Numai eu am voie să zic despre mine că sunt varză, CLAR?!

Acum, când scriu aceste rânduri, am depăşit deja limita celor 100 de km conduşi. Nu mi-a trebuit decât un an să o fac... Primul drive test a fost cel mai greu. L-am luat pe Adi în dreapta şi am pornit-o spre Iulius Mall. Am avut câteva intersecţii cu probleme. De exemplu, eu nu ştiam unde prinde ambreiajul şi omoram motorul din când în când. De preferinţă, la sensurile giratorii aglomerate. Şi ce credeţi că păţeam? Păi... câte un idiot începea să claxoneze isteric. Moment în care Adi pornea avariile şi-mi zicea calm să încerc din nou. Pe această cale, vreau să le spun idioţilor din trafic, presupunând prin absurd că vor intra vreodată pe acest blog, că NU MĂ AJUTĂ DACĂ MĂ CLAXONAŢI. DE ASEMENEA, NU O SĂ MĂ MIŞC MAI REPEDE. ÎN PLUS, PUŢIN ÎMI PASĂ CĂ VOI VĂ ENERVAŢI. DE ASEMENEA, NU MĂ IMPRESIONEAZĂ CÂND ÎMI FACEŢI SEMNE CU FARURILE PE DRUMURILE EUROPENE. EU RESPECT LIMITA DE VITEZA ŞI ŢIN LA VIAŢA MEA. VOI N-AVEŢI DECÂT SĂ MURIŢI.

Buuun. Între timp, după ture în parcarea de la Iulius, drumuri în afara oraşului şi vreo 2 ore cu un instructor, cred că mă descurc mai bine. Dramatică a fost doar acea primă seară, când am evitat ca un mare maestru un obstacol de pe carosabil, aducându-i pe băieţi în pragul infarctului... În rest, am făcut vreo 2 chestii pentru care cred că ar fi fost posibil să mi se ia carnetul, doar n-o să le destăinui aici, nu de alta, dar ştiu cazuri în care astfel se spovedanii au fost pedepsite...

Înainte să închei, mi-am amintit ceva legat de condus. Ieri seara am lăsat maşina în faţa blocului, dar nu pe locul obişnuit, ci lângă maşina care l-a ocupat. De dimineaţă n-am avut timp să o mut, deşi cealaltă maşină plecase. Maşina mea a rămas, deci, oarecum „în mijloc”. Ar fi fost în interesul meu să o mut, pentru că aşa e mai ferită de posibile zgârieturi produse de camioanele de la Rosal care circulă în zonă. Problema a fost că n-am avut timp. De altfel, am chemat un taxi să mă ducă la serviciu. Concomitent cu taxiul a ajuns şi un camion de la salubritate, al cărui şofer a coborât pentru a-şi evalua şansele de a trece pe lângă maşina mea. Pe scurt, dau un telefon şi-mi rog prietenul să mute maşina. După ce închei convorbirea, şoferul de taxi începe să facă conversaţie... „Maşina dumneavoastră e cea cu numere roşii de Sălaj?”. „Da”, zic eu. El, distrat: „Oare de ce nu mă miră?!”. Eu, în gând: „Mama ta de idiot sexist!”. Şi apoi cu cel mai tăios ton, deşi, aparent calmă: „Pentru că aveţi prejudecăţi”. El, un pic şocat, conştient că a dat cu bâta-n baltă: „Păi...ce prejudecăţi am?”. Eu, condescendent-tristă: „Sunteţi misogin. Credeţi că femeile nu ştiu să conducă”. El, după o pauză în care a căutat să-şi măsoare cuvintele şi să afişeze un ton jovial: „Păi, ştiţi, din experienţa mea, femeile care conduc stau cam prost cu orientarea în spaţiu”. Eu mă abţin să zic că aşa cred şi eu. Oricum, n-aş fi recunoscut-o în situaţia dată. De obicei o recunosc la training-uri şi cuplez această idee cu aceea că bărbaţii stau mai prost la comunicare (cel puţin la cea non-verbală) decât femeile. El, după pauza în care răspunsul meu n-a venit: „Şi...parcarea maşinii ţine tot de orientarea în spaţiu”. Eu, cât pot eu de ironică (şi pot!): „Da, într-adevăr. Când ai o maşină care parchează pe locul tău, e o chestiune de orientare în spaţiu să nu te sui pe ea şi să-ţi pui maşina unde se poate”. Ne-am despărţit amical.