenţi (nu 10 lei, ca la Cora, da!?); dacă vânzătorul se oferă să vi-l cureţe, acceptaţi, pentru că altfel vă veţi înţepa al naibii, cu nişte ţepi insidioşi
- se face fresh de portocale cu portocalele de pe marginea drumului. Cel mai bun fresh de portocale. 2 lei
- nu mergeţi în august, 44 de grade la umbră e cam multişor, nu?
- mergeţi în nord, către Tetouan, ca să descoperiţi un alt fel de Mediterană
- trebuie să mergeţi măcar o dată în viaţă

În Olanda:
- veţi găsi cea mai insipidă mâncare din lume. Hai, ex aequo cu Marea Britanie.
- cavalerismul a murit. Vreţi un exemplu: ăăăă, bărbaţi care te întreabă dacă nu le plăteşti cumva tu cina.
- vara durează 15 minute

În Anglia:
- la zero grade, fetele umblă în balerini, tricou, fuste extra-mini, fără ciorapi. Jumate bete. De unde şi rata cea mai mare de mame adolescente din Europa.
- e un soi de eleganţă şi linişte care ar fi senzaţionale, dacă n-ar fi triste şi reci.
- nu uitați de prize! Cereți adaptor la recepție sau încarcați-vă telefonul prin USB-ul televizorului (dacă are).

Generale:
- Dacă nu reuşeşti să-ţi printezi boarding pass-ul, codul de bare scanat de pe telefon e de ajuns
- Peste tot în lumea asta vei avea conversaţia: "De unde eşti?"; "Din România"; "A, Hagi!". Mai puţin în Vest, unde va fi "Ohh, oare e periculos să trăieşti acolo?" sau "Mda... ţigani".
- Nu poţi să faci pipi şi să-ţi legi şireturile în acelaşi timp.
- Dacă e să rămâi de izbelişte câteva ore într-un aeroport, probabil vrei ca acela să fie Munchen
- Nu poţi face baie în Oceanul Atlantic, pur şi simplu. E gheaţă oricând, oriunde. De exemplu, în august, în Maroc.

Sunt sigură că am uitat jumătate din ce puteam să scriu (poate revin cu adăugiri)... în plus, am auzit o grămadă de poveşti de la alţii, pe care nu le pot pune aici, pentru că nu sunt ale mele (printre altele, cum că filipinezii au un milion de complexe şi îşi albesc pielea). Oricum, săriţi cu experienţe!

Un comentariu:

Anonim spunea...

In Italia
La Centrul cardio-vascular Monza, multe femei cu varsta peste 50 de ani, venite la control de rutina, fara grasime subcutanata si fara plus de colesterol, cu activitate cardiaca f buna. Secretul? Dieta mediteraneeana: fara prajeli (in ulei), fara grasimi, oua si lactate extrem de putine, ulei de masline, legumele fierte putin, nuci sau alune diverse neprajite si multe citrice(ard caloriile) si, bineinteles, mult sport, miscare, da, chiar la varste inaintate.
Profesorul conducator de proiect de cercetare, italian, casatorit cu o romanca...au locuit in Italia, apoi s-au mutat in Romania pentru 2-3 ani ca sa ingrijeasca soacra muribunda. S-a imbolnavit din cauza multelor grasimi prajite, a cantitatii mari de lactate, oua si zahar...acum e inapoi, in Italia si spune tuturor, chiar si romanilor cat de prost se mananca in Romania... :)