Toate lucrurile norvegiene

 V-am povestit deja cât de frumos a fost în Norvegia. Și cum percepția orientează atenția, am analizat și alte lucruri norvegiene care îmi plac. Iată o listă:

1. Echipa națională de handbal feminin a Norvegiei. Generație după generație, norvegiencele joacă cel mai frumos handbal. Îmi amintesc de Tonje Larsen, Karoline Breivang și Heidi Loke în sala "Horia Demian". Îmi amintesc și victoria triumfală a României lui Neagu în Sala Polivalentă. Și, desigur, toate meciurile de la campionatele la care am asistat. În Franța, în 2018, am dat nas în nas cu Loke, Oftedal, Lunde, Herrem cum ele se întorceau de la antrenament. Practic, stăteam la hoteluri vecine. Datorită lor știu cum sună imnul Norvegiei.

2. Peder B. Helland. Muzica lui mă ajută să dorm, în special dacă sunt în locuri străine și vreau să maschez orice zgomot străin. Merci, Spotify și YouTube! Aveți aici link la canalul lui de YouTube.

3. Nocturne. Acest câștigător de Eurovision din 1995 e unul dintre cântecele mele preferate de la Eurovision. Și din lume. Are 24 de cuvinte (scrise de Petter Skavlan). Se găsesc acum și variante extinse, cântate de alți artiști. Aici e varianta în norvegiană, cu care au câștigat concursul.

Un sound magic, de Lord of the Rings, înainte de lansarea Lord of the Rings. Având în vedere că se pregătește un serial Stăpânul Inelelor, mi-ar plăcea ca acest cântec să-și găsească locul pe coloana sonoră... Muzica acestui cântec este scrisă de Rolf Lovland, care a scris și You Raise Me Up. O moștenire culturală foarte mișto lăsată umanității, nu?

Unii spun că melodia a fost copiată și inclusă în Shrek. Aici e cântecul din Shrek. Seamănă, dar nu răsare.

Bine, când vine vorba de Norvegia și Eurovision, probabil cel mai celebru câștigător este Alexander Rybak, cu Fairytale, în 2009. Dar nu e preferatul meu. Îmi plac doar viorile. Asta scriam atunci când am urmărit concursul live. Între timp, piesa îmi displace mai puțin.

4. Beforeigners. Un serial foarte mișto, care îmbină povești polițiste cu problema imigrației. Cum ar fi dacă țara ta ar fi invadată de locuitorii ei din alte vremuri? Sezonul 2 e senzațional. Vedeți-l pe HBO.

5. Norvegienii în sporturile de iarnă. Mă uit cu încântare la Olimpiada de Iarnă care se desfășoară acum la Beijng și văd norvegieni dezamăgiți de argint la schi fond...

6. Vikingii. Bine, ăștia-s de peste tot din Scandinavia. Dar nimeni nu le poate ignora influența asupra istoriei omenirii.

7. Roald Amundsen. Exploratorul exploratorilor. Am scris deja despre el aici.

8. Kon-Tiki. Ce nebunie frumoasă! Citiți aici și apoi căutați filmele (cel al lui Heyerdahl a luat Oscarul în 1951). Cel din 2012 e, probabil, mult mai ușor de găsit. Aici, despre el.

*

Bonus - Trivia

* Știați că dacă se întâmplă ceva catastrofal cu Pământul, în Svalbard, Norvegia, sunt depozitate semințe dintr-un milion de plante? Se numește "Doomsday Vault".

* Un sfert din ABBA e norvegian? Adică Anni-Frid Lyngstad, bruneta, s-a născut în Norvegia, din mamă norvegiancă și tată german, ca parte a dorinței naziștilor de a propaga rasa ariană. Mama, bunica și fetița au fost proscrise după război și s-au refugiat în Suedia. Mama a murit când Anni-Frid avea 2 ani, iar reuniunea cu tatăl s-a petrecut cu 30 de ani mai târziu... O poveste tristă de tot.

Oh, Captain, my Captain!

Am fost la Campionatul European de Handbal Feminin. Etapa grupelor principale. La Nancy.

După meciurile de la Brest, mă așteptam să defilăm. Până una-alta, am bătut Norvegia fără drept de apel. Cea mai gravă înfrângere din istorie pentru ele, una care le-a costat și intrarea în semifinale.

Doar că socoteala de-acasă și cea din târg...

Bătaie de la Olanda (runda 1), în special pentru că noi n-am avut poartă, iar, în contrapartidă, Tess Wester a fost grozavă.

Emoții cu Spania, dar, totuși victorie.

Și înfrângere cu Ungaria. Dincolo de derby-ul regional pierdut (asta tot scria pe site-ul EHF; într-adevăr, autorul articolelor este român), ce a durut cu adevărat a fost accidentarea Cristinei Neagu. Îmi amintesc pas cu pas cum s-a întâmplat. La faza anterioară, cineva a intrat în ea și s-a dat fault în atac. Cristina nu s-a ridicat singură de jos. A venit o coechipieră și a ridicat-o. Venea după 5 meciuri în care jucase 55 de minute, făcând și atac și apărare. Aici era minutul 52, deci era al 6-lea asemenea meci. Apoi ligamentele i-au cedat la o faza normală de joc. Ți se rupe inima să vezi un campion căzut. Cristina e cineva care a ajuns în topul profesiei sale și a pierdut totul într-o clipă. Da, ea spune că va reveni - și o credem -, dar sezonul e compromis. Nu cred că mai merg la Final 4 ca spectator, de exemplu, și m-ar mira să se califice CSM-ul acolo. România cu Cristina Neagu e în medalii. Fără, e în pluton. La sfârșitul meciului, după ce s-a reușit eroic să se limiteze înfrângerea la doar 2 goluri, lumea din tribune era perplexă. Majoritatea credeau că nu ne-am calificat, pentru că fetele plângeau. Cea mai tristă calificare.

Fetele au luptat cu onoare, dar e aproape imposibil fără ea. Probabil Ambros Martin a învățat că e o greșeală să ții câteva jucătoare pe bancă. Trebuie să copiem mai mult modelul Franței, unde aproape nu știi cine e titular și cine e rezervă.

Înțeles că asistăm la o resurgență a naționalismului în handbalul feminin. Au dat tonul Rusia, Norvegia, Franța, Suedia, Ungaria, care și-au adus vedetele în campionatul intern. Muntenegru va face la fel - extremele CSM-ul se întorc acasă. E genul de val căruia nu trebuie să i ne împotrivim. Dacă CSM 2019 va însemna, în sezonul de toamnă, Cristina Neagu, Crina Pintea, Eliza Buceschi, Denisa Dedu, Gabriela Perianu, Laura Chiper ș.a., îmi plac șansele noastre.

*

La capitolul suverinuri, avem o minge semnată de Iulia Dumanska și Laura Chiper - le-am prins la coadă după mine în magazinul de la sală. De asemenea, gazdele de pe AirBnB ne-au făcut cadou o medalie inscripționată cu logo-ul competiției (ați mai pățit ceva atât de drăguț prin AirBnb? Noi nu.). Medalia de aur pe care fetele n-au luat-o. Încă.

Handbalul după Anja

Am văzut meciul Oltchimului cu Itxaco şi am vrut să scriu imediat după. În paranteză fie spus, întotdeauna am vrut să fiu comentator sportiv şi, după pensionarea lui Ţopescu, mi se pare că e mare nevoie de mine... Doar că am lăsat timpul să treacă şi am mai văzut un meci, cel cu Krim.

Şi acum comentariile. Simplu spus, Anja Andersen este un antrenor excepţional. Oltchimul a pierdut în Spania, dar mi s-a părut că strategia, dincolo de joc, a fost grozavă. Anja Andersen este un monument de creativitate şi un motivator incredibil. Anja Andersen mi-a schimbat schema mentală în care încadram modul în care joacă echipele româneşti.

Hai să vedem. Oltchimul înainte de Anja:
- 30% din aruncările la poartă vin de la pivoţi, iar Stanca şi Manea sunt trântite de 30 de ori în acest scop. După 10 ani de jucat în acelaşi film, Stanca acuză dureri şi se retrage de la naţională.
- Neagu trage de 14 ori la poartă şi marchează 6-8 goluri. De asemenea, încasează 10 lovituri. Probabil că în 3 ani o aşteaptă o primă operaţie importantă.
- Talida este portarul principal, iar Tereza intră pe teren la un 7m. Dacă-l apără, intră şi la următorul. Dacă e foarte norocoasă, apără vreo 7 minute pe final - dacă ne permite şi scorul.
- Când atacăm în inferioritate de 2 oameni, cerem time out, de frică să nu pierdem mingea prosteşte.
- Elisei stă fix în colţul terenului şi e angajată de 3 ori decisiv.
- Luca şi Beşe fac doar faza de apărare.
- Nechita nu-şi părăseşte nici ea colţul.
- Ozel şi Vizitiu trag la poartă ori prea mult, ori prea rar şi anume când le cedează Cristina câte o minge. Pidpalova stă în tribune.
- Când cineva ratează un 7m încercând o boltă, antrenorul îl dojeneşte non-verbal, clătinând din cap şi strângând din buze, apoi verbal, întărind printr-o ridicare exasperată de braţe.
- Şi cu strategia asta, câştigăm 90% din meciuri.

Oltchimul după Anja:
- Nu are nevoie să se bazeze pe pivoţi. Pivoţii pot avea viaţă mai lungă.
- Neagu îşi pune în valoare calităţile de pasator şi, accidentată fiind, aruncă de maxim 3 ori la poartă, ca să nu forţeze. Sau chiar stă pe bancă şi contribuie doar la moral.
- Portarii sunt alternaţi şi apără mai mult cine e într-o mai bună formă de moment. Astfel, dacă ai un portar secund foarte bun, nu-l frustrezi ţinându-l mereu în umbra titularului.
- În inferioritate de 2 oameni atacăm cu curaj şi ne apărăm bine. Time out-ul îl cerem în momente mai relevante. Antrenorul nu face ca trenul certându-l pe cel eliminat.
- Elisei a renăscut şi şutează des de pe inter,ca în anul de graţie 2005.
- Luca şi Beşe îşi amintesc că ştiu să tragă la poartă. Totuşi, Beşe nu este pivot, deci asta e o inovaţie care n-a dat încă roade.
- Nechita are tupeu cât carul şi dă gol şi de pe inter.
- Ozel trage eficient la poartă, iar Vizitiu nu este lăsată să irosească 5 şuturi doar pentru a-şi satisface dorinţa de a marca. Pidpalova poate trage echipa după ea (a evoluat mult în ultimii 2 ani).
- Aruncătorul de la 7m înţelege că uneori portarul îi mai ghiceşte intenţia şi că ratarea face parte din joc. Anja nu face ca trenul. Echipa zâmbeşte şi se încurajează şi după o ratare.
- În concluzie, oricine poate juca de pe mai multe posturi şi toată lumea joacă de plăcere. Această poftă de joc şi dezvoltare multilaterală am mai văzut-o la o singură echipă - cea mai bună din lume: naţionala Norvegiei.

De ce n-am câştigat cu Itxaco? Aş spune că a fost vina porţii - nicio minge apărată după minutul 45. Plus vreo 3 pase ratate. Se mai întâmplă.

Ce mai trebuie să facem? Unele jucătoare pur şi simplu trebuie să se perfecţioneze - cum ar fi Iulia Puşcaşu Curea. Ar trebui să încercăm strategia asta de shuffle cât mai des, nu doar în Ligă. Dacă nu vom avea accidentări, vom câştiga Liga Campionilor cel târziu în 2012.

Cât despre abilităţile de motivator ale Anjei - câte o încurajare după fiecare reuşită. E ca şi când eşti gimnast şi după fiecare element Nadia te strânge în braţe şi-ţi zice că e mândră de tine. Asta te face să-ţi zici "I love this game"...

Handbal

E cam târziu să comentez Campionatul European de Handbal, dar pot să trec în revistă principalele idei. În primul rând, site-ul competiţiei a fost genial - am putut vedea live toate meciurile care m-au interesat. Apoi îmi amintesc cu tristeţe de semifinala pierdută şi îmi dau seama cât de mult ne-au lipsit Carmen Amariei şi Cristina Vărzaru. În al treilea rând, mă bucur pentru bronz - a fost o mare performanţă. Mă bucur şi pentru Talida, că a avut şansa să demonstreze ce poate. Din păcate, asta s-a întâmplat cu preţul accidentării Paulei. Şi nu în ultimul rând, cred că titlul de MVP s-a acordat prea repede, fără a se lua în considerare finalele şi cred că Neagu l-a meritat mai mult decât Torstenson.

Şi acum despre Oltchim. Nu ştiu exact ce CV avea Peter Kovacs, dar mie nu mi s-a părut un antrenor prea strălucit. Şi mi s-a părut logic să dispară din peisaj. Când m-a întrebat Sebi dacă ştiu cine e noua antrenoare a Oltchimului, nu ştiam. Am întrebat dacă e Mariana Târcă. Cică nu. Şi dup-aia am întrebat "Doar n-o fi Anja Andersen?!". Eu am ţinut-o întotdeauna minte drept cea mai bună jucătoare din istorie. În plus, are 3 Ligi câştigate ca antrenoare. Cred că va fi o inspiraţie pentru echipă. Totuşi, nu ştiam că e angajată part time:) Aş fi vrut s-o văd la Cluj. Poate nu ştiaţi, dar în 13 martie Oltchimul vine la Cluj!

Din câte am citit până acum, mi s-a părut interesant să aflu că generaţia Anjei a făcut ca handbalul să devină cel mai iubit sport în Danemarca, într-o perioadă când fotbalul era rege (măcar ei erau proaspeţi campioni europeni, aveau de ce să le placă fotbalul). Poate acum, cu succesele naţionalei, ale Oltchimului şi ale Cristinei Neagu în special, o să vedem mai multe ştiri despre handbal decât despre fotbalişti analfabeţi, drogaţi, beţi sau cuplaţi cu nu ştiu ce ştoarfă.

Am visat frumos

Am aşteptat meciul Viborg-Oltchim cu multă încredere şi speranţă. Chiar credeam că putem scoate un rezultat bun şi că putem câştiga Liga Campionilor. După 15 minute, însă, îmi doream să scoatem un egal. După prima repriză, îmi doream să nu pierdem la mai mult de 3 goluri. În repriza a doua îmi doream să nu fie mai mult de 5. Apoi mi-am cam pierdut speranţa. În seara asta e returul şi avem nevoie de o minune. Dacă ea se produce, ar fi fabulos. Ar fi ca şi când, spartan fiind, ai câştiga bătălia de la Termopile. Altfel, va fi, pentru mine, ca finala Milan-Steaua din 1989...

Victorie!

În ciuda tuturor obstacolelor - gen faulturi grosolane nesancţionate, apărări în semicerc nepedepsite ale adversarilor, fluierat de joc pasiv la noi după 20 de secunde de atac - fetele noastre au învins. A fost absolut minunat! Trebuie să remarc şi inteligenţa antrenorului, care a văzut că unele titulare nu erau în formă şi a dat credit rezervelor (remarcabile au fost Paula şi Florina). Remarc şi calmul cu care vorbeşte Radu Voinea, spre deosebire de Tadici (asta fără a-i nega celui din urmă meritele). Cred, totuşi, că e reconfortant să ai un antrenor care îşi păstrează măsura (în ton, în gesticulaţie) în momente grele.

Postez nişte poze recente de la Trofeul Carpaţi. Aştept semifinala, iar pentru meciurile următoare sper ca unele jucătoare care au fost sub aşteptări azi să-şi revină. Oricum, e foarte bine că avem jucătoare capabile să întoarcă prin eforturi individuale soarta unui meci. Azi a fost cazul Narcisei Lecuşan. Mă-nclin.

Handball NOW

În 5 minute, dacă daţi pe TVR2, puteţi vedea repriza a 2a a celui mai dramatic meci al naţionalei de handbal feminin de la finala mică pierdută cu Germania la mondiale. Pentru ce ne luptăm? Practic, pentru a ne permite luxul de a pierde cu Norvegia, campioana olimpică, în faza a doua a grupelor şi să ajungem în semifinală.

Nu mai e nevoie să spun încă o dată cât de mult iubesc echipa naţională de handbal feminin, nu?

PS: Carmen a fost genială în primele 20 de minute. Avem nevoie de luciditate în partea a doua. Şi avem nevoie să nu ne bazăm doar pe Carmen...