În drum spre Campionatul de Tenis de Masă (vezi postarea anterioară), pe autobuzul 30, am asistat la o conversație pe care nu cred că mi-aș fi putut-o închipui singură. Genul ăla de crâmpei de realitate care îi inspiră pe scriitori și care sunt puse într-o carte. Bine și pe blog, în cazul meu.
*
Două bătrânici. Una vorbește despre o ea, malefică. N-am prins de la început despre ce era vorba, dar bătrânica zice, în concluzie:
- Și tu, Lenuță, poate o trăznește Dumnezo.
Lenuța nu zice nimic, dar e un pic stânjenită.
Povestitoarea nu și-a încheiat povestea. Continuă cu un alt episod cu malefica.
- Și când a luat o grămadă de bani de la APIA, i-am zis: "Dă-mi și mie din ei, că pământul a fost a' lu mama și a' lui tata, nu al tău". Dar mi-a zis că nu-mi dă nimic.
Lenuța nu se bagă.
- Și tu, Lenuță, poate o spânzură Dumnezo.
Se vedea pe Lenuța că ar vrea să ajungă la destinație cât se poate de repede, dar era prizonieră. Așa că a început o conversație sigură:
- Oare când scăpăm de pandemia asta?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu