Campionatul European de Tenis de Masă

 ... a fost organizat la Cluj.

Echipa feminină era campioană en titre, și-a respectat blazonul și a ajuns în finală.

Am urlat și am aplaudat cât s-a putut, însă aurul a fost câștigat de Germania.

La băieți, ne-am atins obiectivul și am ieșit din grupe.

Ce vreau să povestesc e ce se strigă din tribune, cu accent pe faptul că nu întotdeauna suporterii sunt de ajutor.

S-o luăm pe rând.

Prima categorie de scandări este cea a numelui sportivului. Toate bune aici: "E-li-za!", "Ber-ni", "Da-na" (aici nu știu dacă Danielei Dodean-Monteiro i se zice Dana sau nu. S-a prins că despre ea e vorba și nu cred ca a fost vreo problemă).

A doua categorie e cea a încurajărilor generice: "România!", "Luptăm, luptăm și câștigăm", "Pentru noi, luptă pentru noi" (de ce să lupte sportivii pentru noi și nu pentru ei înșiși n-am înțeles niciodată).

Și ajungem la ultima categorie, cea în care suporterul vrea să fie suportiv, dar strigă lucruri care pe mine, dacă aș fi sportiv, m-ar enerva. 

• De exemplu (când sportivul era condus): "Adună-te!", "Revino-ți", "Turează motoarele!". Nu era mai cinstit un "Pe ei, pe mama lor!" sau scandarea numelui?
• Când fetele erau conduse 2-0 în finală de Germania, Daniela Dodean-Monteiro, aflată la ultimul meci la națională, era ultima șansă a echipei. O înfrângere însemna pierderea partidei. Dar Dana a luptat și, încet-încet, ne-a dat speranțe. Lumea a început să strige: "Salvează-ne!". Chiar ne-a salvat pe moment, dar nu știu cât de mult i-a plăcut să audă acele... încurajări.
• Când echipa juca bine, se auzeau încurajări ca niște obrăznicături. Striga unul "Eleganță. Rafinament. Simplitate". Și i-a zis asta și lui Ovidiu Ionescu și Elizei Samara... Cred că aș fi fost perplexă în locul lor.
• Când era clar că vom bate Franța în semifinale la fete, era un deștept care striga "A la maison!". Iar la final a strigat "C'est pas Champes-Elysees, c'est Champs-Eliza!". Isteț, nu?

Oricum, unele dintre scandările astea erau deliciul unor spectatori. Era un suporter care striga tot timpul "Luptă pentru noi! Come on!". Era atâta de ilară adăugirea aia în engleză (pronunțată mai mult "Coman"), încât de câte ori omul începea cu "Luptă pentru noi", erau unii care adăugau cu un chicot "Come on!".

La final, a fost doar argint. O medalie muncită de un trio de aur, de care ne va fi dor. Nu mai știu în ce sport mai vedem argintul ca pe un semi-eșec. Fetelor, nu s-a scandat, dar meritați "Bravo!" și "Mulțumim!". De asemenea, echipa de băieți are viitor: "Come on!"