Colectiv

Documentarul "Colectiv" este nominalizat la Oscar. Este primul film românesc care reușește această performanță. Și nu, "Mihai Viteazul" al lui Sergiu Nicolaescu n-a fost nominalizat - a fost doar propunerea României la acea vreme.

Am văzut "Colectiv" doar la începutul anului, pe HBO. Mă așteptam să fie doar despre incendiul de la Colectiv. Știam și că durează 3 ore și mă întrebam dacă nu e prea lung...

A fost o surpriză să constat că filmul este mai mult despre putreziciunea sistemului de sănătate relevată de incendiul de la Colectiv decât despre Colectiv în sine, dar titlul rămâne extrem de pertinent - situațiile prezentate ne afectează colectiv.

Partea despre investigațiile Gazetei Sporturilor este unul dintre cele mai bune filme despre jurnalism pe care le-am văzut, acolo sus în top cu "Spotlight" și cu "All the President's Men". 

Partea cu modul în care Vlad Voiculescu vine din mediul ONG să reformeze un sistem corupt, numai ca sistemul să se reimpună la alegeri, este partea care ne doare cel mai tare și nu credeam că va rezona în alte țări. Credeam că e doar partea noastră de mocirlă, de personaje abjecte, de neînțeles pentru oamenii care fac nominalizări. Dar s-a înțeles, povestea a trecut sticla. Cu atât mai puternic pentru români, pentru că am trăit zi de zi cu personajele alea.

Dar partea care m-a zdrobit e povestea celor direct implicați în Colectiv - părinții îndurerați și supraviețuitorii, care se au doar unii pe alții ca suport. Cele mai răvășitoare imagini sunt cele cu Tedy Ursuleanu, al cărei trup schilodit e o amintire vie a incendiului, dar și a imposturii criminale a autorităților, care ne-au asigurat în acele zile că avem tot ce ne trebuie și că în spitalele noastre e la fel de bine ca în Germania. Ședința foto a lui Tedy e, poate, cea mai puternică secvență vizuală creată vreodată într-un film. Pentru că viața bate filmul. Expoziția ei e un moment de speranță. La fel momentul când primește o mână bionică... Iar faptul că Vlad Voiculescu a ținut portretul ei în biroul de ministru e un gest care m-a impresionat. Mă întreb câți miniștri ar fi făcut la fel...

Ar fi minunat pentru memoria victimelor de la Colectiv și a victimelor sistemului medical din România ca acest documentar să câștige Oscarul. Măcar atât, ca reparație morală. Nu vor fi uitați. Ar fi bine și pentru România, chiar dacă cele arătate, în fond, sunt o mare palmă. Nu e o Românie pitorească, e o Românie abjectă, cu unele licăriri de speranță. Un portret corect pentru vremurile pe care le trăim, nu? Din păcate, în ultima vreme aud că favorit este documentarul cu scafandrul și caracatița... să vedem... decernarea premiilor este peste o săptămână.

Proiect: Țara și filmul

Ce bine că avem TIFF-ul în oraș! Contextul proiectului, aici.

1. Albania
2. Andorra
3. Anglia: Vera Drake (2004) / The King's Speech (2010) / Philomena (2013)
4. Armenia
5. Austria
6. Azerbaijan
7. Belarus
8. Belgia
9. Bosnia și Herzegovina
10. Bulgaria
11. Croația: The Priest's Children (2013)
12. Cipru
13. Cehia
14. Danemarca: The Hunt (2012)
15. Estonia
16. Elveția
17. Finlanda
18. Franța: Amelie (2001) / Le scaphandre et le papillon (2007) / 
19. Georgia
20. Germania: Good Bye Lenin! (2003)
21. Grecia
22. Islanda: The Deep (2012)
23. Irlanda: In The Name of the Father (1993) / My Left Foot (1989) (Daniel Day Lewis e, probabil, cel mai bun actor din toate timpurile...)
24. Italia: La stanza del figlio (2001)
25. Kosovo ?
26. Letonia
27. Liechtenstein
28. Lituania
29. Luxemburg
30. Macedonia
31. Malta
32. Moldova
33. Monaco
34. Muntenegru
35. Norvegia: Kon Tiki (2012)
36. Olanda
37. Polonia: Walesa: Man of Hope (2013)
38. Portugalia
39. România: 4 luni, 3 săptămâni, 2 zile (2007) / Loverboy (2011) / Poziția copilului (2013)
40. Rusia
41. San Marino
42. Serbia
43. Slovacia
44. Slovenia
45. Spania: Hable con ella (2002) / Mar adentro (2004) / La mala educacion (2004) / 
46. Suedia
47. Turcia
48. Ucraina
49. Ungaria: Numai vântul (2012)
50. Vatican
*51. Israel

LOST

Ieri am văzut finalul serialului LOST. Am privit cu nerăbdare şi încordare fiecare secundă. Ardeam de nerăbdare să se termine, căci mi s-a părut o porcărie fără margini. Serialul ăsta a început acum 6 ani şi a devenit un fenomen mondial. Episodul pilot e, probabil, unul dintre cele mai bune făcute vreodată. Acum 6 ani aveam prieteni care stăteau nopţile să ajungă la zi cu episoadele (a se remarca figura de stil folosită). Acum 6 ani, LOST mi s-a părut excepţional. Am urmărit primele două serii cu sufletul la gură. Credeam că e cel mai bun serial făcut vreodată. Între timp a apărut Prison Break şi LOST a căzut pe locul doi. Şi totuşi, cum se schimbă lucrurile! Cred că am început să-mi pierd interesul în seria care Jack, un pic lunatic, e convins că trebuie să se întoarcă pe insulă. Declinul a culminat (sunt o sursă de antiteze oximoronice astăzi!) cu seriile 5 şi 6. Dacă nu era destul de greu de înghiţit călătoria în timp, ni se introduce şi personajul fumului negru reîncarnat în Locke. Say what??!!

Slavă lui Jacob că scenariştii s-au oprit, în sfârşit. Deznodământul cred că a prins doar la cei cu o toleranţă absolută la absurd. Erau morţi? De când? S-au reunit în biserică, adică într-un loc special? Adică în Rai? Michael şi fiu-său unde sunt, dacă tot au venit şi Libby şi blonda lui Sayid şi toţi ceilalţi? Aţi rămas şi voi cu întrebări sau doar mie mi-e greu? În Dallas s-a dovedit că JR (ori cineva din familie) a visat câteva sezoane. Oare de câte sezoane bătea câmpii LOST? Oricum, un lucru e clar pentru mine: când un serial ce începe în lumea reală se intersectează cu lumea duşmanilor lui Harry Potter, they LOST me.

Alte filme

Cred că îmbătrânesc. Sunt din ce în ce mai cârcotaşă. Nu pot să văd un film fără să întreb "de ce?", "de ce nu?", "nu se putea altfel?", "nu s-au gândit să...?".

De exemplu, Surrogate. M-am dus cu aşteptarea clară ca Bruce Willis să salveze iar lumea. Şi aşa a fost. Numai că pe parcurs mă tot trezeam comentând. Când Bruce îşi urmărea colega în trafic, iar colega sărea cu naturaleţe de pe o maşină pe alta, n-ar fi putut să sară direct pe o clădire, ca să-l lase pe erou cu ochii în soare? De ce vroia creatorul surogatelor nu numai să distrugă surogatele, ci şi să-i omoare pe oamenii care le folosesc? Nu era evident că soluţia lui Bruce e mai raţională: omorâm surogatele, dar păstrăm oamenii? De la ce vârstă primeau copiii un surogat? Cum se nasc copiii în noua lume? Merge mama personal la spital, vine un doctor surogat acasă? etc., etc.

Gamer. Stau să mă întreb, ce a fost mai întâi: Gamer sau Surrogate? Pentru că ideea e foarte asemănătoare - oamenii trăiesc în lumi virtuale şi sunt controlaţi de la distanţă. A-ţi lua o altă identitate şi înfăţişare e un lucru comun. Deci, prea asemnătoare. Oare le-a făcut aceeaşi casă de producţie? Oare un scenarist respins şi-a dus ideea în altă parte, iar casa care a refuzat a reciclat ideea? etc., etc. Oricum, îmi place de Leonidas. E noul alintat al Hollywoodului.

District crap

Am fost dusă la District 9. Mare greşeală. O singură dată în viaţa mea am văzut un film mai prost. Era la TIFF, în competiţie, ceva fantezie drogato-suprarealistă. Regret şi azi că am stat până la final. Între timp, am devenit mai selectivă. Ieri am ieşit din sală, lăsându-mi gaşca în urmă. Am rezistat 30 de minute la un rahat de poveste cu creveţi extratereştri evacuaţi dintr-un ghetto sud-african de un prostănac controlat, probabil, de socru-so, mare şef de corporaţie producătoare de arme. Creveţii aveau arme ce puteau fi activate doar de cineva cu ADN-ul lor, iar pe când plecam, prostănacul se transforma în crevete în urma contactului cu ceva poşircă extraterestră. Pentru că oamenii vor armele, mă gândesc. OK, nu ştiu finalul şi nici nu mă interesează. Probabil că fanii de Alien nu sunt de acord cu mine. Nota pe IMDB e 8.5, iar 1-ul meu nu are nicio influenţă. Oricum, nu mă mai duc veci la film fără documentare prealabilă.

Filmele lui 2009

Să vă spun ce am văzut în ultima vreme şi cât mi-au plăcut:

1. Gran Torino - EXCELENT. Clint Eastwood is on fire în ultimii ani, atât ca actor, cât şi ca regizor. De unde şi mirarea mea că n-a prins nicio nominalizare la Oscar anul ăsta.

2. Slumdog Millionaire - EXTRAORDINAR. Un film făcut cu 10 milioane de dolari, care a ras deja nişte Golden Globe-uri şi care e cel mai bun film pe care l-am văzut în ultimul an. And the Oscar goes to...

3. Changeling - INTERESANT, MORBID, ŞOCANT. În opinia mea, Angelina rămâne o actriţă mediocră. Singura greşeală a lui Clint în acest film e ea. Şocul cel mai mare e că la bază stă un caz real. O poveste care a aşteptat 80 de ani să ajungă pe peliculă.

4. Valkyrie - AŞA ŞI AŞA. Sunet şi imagine impecabile la Odeon (la Polus). Încă nu-mi revin gândindu-mă cât de mişto arată Tom Cruise chiar când poartă un plasture pe un ochi.

5. Revolutionary Road - EXCELENT. Un film bazat pe jocul magistral al lui Kate Winslet şi al lui Leo di Caprio. În acest moment, actriţele mele preferate sunt Kate Winslet şi Cate Blanchett. Abia aştept să văd The Reader şi-i ţin pumnii lui Kate pentru Oscar.

6. The Curious Case of Benjamin Button - BUN, fără să mă impresioneze în mod deosebit. N-am nicio slăbiciune pentru Brad Pitt. Filmul m-a obosit şi am identificat urme de grotesc spre final. Din nou, Cate Blanchett e spectaculoasă.

7. Frost/Nixon - BUN. Performanţe actoriceşti notabile. Mi s-a părut interesant să aflu că Frost, despre ale cărui interviuri ştiam câte ceva, a fost un fel de Dan Negru la vremea lui. Să treci de la "Ciao, Darwin!" la astfel de interviuri nu-i puţin lucru.

8. The Lord of The Rings I&II. IN SFÂRŞIT!!! Drăguţel, ce să zic...Încerc să nu mai visez orci...

Mai vreau să văd anul ăsta:
1. The Reader
2. Doubt
3. The Wrestler
4. Milk.

Ţin să menţionez că e anul în care am văzut cele mai multe filme la cinema pentru o perioadă fără TIFF. Îmi place mai mult la Odeon, pentru că sala nu mă strânge, pentru că e mai bine izolat fonic, pentru că e mult mai aproape de mine şi pentru că preţurile au fost o perioadă la jumătate faţă de Iulius şi mai luai şi un suc în jumătatea respectivă...

Prison Break

Ziceau Cârcotaşii de dimineaţă că România e ţara în care Prison Break a făcut cel mai mic rating din lume. Cu toate că a fost difuzat de Pro, televiziunea cu cea mai mare audienţă. Mai precis, au făcut, în medie, un punct de rating, iar la momentul culminant – evadarea – două. Şi mi-a venit să râd de mirarea lor. Măi dragilor, dar cei cărora se adresează Prison Break l-au văzut înainte să-l difuzeze Pro. Acum cine să mai facă rating? Bunica?