Iar timpul crește-n urma mea...

Dacă am mai zis-o, mă repet: pentru mine, cel mai frumos vers din literatura română este "Iar timpul crește-n urma mea... mă-ntunec", din Trecut-au anii. La școală se zicea că au convenit unii că "Nu credeam să-nvăț a muri vreodată" din Odă în metru antic ia premiul ăsta, dar, mă rog, de gustibus.

Ce-mi veni cu Eminescu? Păi, primii o notificare cum că cineva mi-a vizualizat CV-ul pe un site de recrutare. Și dintr-o dată mi-am amintit că am acolo un CV. Probabil neactualizat și prăfuit, așa că l-am deschis cum deschizi o carte veche. Și ca și când aș fi mâncat dintr-o madlenă, mi-am amintit de toate proiectele frumoase din anii mei formativi, dinainte de primul meu job cu carte de muncă. Și mi-am dat seama, cu o tristețe ireparabilă, că, pentru nivelul actual de carieră, ar da mai bine dacă aș șterge acele pagini cu buretele. Că nu mai interesează pe nimeni. Că acum trebuie să-mi scriu fraze deștepte și pompoase, ca să arăt că-s cea mai corporatistă între corporatiști. Și mi-am dat seama că-i păcat de mine. Lucrurile pe care le-am făcut la 20-23 de ani sunt, poate, lucrurile care mi-au rămas cele mai dragi. Lucram ca voluntar, făceam totul pentru dezvoltare personală și cu speranța că voi dovedi cuiva că merit să mă angajeze. Vrând-nevrând, acele pagini nu-și vor mai găsi locul în CV-ul meu, dar pe blog pot să fac ce vreau, iar acum vreau să nu uit niciodată cum mi-am început drumul în viața profesională. Așadar, spicuiesc cu comentarii.

Sep 2002 - Iun 2003 trainer pe comunicare interculturala si teambuilding, organizația Bosporus
A fost primul moment cand am simtit că cineva vine spre mine si-mi face un bine neasteptat. E vorba de un asistent universitar cu har, care azi nu mai e in sistem, dar care mi-a devenit și mi-a rămas prietenă. Mi s-a propus să fac parte dintr-un grup de studenți care vor coordona un proiect intercultural între două licee - unul român și unul maghiar; Șincai și Brassai - din Cluj. Eu urma să le țin elevilor cursuri de comunicare. Eram în anul 2 de facultate. Elevii maghiari s-au arătat încântați la prima întâlnire, dar nu și-au arătat fața la următoarele. Am vorbit cu finațatorii și i-am înlocuit cu elevi din alt liceu, românesc, de data asta. Atunci am fost instruită despre cum se scrie un proiect (în zi de azi sunt elemente din acel training pe care le folosesc în trainingurile mele corporatiste) și am început să învăț despre managementul proiectelor de finanțare. Tot atunci am mers în primul proiect internațional și am văzut prima țară străină - Bulgaria. Le-am prezentat situația egalității de gen din România și am început cu bancul acela care se termină cu "După 3 zile, am început să văd cu ochiul stâng". A fost un succes răsunător. Ulterior, tot prin Bosporus, am mai participat la 2 proiecte internaționale - în Turcia și în Polonia. Și cum o piesă de domino o doboară pe alta, în acel proiect am întâlnit o persoană care m-a recomandat la Google, unde am primit un job... pe care l-am refuzat.

Mar 2004 trainer pe drepturile omului, teambuilding, comunicare, Centrul de Resurse Juridice
Pentru pozitia asta am trecut printr-o ditamai selecție națională. Am fost printre studenții selectați să-i învețe pe liceeni despre drepturile omului. Am participat la trainguri de legislație și drepturile omului cu Renate Weber, care, în zi de azi, este unul dintre oamenii politici pe care îi respect. Am fost la primul Train the trainer fancy, ținut de cineva din București. Mi s-a confirmat că eram deja un trainer al naibii de talentat. Modestia a venit pe parcurs. Am ținut training-uri săptămânale în tandem la Liceul Energetic din Cluj și a fost o încântare. N-o voi uita niciodată pe profesoara care ne-a mulțumit că ne-am dus și la Energetic, în condițiile în care marea majoritate a proiectelor vizau Șincai, Coșbuc, Eminescu... lumea bună. Sala era plină, interesul copiilor era imens și cred că i-am ajutat foarte mult la încrederea în sine. Peste ani, o domnișoară de la ghișeul Băncii Transilvania mi-a spus că i-am ținut training de drepturile omului când era la liceu. Am fost impresionată că și-a amintit de mine.

Oct 2002 - Dec 2005 Trainer - ARDOR
instructor de dezbateri, arbitru
trainer pe argumentare, comunicare, teambuilding, leardership
organizare de evenimente si competitii de dezbateri
Practic, așa a început drumul meu spre training, dar și spre o minte deschisă și tolerantă. În clasa a IX-a s-a înființat clubul de debate în Ocna-Mureș și asta a dat un sens timpului meu liber. Era să mă retrag după primul meci: eu și coechipierii trebuia să susținem de ce euthanasia ar trebui legalizată; am făcut o treabă bună - clar mai bună decât oponenții - dar juriul a dat decizie 4 la 1 că am pierdut, pentru că "Dumnezeu nu ar fi de acord". Din fericire, votul pentru a fost al profesoarei care a înființat clubul. În perioada liceului mi-am câștigat dreptul la vacanțe la Felix, pentru că am câștigat competiții județene. Fast forward către 2002, atunci mi-am câștigat dreptul de a concura la Națională și așa am ajuns prima dată la București. Și eu și Bill Clinton, în aceeași perioadă ("Stay the course, stay the course, stay the course..."). Din anul 2 de facultate am creat și am condus clubul de debate al FSPAC și am ținut demonstrative și la ISE. Țineam săptămânal 2 workshopuri de câte 2 ore, mobilizam oameni, organizam competiții. De la 50 de participanți, am rămas cu 6 fideli - cei mai buni prieteni ai mei. Dialogurile contradictorii între oameni deștepți era loisirul meu preferat. Între timp, mai dădeam o mână de ajutor mișcării de debate din licee, inclusiv participând ca arbitru la competițiile lor naționale. Cea mai mare tristețe a absolvirii facultății mi se trage de la faptul că a trebuit să părăsesc mișcarea. Meciurile de oldies but goldies mă fac din când în când să-mi retrăiesc vremurile de glorie... Chiar, nu punem de un turneu de veterani?

 Publicații diverse (pe lângă cele două cărți și participarea la manuale universitare)
Tribuna, Steaua, Adevarul de Cluj, Campus UBB, Moftul Studentesc (coordinator din 2002 in 2004), Fabricat în România, Europa (France), Stud.net, AcTIFF (jurnalul online al TIFF, 2005-2006)

Pffff...Aici e o întreagă viață de student. Prin ceea ce am făcut în aceste note de subsol ale CV-ului actual am învățat să scriu, să coordonez oameni, să fac networking și fundraising. Moftul Studențesc a fost materializarea visului de a avea același brand de ziar studențesc în marile centre universitare. Bucureștiul a dat tonul, dar într-o vreme ziarul apărea și la Cluj și la Iași și la Timișoara. Câte nopți nedormite pentru a face editarea textului și paginația! Cât am mai învățat și cât ne-am dezvoltat de la primul număr la ultimele. Stăteam pe capul unui coleg cu paginația până la 3 noaptea Între Lacuri, luam taxiul spre Hașdeu (și era o lovitură în bugetul personal) ca să dorm un pic, la 8 eram la Tipografie numai ca să-mi spună că iar nu am făcut bine nuș ce, că am folosit fonturi pe care nu le aveau, că rasterul nu se va vedea etc.etc. Scoteam un număr la două săptămâni (cred că 16 pagini, dublu decât înainte să-l preiau eu), nu ne jucam cu periodicitatea și, fratele meu, era de muncă! Cel mai greu a fost când nu am mai avut finanțare de la București (ei abandonaseră proiectul) și m-am apucat de fundraising din bar în bar. Am fost în al nouălea cer când am primit finanțare pe un an de zile de la clubul Nera. 300 lei pe lună, parcă. O avere!!! Apoi mai făceam și distribuție în BCU, prin cămine și prin facultăți și găseam câte un exmplar la diverși profesori în birou, cu sublinieri ale criticilor pe care le aduceam uneori. Cum dracu făceam asta printre două facultăți, club de debate, consiliul studenților? Probabil pentru că pasiunea îți dă aripi. Păi de ce aș scoate chestia asta din CV? Pentru că între timp am lucrat în presa "serioasă" și pentru că azi mă ocup de comunicare într-o corporație? Nu știu dacă aș fi putut face asta fără etapa presei studențești.

Cât despre AcTIFF - mă întorsesem din Franța, unde departamentul meu realiza un site cu cronici de film și alte articole pe marginea Festival des trois continents. Acolo am învățat cum se realizează materiale video (am făcut și filmări, și script și editare), am întâlnit realizatori din India, Iran, Afagnistan etc. O încântare. Iar când am venit în Cluj, am mers cu propunea la TIFF și timp de 2 ani am făcut același lucru (mai puțin partea de materiale video) pentru ei, cu studenții din UBB. O șansă imensă pentru noi toți, o colaborare cu niște oameni extrem de talentați (unii dintre ei au scris cronici pe care le am și acum în minte), o altă oportunitate (auto-creată, îndrăznesc să spun) de a-mi dezvolta skill-urile de leadership, project management și jurnalism. Cu provocările de rigoare (tipul care ne-a făcut în primul an site-ul n-a vrut să participe și în al doilea, și un om providențial s-a oferit în ultimul moment să ne facă altul, mai frumos, gratis). Deci o căruță de amintiri ascunsă într-o notă de subsol...

La capitolul diverse: am scris două cărți înainte de 25 de ani, am făcut programare (cu dificultatea aferentă vârstei) de la 10 la 18 ani, am fost printre cei 10 români selectați  pentru un program de leadership cu evenimente întinse pe 2 ani la Consiliul Europei... dar nu vorbim despre asta în interviuri. Pentru că nu se prea potrivește cu dinamica standardizată a interviurilor de azi. 

În aceeași zonă, am citit recent cazul unei doamne de 91 de ani, care avea un CV de 9 pagini și care l-a redus la două (avea sens și pe care :). Exercițiul i-a luat două luni. A luat un job la Google și a sfidat stereotipurile despre vârstă. Însă sunt convinsă că i-a fost greu. Mai devreme sau mai târziu, acumulăm mai multă experiență decât e de bon ton să treci pe hârtie. Timpul crește în urma noastră, ne întunecăm, îmbătrânim și e mult prea trist că protocolul ne obligă să ne simplificăm și să ne rezumăm experiența. Poate că ar trebui să încercăm să cunoaștem candidații prin prisma a ceea ce nu scrie în CV-ul lor. Personal, intenționez să folosesc de acum înainte următoarea întrebare în interviurile de angajare: Spune-mi ce lucruri, proiecte etc. importante pentru tine nu și-au mai găsit loc în CV-ul tău. Sau cum ai început să fii cine ești din punct de vedere profesional? Simțiți-vă liberi să răspundeți.