Zanzibar

 Am dat atâta consultanță turistică individuală despre Zanzibar, încât cred că e mai eficient să scriu o postare publică 😀 Așadar, pentru toți cei interesați, iată câteva sfaturi de călătorie despre Zanzibar, pornind de la experiența mea personală.

În primul rând, am primit întrebarea: "Ce aveți toți cu Zanzibarul ăsta? Cum te-ai gândit să mergi acolo?". Simplu: nu poți merge în prea multe locuri în perioada asta de pandemie, iar spre Zanzibar ai zbor direct din Cluj. Deci e o chestiune de oportunitate. Și o situație în care oferta creează cererea: veți vedea în curând că mai multă lume călătorește în Republica Dominicană, în Maldive și în Kenya - e normal, mergem unde se poate, alegem destinațiile spre care avem zboruri. În altă ordine de idei, știam de Zanzibar ca destinație cam de un an, de când am început să văd jurnale de călătorie. Iar de Zanzibar în sine știam doar că e locul unde s-a născut Freddie Mercury.

Următoarea întrebare: "Cât a costat?" 1500 de euro de persoană. 7 nopți la resort de 5 stele, cu demipensiune. Cam cel mai scump sejur de până acum. Dar trebuia să fie atunci, nenegociabil, pentru că am mers acolo să marcăm în mod deosebit o aniversare. Se poate călători în Zanzibar și mai ieftin, chiar pe cont propriu. Vă întrebați dacă e sigur să mergi pe cont propriu? Acum, că am fost acolo aș spune că da, e o țară în care m-am simțit în siguranță. A doua oară mi-aș face singură rezervările.

Q: "Cum a fost? Merită?"

A: A fost superb. Natura e grozavă acolo. Fluxul și refluxul sunt fascinante. Vezi steluțe de mare, corali și pești oriunde privești. Merită. Recomand cu drag resortul la care am stat, Sea Cliff. Puteai să stai o săptămână acolo fără să te plictisești. De la camera cu ocean view, la piscina infinity, la pontonul de pe care puteai coborî în apă, la vegetația luxuriantă, la terasele primitoare, la terenurile de tenis, golf și squash, la excursiile cu kayak-ul...mi-au plăcut toate. Și am enumerat doar chestiile gratuite/incluse în preț. Pentru extra charge, puteai merge la masaj (recomand, dar sunt prețuri pentru occidentali - gen 85$/oră) sau puteai să mergi cu caii în mare (garantat, cea mai bună sesiune foto ever) etc. În principiu, experiența de 5* în Zanzibar e comparabilă cu experiența de la 5* din Tenerife.

Pentru cine nu vrea să stea doar în resort, sunt disponibile diverse excursii. Poți întreba la hotel sau poți merge cu oamenii care te vor acosta în timp ce te plimbi pe plajă. Noi am ales și, și. Evident, excursiile cu localnicii sunt la jumătate de preț față de cele asigurate de hotel/agenție. În principiu, pentru 20$/zi/persoană, un localnic va veni cu o mașină de închiriat (decentă!), te va duce unde vrei și va petrece toată ziua cu tine.

Noi am mers într-o excursie de o zi de la hotel/agenție, care a presupus următoarele:

- ferma de condimente - o lecție de botanică pe care n-am primit-o la timp. A fost foarte drăguț să vezi de unde îți vine vanilia, scorțișoara, curcuma, nucșoara, piperul etc. La final, e inclusă o degustare de fructe. Fapt amuzant: ne-au dat castravete si lebeniță la degustare - ambele trecute și stătute și le-am zis să ne dea ceva ce nu știm. Și am primit Jack Fruit. Ați gustat vreodată o ceapă după două zile după ce ați pus-o la murat? Nici eu, dar îmi închipui că e un gust similar. În rest, ești invitat să cumperi produse. Săpunul "făcut de comunitatea locală de femei", de exemplu, e OK de cumpărat dacă vrei să ajuți, dar nu faci nicio afacere. Ei îți vor cere un preț dublu sau triplu - nu uita să negociezi! De exemplu, în oraș, în magazinele de suveniruri, vei găsi săpun artizanal de calitate la 1$ bucata, iar la fermă își vor cere mult mai mult. De asemenea, îți vor cere 7$ pe 3 păstăi de vanilie. Eu le-am explicat că găsesc vanilie la 3$ în supermarket acasă și că asta e limita mea. Au cedat, evident. Am folosit vanilia de la ei acasă și nu a avut niciun gust. Nu știu dacă voi avea aceeași experiență cu scorțișoara și cu cuișoarele pe care le-am cumpărat de acolo...

- Prison Island - ești dus 30 de min cu barca la o insulă folosită în trecut pentru carantină (clădirea e absolut banală). Marea atracție sunt câteva zeci de broaște țestoase bătrâne, pe care le poți hrăni cu frunze de varză, pe care le primești la intrare. Personal, cred că nu merită să mergi pe Prison Island. Dacă vrei să vezi țestoase și să și înoți în apropierea delfinilor, recomand Mnemba Island, la care ajungi într-o excursie cu localnicii.

- Stone Town - capitala insulei, oraș inclus în moștenirea universală de UNESCO. Cea mai tristă capitală pe care am vizitat-o. Îți amintește de medinele orașelor arăbești prin străduțele foarte înguste, dar e mult mai murdară și dă impresia că a fost arsă și că oamenii de acolo nu au auzit de vopsea. Cablurile de electricitate sunt la vedere, la fel și tuburile de apă. Oamenii își lasă gunoiul lângă trepte. Multă lume nu muncește și ți se rupe inima de cât sunt de săraci. Am primit asigurări de la cineva care a călătorit în mai multe țări din Africa neagră că Stone Town e de fapt un oraș foarte agreabil pentru standardele africane. 

- casa lui Freddie. La 5 minute de debarcader, dai de casa în care a stat Freddie (el a stat în Zanzibar până la 6 ani, apoi și în timpul școlii generale, până când familia a fugit în timpul revoluției din 1964). OK, își faci o poză acolo și mergi mai departe. Se pare că sunt doar 2 camere și nu prea ai ce vedea. Când am ajuns noi acolo, nu se putea vizita, pentru că nu aveau curent. Intrarea ar fi fost 8$/pers.

- la un moment dat, trebuie să mănânci undeva. Noi am fost duși la The Africa House Hotel, iar mâncarea a fost de vis. În sfârșit, un loc în care mi-am permis homarul - la 20$/porție. Recomand platoul de seafood pentru două persoane. Ca peste tot, banul e ban. Adică poți plăti în dolari, euro sau șilingi. Noi am mers cu dolari peste tot, nici măcar n-am ținut șilingi în mână. Luați-vă la voi bancnote de valoare mică, pentru că toată lumea așteaptă bacșiș (plus că veți găsi la fiecare pas oameni care au nevoie de ajutor).

În altă zi, am mers cu un localnic și cu alți români de la hotel să vedem și alte plaje: 

- Kendwa - recomand! Plajă lată de 50 de m, cu nisip alb, cu reputația de a fi cea mai frumoasă de pe insulă. Se poate sta pe șezlongurile de la hoteluri și plătești doar consumația.

- Nungwi - recomand! Loc amenajat mai haotic, dar poți să te amesteci cu localnicii și să-i vezi bucurându-se de viață. De exemplu, iată niște copii jucând fotbal pe plajă în asfințit.

Q: "Cum e cu COVID-ul?"

A: Autoritățile din Zanzibar susțin că nu există COVID pe insulă. Lumea nu poartă mască (cu excepția personalului de hotelul unde am stat), turiștii pot să vină liniștiți. Totuși, nu toți turiștii vin cu test PCR negativ. De exemplu, din România se poate zbura via Doha și nu-ți trebuie test. De asemenea, vin 15 avioane pe săptămână cu turiști din Rusia, altă țară care zice că nu prea are COVID - nu știu dacă îi testează cineva. Pănă una, alta, săptămâna trecută, guvernatorul Zanzibarului a murit de COVID, deci mare atenție.

Apropo de negarea asta oficială, dacă vrei să mergi în safari pe continent într-o excursie de o zi (costă 650$/persoană), îți trebuie vaccinuri sau pastile (și alea costă cam 2000 lei). Deci, pe continent trebuie să te ferești de malarie și febră galbenă, dar pe insulă nu...😁 Înțeleg că de curând guvernul a recomandat purtarea măștii, dar numai dacă e produsă în Tanzania, că restul sunt "neconforme".

Q: "Cum e mâncarea?"

A: Surprinzător de europeană, cel puțin unde am stat noi. Ne-au dat și porc în fiecare zi, chiar dacă ei sunt musulmani, 95% dintre ei. Pe continent sunt 50% creștini. Au și vin la discreție, în principal din Africa de Sud (recomand! dar să știți că sunt vinuri robuste, cu gust strident) sau din Chile. M-aș fi așteptat să ne dea mango la discreție, la fel pește și fructe de mare, dar n-a fost cazul.

Q: "E o țară sigură?"

A: Mie mi s-a părut că da, dar nu vă forțați norocul. Nu s-a legat nimeni de noi în piața din Stone Town. nici pe plajele publice, iar oamenii mi s-au părut de treabă. Zâmbitori, orientați pe turism. S-au prins că vin hoarde de români, așa că au învățat câteva cuvinte. De exemplu, în miez de noapte, ghidul care ne-a dus de la aeroport la hotel a început așa: "Numele meu este Abdul. Sunt un ghid turistic. Cu ce vă pot ajuta?". Am apreciat că la hotel ne notau la intrare și ieșire - numărul camerei și numărul mașinii cu care ai circulat. În cazul unor probleme de sănătate (insolație, indigestie), asistenta medicală de la hotel a intervenit prompt.

*

În fine, câteva observații generale:

- sejurul la resort te face să te simți ca în Europa Occidentală, însă în afară e sărăcie cruntă. Oamenii stau în colibe și dorm pe o saltea pe pământ - îi vezi din mașină. Salariul mediu e 150$/lună. Unii au învățat să se descurce abordând direct turiștii. De exemplu, localnicul cu care am mers în excursie a renunțat să mai lucreze la hotel, pentru că face mai mulți bani pe cont propriu. De exemplu, noi, 6 oameni, i-am dat în total 120$ pentru ziua petrecută cu noi (cam 11 ore). Din ăștia, și-a plătit închirierea mașinii (vreo 25$) și benzina (vreo 10$), iar restul a fost profit. La hotelul de 5* făcea 150$+mâncare+cazare pe lună.

- prețul decent pentru orice e jumătate din prețul cerut inițiat. Prețul corect e mai puțin de atât. De exemplu, un ghid localnic îți poate negocia un mango până la 50 de cenți; pe cont propriu vei plăti chiar și 4$.

- oamenii de acolo nu se grăbesc. Cred că i-a încetinit căldura. Ei se mișcă "pole, pole", adică "încet, încet". De exemplu, într-o zi, din cauza vântului, o umbrelă a căzut peste o masă unde luau micul dejun două fete din Cluj, spărgând niște pahare. Chelnerul și-a pus tacticos tava pe o masă, apoi s-a dus pole, pole să vadă ce s-a întâmplat. Adică absolut nicio grabă.

- oamenii de acolo sunt senini. Au o acceptare neîncrâncenată a sorții. Cel puțin asta îmi transmite zâmbetul copiilor care par că nu au nimic. Și asta spune și expresia lor cea mai cunoscută: "Hakuna matata" - nicio grijă. Este o țară care are nevoie de educație. Da, veți vedea sute de copii îmbrăcați în uniforme ieșind de la școală (fetele poartă hijab de la vârste mici). Dar sunt un milion de suflete pe insulița aia, deci nici vorbă de educație sexuală. Sunt condamnați la sărăcie. Am citit în ghidul de la hotel că se recomandă donațiile - puteți duce haine, rechizite, cărți în engleză, dulciuri (eu aș zice și produse de îngrijire personală) pe care să le lăsați la hotel, de unde sunt distribuite în comunitate.

Oamenii din administrație sunt spăgari. Adică, la sosire, la bagaje, un manipulant se tot apropia să-mi spună "dolar, dolar". La plecare, ne-au ținut în cozi lungi la intrare în aeroport. Un tip ne-a întrebat dacă vrem să mergem repede - noi am spus că nu; alții au zis da, și au intrat în aeroport mai repede (noi - în 40 de min). Ei, problema era că odată trecuți de prima ușă din aeroport, urmau alte 3 cozi - deci ai plătit degeaba s-o sari pe prima. De altfel, a durat 4 ore să ne îmbarcăm. Computerele stau prăfuite, căutarea pasagerilor se face cu degetul pe listă, aparatul pentru etichetele de bagaje se strică și se trece la scriere manuală... Nouă ne-au scris pe bilete destinație "Cobija", care, culmea! există - e un oraș în Bolivia. Noroc că piloții români știau drumul spre casă... Bagajele pentru avionul spre Cluj au fost puse în cel din București (că, deh! tot România) și asta a cauzat alte întârzieri. După ce a stat două ore singur cu echipajul în avion să ne aștepte, căpitanul a venit personal la îmbarcare să-și colecteze pasagerii. Astea sunt momentele în care îți amintești că ești într-o țară de lumea a treia. O țară în care poporul își adoră conducătorii și care va mai suferi mult de acum încolo.

- se conduce pe stânga și multe linii nu sunt trase, deci e un pic de junglă rutieră.

- pisicile zanzibareze sunt adaptate la mediu. Au păr scurt și o față tristă. Probabil pentru că rămân subnutrite. Dacă e ceva ce nu mi-a plăcut la hotel a fost semnul "NU hrăniți pisicile", care a dus la o generație de mâțe cărora li se vedeau coastele. Nici apă nu li se dădea, deci beau din piscină. Evident, de câte ori am avut ocazia, am hrănit pisicile. Iar uneori le luam la mângâiat, fapt foarte străin pentru ele. Apropo de animăluțe, am văzut și lemuri, care săreau de pe o cabană pe alta și care-ți furau fructele din balcon, dacă le lăsai acolo peste noapte. M-am pregătit cu substanțe anti-tânțari, dar n-am avut de ce s-o folosesc - poate că nu era sezonul?

- la hotel am avut muzică live în fiecare seară, iar cântecul special care te învață un pic de swahili (valabil și pentru Kenya!) este acesta:

- practic, hit-ului kitsch de pe vremuri "Coco Jambo" i s-a făcut o reparație morală în ochii mei. Jambo înseamnă "Salut!" și e cuvântul pe care l-am folosit cel mai des acolo. De altfel, trupele au cântat și "Coco Jambo" și "Waka, Waka", ceea ce a fost maxim. Și toate piesele vesele în portugheză pe care le știți. Și Gypsy Kings, la un moment dat. O nebunie. Apropo de cântat, noi am fost în Zanzibar în aceeași săptămână ca Vali Vijelie, care înțeleg că a ținut să cânte și în avion și pe plajă. Sunt recunoscătoare că n-am fost în avionul de București - cum era să fiu eu nebuna care le zice să înceteze? Cum e să te ferești 25 de ani de manele și să fii prizonier la un show pe un zbor de 9 ore?!

- până una, alta, recomand experiența zanzibareză. Preferabil 10 zile, dacă tot zburați așa departe de țară.

Hakuna Matata!