luni, 28 decembrie 2015

Rețetă de Doboș

Când eram mică (și chiar mai mărișoară), mai bine zis, înainte de era internetului, caietul cu rețete de prăjituri era o mare chestie. Un tezaur de cunoștințe, păzit cu sfințenie, motiv de mândrie și de emulație cu alte femei. Mama și mătușa mea aveau într-o vreme un caiet comun, în care se mai puteau adăuga pagini volante, dacă dădeam peste vreo rețetă demnă de consemnat. A avea grijă și a îmbogăți acel caiet era o adevărată religie. Apoi a venit internetul și ne-am pierdut tradițiile. Glumesc. Ne-a făcut viața mai ușoară.

Deci caietul cu rețete e ceva ce uitasem în negura timpului, când mama mi-a readus în atenție o pagină (eu uitasem complet episodul, deci contextul tot de la mama vine). Se pare că, pe când aveam vreo 13 ani, eram absolut înnebunită de prăjitura Doboș pe care o făcea mama prietenei mele cele mai bune. Nu e vorbă, mama făcea și ea prăjituri bune, dar lucra până noaptea - că așa era (poate mai și e?) viața în sistemul bancar și nu avea timp să se dedice prăjiturilor super sofisticate, din acelea pe care le începi azi și le termini poimâine. Dar probabil că eu vorbisem de prea multe ori de Doboș și ajunsese la capătul răbdării (care poate să coincidă cu începutul ambiției, al încăpățânării etc.). Prin urmare, într-o seară, destul de târziu, cred că după 8 pm, oricum, când a venit de la lucru, a decis că-mi face nenorocitul ăla de Doboș. Că deh!, aveam rețeta scrisă și ambiția era mare. Și se pare că a fost destul de complicat (cum sunt toate prăjiturile cu foi). Se pare că nici nu i-a ieșit (cel mai ușor o dai în bară dacă ți se rup foile). Și cică a urmat un scandal, "că mi-a trebuit Doboș"... După cum spuneam, eu am uitat episodul, dar se pare că l-am consemnat la sfârșitul rețetei. După aproape 20 de ani, mama l-a găsit foarte amuzant, dar tot nu face Doboș. Dacă vreți rețeta, poftiți de citiți:






Niciun comentariu: