Djokovic vs. Australia... game, set, match Australia

 Astăzi știe toată lumea la ce mă refer, dar, pentru cei care vor citi postarea peste 10 ani (da, se întâmplă, mi-am revăzut și eu postări mai vechi de 10 ani...), haideți să facem un mic rezumat:

- Turneul de tenis de grand slam Australian Open a anunțat în urmă cu câteva luni că regulile de intrare în Australia presupun să fii vaccinat împotriva COVID19.

- Djokovic, numărul 1 mondial, urmăritorul unui nou grand slam, cu care ocazie va deveni cel mai titrat tenisman din istorie, a păstrat un oarecare mister în legătură cu statusul lui privind vaccinul... pe care toată lumea l-a citit că ar fi echivala cu refuzul vaccinării.

- Cumva, Djokovic a primit întăriri pozitive din partea Tennis Australia și a guvernului statului Victoria cum că s-ar califica pentru o intrare scutită de vaccinare, pentru că ar fi avut recent COVID (pentru a doua oară). Prin urmare, s-a îmbarcat și a sosit în Australia. [Citește mai mult]

Zurich, Lucerna, Basel

 A 5-a ieșire a lui 2021 a fost în fereastra pe care orice pasionat de călătorii o așteaptă cu nerăbdare și o fructifică: minivacanța de 1 decembrie.

Din nou, preț de bilet avatajos, luat cu 2 luni înainte de la Wizzair, cu destinație Basel. Avion plin și oameni care mergeau în toate direcțiile de acolo - Franța, Germania, Elveția.

De la aeroportul Basel am mers spre gară și am luat un tren direct spre Zurich. De la început, prețurile încep să te lovească. Un franc elvețian e cu 5% mai mic decât euro, deci o să vă faceți o impresie. Drum de o oră și un pic cu trenul, 35 de franci... 20 de minute cu autobuzul, 6 franci... așa, pentru început...

*

Zurich-ul ne-a întâmpinat înnorat, dar pregătit de Crăciun. Cohorte de turiști stăteau la coadă să intre în magazinele marilor branduri de lux din industria fashion, pe când sute de oameni obișnuiți invadau străzile într-o frenezie pe care eu am asociat-o cu căutarea cadourilor de Crăciun. Un oraș în care ne-am bucurat de centru, admirându-l de pe un mal și de pe celălalt al Limmatului. Recomandări de sezon: [Citește mai mult]

Malaga, Ronda, Marbella

În ciuda pandemiei, anul 2021 a fost unul încărcat în materie de călătorii pentru noi. Ieșirea nr. 4 în afara țării a fost în zona Malaga. Când prinzi prețuri de 100 de lei pe sens pentru Spania - îți.iei.bilet.fără.discuție.

*

Málaga, capitala Coastei Soarelui, e în Andalucia, un loc pe care l-am pus pe listă cândva demult în trecut - acum vreo 15 ani, când Sebi a primit într-un proiect internațional un tricou pe care scria "Junta de Andalucia"... ei, a venit și timpul... Era în a treia săptămână a lui octombrie, anno Domini 2021...un foarte bun mod de a-ți lua adio de la vară...

Am aterizat seara, la 21:30 și am luat ușor autobuzul care te duce în centru (plata la șofer). Am remarcat de la început infrastructura, în special bulevardele largi. Cazarea ne-am luat-o exact în centrul istoric, deci într-o primă plimbare am văzut Teatrul Roman, Catedrala, muzeul Picasso (căci este orașul de baștină al lui Picasso), străduțele șic și multele restaurante și terase pline ochi de turiști. Câteva observații: [Citește mai mult]

Iubire creștinească

 În drum spre Campionatul de Tenis de Masă (vezi postarea anterioară), pe autobuzul 30, am asistat la o conversație pe care nu cred că mi-aș fi putut-o închipui singură. Genul ăla de crâmpei de realitate care îi inspiră pe scriitori și care sunt puse într-o carte. Bine și pe blog, în cazul meu.

*

Două bătrânici. Una vorbește despre o ea, malefică. N-am prins de la început despre ce era vorba, dar bătrânica zice, în concluzie:

- Și tu, Lenuță, poate o trăznește Dumnezo.

Lenuța nu zice nimic, dar e un pic stânjenită.

Povestitoarea nu și-a încheiat povestea. Continuă cu un alt episod cu malefica.

- Și când a luat o grămadă de bani de la APIA, i-am zis: "Dă-mi și mie din ei, că pământul a fost a' lu mama și a' lui tata, nu al tău". Dar mi-a zis că nu-mi dă nimic.

Lenuța nu se bagă.

- Și tu, Lenuță, poate o spânzură Dumnezo.

Se vedea pe Lenuța că ar vrea să ajungă la destinație cât se poate de repede, dar era prizonieră. Așa că a început o conversație sigură:

- Oare când scăpăm de pandemia asta?

Campionatul European de Tenis de Masă

 ... a fost organizat la Cluj.

Echipa feminină era campioană en titre, și-a respectat blazonul și a ajuns în finală.

Am urlat și am aplaudat cât s-a putut, însă aurul a fost câștigat de Germania.

La băieți, ne-am atins obiectivul și am ieșit din grupe.

Ce vreau să povestesc e ce se strigă din tribune, cu accent pe faptul că nu întotdeauna suporterii sunt de ajutor.

S-o luăm pe rând.

Prima categorie de scandări este cea a numelui sportivului. Toate bune aici: "E-li-za!", "Ber-ni", "Da-na" (aici nu știu dacă Danielei Dodean-Monteiro i se zice Dana sau nu. S-a prins că despre ea e vorba și nu cred ca a fost vreo problemă).

A doua categorie e cea a încurajărilor generice: "România!", "Luptăm, luptăm și câștigăm", "Pentru noi, luptă pentru noi" (de ce să lupte sportivii pentru noi și nu pentru ei înșiși n-am înțeles niciodată).

Și ajungem la ultima categorie, cea în care suporterul vrea să fie suportiv, dar strigă lucruri care pe mine, dacă aș fi sportiv, m-ar enerva. 

• De exemplu (când sportivul era condus): "Adună-te!", "Revino-ți", "Turează motoarele!". Nu era mai cinstit un "Pe ei, pe mama lor!" sau scandarea numelui?
• Când fetele erau conduse 2-0 în finală de Germania, Daniela Dodean-Monteiro, aflată la ultimul meci la națională, era ultima șansă a echipei. O înfrângere însemna pierderea partidei. Dar Dana a luptat și, încet-încet, ne-a dat speranțe. Lumea a început să strige: "Salvează-ne!". Chiar ne-a salvat pe moment, dar nu știu cât de mult i-a plăcut să audă acele... încurajări.
• Când echipa juca bine, se auzeau încurajări ca niște obrăznicături. Striga unul "Eleganță. Rafinament. Simplitate". Și i-a zis asta și lui Ovidiu Ionescu și Elizei Samara... Cred că aș fi fost perplexă în locul lor.
• Când era clar că vom bate Franța în semifinale la fete, era un deștept care striga "A la maison!". Iar la final a strigat "C'est pas Champes-Elysees, c'est Champs-Eliza!". Isteț, nu?

Oricum, unele dintre scandările astea erau deliciul unor spectatori. Era un suporter care striga tot timpul "Luptă pentru noi! Come on!". Era atâta de ilară adăugirea aia în engleză (pronunțată mai mult "Coman"), încât de câte ori omul începea cu "Luptă pentru noi", erau unii care adăugau cu un chicot "Come on!".

La final, a fost doar argint. O medalie muncită de un trio de aur, de care ne va fi dor. Nu mai știu în ce sport mai vedem argintul ca pe un semi-eșec. Fetelor, nu s-a scandat, dar meritați "Bravo!" și "Mulțumim!". De asemenea, echipa de băieți are viitor: "Come on!"