M-am trezit cu
noaptea-n cap pentru încă o deplasare și mi-au venit tot felul de idei
crețe. De exemplu, cum stăteam în autobuzul care te duce la avion (și, de
altfel, cum stau acum în avion), m-am gândit cum ar fi să fac un experiment
social (sau o aroganță, cum ar zice la ceva radio) și să strig “Victor Ponta președinte!”. Oare cum ar reacționa
lumea? Pot să-mi închipui că aș avea ecou favorabil la 2-3 oameni, unora le-ar
crește inima, dar n-ar zice nimic de sfială, dar cred că ar fi mai mulți
(judecând după context – persoane călătorind de la Cluj spre Londra) cărora li
s-ar inflama o venă pe creier și care mi-ar da o replică de zile mari. Din
păcate, nu am suficient tupeu pentru o asemenea aroganță. Aaa, dar dacă aș fi
fost cu cineva, ne-am face curaj reciprocJ
Că tot m-am trezit cu noapte-n cap cu gândul la Ponta.
Dumnezeule mare, cum mi-a venit din nou chef să fac analiză de discurs și
comportament politic! Poate e timpul unei cărți noi – una despre recrudescența
Frontului Național în Franța (25% la Europarlamentare!), în paralel cu
aneantizarea Partidului România Mare al lui Vadim.
Deci, de unde să încep cu acest personaj? Nu pot să-i spun
Mickey Mouse, că nu are nimic ludic și pozitiv. I s-a zis micul Titulescu, apoi
micul Ceaușescu și cred că asta e o etichetă potrivită. Cum Dumnezeu să-ți
lansezi candidatura cu fast DE ZIUA TA (chiar, oare cum de s-au abținut să nu-i
cânte La Mulți Ani? Sau pe asta n-am mai prins-o în transmisiune directă?)? Pe
stadion, cu oameni aduși să te aplaude? Cum să-ți lansezi candidatura de 3 ori
în același fel? Că, de exemplu, și la Alba Iulia s-a paralizat traficul pentru
asta (mă gândesc că la Alba Iulia a trebuit să meargă pentru că acolo s-a făcut
adevărata Mare Unire – revin un pic la ambiguitatea termenului în campania
PSD-istă – și pentru că trebuia să bage și Ardealul în seamă, iar la Cluj noi
suntem ăia cu Salvați Roșia Montană, cu Boc la primărie, nah, riști huiduieli
masive)? Cum să aduni oamenii pe stadioane și să te asemeni cu Obama (singura
asemnănare e cea din banc: știți că Băsescu continuă să menționeze că pe Ponta
îl cheamă Victor Viorel, așa cum republicanii spuneau încontinuu Barack
Hussain, din același motiv: Viorel e nume musulman), nu cu Ceaușescu?
Adicătelea marșezi clar pe o temă de fior național, pe simbolistica intim
românească, gen Marea Unire, Republica Moldova, Tudor Gheorghe, Dumnezeu, ortodoxie,
dar, când e convenabil, îți scapă că în același mental colectiv al românilor
adunatul pe stadioane egal slava conducătorului iubit (deja i se scriu poezii
cu “Victor, o galaxie” pe nușce „temelie”...) egal Ceaușescu egal
totalitarism?! Și până când să ne vorbești de Băsescu – gata, o epocă de
relativ tristă amintire (cel puțin în al doilea mandat, că ar fi fost infinit
mai rău dacă ar fi câștigat Năstase în 2004) s-a încheiat. Până când merge la
români mitul inamicului? Gata, hai să vorbim despre proiecte și realizări,
despre ce legi ți se va cere să promulgi (și tare mă tem că o vei face cu două
mâini...) – amnistii, exproprieri pentru cianurare la Roșia, gaze de șist?
Și ar mai fi niște momente:
1.
Asumarea bărbătesc-comică cu “sunt Victor Viorel
Ponta” și continuarea à la Gladiatorul “strănepotul unui ardelean care a
participat la Marea Unire” (revendicarea din Ardeal e importantă, că aici chiar
nu stă bine cu simpatizanții), “nepotul unui preot” (căci, da, trebuie să
reitereze mândria de a fi ortodox, nu altceva, de data asta cu nuanțarea
inteligentă că și a fi catolic sau protestant e în regulă, cumva), în fine,
cred că a zis că e și fiu și tată (oare cu bătaie că alții nu sunt?). Și poate
și soț și, mai ales, ginere ar fi fost indicat?
2.
Toată uzurparea simbolisticii Marii Uniri. Pe de
o parte, afirmă clar că vrea să fie președinte la centenarul evenimentului, dar
nu poate și nu promite că va uni el țara cu Republica Moldova. De fapt, mai
mult o dă în ideea de “mare
unificator de neam” decât de unificator de țară – căci el va fi un
președinte al tuturor, care nu va dezbina (greu să dezbini mai mult decât acum,
e drept). Asul din mânecă e domnul prim-ministru moldovean, care vine să-l
susțină, așa, ca un sol simbolic al fraților de peste Prut. Să ne înțelegem,
Basarabia e pământ românesc, 75 de ani de separare nu șterg istoria de până
acum, dar o singură țară nu vom mai fi niciodată – viitorul este, însă,
împreună în Europa, unde granițele sunt aproape irelevante. Dar ce-l mână pe el
în întreprinderea asta voievodală, de fapt? Adevărata miză sunt voturile
cetățenilor moldoveni cu cetățenie română (Băsescu a știut să câștige cu
ajutorul diasporei), pe care cineva trebuie să-i ia la piept – și, în acest
caz, aștept cu interes reacția dreptei. Oricum, s-a dovedit între timp că și
Leancă e bipolar – în calitate de prim-ministru îl susține pe Ponta, iar în
calitate de afiliat la PPE îl susține pe Iohannis (observ că personalitatea de
prim-ministru e cea bolnavă la cap, cum a fost și la Ponta).
3.
Oh, și bietul maestru Radu Beligan. Cât de
trist! În loc să rămână în zona eterică a icoanelor, se coboară cu o afirmație mundană,
de bunic, dacă vrem să-l iertăm – că el îl susține pe Ponta, pentru că are
încredere în tineri. Eu, dacă aș fi fost în locul lui, nu aș endorsa pe nimeni,
dar poate maestrul nu înțelege cu adevărat cât e de iubit, pentru ce e iubit și
cât de tare poate să dezamăgească. Totuși, cât de frumos i-a spus Pleșu că ar
fi meritat un amurg mai demn...
Dar atât despre salvatorul unificator și providențial. Eu am
așteptat cu nerăbdare aparițiile Monicăi Macovei și a lui Klaus Iohannis. O
replică, un început de campanie. Și i-am văzut. La modul ideal, i-am vedea pe
amândoi în turul doi, dar n-are sens să visăm. Iohannis mi-a plăcut mult în
emisiunea de la Realitatea. Firescul și așezarea lui sunt în contrast colosal
cu grandomania lui Ponta (la lansare aud că nu s-a ambiționat să aducă pe
stadion 75000 de oameni, doar să se dea mare, că semnături a strâns mai multe;
intrarea în piață a fost liberă...). Până și la o întrebare absolut
nepotrivită, pe care Cristoiu ar fi vrut s-o retragă în momentul în care a adresat-o,
cea despre absența copiilor, răspunsul a fost dezarmant, venind de la un om
împăcat cu sine, cu situația lui personală: “Pentru că eu nu pot avea copii.
Chiar dacă mi-am dorit foarte mult”. Sper doar ca graiul lui de minoritate din
Ardeal să fie simpatic și prin Moldova și Muntenia. E, totuși, reconfortant că
anul acesta pot vota “pentru”
cineva, chiar dacă elementul de “împotriva”
cuiva e la fel de important ca de
obicei la noi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu