Se afișează postările cu eticheta Cluj-Napoca. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Cluj-Napoca. Afișați toate postările

duminică, 13 februarie 2022

Orașul de 5 stele în care se mătură doar în centru

 Nici nu trebuie să menționez numele orașului, nu? Chestia asta care se vrea un brand, "orașul de 5 stele", a devenit o glumă proastă.

De ce Clujul nu are nici 3 stele? Pentru că e multă delăsare. Dar pentru că, în comparație cu alte locuri, e relativ bine, tindem să ignorăm faptul că serviciile publice nu sunt nici pe departe ceea ce ar trebui să fie.

Exemplu: salubrizarea pe străzile semicentrale. Am peste 6 luni de poze, prin care voi arăta că plătim firmele de salubritate degeaba și, prin urmare, și pe ăia din Primărie tot degeaba.

În drumul meu spre serviciu, trec pe Bulevardul 21 Decembrie, apoi pe Crinului, Iazului și Henri Barbusse. Din luna august 2021 încoace, am documentat gunoaiele pe care le întâlnesc pe acești 500-600 de metri. 



A fost modul meu de a fi schimbarea pe care vreau s-o văd în lume. În august 2021, deja vedeam aceleași gunoaie (ajunsesem să știu unde e doza de RedBull, sticla de bere, ambalajul de șuncă de Praga, punga cu rahat de câine etc.) de câteva săptămâni, chiar luni bune. Ceea ce-mi indica faptul că aceste străzi semicentrale nu au fost curățate de foarte mult timp. Am folosit aplicația My Cluj, unde se pot face diverse sesizări și am trimis câteva din pozele de mai jos. Am primit număr de sesizare #CAS-0085831:
















Pe lângă solicitarea de a curăța gunoaiele, am cerut și instalarea de coșuri de gunoi. Pe acest traseu există fix un coș de gunoi, în fața unui magazin alimentar de pe strada Crinului.

În 30 august primesc următorul răpuns:


Cu alte cuvinte - totul e bine, se respectă programul. Doar că reperele celebre erau tot acolo. Așa că nu m-am lăsat. Și le-am mai scris un mail, în 1 septembrie:

Strada a devenit si mai murdara, intre timp. Unele gunoaie sunt de 2-3 luni acolo. Deci intrebarea ramane: cand anume - in ce data - se curata aceste strazi? Sa inteleg ca frecventa curateniei e lunara?

Spre plăcuta mea surprindere, am primit un email să le dau numărul meu de telefon (deși... ar fi trebuit să-l aibă deja din aplicație) și am fost sunată în următoarele 24 de ore, să discutăm problema. Ce a urmat a fost mai puțin plăcut. 

Un angajat al Primăriei, care spunea că este responsabil cu respectarea curățeniei în zonă, dorește să primească mai multe detalii.

- Unde mai anume sunt gunoaie? Că eu vin de pe teren și nu le-am văzut...

- Domnule, dacă mergeți pe Crinului și Iazului, între bordură și boscheți e plin de gunoaie. Unele sunt acolo de câteva săptămăni. Deja le-a decolorat soarele. Și nici nu sunt coșuri de gunoi.

- Eu tare mă mir. Mă mai duc o dată să mă uit. Dar unde sunt gunoaiele astea? Poate sunt ascunse în boscheți, că așa înțeleg că nu au fost văzute?

- Nu, nu sunt ascunse, sunt evidente. [Oricum, de aici înțeleg că gunoaiele băgate în boscheți nu vor fi curățate niciodată]. Cât de des ar trebui să fie curățată strada? O dată pe lună?

- A, nu. O dată pe săptămână.

- Vă garantez că n-a trecut nimeni pe acolo de cel puțin 2-3 luni, de când am început să-mi fac repere din anumite gunoaie. Și apropo, unul din motivele pentru care, probabil, unii le aruncă e că lipsesc coșurile de gunoi.

- Păi, cum, că acolo există un coș de gunoi. Acolo la magazinul alimentar.

- Da, e fix un coș de gunoi pe cele două străzi. În loc să fie vreo 4-6. Și să fie pe ambele părți ale străzii, nu doar pe unul.

- Bine, mă duc și revin.

În 21 septembrie primesc pe mail o adresă semnată (503560/461/13.09.2021), trimisă de un alt funcționar, prin care mi se spune că firmei responsabile "i s-a atras atenția".


Tot în acea perioadă am sesizat două angajate de la firma de salubritate mergând pe strada Crinului și adunând într-un sac tot a doua bucată de gunoi.

Prin urmare, n-am considerat că sesizarea mea s-a rezolvat și le-am mai scris odată:

Buna ziua,


Multumesc pentru raspuns. 

Unele gunoaie au disparut de pe str. Crinului, insa au aparut altele noi. Cred ca o parte a problemei este ca pe partea cu clinica Sante a strazii Crinului nu exista niciun cos de gunoi si, probabil, ar fi nevoie de doua.

In alta ordine de idei, sesizarea mea se referea si la strada Iazului. Gunoaiele zac acolo la marginea trotuarului de peste 3 luni. Ma indoiesc sincer ca a trecut vreun echipaj de la salubrizare pe acolo in ultimele luni. Si acum vorbesc doar de gunoaie mari (sticle, peturi, ambalaje), care ar putea fi luate usor; ce sa mai zic de restul mizeriei (chistoace, pene, samburi de corcoduse, frunze etc.)… E tot acolo, cu speranta ca o va acoperi zapada intr-o zi…

Daca o firma este platita pentru a face curatenie, e clar ca o platim degeaba.

Spor la toate.

Am primit alt număr de sesizare. 545803/46/27.09.2021

Și apoi nimic.


Apoi, în 21 octombrie mi-au închis tichetul.



Apoi a venit toamna, iar frunzele au acoperit mizeria. Am avut și eu altele pe cap. Lucrurile arătau cam așa: [Ce frumos, nu? Natura are grijă de toate]


Dar s-au dus și frunzele (nici nu știu dacă le-au măturat vreodată sau dacă le-a luat vântul), am mai stat și eu pe acasă cu pandemia, iar în decembrie, am observat că gunoaiele au reapărut la suprafață. Unele, aceleași din vară. Poză din 16 dec 2021:


Iar apoi, noroc divin!, a nins un pic. Și câteva zile nu s-au mai văzut gunoaiele.

Doar că luna februarie arată ca o lună de primăvară, iar gunoaiele noastre de toate zilele sunt tot acolo. În plus, când am făcut pozele astea (în 1 februarie), cineva își pusese chioloții și sutienele pe boscheții de pe strada Crinului.






Astăzi, 13 februarie, Bdul 1 Decembrie, între str. Buftea și str. Crinului, e inundat de măști, ambalaje și sticle. Singurul coș de gunoi e la Lidl și e gestionat de Lidl (arată cu totul altfel decât coșurile din oraș). Mulțumim, Lidl!

Strada Crinului și Iazului au aceleași gunoaie istorice, nemișcate. Și un singur coș de gunoi, pe Crinului, în fața unui magazin.

Deja aproape mă plictisește și pe mine problema, cum probabil i-a plictisit această postare pe unii dintre voi. Așadar, câteva considerente finale:
- De ce plătim Primăria și firma de salubritate? Și cât le plătim? Cred că e un subiect interesant pentru o interpelare din partea presei și a aleșilor locali.
- De ce nu există coșuri de gunoi pe Crinului și Iazului?
- De ce aruncă lumea gunoaie pe stradă? Lipsa educației în orașul de 5 stele? Lipsa coșurilor de gunoi? O combinație?
- Ăștia care stați la blocurile de pe traseul în cauză, ce așteptați? Să vină Primăria să curețe? În ultimele 6 luni nu a făcut-o. Iar dacă vor veni, vor curăța doar lângă trotuar. Ce e dincolo de boscheți fac pariu pe o ladă de sticle de vin că nu vor curăța niciodată. Poate puneți și voi mâna și strângeți gunoaiele de pe spațiul verde din imediata vecinătate a blocului vostru.
- Mai încerc să sensibilizez lumea prin această postare. În rest, aștept să treacă frigul, valul 4/5 (că le-am pierdut numărul) și să-mi revin dintr-o accidentare de la schi și voi curăța aceste două străzi. Mă gândesc să-mi iau mănuși și niște saci menajeri și să mă pun pe treabă. Pentru că așa e normal în orașul care-mi încasează taxele, nu? Orașul de 5 stele.


joi, 31 decembrie 2015

Anul acesta, în Sala Sporturilor din Cluj...



Mi se pare că viața cultural-sportivă a orașului s-a schimbat complet, în bine, de când avem Sala Sporturilor cea nouă. De la concertul inaugural al lui James Blunt (n-am filmări, dar îl voi păstra în suflet), am tot mers acolo, pentru diverse ocazii.

De exemplu, să revăd generația asta de aur din handbalul feminin (și-mi pare tare rău că interesele economice în țări mai sus-puse ne vor priva, probabil, de a vedea turneul de calificare la Olimpiadă în România, recte, la Cluj, în favoarea Danemarcei...):





Sau pentru Eros, care a fost aici și a făcut un show foarte frumos (ar fi meritat mai mult decât doar o jumătate de sală plină; poate dacă biletul ar fi fost mai ieftin și promovarea mai intensă...)! Am așteptat să cânte Piu Bella Cosa și am învățat că aia e piesa de final. Un artist prietenos și talentat (dar, totuși, îmbrăcat în trening - sau nu mă pricep eu la moda italiană?).






Sau pentru concertul lui Jose Carreras. E fascinant că unul dintre cei 3 mari tenori, celălalt tip, cum se zicea într-un episod din Seinfeld, a ajuns și în Cluj. Aici mărturisesc că am fost un pic dezamăgită. Nu de voce, care e senzațională pentru vârsta de 69 de ani și după o luptă cruntă cu leucemia, ci de atitudinea distantă. Toată lumea a observat că tenorul nu a interacționat deloc cu publicul (cred că și dacă n-am fi fost acolo, fix așa ar fi interpretat), nu a salutat, nu a mulțumit, a intrat și a ieșit de 10 ori și si-a luat rundele de aplauze... Un pic ciudat. Mai jos, cele 3 momente pe care le consider cele mai bune (cu The Impossible Dream mi se pare că s-a apropiat cel mai mult de noi, muritorii de rând...). Iar pentru cine se aștepta să audă Nessun Dorma... se pare că acea arie e doar a lui Pavarotti (deși, l-am ascultat și pe Marcel Pavel atacând-o cu curaj în aceeași Sală a Sporturilor:). Apropo, Carreras a cântat jumătate de spectacol, fiind ajutat copios de invitații lui.

Spectacolul anului pentru mine (și pentru multă altă lume cu care am vorbit) a fost Kings On Ice. Am fost întotdeauna fascinată de patinaj, am văzut toate competițiile importante, am învățat o tonă despre patinatori...și toate au fost răsplătite cu acest spectacol. Evgeni Plushenko a fost aici!!! Cu senzaționalul Philippe Candeloro (care a fost cel mai spectaculos din show), cu nu-așa-de-timid-cum-îl-credeam Tomas Verner, cu frumoasa-de-pică Kiira Korpi și cu frumosul ciudat Johnny Weir(d), care, cu look-ul lui androgin, mi se pare cel mai artist dintre toți. O încântare!

Ia uite cum se începe un spectacol:
Și cum se continuă:

Pe parcurs, am avut parte și de umor neințenționat - cei mai slabi prezentatori din lume aici i-am întâlnit. Vreau să revăd oricând spectacolul ăsta, minus ăia doi. Ia auziți cum ni se spune că Johnny Weir a fost campion al SUA la patinaj... să mori tu că nu la ping-pong! A, încă ceva: Edvin Marton e puțin invizibil în acest show - dacă a cântat 5 piese. Poate pe Stradivarius se poate cânta maxim 10 minute pe oră?!? :)

În februarie avem Fed Cup, în aprilie vine Lara Fabian... și cine mai știe... I love this city!

miercuri, 6 iunie 2012

Jurnal de TIFF

Doar ce-am scris titlul ăsta şi mi-am amintit de perioada în care chiar făceam jurnalul online al festivalului, împreună cu nişte colegi talentaţi. Se pare că eu din vremea aceea apar într-un clip de prezentare al TIFF care rulează pe canalele Transilvania. Eu nu l-am văzut - încă - dar mi s-a spus din două părţi, deci musai că e real. Între timp, am rămas un fan al festivalului, din categoria "vede 10 filme". Am devenit şi foarte selectivă - de exemplu, nu mă duc la nimereală, prefer filmele cu premii, mă uit la notele date de public şi pe IMDB (dacă e cazul), şi aşa se face că până acum am mers la 4 filme şi n-am dat nicio gherlă. Mai aveam 10 pe listă, dar biletele au început să se epuizeze. Oricum, ce vroiam să punctez e că am 5 filme pe listă sâmbătă, deci mi se potriveşte sloganul de anul acesta - TIFF cu filme m-o hrănit...

Cred că fiecare dintre filmele pe care le-am văzut până acum merită un post. Dacă-mi mai rămâne timp de atâtea filme de pe listă marcate cu "de văzut", o să le onorez pe toate 4: Nuits Fauves, Hotelul Marigold, Numai vântul, Un bărbat şi o femeie (cu Claude Lelouch în sală!). Jur că era mai uşor să am cont de Twitter şi să comentez la cald, da' amu' o mere ş-aşa...

luni, 3 martie 2008

Campanie anti-rable

Cred că am mai zis că m-am săturat de ţara asta, dar, până emigrez, m-am gândit c-ar fi bine să fac ceva util pentru comunitatea locală. Am identificat o problemă - prezenţa a numeroase maşini abandonate pe spaţiul public - şi m-am gândit să încerc să schimb măcar un pic situaţia.

Azi am făcut primul pas: am reclamat o maşină abandonată în zona în care lucrez (e o Dacie sub care au crescut muşchi înalţi de 5-10 cm).

Al doilea pas este să vă invit pe toţi să faceţi la fel cu rablele care vă deranjează (nu cred că trebuie să dau argumente, dar, pentru orice eventualitate: 1. avem criză de locuri de parcare, iar aceste maşini ocupă abuziv spaţiul public; 2. sunt inestetice; 3. unele au devenit depozit de gunoi; 4. unele sunt abandonate în locuri care pun în pericol siguranţa rutieră - alei înguste, treceri de pietoni, intersecţii etc.; 5. proprietarii lor încalcă legea).

Ca să vă fie mai uşor să vă struniţi, să vă explic cum am procedat eu:
- am sunat la dispeceratul Primăriei Cluj-Napoca: 592301, 598526
- am dat detalii despre vehiculul abandonat (adresă, marcă, culoare, stare, dacă are sau nu număr de înmatriculare şi dacă are, care e acela, de când timp e abandonată - musai să fie de peste un an)
- mi-am dat numele, adresa şi numărul de telefon (partea asta e opţională şi se foloseşte doar pentru a fi informat despre stadiul demersului)

Ce se va întâmpla:
- Primăria va trimite Poliţiei notificarea
- Poliţia va constata abandonul, va identifica proprietarul şi-i va trimite o somaţie
- până la urma va ridica maşina
- eu voi fi anunţată în scris în termen de 30 de zile care a fost rezultatul.

Modalităţi alternative de sesizare: pe lângă faptul că puteţi telefona la Primărie, puteţi depune o sesizare în scris la registratura Primăriei (ghişeul 1 sau 2).

Legea în virtutea căreia am acţionat este 421/2002. O puteţi citi, de exemplu, aici.